Lumea aceasta nu e vinovata, suntem vinovati noi ca nu stim sa iubim si nu stim s-o apreciem! Ce-am facut noi pentru lumea asta, daca este vorba sa intram in amanuntele drumului mantuitor? Ce-am facut noi pentru lumea aceasta - asta ni se cere!
0 institutie, ca si un neam, traiesc prin cei care tasnesc, care stau pe cruce fara sa cedeze. 0 iubire mare pentru Dumnezeu cere o permanenta jertfire. Niciodata nu vom trai fara probleme si fara sabii indreptate impotriva noastra! Nu vedeti invatatura crestina? "N-am venit sa aduc pace pe pamant, ci sabie... Dusmanii omului sunt casnicii lui." Dar toate acestea nu trebuie sa descurajeze pe nimeni cu nimic. Chiar daca omul este afectat de aceste nenorociri, asta nu inseamna sa renunte. Nu! Dumnezeu stie de necazul tau, iar aceste suferinte te incearca pentru a te putea defini, pentru a merita sa fii incununat de Dumnezeu, caci El asta doreste.
Nu ne putem inchipui un om mantuit fara merite. De unde vin aceste merite? Din lupta cu suferintele, iar lupta fara jertfa nu se poate! Crucea a mantuit neamul omenesc! Nu dreptatea lui Dumnezeu, nici minunile Sale, ci Crucea! Atunci cand lisus S-a rastignit, atunci a fost biruit satana. Mantuitorul triumfa pe Cruce, iar satana era invins. Deci, nici un crestin nu este scutit, sub nici un chip, de crucea sa, pentru ca e dar de la Dumnezeu suferinta, dragii mei! Nu este numaidecat o pedeapsa. Dar, chiar pedeapsa in sine, canonul inseamna putinta revenirii, a intoarcerii la bine.
Se constata ca nu vine lumea la biserica. Dar nu trebuie sa fie o preocupare in sine, sa se faca atata caz. Pentru ca aceste lucruri slabesc forta personala a fiecaruia, semanand confuzii. Din cauza greselilor multimii, fiecare om ajunge sa se scuze in sinea lui: "Ce, numai eu fac? Vad ca toti fac!" Deci, cel mai bine este ca noi sa ne rugam pentru rezolvarea acestor lucruri pentru oamenii acestia. Si chiar va rog, sa fie o mai mare dorinta de iubire adeva- rata! Nu o iubire inregistrata si difuzata ca atare de oameni: "Auzi, domnule, ca trebuie sa iubim!" Nu! Trebuie sa simti nevoia sa iubesti.
Nu este niciodata nimeni degeaba langa tine. El este cu stiinta lui Dumnezeu, ca tu sa-l ajuti sau sa te folosesti. Te folosesti, ca poate are o putere de duh mai mare. Sau il ajuti tu, in sensul de-al suporta. Este o mare greseala atunci cand certam pe unul sau pe altul! Il rabda Dumnezeu si pe acela, si de aceea l-a pus in calea ta, ca sa-l rabzi si tu si sa te incununezi!
Daca se intampla sa facem fapte bune, nu este bine sa le facem numai din obligatie, pentru ca de- venim cazoni. Sa le facem dintr-o dragoste cu orice chip, si atata cat putem. Pentru ca Dumnezeu nu ne tine ca suntem noi foarte vrednici. Ne tine ca este foarte milostiv El, si de aici vine si toata mila noastra.
Bunaoara, daca se gaseste cineva in situatia sa dusmaneasca pe cineva, se gaseste in situatia sa-l judece, pentru ca este intr-adevar incorect si nu se aseaza deloc. Deci, iti este incomod si tie si celorlalti. Dar daca ar zice omul asa, ar sta de vorba cu Dumnezeu: "Mai draga, Eu il iubesc si pe acela asa cum e. Da-te de partea Mea, ca sa-l iubesti si tu. Eu il iubesc asa cum este. Caci de aceea il tin in viata. Da-te de partea Mea si lasa, nu-l mai dusmani; Eu sunt Dumnezeu si tot Eu te tin si pe tine. Tu cate greseli faci si ti le trec cu vederea?" Acest dialog intim, cu smerenie sa se faca, si tu esti asigurat. Si rasare cu orice chip iubirea, fara de care nu se poate face nimic, chiar daca ai da muntii la o parte; chiar daca ti-ai sfasia trupul sa arda pentru Hristos. Milostenia nu este numai sa dai din traista. Milostenie este ca accepti pe un om sa stea langa tine, fara sa il alungi in gand. Ai un coleg care are un necaz, trebuie sa stii sa-i faci o mangaiere, sa-i descretesti fruntea. La saraci poti sa faci o rugaciune scurta: "Doamne, miluieste-l!", daca nu poti sa-i dai, ca esti in tramvai si el este pe trotuar. Intrebarea se pune, cum ne este inima noastra in legatura cu su- ferinta din jur? Cel mai mare lucru de care vom fi intrebati la Judecata de apoi este: "De ce nu am dat mai multa atentie semenilor nostri?"
