In Predica de pe Munte, Domnul Hristos se opreste asupra calitatii rugaciunii: "Cand va rugati, nu spuneti multe ca neamurile, ca ele cred ca-n multa lor vorbarie vor fi ascultate. Deci nu va asemanati lor, ca stie Tatal vostru de cele ce aveti trebuinta mai inainte ca sa cereti voi de la El".
Asadar, rugaciunea trebuie facuta cu multa seriozitate, si nu formal. Nu cantitatea, ci calitatea rugaciunii conteaza, pentru ca "rugaciunea este dupa insusirea ei, insotirea si unirea omului si a lui Dumnezeu, iar dupa lucrarea ei, sustinatoarea lumii".
Asadar, rugaciunea este un dialog cu Dumnezeu, o intalnire si o relatie intima cu Dumnezeu. Daca de multe ori, incercand sa ne rugam, nu putem stabili o convorbire cu Dumnezeu, parandu-ni-se ca Dumnezeu este absent, trebuie sa gasim cauzele acestei situatii. Nu este corect sa ne plangem ca Dumnezeu nu ne asculta, daca luam in consideratie caracterul reciproc al unei relatii si observand faptul ca Dumnezeu are mai multe temeiuri decat noi de a se plange. Noi ne plangem ca El nu ni se manifesta in cele cateva minute care I le rezervam. Ce putem spune atunci de cele douazeci si trei de ore si jumatate, in timpul carora Dumnezeu bate la poarta noastra si ea este inchisa? Dumnezeu are delicatetea sa nu infiripe cu noi un dialog intr-un moment inoportun. Oamenii sensibili erau convinsi de acest lucru.
Sutasul din Capernaum, care avea o sluga bolnava, a trimis pe prietenii sai la Domnul Hristos sa-I spuna: "Doamne, nu Te osteni, ca nu sunt vrednic sa intri sub acoperamantul meu. De aceea nici pe mine nu m-am socotit vrednic sa vin la Tine, ci spune cu cuvantul si se va vindeca sluga mea". Iar Petru, dupa pescuirea minunata, a cazut la genunchii lui Iisus zicand: "Iesi de la mine Doamne, ca sunt un om pacatos".
Pentru a ne putea ruga eficient trebuie sa avem o anumita pregatire sufleteasca. Trebuie sa fim constienti ca facand rugaciunea intram in audienta la imparatul universului. Zice in acest sens Sfantul Ioan Scararul: "Cand pornesti sa te infatisezi inaintea Domnului, sa-ti fie haina sufletului tesuta intreaga din firele, mai bine zis din zalele, nepomenirii raului. Caci de nu, cu nimic nu te vei folosi."
Mantuitorul Iisus Hristos ne da in acest sens un sfat foarte util pentru momentul in care ne ducem la biserica, eventual ducand si un mic dar pentru Sfanta Liturghie. Daca-ti vei aduce darul tau la altar, si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa darul tau acolo, inaintea altarului, si mergi intai si impaca-te cu fratele tau si apoi, venind, adu darul tau. De aceste raporturi pozitive cu semenii atarna primirea rugaciunii, pentru ca Domnul continua: "Iar cand stati de va rugati, iertati tot ce aveti impotriva cuiva, ca si Tatal vostru Cel din ceruri sa va ierte voua greselile voastre. Ca de nu iertati voi, nici Tatal vostru Cel din ceruri nu va va ierta voua greselile."
Pe langa aceasta stare sufleteasca, pe care ne-o creeaza bunele relatii cu semenii, cand vorbim cu Dumnezeu trebuie sa fim smeriti. Convinsi fiind ca suntem pacatosi, ca suntem pamant si cenusa, nici n-ar trebui sa putem avea o alta atitudine. Vamesul, cand se ruga, nu voia nici ochii sa si-i ridice catre cer, ci-si batea pieptul zicand: "Dumnezeule, fii milostiv mie pacatosului!"
Rugaciunea pe care incercam sa o facem intr-o alta stare sufleteasca, nu numai ca nu-i eficienta, dar nu are nici un gust. Sfantul Ioan Scararul zice: "Indulcesc bucatele, untdelemnul si sarea: intraripeaza rugaciunea, smerenia si lacrima."
O rugaciune spectacol, insotita de melodii cantate artistic, si in duh de mandrie, nu o primeste Dumnezeu. "Pe Dumnezeu il face milostiv nu cantarea iscusita, ci inima zdrobita si postul, prin care si frica lui Dumnezeu in inima creste necontenit, si plansul se intareste, si de tot pacatul il curata pe om, iar mintea mai alba decat zapada o face", spune tot Sfantul Ioan Scararul.
Cand te rogi, trebuie sa crezi ca Dumnezeu iti asculta rugaciunea si sa staruiesti. Daca roadele nu sunt cele pe care le asteptai tu, inseamna ca ele nu-ti erau de folos. A te ruga cu indoiala, incercand in ultima instanta si in acest mod de a-ti rezolva problemele, este dovada de putina credinta.
