La cateva zile dupa Invierea Domnului este vremea sa vedem daca Hristos a inviat si in inimile noastre, sa vedem daca aceste Pasti au rodit si in viata noastra de zi cu zi.
Si cum putem verifica mai bine acest lucru, daca nu prin puterea de a rabda celor ce ne gresesc noua ?! Drept fiind, Hristos a rabdat toate pentru noi, iar noi, pacatosi fiind, ar trebui sa rabdam toate pentru insasi pacatele noastre.
Hristos a fost rastignit, iar prin aceasta Jertfa Sa de pe Golgota El a vindecat inimile multora, de atunci si pana in zilele noastre. Tot asa si noi, fara a ne jertfi pe noi insine in fata celui de langa noi, nu il putem vindeca pe acela de neputintele sale, de orbire sufleteasca ori chiar de rautate.
Ori de mergem cu metroul, ori de mergem cu masina, ori de mergem cu liftul, ori de petrecem multe ori la serviciu, ori de stam in familie, ori de ne intalnim cu prietenii, cat si orice altceva am face, Dumnezeu ne randuieste neincetat noi si noi prilejuri de a fi buni, de a ne smeri in fata celui de langa noi, de a-i castiga inima cu dragostea noastra, de a arata ca am inteles si noi ceva din Jertfa lui Hristos pe Cruce. Calea lui Hristos este crucea de fiecare zi.
Tot timpul vrem sa il schimbam pe cel de langa noi. Nu e bine ca face asa, nu e bine ca ii place acel lucru, nu e bine ca merge acolo, nu e bine ca sta cu acea persoana. Tot timpul suntem cu ochii pe cel de langa noi. Judecam neincetat pe cei pe care ii intalnim in calea noastra, in metrou, in trafic, in lift, la serviciu, acasa si oriunde. Hristos a venit pentru ca oricine crede in El sa aiba viata vesnica si sa propovaduiasca dragostea cea nespusa a lui Dumnezeu. Oare atat de copii suntem la minte, incat sa nu ne dam seama cum ca ocupandu-ne mintea cu analizarea celor de langa noi, uitam cu adevarat de noi insine.
Sfintii Parinti numesc foarte clar datoria de zi cu zi a crestinului, zicand: "Cel care isi vede pacatele, este mai mare decat cel care inviaza mortii. Cel care isi vede pacatele, nu mai are vreme sa vada pacatele celui de langa el. Nu il osandi pe aproapele tau, caci tu ii cunosti pacatul, dar pocainta nu i-o stii. Asa trebuie sa marturisim: indreptand degetul spre noi, iar nu spre celalalt. Fii prieten cu toti oamenii, dar cu gandul petrece singur."
Si filosofia a gasit acelasi raspuns: "Cunoaste-te pe tine insuti."
Sa luam aminte ca nu cumva sa lucram in Biserica cele ce nu sunt ale lui Dumnezeu. Fiecare sa isi vada de ale sale, urmand cuvantul care zice: "Fii egoist intru acestea, vezi-ti doar pacatele tale si ingrijeste-te de ele." Deci putem fi egoisti in ceva, fara a pacatui, si anume in a ne ingriji doar de pacatele noastre, doar de caderile noastre, si numai pe acestea sa le vedem. Iar cand vom fi scapat de ele, toti cei de langa noi se vor fi folosit deja cu multe in urma vietuirii noastre de pana atunci.
Doar schimbandu-ne noi insine, putem schimba lucrurile in jurul nostru. Doar lucrand cele ale lui Dumnezeu putem sa vindecam patimile sotiei, ale sotului, ale mamei, ale copilului, ale vecinului ori ale prietenului. Daca noi insine nu putem scapa de anumite patimi, zilnic luptand cu ele, daramite cel de langa noi, prin lucrarea noastra, care este una omeneasca.
Nu omul il schimba pe om, fie el chiar si mama, preot ori psiholog. Dumnezeu este singurul care vindeca pe om de orice cadere, de orice neputinta. Insa nici Dumnezeu nu face aceasta fara voia omului bolnav. Cand Hristos vroia sa vindeca un bolnav, il intreba: "Vrei tu sa te faci sanatos?" Intrebarea poate parea unora drept inutila sau chiar comica, insa prin aceasta se arata faptul ca nici in cele mai evidente nevoi, Hristos nu lucreaza de capul Lui, ci numai si numai cu acordul omului.
Adevarata dragoste pentru aproapele este despatimirea proprie. Cand vom fi scapat de toate patimile si vom fi ajuns sa iubim cu o iubire tot mai crescanda si jertfelnica, atunci aproapele nostru nu va mai avea decat de castigat odihna si bucurie.
