Teologie inseamna "cuvantare despre Dumnezeu". Dar ca sa vorbesti despre Dumnezeu, se presupune ca il cunosti pe Dumnezeu. In Biserica Ortodoxa spunem ca cunoasterea lui Dumnezeu nu este intelectuala, ci duhovniceasca, adica tine de partasia omului cu Dumnezeu. In invatatura Sfantului Grigorie Palama, vederea Luminii celei necreate e strans legata de indumnezeirea omului, de partasia omului cu Dumnezeu si de cunoasterea lui Dumnezeu. Asadar, teologia e totuna cu vederea lui Dumnezeu, iar teologul, totuna cu cel ce il vede pe Dumnezeu. Cel care vorbeste despre Dumnezeu, chiar prin presupuneri, poate fi de asemenea numit teolog si astfel Parintii dau numele de teolog chiar si filozofilor, dar pana la urma, din punct de vedere ortodox, teolog este cel ce a vazut slava lui Dumnezeu, sau cel putin primeste ca adevarata trairea celor ce au ajuns la indumnezeire.
In acest inteles, teologi sunt cei ce vad pe Dumnezeu, cei ce au ajuns la indumnezeire si au primit descoperirea lui Dumnezeu. Un astfel de teolog este Apostolul Pavel, care a ajuns pana la al treilea cer si care de mai multe ori isi descrie si infatiseaza trairile apocaliptice. Si aceasta se intampla in asa masura, incat Sfantul Ioan Gura de Aur, vorbind despre Apostolul Pavel si despre faptul ca in Epistolele sale se afla taine mai mari decat cele din Evanghelie, spune ca prin Apostolul Pavel "Hristos a spus mari si negraite lucruri, mai mari chiar decat prin Sine insusi". Apostolul Pavel, cum insusi spune vorbind la persoana a treia, a fost dus pana "la al treilea cer" (// Cor. 12, 2). As vrea aici sa reamintesc talcuirea facuta de Sfantul Maxim Marturisitorul, dupa care cele trei ceruri sunt de fapt cele trei trepte ale vietii duhovnicesti. Intaiul cer este capatul filozofiei practice, care este curatirea inimii, scoaterea tuturor gandurilor din inima. Al doilea cer este vederea fireasca a lui Dumnezeu, adica cunoasterea ratiunilor celor existente, cand omului i se da, prin harul lui Dumnezeu, sa cunoasca ratiunile celor existente, sa aiba rugaciune launtrica neincetata. Iar al treilea cer este vederea lui Dumnezeu, teologia, in care omul ajunge, prin harul lui Dumnezeu si prin rapirea mintii, la cunoasterea tainelor dumnezeiesti pe cat e cu putinta, ajungand sa cunoasca toate tainele imparatiei Cerurilor. Aceasta este "nestiinta cea mai presus de stiinta", dupa spusa deosebit de graitoare a Sfantului Isaac Sirul, nestiinta care, in comparatie cu cunoasterea omeneasca, este adevarata cunoastere a lui Dumnezeu. Astfel este teologia celui de-al treilea cer, care e roada si urmarea curatirii inimii si luminarii mintii.
Cele spuse se leaga de o alta invatatura a Sfantului Maxim Marturisitorul, dupa care toate infatisarile trebuie sa fie rastignite si toate gandurile si ratiunile trebuie ingropate. Atunci cuvantul inviaza in noi, adica omul se ridica la vederea lui Dumnezeu si se face adevarat teolog. Inseamna ca teologia ortodoxa e strans legata de nevointa ortodoxa si nu poate fi intelesa despartit de ea.