Zice Sfantul Iacob in Epistola sa lucrul urmator: "De este cineva lipsit de intelepciune, sa o ceara de la Dumnezeu, Cel ce da tuturor fara deosebire si fara infruntare, si i se va da. Sa ceara insa cu credinta, fara sa aiba nici o indoiala, pentru ca cine se indoieste este asemenea valului marii miscat de vant si aruncat incoace si incolo. Sa nu creada omul acela ca va lua ceva de la Dumnezeu."
Literatura pioasa a pastrat multe intamplari din care reiese cu prisosinta ca parintii, ce se rugau cu credinta, erau ascultati. Iata un exemplu din Pateric: Spunea unul dintre parinti despre Avva Axoe Tebeul ca a intrat odata in muntele Sinai si iesind el de acolo, l-a intampinat un frate, care suspinand zicea: "Ne mahnim, Avvo, pentru ca nu ploua". I-a zis lui batranul: "Si de ce nu cereti si va rugati lui Dumnezeu"? Si i-a zis fratele: "Ne rugam si facem litanii, dar nu ploua". I-a zis batranul: "Negresit, nu va rugati cu deadinsul. Vrei sa cunosti ca asa este?" Si si-a intins batranul mainile la cer cu rugaciune si indata a plouat.
Rugaciunea facuta din rutina, fara credinta si fara atentie, este pierdere de vreme. Omul care il iubeste pe Dumnezeu si care doreste sa stea de vorba cu El, asteapta cu mult drag ceasul rugaciunii. Pentru ca spune tot Sfantul Ioan Scararul: "Iubirea ostasului fata de imparat o arata razboiul; iubirea crestinului fata de Dumnezeu o arata vremea rugaciunii si starea la rugaciune." Starea ta launtrica ti-o arata rugaciunea, iar teologii au socotit-o pe aceasta oglinda crestinului.
Atunci cand te rogi, trebuie sa ai constiinta faptului ca Dumnezeu este de fata si te asculta. Atentia la cele spuse te ajuta sa faci o rugaciune buna. Sigur ca nu-i deloc usor sa fii mereu atent la rugaciune. Gandurile stimulate de potrivnicul te poarta la grijile zilei.
Un frate l-a intrebat pe un batran: "De ce cand stau la rugaciune mai mult ma trage gandul la alte griji?" Si i-a raspuns batranul: "Diavolul dintru inceput nevrand sa I se inchine Dumnezeului tuturor, s-a lepadat din ceruri si strain s-a facut de Imparatia lui Dumnezeu. Pentru aceasta se sileste si pe noi sa ne traga de la rugaciune pentru alte zabavi, vrand sa lucreze si in noi ceea ce a patimit el".
Sfintii Parinti considerau ca rugaciunea este osteneala cea mai bine placuta lui Dumnezeu, de aceea se cuvine sa o facem bine si cu atentie.
Daca ne rugam fiind in pace cu toata lumea, avand credinta si smerenie, incercand sa ne tinem treaza atentia la ceea ce facem, nadajduim sa ajungem la o rugaciune de calitate. S-au facut multe impartiri ale rugaciunii, dupa criteriul calitativ. Socotim potrivita urmatoarea impartire, dupa acest criteriu, urmand o linie ascendenta si punctand cinci trepte: prima treapta - rugaciunea intinata; a doua treapta - rugaciunea "timp pierdut"; a treia treapta - rugaciunea mintii; a patra treapta - rugaciunea facuta cu mintea in inima; si a cincia treapta - extazul sau rapirea. Le luam pe rand.
Rugaciunea intinata - prima treapta
Din nefericire, este prezenta la toti incepatorii. In timp ce omul se roaga, ii vin in minte tot felul de ganduri patimase. Ele rasar din strafundul inimii, unde au patruns din neatentia noastra. Imagini scarboase, pofte pacatoase acumulate in timp sunt scoase la suprafata de cel rau tocmai in timpul rugaciunii.
Referitor la aceasta rugaciune Sfantul Ioan Scararul spune: "Precum imparatul pamantesc priveste cu scarba la cel ce sta in fata lui, dar isi intoarce fata de la el si vorbeste cu dusmanii stapanului, asa priveste cu scarba si Domnul la cel ce sta inaintea Lui in rugaciune si primeste ganduri necurate." Mai ales tinerii nu sunt crutati de ganduri pacatoase in timpul rugaciunii, nici chiar in biserica, ganduri stimulate si de persoanele pe care le vad sau le aud.
Rugaciunea "timpului pierdut" - a doua treapta
A doua treapta calitativa a rugaciunii este rugaciunea "timpului pierdut". Aceasta este putin mai buna decat rugaciunea intinata, dar e o simpla oboseala, fara rezultate. "Altceva este intinaciunea rugaciunii, spune Sfantul Ioan Scararul, si altceva e pieirea ei, si altceva furarea, si altceva prihanirea ei. Intinaciunea ei este a sta inaintea lui Dumnezeu si a naluci ganduri necuvenite; pieirea este a se robi de griji nefolositoare, furarea este imprastierea cugetarii pe nesimtite, prihanirea este un atac oarecare ce se apropie de noi."
