Cel ce paseste pe calea vietii crestine, fiind inca slabanog, bolnav, neoranduit, trebuie sa posede deja o mare forta si tarie. Altfel, va cadea sub povara suferintelor si a nevointelor, care i se pregateste. Puterea care il face rezistent si care ii face roditoare toate ostenelile este ravna, osardia, sarguinta, grija de a-I bineplacea Domnului si de a-si mantui sufletul. Dupa cum cel ce cauta o comoara adevarata nu se uita la greutati, nu pierde vremea si nu se infricoseaza de piedici, la fel si crestinul, cand are ravna si dorinta de a cauta, va depasi toate greutatile si va parcurge nevatamat intregul drum. Cine cauta gaseste tot ce cauta; Domnul ne-a dat o fagaduinta deosebita: cauta si vei gasi. Cautarea este duhul vietii, prin stingerea ei, viata se stinge. Ea este focul adus de Mantuitor pe pamant; este lumina si viata Lui.
Vaporul se opreste cand aburul este eliminat; la fel, cel ce-L urmeaza pe Hristos cade sau se rostogoleste inapoi cand se raceste [cu duhul]. Iata cu ce trebuie sa ne aprovizionam, pasind pe calea plinirii poruncilor si a curatirii de patimi! Altfel, nici nu putem sa incepem aceasta lucrare intr-un duh adevarat; si chiar de-ar incepe-o careva, se va osteni fara rod, fara vlaga. Este o osteneala in zadar. Exista multi oameni trecuti prin nevointe si ispite, dar fara folos: roadele sunt ale duhului, iar duhul lui Dumnezeu sta in ravna. El patrunde in patimasa si necurata fire prin nevointe sau prin pravilele vietii - care sunt inrudite cu el si cu noi - si intocmeste acolo vindecare, tamaduieste si desavarseste. In consecinta, nevointa si fapta sunt conductorii harului; iar calea sau firul conducator este duhul ravnei.
De aceea, toti parintii insista cu deosebire ca duhul acesta sa nu fie lasat sa se stinga. Sfantul Isaac Sirul il numeste ogar care latra si porunceste sa-l intaratam necontenit. Pe cel ce a pierdut acest duh, Sfantul Casian il considera ca pe acela caruia Domnul ii spune: "Am sa te vars din gura Mea, pentru ca nu esti nici fierbinte, nici rece, ci vlaguit" - ba face, ba nu face, ba face una ii nu face alta.
Macarie cel Mare spune: "Cauta si atat; in aceasta este inceputul; pe aceasta usa sa intri". Tu doar cauta si Domnul nu te va uita... Cel ce are sarguinta este deja in legatura cu Dumnezeu. Sfantul Varsanufie ne sfatuieste aproape neincetat sa incalzim in noi focul cel adus de Domnul. Si la Scararul, ravna este ba foc care mistuie vreascurile, ba temelia cea buna, sigura si neprimejdioasa. De aceea, el porunceste sa ne grabim sa o restauram, daca se va intampla, prin cine stie ce intamplare, sa o pierdem. Altora li se nazare ca ar fi mai bine sa inlocuim ravna prin taria vointei, temandu-se de nesabuinta ravnei. Dar taria vointei este periculoasa, ea se apropie de judecata rationala, de indiferenta rece si de gestul egoist. Ea este potrivita in lume; in viata crestina este insa periculoasa. Periculoasa este si ravna, lasata de capul ei; dar cine a imprejmuit-o cu ascultarea sau cu lepadarea de voia si de judecata proprie si a legat-o cu pravile, acela n-are de ce sa se teama: n-are decat sa ravneasca ! Este adevarat ca ravna presupune rapiditatea actiunii, dar nu si nesabuinta sau nesocotinta. Ea inseamna: mergi, nu pierde vremea, nu taragana, alearga cu sarg, dar alearga supravegheat, pe calea indicata.
Toata alcatuirea acestei ravne poate fi exprimata asa: cauta nadajduind, fara sa iscodesti, incepand iarasi si iarasi. Asa cugeta Sfantul Macarie cel Mare, repetand aceasta idee aproape necontenit. Se vede, asadar, ca din pricina unui neajuns al celor ce trebuie sa intre aici, ravna se strica sau slabeste.
In fata sunt multa osteneala si multe primejdii; dar mergi, caci vei avea roade. Lucratorul pamantului se osteneste in sudoare si apoi mananca paine; la fel este si cu tine. Grabnic vei trece de greutati si vei avea liniste si iti vei mangaia sufletul si aici, si acolo. Esti un luptator: priveste cununa si nu te teme de moarte. Curand se vor ivi semnele curatiei, vlastarii imbunatatirii inimii. Cu cat mai hotarat, cu atat mai repede, mai bine si mai mantuitor.
Alearga, faptuieste, osteneste-te, dar nu te gandi la roade. Roada este darul lui Dumnezeu pentru osteneala ta, iar a darui este treaba Daruitorului. De aceea, orice ai face, sa nu spui "am ajuns" sau "voi ajunge", ci „daca voi ajunge". Navigatorul, cand parcurge trei sferturi din cale, inca nu a ajuns si nu este in stare sa spuna daca va ajunge. La fel si tu, niciodata sa nu te consideri ajuns, ci doar in cautare. Nu te increde in implorarile patimilor, nu te increde in taria virtutilor tale. Caci poti pierde totul intr-o clipita. Nu te uita indarat, ci inainte. Tot ce ai este de la Dumnezeu; tot in puterea Lui este a ti le lua inapoi. De aceea, nimic sa nu consideri de nadejde, ci roaga-te numai: "Doamne, mantuieste-ma ! Atottiitorule, izbaveste-ma!".
De aceea, niciodata sa nu-ti spui: "Gata, m-am ostenit indeajuns, pot sa ma odihnesc". O astfel de inlesnire si vlaguire este primul dusman. Gandul, cu toate ca este mic si slab, este cel mai viclean tradator: el deschide portile vrajmasilor. Cine se impaca cu el, acela cade. El a fost observat de Sfintii Parinti si fiecarui incepator i se repeta necontenit: vezi, sa nu spui: "gata, acum pot s-o las mai moale'' ci intreaba-te pentru ce esti aici sau de ce nu faci nimic. Sau, adresandu-te Domnului, roaga-te sa te ajute ca sa pui inceputt mantuirii si incepe iarasi si iarasi! Incepe din nou si osteneste, dar ia inlesniri sau favoruri nici sa nu te gandesti, ci pastreaza-ti in inima ta gandul ca vei avea de dus greutatea si stramtorarea pana la moarte ca nu te asteapta nici o usurare, ci numai greutati.
Iata adevarata alcatuire a duhului ravnitor, care este neprimejdioasa, solida, neingaduind nicio fisura: nici infierbantare naravasa, nici incredere in sine, nici ingamfare !