Vorbind despre adevarata teologie, cred ca este bine sa reamintesc si spusa Sfantului Nichita Stimatul despre talcuirea raiului. Sfantul Nichita, care tine in chip organic de intreaga Predanie ortodoxa, cerceteaza amanuntit felul cum raiul pe care Dumnezeu l-a zidit in Eden este "marele camp al filozofiei practice". Pomul cunostintei binelui si raului este contemplarea fireasca a lui Dumnezeu, iar pomul vietii este teologia mistica. Cand mintea omului este curatita, el se poate apropia de pomul cunostintei binelui si raului, iar de acolo poate sa ajunga a se hrani din pomul vietii, dobandind darul teologhisirii. Toti Sfintii Parinti au urmat acest drum, dovedindu-se a fi teologi neratacitori in Biserica si adevarati pastori ai poporului lui Dumnezeu. Dimpotriva, ereticii au incercat si inca incearca sa teologhiseasca altfel, nu prin filozofia practica, contemplarea fireasca a lui Dumnezeu si teologia mistica, ci cu inimile lor necuratite si prin speculatii. De aceea au cazut si au fost scosi din Biserica. Cand teologia nu mai face parte din acest cadru, pe care toti Sfintii Parinti l-au infatisat, ea nu este teologie ortodoxa, ci seculara. Teologie seculara aflam in Apus, caci cei de acolo analizeaza si talcuiesc Sfanta Scriptura in limita speculatiilor lor omenesti si necuratite, lipsite de adevaratele temeiuri infatisate de Sfintii Parinti. Din nefericire, aceasta a influentat uneori si tara noastra.
Exemplul tipic de teologie seculara functionand in afara cadrului patristic traditional este asa-numita teologie scolastica, dezvoltata in Apus intre veacurile al unsprezecelea si al cincisprezecelea. S-a chemat scolastica din pricina ca a fost cultivata in felurite scoli. Trasatura ei de capetenie era faptul ca se intemeia puternic pe filozofie, mai ales pe cea a lui Aristotel, si incerca sa talcuiasca prin ratiune tot ceea ce tine de Dumnezeu.
Teologia scolastica incerca sa inteleaga descoperirea lui Dumnezeu in chip rational si sa puna de acord teologia cu filozofia. Este graitor ca Anselm din Canterbury spunea: "cred spre a intelege". Scolasticii recunosteau intai pe Dumnezeu, iar apoi, prin argumente rationale si prin categoriile logicii, incercau sa dovedeasca existenta lui Dumnezeu. In Biserica Ortodoxa, asa cum s-a aratat de catre Sfintii Parinti, spunem ca credinta este descoperirea lui Dumnezeu facuta omului. Noi primim credinta cum o auzim, nu spre a o intelege mai pe urma, ci pentru ca inimile noastre sa se poata curati si sa putem ajunge la credinta prin vederea lui Dumnezeu si sa putem trai descoperirea dumnezeiasca. Insa teologia scolatica mai intai accepta ceva, apoi se straduia sa inteleaga prin argumente logice.
Culmea teologiei scolastice s-a atins in persoana lui Toma din Aquino, socotit sfant al Bisericii Latine. El spunea ca adevarurile crestine se impart in firesti si suprafiresti. Adevarurile firesti, cum ar fi adevarul existentei lui Dumnezeu, pot fi dovedite filozofic, insa adevarurile suprafiresti, precum treimea lui Dumnezeu, intruparea Cuvantului, invierea trupurilor, nu pot fi dovedite filozofic, insa se poate dovedi ca nu sunt nerationale. Scolastica a statornicit stransa legatura a teologiei cu filozofia, mai ales cu metafizica. Aceasta a dus pe de-o parte la o deformare a credintei, iar pe de alta parte, la caderea scolasticii insesi intr-o totala discreditare, atunci cand imaginea despre lume a metafizicii ce precumpanea in Apus s-a prabusit. Scolasticismul are partea lui de vina pentru intreaga drama ce exista astazi in lumea apuseana in privinta credintei. Sfintii Parinti invata ca nu exista fizic si metafizic, ci zidit si nezidit. Sfintii Parinti nu au primit nicicand metafizica lui Aristotel, dar acesta e un lucru ce nu tine de prezent, asa ca nu voi mai insista. Teologii scolastici ai Evului Mediu socoteau teologia scolastica ca pe o dezvoltare ce lasa in urma teologia Parintilor, acesta fiind si punctul de plecare al invataturii francilor. Prin urmare, scolasticii, ce se preocupau de ratiune, se socoteau a fi mai presus de Sfintii Parinti ai Bisericii si mai socoteau cunoasterea omeneasca, care este produsul ratiunii, a fi mai inalta decat descoperirea dumnezeiasca si decat trairea nemijlocita.
