Pomenit-a Avva Zosima pentru un oarecare monah ca i-a spus cum ca avusese un batran foarte bland, si pentru bune-savarsirile lui si minunile care lucra, toata latura aceea il avea pre el ca pre un inger al lui Dumnezeu. Iar odata oarecine, indemnat fiind de diavolul, a venit si l-a ocarat pre batran cu cele mai aspre dosadiri inaintea tuturora. Atuncea staretul, stand si privind catre gura lui, a zis: Harul lui Dumnezeu este in gura ta, fratele meu. Iar acela s-a indracit si mai mult si a zis: Asa, vicleanule si mancaciosule batrane, graiesti acestea ca sa te arati bland? Staretul i-a raspuns: Asa, frate, adevarate sunt toate cate graiesti. Zice-se ca dupa toate acestea cineva l-a intrebat pre batranul: Oare nu te-ai turburat, Avva? Nu, a zis el, ci-mi simteam sufletul acoperit de Hristos. Si zicea fericitul Zosima: Cu adevarat dator este cel ocarat a multami unora ca acestia, si a avea pre dansii, de este cu adevarat patimas, ca pre niste doftori ce tamaduiesc ranele sufletului sau; iar de este nepatimas, ca pre niste facatori de bine ai sai, si ca pre niste mijlocitori ai imparatiei Cerurilor.
Zis-a iarasi Fericitul Avva Zosima: Fiind eu inca in manastirea cea din Tir, a venit la noi un batran imbunatatit. Apoi citind noi la Cuvintele batranilor - caci iubea fericitul Zosima a le citi pre acestea totdeauna, si ca pre aerul ce rasufla le avea pre ele, si din citirea acelor Cuvinte s-a umplut de roada a toata buna savarsire - am venit la povestirea batranului aceluia, asupra caruia venind talharii, i-au zis: Am venit sa luam toate din chilia ta. Atuncea el le-a raspuns: Toate cate veti vrea, fiilor, luati! Deci au luat toate lucrurile lui si s-au dus, lasand un sacusor. Atuncea batranul, precum este scris, luandu-l, a alergat dupa dansii, strigand: Fiilor, luati ce ati uitat in chilia voastra! Iara ei minunandu-se de nerautatea batranului, au intors iarasi inapoi toate cate luasera din chilia lui, si caindu-se, ziceau intre dansii: Cu adevarat om al lui Dumnezeu este acesta!
Deci dupa ce am cetit cuvantul acesta, mi-a zis batranul: Priceput-ai, parinte? Ca mult m-a folosit pe mine cuvantul acesta. Iara eu l-am intrebat: Cum, parinte? Si mi-a zis: Oarecand, petrecand eu in locurile cele de pre langa Iordan, am citit povestirea aceasta, si minunandu-ma de batranul, am zis: Doamne, Cela ce m-ai invrednicit sa viu in chipul acestor sfinti batrani, invredniceste-ma sa umblu si pre urmele lor. Acestea rugandu-ma la Dumnezeu, si avand intru mine aceasta dorinta, trecand doua zile, cum sedeam in chilie, am simtit pre unii ca au venit la chilie, carii si stand la usa, au batut. Iara eu cunoscand ca sunt talhari, am zis intru mine: Multumesc lui Dumnezeu! Iata vreme sa arat roada dorintei. Si deci deschizand, i-am primit pre ei cu blandete, si aprinzand lumina, am inceput a le arata lor lucrurile, zicand catre ei: Nu va turburati. Cred Domnului ca nu voi ascunde nimic de la voi. Iar ei mi-au zis: Ai aur? Si am raspuns lor: Da, am trei bani, si am deschis vasul inaintea lor. Si luand pre aceia, si toate lucrurile, s-au dus cu pace. Iara eu - zicea fericitul Zosima - glumind, am zis catre batranul: Ce a urmat dupa aceea? Oare s-au intors ca si cei de la batranul cel mai dinainte de noi? Si a raspuns indata: Sa nu sloboada Dumnezeu! Caci nici n-am voit aceasta, ca sa intoarca ce au luat.
Vedeti dar - a incheiat Avva Zosima - ce sporire si slava catre Dumnezeu i-a dat dorinta si gatirea lui. Ca nu numai nu s-a mahnit pentru luarea tuturor lucrurilor care avea, dar s-a si bucurat, ca si cum s-a invrednicit de un lucru cu adevarat prea mare. Si fiindca am pomenit de aceasta povestire, a zis Zosima, spunandu-va toate cate v-am zis, cum ca de am suferi putin pre fratele nostru cand se iuteste sau se scarbeste, putem si sa castigam sufletul lui.