In vremea rugaciunii "timpului pierdut" ii trec crestinului prin minte tot felul de griji, nu se gandeste la lucruri urate, ci la lucruri utile. In timpul rugaciunii de dimineata isi face planuri pentru toata ziua; in timpul rugaciunii de seara reia in minte toate taraseniile de peste zi; stand la Liturghie tese planuri de viitor.
Aceste ganduri care imprastie mintea de la rugaciune se pot inlantui, alcatuind asa-numita "punte a dracilor". De exemplu: stai la slujba in biserica. Privesti lapolicandru. Iti aduci aminte ca l-a donat cutare persoana. O cunosti bine pe persoana respectiva, iti vine in minte faptul ca nu-i chiar "usa de biserica". Intr-o anume situatie ati fost amandoi partasi la o fapta pacatoasa. Iti pare rau, dar savurezi cu gandul din nou faza respectiva. Si secventele pot continua. S-ar putea gasi si alte exemple mai izbutite. In orice caz, rugaciunea "timpului pierdut" nu ajunge in cer.
Rugaciunea mintii - a treia treapta
A treia treapta calitativa a rugaciunii este rugaciunea mintii. Ea se apropie de bine. De data aceasta, rugatorul n-are nici ganduri rele, nici ganduri bune. Este foarte atent la ceea ce spune. Ea se mai numeste rugaciunea cugetarii. Mintea s-a deprins sa se culeaga in ceasul rugaciunii, pe care o rosteste in intregimea ei, fara risipiri. Mintea se topeste in slova scrisa si-o rosteste ca si cum ar fi cugetat-o ea insasi.
Aceasta rugaciune ramane insa uscata. Inima nu se indulceste din ea. Este adevarat ca nici un pietism emotional, in care mintea nu rationeaza, nu este folositor. Sfantul Pavel tine sa sublinieze faptul ca in rugaciune este implicata si mintea. "Atunci ce voi face? Ma voi ruga cu duhul, dar ma voi ruga si cu mintea; voi canta cu duhul, dar voi canta si cu mintea."
Rugaciunea facuta cu mintea in inima - a patra treapta
A patra treapta calitativa a rugaciunii este rugaciunea facuta cu mintea in inima. Aceasta este rugaciunea cea buna. Coborand cu mintea in inima, si inchizand usile si ferestrele, incepi cea mai intima si sfanta convorbire cu Dumnezeu.
Asa cum am vazut, cand te rogi, spune Domnului Hristos tot ce te doare. "Intra in camara ta si inchizand usa roaga-te Tatalui tau, care este in ascuns si Tatal tau care vede in ascuns, iti va rasplati tie."
La aceasta rugaciune participa omul intreg, cu toate facultatile sale, indulcindu-se din dialogul cu Dumnezeu. Coborandu-se mintea in inima si incepand rugaciunea, inima se incalzeste, iar ceea ce adineauri era gand, aici ajunge simtire. Cine a ajuns la simtire, acela se roaga fara cuvinte, fiindca Dumnezeu este un Dumnezeu al inimii. De aceea, abia de aici incepe hotarul sporirii intru cele ale rugaciunii.
Rugaciunea in extaz sau rapire - a cincea treapta
A cincea treapta calitativa a rugaciunii este extazul sau rapirea, culmea cea mai inalta a rugaciunii. In aceasta situatie omul nici nu mai are un rol deosebit, lucrarea facandu-o Duhul Sfant. Apostolul Pavel, in Epistola catre Romani, zice: "Noi nu stim sa ne rugam cum trebuie. Ca insusi Duhul se roaga pentru noi cu suspine negraite."
In aceasta stare era Sfantul Antonie cel Mare cand soarele, apunand in spatele sau, il lasa la rugaciune cu bratele intinse, si tot asa il gasea dimineata, cand ii rasarea in fata.
Sfantul Ioan Casian ne relateaza parerea Sfantului Antonie cel Mare referitor la starea de rapire, zicand: "Rugaciunea nu este cu totul desavarsita cand cel ce se roaga n-a pierdut orice constiinta de sine sau cand intelege ceea ce spune. Acest fel de rugaciune, atat de inalta si inaltatoare, nu lasa ca cineva sa fie constient de sine insusi nici sa se gandeasca la ceea ce face sau, pentru a spune mai bine, la ceea ce indura atunci."
Se intampla uneori ca un om pasionat de un lucru sa fie atat de concentrat la ceea ce face, incat uita de sine insusi, nu mai stie unde se gaseste si cat timp a petrecut in acea preocupare. Acelasi lucru se petrece cu rugatorul care a ajuns in starea de rapire, este atat de cufundat in Dumnezeu incat nu-si mai aminteste de sine, nu-si da seama ce se intampla in jurul sau, ci petrece intr-o meditatie adanca.