In aceeasi lumina trebuie privit si conflictul dintre Sfantul Grigorie Palama si Varlaam. Varlaam era in esenta un teolog scolastic, care cauta sa aduca teologia scolastica in Rasaritul ortodox. Parerile sale conform carora nu putem cunoaste intocmai ce este Duhul Sfant, sfarsind in agnosticism, ca filozofii vechii Grecii erau deasupra proorocilor si apostolilor, deoarece ratiunea este mai inalta decat vederea lui Dumnezeu de care au avut parte apostolii, ca Lumina Schimbarii la Fata fusese ceva ce are loc o data, si apoi se sfarseste, ca vietuirea isihasta, adica curatirea inimii si rugaciunea neincetata a mintii etc, nu este esentiala - toate sunt parerile teologiei scolastice, care de fapt este o teologie secularizata. Sfantul Grigorie Palama si-a dat seama de primejdia pentru Ortodoxie si, cu puterea si lucrarea Duhului Sfant, si cu experienta pe care el insusi o dobandise ca purtator al predaniei Sfintilor Parinti, a infruntat acea mare primejdie si a pastrat nestricata credinta si Predania ortodoxa.
Din nefericire, varlaamismul, care este expresia teologiei scolastice a Apusului, deci o teologie secularizata, a trecut in Rasaritul ortodox pe alte cai. Si observam ca unele infatisari ale vietii bisericesti si teologice contemporane sunt insufletite de scolastica, de varlaamism. Fara indoiala, de curand s-a facut o incercare de purificare a teologiei noastre aflate in robia babiloniana a scolasticii Apusului. Insa in acelasi timp trebuie sa urmam a trai teologia ortodoxa, care nu este cunoastere intelectuala, ci traire nemijlocita, viata, ; fiind strans legata de ceea ce se cheama isihasm. Teologia seculara, legata de scolastica, se infatiseaza si ea astazi sub multe chipuri. In cele ce urmeaza as vrea sa pomenesc cateva dintre ele.
Unul este faptul ca ne intemeiem intreaga metoda de teologhisire pe ratiune si speculatie. Gandim asupra credintei ortodoxe, rationalizam adevarurile de credinta sau pur si simplu facem din teologie un fel de istorie. Aproape ca am ajuns la a socoti teologia ca o filozofie despre Dumnezeu, fara sa constientizam intregul mestesug de vindecare pe care il are Biserica noastra.
Un alt chip al experierii varlaamismului si scolasticismului este faptul ca am limitat teologia la estetica, am facut-o estetica. Putem scrie sumedenie de carti si putem face largi analize privitoare la arta ortodoxa, putem studia scolile hagiografice, putem arata marea valoare a artei bizantine, dispretuind in acelasi timp si trecand cu vederea nevointa, mestesugul isihast, temelia oricarei arte ortodoxe. Curatirea, luminarea si indumnezeirea sunt temeiurile tuturor artelor, slujbelor si tainelor Bisericii Ortodoxe.
Un alt chip este cautarea renasterii vietii liturgice a Bisericii fara a descoperi si a experia in paralel viata de nevointa a Bisericii. Vorbim despre partasia continua cu Sfintele Taine fara a ne stradui sa legam aceasta stradanie cu treptele desavarsirii duhovnicesti, care sunt curatirea, luminarea si indumnezeirea. Facem mari eforturi ca poporul sa inteleaga dumnezeiasca Liturghie in chip rational, fara stradania paralela de a trai duhul slujirii ortodoxe. Cautam sa inlaturam iconostasul, astfel ca mirenii sa poata vedea ce se petrece, fara a cerceta temeiul pentru care Biserica a randuit iconostasul si citirea rugaciunilor in taina. Aceste lucruri nu sunt fara legatura cu secularizarea teologiei Bisericii. Invatatura Sfantului Maxim Marturisitorul si cercetarea istorica asupra acestor lucruri sunt revelatoare. Catehumenii nu se pot ruga cu rugaciunile credinciosilor, iar credinciosii nu se pot ruga la fel cum fac catehumenii. Iar daca studiem invatatura Sfantului Simeon Noul Teolog despre cine sunt cu adevarat catehumenii, vom fi in stare sa intelegem de ce a randuit Biserica iconostasul si citirea rugaciunilor in taina.
In orice caz, cand teologia noastra nu este in legatura cu asa-numita viata isihasta, cand nu este nevoitoare, atunci este secularizata, este o teologie scolastica, varlaamista, chiar daca aparent ne impotrivim teologiei apusene si ne straduim a fi ortodocsi.