Exista porunca in invatatura crestina: sa se respecte toata faptura, cu atat mai mult fiinta o- meneasca, care are "chip" si "asemanare". Si firea pervertita, bineinteles, te indeamna sa tii cont numai de al tau, si foarte greu te rupi si pentru celalalt. Si tocmai asta e porunca: sa te rupi. Eu v-am spus uneori; daca nu, spun acum: Era intr-o situatie, parca era vis, dar tare a fost parca real, asa...Murisem, si ma uitam, cum se spune, la moartea mea, caci sufletul nu moare. Ma uitam la mine in cosciug si cand a ajuns cosciugul sa intre in groapa am zis: "Ce bine este daca lasi ceva din tine afara! Aceea te va ajuta si pe tine sa traiesti mereu". Milostenia este ceva din tine. Si Alexandru Vlahuta zice: "Mila e toata Scriptura!"
A milostivi pe unul, pe altul, aici se arata ca tu esti Hristos. Apoi, nici nu stii ca acela pe care il ajuti poate sa fie Hristos. El nu intinde mana sa-i dai. El intinde mana sa-ti dea imparatia cerului si tu nu observi. Si, de regula, oamenii cauta banutul cel mai mic.
Fratii mei, tineti minte: cersetorii sunt personaje biblice! Ai trecut pe langa mantuirea ta asa de usor! Si mai grozav, l-ai dispretuit pe cersetor! Cersetorii nu pier niciodata. Fac sobor la margine de drum si impart ce s-a capatat, si zic: "Asta-i de la cutare. Pomeneste-l, Doamne, intru imparatia Ta!" Si are valoare. Mantuitorul, ca sa ne incurajeze, a spus: insutit veti primi! Vrei sa te imbogatesti? Da tot ce ai! Primesti insutit! Lucrul acesta nu-l vorbesc de la mine. Daca ati cunoaste viata Sfantului Ioan cel Milostiv, v-ati inspaimanta! Sfantul Ioan, cand s-a dus in respectiva arhiepiscopie, a intrebat: "Cat aur are arhiepiscopia?" Si i s-a raspuns: "Atatea litre de aur!" "Dati-i la saraci!" Cand au auzit, economii aia au zis ca ii saraceste. Si a venit inapoi insutit fata de cat a dat. Iar dadea, iar venea insutit. Economii carteau mereu! Vezi, nu observa omul cand primeste, dar observa cand da. Dar venea insutit cu precizie! Este cuvant din Scriptura. Eu nu am dreptul sa-l contrazic pe acest cuvant. Si obisnuiti-va cu autoritatea cuvintelor din Sfanta Scriptura. Tainele Bisericii s-au facut pe temeiul cuvintelor din Scriptura. "Ce dezlegati voi, dezleg si Eu". Asa a luat nastere Taina Pocaintei.
A venit o doamna la arhiepiscopie sa dea o donatie. Si a intrebat-o Sfantul Ioan: "Cat doriti sa dati, doamna?" "Atat!" Sfantul Ioan se astepta sa primeasca insutit, iar cat dadea doamna asta nu era insutit. Si a intrebat-o: "Atat ai vrut cu adevarat sa dai?" "Nu! Am vrut sa dau atata, dar cand am scris suma, o mana nevazuta a sters si a scris cat dau eu acum".
Ce se intamplase? Economii nu au dat la saraci cat a zis Sfantul Ioan. Au dat mai putin. Si corespundea cu cat a adus femeia asta insutit. Sfantul Ioan i-a mustrat: "Uite cine saraceste arhiepiscopia!" Si s-a ajuns sa dea cate o corabie cu aur, si veneau o suta inapoi; si s-a umplut Marea Mediterana cu corabii pline cu aur mergand la Sfantul Ioan. Si s-a auzit glas din cer: "Sa vedem, Ioane, cine este mai milostiv: tu sau Eu?" S-a verificat cu ape, cu corabii si cu aur cuvantul Scripturii. Deci, obisnuiti-va sa nu traiti numai voi, ci sa traiti in toti care sunt cu voi.
