Multe boli si multe suferinte chinuiesc viata oamenilor. Dar cea mai grea suferinta pare a fi orbirea. Neputand munci ca sa poata trai, de obicei, orbii cersesc. Dintre toate categoriile de cersetori din lumea aceasta, orbii impresioneaza in chip deosebit pe cei care trec pe langa ei. Oricat de zgarcit sau oricat de pornit ar fi cineva impotriva cersetorilor, este cu neputinta sa nu-l induioseze cat de putin mana intinsa a unui orb.
Ceva asemanator s-a petrecut cu orbul din Ierihon - al carui nume era Bartimeu, dupa cum aflam din Evanghelia scrisa de Sfantul Marcu. El sedea jos, la marginea drumului si cerea milostenie. Sedea langa drumul care venea din Ierihon si mergea spre Ierusalim. Pe aceasta cale trecea multa lume si cred ca erau destui care il ajutau. Si totusi el continua sa ramana un nenorocit, oricata milostenie ar fi adunat.
Nenorocirea lui consta in faptul ca el nu-l vedea nici pe cel care ii dadea milostenia, nu vedea nici ceea ce-i dadea, nu-si vedea nici propria mana in care i se punea milostenia, nu se vedea nici pe sine insusi. Macar pentru asemenea pricini putem spune ca orbirea trupeasca este o stare dintre cele mai nenorocite din viata unui om.
Omul are ochi nu numai trupesti, ci si ochi sufletesti. Cei trupesti sunt asemanatori cu ochii altor vietati de pe pamant: cai, lupi si multe altele. Ochii cei sufletesti insa se aseamana cu ochii ingerilor si cu ochii lui Dumnezeu.
Deci, pentru ca omul are doua feluri de ochi, trupesti si sufletesti, apoi si orbirea omului poate fi tot de doua feluri: trupeasca si sufleteasca. Orbirea trupeasca poate fi din nastere, din pricina unui accident sau din pricina unei boli. Din pricina orbirii trupesti nu putem vedea lumea aceasta materiala si nici pe noi insine, nu putem merge fara calauza si nu ne putem bucura de lumina, de culorile si de toate frumusetile lumii vazute.
Orbirea sufleteasca este insa cu mult mai primejdioasa decat cea trupeasca si un asemenea orb este mai nenorocit decat orbul Bartimeu din Sfanta Evanghelie. Daca orbul trupesc nu vede soarele cel fizic, lumina lui, orbul sufletesc nu-L vede pe Soarele dreptatii si Parintele luminilor, cu stralucirea harului Sau. Nu recunoaste pe Cel care ii da bunatati nepieritoare: viata, suflet, nemurire si nu se vede nici pe sine insusi asa cum este cu adevarat.
Cum apare orbirea sufleteasca?
Ne putem intreba: de unde vine aceasta orbire sufleteasca?
Ne va parea, poate, neplacut raspunsul, dar acesta este adevarul: orbirea sufleteasca ne vine, fratilor, prin ochii trupului. Ochii sunt cei doi luminatori ai fetei, dar si doua punti prin care pacatul este adus din afara inlauntrul sufletului.
Dupa Sfantul Vasile cel Mare ''ochii sunt cele doua maini netrupesti intinse inainte, cu care sufletul atingandu-se de departe de acelea pe care nu le poate atinge cu mainile trupului, le cuprinde cu ochii si le aduce la sine''. Daca privirile ochilor sunt nestapanite, ele indeamna sufletul la ganduri urate si la fapte necuviincioase.
Privind cu patima la frumusete straina, chipul acelei frumuseti coboara din minte in inima si acolo, in camara inimii duhovnicesti, unde trebuie sa fie necontenit locasul lui Dumnezeu si Imparatia Lui, acolo coboara intunericul si se savarseste pacatul. In aceasta privinta Mantuitorul ne invata: ''Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat. Iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi intunecat'' (Matei 6, 22-23). Iar in alt loc ne spune asa: ''oricine se uita la femeie, poftind-o, a si savarsit adulter cu ea in inima lui'' (Matei 5, 28). Sau invers, femeia care se uita cu pofta la barbat a si savarsit pacatul in inima ei. Si pacatul intuneca ochii cei dinlauntru, iar omul devine innegurat si orb.
Biblia, aceasta carte de capatai a omenirii, ne ofera multe pilde de orbire sufleteasca inca de la inceputul lumii. Voi aminti cateva exemple.
Astfel, in cartea Genezei aflam ca femeia - prima femeie din lume - a vazut ca rodul pomului cunostintei binelui si raului era placut la vedere si bun la mancare; si a luat, a mancat si a dat si barbatului sau (Facere 3, 6). Si cu adevarat li s-au deschis ochii, insa nu ca la ingeri sau ca la Dumnezeu, cum ii amagise sarpele, ci li s-au deschis ochii ca la cei pacatosi si au vazut ca sunt goi (Facere 3, 5). Li s-au deschis ochii, dar li s-a inchis Raiul (Facere 5, 7).
Mai departe, tot in cartea Genezei, citim ca ''fiii lui Dumnezeu, vazand ca fiicele oamenilor sunt frumoase, si-au ales dintre ele sotii, care pe cine a voit. (…) Vazand insa Domnul Dumnezeu ca rautatea oamenilor s-a marit pe pamant si ca toate cugetele si dorintele inimii lor sunt indreptate la rau in toate zilele, I-a parut rau si S-a cait Dumnezeu ca a facut pe om pe pamant'' (Facere 6; 2, 5-6).
Pentru orbirea sufleteasca si pentru pacate cumplite, au fost nimicite cu foc cetatile Sodoma si Gomora si acoperite de apa Marii Moarte (Facere 19, 16-26).