Exista porunca mare repetata de Iisus Hristos, incat insista: "Sa va iubiti unul pe altul." Vedeti, cu orice chip trebuie sa fim controlati, daca avem acest sentiment de iubire pentru toti. Practic e greu. Nu poti chiar sa iubesti pe toti. Bine, asta se intelege. Dar, cu nici un chip sa nu urati! Daca nu urasti, nu mai esti in apa, esti pe scara, pe prima treapta. Dar esti pe uscat! Si sigur ca treptele merg pana la treapta dragostei de sus. Esti liber si ai posibilitatea de a urca, daca nu urasti. Deci este un inceput doar. Ce se numeste scara: "Doua lemne hodo-lemne si un brat de alea maruntele!" Adica, daca esti pe prima treapta esti salvat. Dar ceva sfant din noi, crean- du-ne Dumnezeu singur numai pentru Dumnezeu si poruncindu-ne sa iubim, ne-a dat si putinta sa iubim. Si atunci ceva sfant din noi ne spune: "De ce sa stau chiar asa pe ultima treapta? Ia sa pasesc mai sus!" Se intampla de capeti o bucurie pe care nu o cunosteai, dar care te odihneste si te sileste la a treia treapta. Si tot asa, si tot asa, pana cand ajungem la dragoste, care este legatura desavarsirii.
Mantuitorul nu spune ca sunt treizeci de trepte, cum arata Sfantul Ioan Scararul. Spune: "Sa va iubiti" - vorbeste la superlativ si termina. Dar acum, noi, care ne intalnim cu neputintele noastre si cu frecusul, lipsa de educatie la un adversar, dintre doua rele, alegem raul cel mai mic. Decat sa-l urasc, mai bine ma asez pe prima treapta si nu-l urasc. Si ma tin cu mainile de treapta de sus. Daca te tii cu mainile de treapta de sus, inseamna ca e posibil sa ajungi la ea, ca e deja in mana ta. Este porunca. Nu mai avem voie sa comentam, decat, cu orice chip, sa stabilim re- latii macar la "Buna ziua", sau sa nu urasti pe nimeni. Degeaba ne zbatem, degeaba implinim alte po- runci crestine, daca n-avem relatie cu cineva. Fratiile voastre trebuie sa stiti ca inima noastra trebuie sa fie mereu libera pentru Hristos. Ca un dusmanel, care sta cocotat pe acolo pe undeva in zona asta grozava a inimii, il indeparteaza pe Hristos din inima ta. Adica nu vrea Hristos sa stea cu dusmanelul ala. Ca nu exista relatie intre rau si bine. Mantuitorul zice: "Sa-mi dai toata viata, toata fiinta ta!" Dracul zice: "Mie sa-mi dai numai un deget!" Ca prin asta el te stapaneste cu totul. Deja e langa tine. Nu mai este Hristos langa tine, daca tu i-ai dat o unghie de la un deget. Nu trebuie recunoscut.
De aceea, nici nu se sta de vorba cu dracul. E o greseala mare cand mai spun unii: "L-am certat pe dracul!" Lui ii convine foarte mult dialogul cu omul. Sa te rogi! El fuge de rugaciunea pe care o faci tu. Daca il simti ca intr-un fel te munceste fizic, sau te deranjeaza te miri cum, roaga-te la Hristos: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!" Ca va este la indemana o ruga- ciune ca asta. Dar nu cu agitatie, ci cu calm si cu stapanire de sine. Pentru ca, va repet acum, sunt sigur ca v-am mai spus, oricare ar fi motivul unei intristari, sau al unei mahniri, este numai si numai de la draci. Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mahnire, unde-i o intristare, deoarece cu astfel de bogatie nu stii ce sa faci si o risipesti. Si, din pru- denta, nici nu te stapaneste acest har, dar vine unde-i linistire sufleteasca, unde fiinta noastra transforma ca un mare aparat de reactie acest har al lui Dumnezeu cu hotararile tale de a misca, de a te implini, si uite asa ajungi la masura omului desavarsit, ca sa nu vorbesc chiar sa fii un dumnezeu dupa har, bine- inteles. Dar pe fondul unei stari de veselie, viata duhovniceasca nu se vede, dar se simte. Simti ca ai mandrie. Insa smerenia nu se prea simte! Niciodata un om nu spune: "Eu sunt smerit!" Dar se simte totusi o bucurie sufleteasca pentru ca ai un fior de relatie calda cu lumea.
Daca rationalizezi relatia ta cu lumea pe motiv ca sunt liber sa nu primesc vizita fratelui - e un castig. Dar e un castig minor, fara rezultate mai avansate. Trebuie sa-l iubesti cu adevarat cu inima. Strategic va dau un sfat: nu poti sa-l iubesti pe vrajmas de prima oara, dar aseaza-te pe pozitia sa nu-l urasti. Si daca te gaseste moartea pe pozitia de a nu-l dusmani, tu mori ca un iubitor de vrajmas, cu harul lui Dumnezeu.
Sa stiti ca e foarte draceasca lucrare, ura asta a aproapelui. Prima data asta vine: "Ah, ce i-as face!" Draga, cele zece porunci nu trebuie invatate ca la scoala: "Dacii si romanii", si incepi sa spui istoria dacilor si a romanilor ca pe apa. Nu! Trebuie cu orice chip sa implinim aceste porunci. Poti sa te prezinti la duhovnic ca n-ai implinit o porunca, ca o imprejurare, sau o stare de lucruri te-a oprit. Se a- nalizeaza de ce nu ai putut, capeti circumstante atenuante, dar cu nici un chip sa nu crezi ca esti scutit total, ca o imprejurare s-a creat si tu nu ai implinit porunca.
Ai lucrat Duminica. Porunca Bisericii este sa nu se lucreze. Dar o imprejurare oarecare te-a silit sa lucrezi. Nu-i nici o mustrare, poate e nevoie sa te spovedesti ca ai muncit, fara canonisire. Nu s-a gatit mancare pentru Duminica. Si exista o alta porunca care spune: "Cine posteste sambata sau Duminica este certat de Biserica". Si atunci ce faci ca sa nu postesti Duminica? N-am mancare facuta - fac mancare. Deci am muncit Duminica. Dar, dintre doua rele, alegi raul cel mai mic. Dar am salvat porunca care spunea sa nu postesti Duminica.
Doi insi sau hotarat sa se duca la Ierusalim. Se mergea pe jos in conditii grele, nu erau mijloace de transport. Mergand ei spre Ierusalim au intrat sa gazduiasca la o casa, unde i-au gasit pe toti bolnavi. Au sarit amandoi, i-au ajutat cat au putut. Dar unul dintre ei a zis: "Eu nu mai merg la Ierusalim caci nu pot sa parasesc pe cei bolnavi" "Cum, draga, ca noi ne-am hotarat. Unde-i hotararea noastra?" Si a plecat celalalt singur si a ajuns la Ierusalim. Acolo era o mare aglomeratie, ca era vorba de Inviere.
Pelerinul, ajuns la biserica, a patruns cu mare greutate prin prima usa de la biserica, si-l vedea pe cel care ramasese la bolnavi chiar la Altar. Dintre doua fapte bune alege fapta cea mai mare. Cel care a ingrijit de bolnavi s-a asezat pe pozitia de varf a Scripturii: iubirea. Si atunci ce cauti la Ierusalim? Te duci din traditie? Te duci ca ai posibilitati? Te duci ca ai timp, sau ca ai avut bani? Daca tu ai lasat vreo dusmanie in urma ta? Porunca iubirii e o porunca mare, de aceea insista Mantuitorul. Deci e o intrebare justificata; sa ne-o punem toti: "Iubesc sau nu iubesc?", ca e porunca, draga! Sa nu credeti ca Mantuitorul a vorbit numai pentru veacul respectiv, pentru Apostoli. Nu. A vorbit pentru toate timpurile. Si noi avem bogatia ca suntem crestini. Si atunci sigur nu o sa urmam pe cutare Tutankamon, sau pe Buda. Noi urmam pe Hristos. Bagati de seama, iubirea e criteriu de judecata! Evanghelia care se citeste la Duminica Judecatii de apoi este aceasta: "Am fost bolnav, si nu m-ati ingrijit. Am fost insetat, si nu mi-ati dat sa beau. Am fost flamand, si nu m-ati saturat". Nu vorbeste nici de alte artaguri si nu stiu ce. Vorbeste numai de iubire. De ce ai urat? Dovada ca tu nu ai iubit, nici macar nu l-ai respectat, ca-i fiinta omeneasca. L-ai urat. Ca nu-l mai recunosti ca fiinta omeneasca, din momentul din care il urasti. Si atunci ne osandim cu asta. Vorbesti de rau cu atata usurinta si cu atata motivare intima. Si chiar daca esti intrebat, raspunzi:
"Dar ce, numai eu vorbesc!? La urma urmei merita". Ei bine, va spun, e un pacat foarte mare. Nu numai ca nu-l iubesti, dar il dusmanesti, il urasti. Atunci tu ai facut crima, nu dragoste.
Daca pomenim pe cineva, este poate departe de tine, nu are cum sa stie ca tu il pomenesti. Tu esti in comuniune cu cel pe care l-ai pomenit. Dumnezeu, pentru rugaciunea ta, il ajuta pe el, si tu, constient, vrei sa fii implinitor al poruncilor date de Dumnezeu: te numesti un mantuitor candva si undeva.
Tu pomenindu-l pe el, il ajuta Dumnezeu. Dumnezeu ti-a auzit rugaciunea.
Chiar Traian, care a fost un pagan, a avut o fiica, Drosida, care a ajuns Sfanta Mucenita Drosida. S-a botezat singura, dragalasa. Imparatului Traian i se dusese vestea, si a ramas vorba: "Bun ca Traian".
Era un suflet bun, drept, nu i se cerea mai mult decat sa fie drept.
Sfantul Grigorie Dialogul, vazand atatea lucruri facute de Traian si ca a avut un nume asa de consacrat, s-a rugat lui Dumnezeu pentru el ca sa-l ierte. Sfantul Grigorie a trait in anul 500, de cand avem Sfanta Liturghie a Sfantului Grigorie Dialogul. Si s-a rugat lui Dumnezeu sa-l ierte pe Traian. Deci, a intrat intr-un dialog cu Cerul si a auzit un glas:
"Dumnezeu ti-a auzit rugaciunea, dar mai mult sa nu te rogi pentru pagani". Sfantul Grigorie Dialogul a intrat intr-un dialog cu Cel ce mantuieste si i-a dat putinta lui Traian sa fie si el in imparatia mantuitilor.
Tu, daca pomenesti pe cineva, traiesti cu toata lumea, cu fratii tai de credinta. Si sunt obligati fata de cel care ii ajuta la mantuire intr-o forma anonima, dar stie Dumnezeu.
Mai departe, dupa rugaciune, tine relatia cu omul. Arunca-i un zambet, ca sa vada ca nu ii esti dusman. Nu un ranjet. Arunca-i un zambet, daca te provoaca.
Draga, eu am sustinut un adevar. Fratia ta ai fost in situatia sa fii in afara de adevar. Ca te-a lezat punctul meu de vedere, al adevarului, nu-i vina mea. E vina ta care nu esti cu Adevarul. Acesta, sa zicem ca este un motiv material care a stricat relatia.
Noi nu putem forma legi de iubire de la noi. Porunca: "sa iubesti" este si pentru ei. Ce sa facem, pentru ca raspunsul este asta: exista si rai si iad. S-a dat putinta fiecaruia sa nu se duca in iad si totusi s-au dus si in iad. Ce sa facem? Noi ne facem datoria sa iubim, ca si pe cei din iad ii iubeste Dumnezeu. Dar iubirea lui Dumnezeu ii biciuieste acum. Dreptatea lui Dumnezeu ii tine acolo. Iadul este marea durere a lui Dumnezeu. Ei isi dau seama ca ii iubeste Dumnezeu, si tocmai aceasta ii chinuie. "Uite, ne iubeste si acum, deci, ce ar fi fost sa-L fi urmat pe Hristos?" Ce n-a facut Hristos sa-i scape pe oameni de iad?
Uite, dialogam in ce priveste mantuirea. De ce mergi pe o cararuie oarecare si nu mergi pe soseaua batuta, care duce la Ierusalim? Pe soseaua asta te mai lovesti de pietre, dar nu parasesti soseaua pentru sangerarile ranilor. Te pansezi, dar tine-te de sosea, ca harul nu vine decat pe soseaua asta, nu vine pe toate cararile. Insa nu trebuie sa schimbam discutia, ca avem de-a face cu oameni indaratnici. Uite, tu te duci la un prieten care are un caine rau. Cainele nu stie ca esti prieten cu stapanul, si latra la tine. Dar tu nu tii cont ca latra cainele, tu il iubesti pe stapanul lui si te duci la el.
Solutia este sa-i zambesc, sa-l pomenesc si sa nu-l urasc, asa cum este. Eu imi doresc foarte mult sa-mi pastrez aceasta sfanta libertate, aceasta curatire a inimii, ca Hristos nu vine in inima ta daca este un dusman acolo. Nu va mai preocupati cu: "Uite, eu i-am zambit si el mi-a ranjit". Daca esti pe linia adevarului poti sa fii foarte sigur: "Doamne, eu sunt de vina, ca e fratele meu!" Asa.