Din pricina ochilor trupului a fost orbit Samson care, vazand pe Dalila, a poftit-o si astfel, orbind cu sufletul, a fost biruit de o femeie tocmai el, acela pe care nu-l puteau invinge mii de oameni (Judecatori 16).
Orbit a fost Olofern de Iudita, care, cu gatelile ei, i-a luat ochii, cu frumusetea ei i-a robit inima, iar cu sabia i-a taiat capul (Iudita 13).
Orbit de pofta ochilor a fost imparatul David vazand pe Batseba, sotia lui Urie si, tot asa, cei doi batrani din Babilon, vazand pe Suzana la baie. Orbit a fost Irod privind pe Salomeea, fiica Irodiadei, jucand si chiar inteleptul Solomon a fost orbit sufleteste de femeile straine si a gresit si el inaintea lui Dumnezeu (III Regi 11, 3-4).
Asemenea exemple sunt foarte multe in Sfanta Scriptura si, fara indoiala, cu mult mai multe in viata oamenilor, de-a lungul istoriei.
Prin aceste ferestre deschise ale ochilor nostri, odata cu ispitele citate din Biblie, intra in noi valuri intregi de alte amagiri si pofte ca: mandria, lacomia dupa avere si lux, invidia, mania, betia, spectacole ce tulbura inchipuirea s.a. Pe rand sau toate laolalta, intuneca lumina cea dinlauntru a sufletului si zguduie intreaga viata a omului.
Nu trebuie sa uitam de ochii sufletesti!
Omul nu este facut de Dumnezeu numai pentru aceasta lume a pamantului. Ci aceasta lume este pentru noi numai un camp de lupta, un stadion de incercare a puterilor sufletesti si trupesti, din care crestinul - facand bine si raspandind lumina in jurul lui - incearca sa iasa biruitor pentru ca sa merite premiul, adica fericirea vietii viitoare si nesfarsite.
Pentru a ne descurca in aceasta lume, ne sunt dati si ochii acestia trupesti, ca sa vedem pe unde mergem, sa ne informam si sa cunoastem realitatile de aici si sa ne bucuram in chip nevinovat de toate lucrurile bune si frumoase care ne inconjoara.
Dar nu numai atat. Acesti ochi trupesti ne sunt dati si ca sa-i tinem mereu in legatura cu ochii cei luminosi ai sufletului nostru, prin care putem intelege rostul cel adevarat al existentei si in acest fel sa putem cunoaste pe Insusi Stapanul vietii, pe Cel care a zis: ''Eu sunt Calea, Adevarul si Viata''.
De aceea, pe langa multele griji ale vietii noastre pamantesti, sa nu uitam niciodata de vazul cel dinlauntru, de ochii cei sufletesti, ca nu cumva sa fie umbriti sau intunecati de patimi, ci sa fie curati si luminosi ca ochii pruncilor sau chiar ca ochii ingerilor. Si daca se spune despre unele lucruri sau fiinte ca ne sunt dragi ca lumina ochilor, apoi cu atat mai mult trebuie sa ne fie draga lumina sufletului nostru, partea aceasta din noi care da sensul si esentialul fiintei omenesti.
''Sarguieste dar si te pocaieste''
Mare primejdie este pentru fiecare dintre noi atunci cand suntem cu sufletul bolnav, cand suntem orbiti de patimi si nu ne dam seama ca suntem bolnavi.
''Daca ati fi orbi n-ati avea pacat. Dar acum ziceti: Noi vedem. De aceea pacatul ramane asupra voastra'', le zice Mantuitorul fariseilor (Ioan 9, 41). Cu alte cuvinte, Iisus le spune: ''Daca v-ati recunoaste orbi, n-ati avea pacat, pentru ca M-ati ruga sa va vindec. Dar voi pretindeti ca vedeti adevarul, cand de fapt sunteti orbi si nu voiti sa fiti vindecati de Mine''.
Cand omul isi da seama ca este bolnav cere un sfat de la cineva, alearga la doctor, se roaga lui Dumnezeu - face ceva ca sa scape de boala care ii ameninta sanatatea. Dar daca ramane nepasator, boala progreseaza si intr-o buna zi cade la pat si moare. Tot asa se intampla si cu boala cea dinlauntru, cu orbirea sau chiar cu moartea sufletului.
Pentru multi dintre noi se implineste cuvantul din Apocalipsa, in care Dumnezeu ne spune asa: ''Stiu faptele tale, ca ai nume, ca traiesti, dar esti mort. Privegheaza si intareste ce a mai ramas si era sa moara'' (Apocalipsa 3, 1-2).
Care sunt aceste fapte ucigatoare pe care le avem si le purtam cu noi, care ne intuneca sufletul incat ajungem sa murim, desi suntem inca in viata? Le-am amintit de curand: trufia, invidia, mania, betia, desfraul, lacomia, lenea, superficialitatea, necredinta, lipsa de dragoste, osandirea pe nedrept a semenilor nostri etc.
Cate familii nu se destrama din pricina patimilor si a incurcaturilor neingaduite pe care le are unul sau altul dintre soti?!
Cate sotii nu-si plang amarul casniciei cand sotul vine acasa tarziu si beat, face scandal, ii sperie si ii bate pe ea si pe copii, iar mai apoi isi paraseste familia si se incurca cu alta?!
Cati crestini nu se roaga lui Dumnezeu numai cand da peste ei cate un necaz, iar cand le merge bine uita si de Dumnezeu, si de suflet si duc o viata urata si straina de orice bine?!
Asemenea fapte, frati crestini, sunt ca niste umbre negre, umbre grele, care invaluie sufletul si constiinta noastra, imbolnavindu-ne de moarte.
In incheiere am sa citez - tot din cartea Apocalipsei - cuvintele lui Dumnezeu care ni se potrivesc, in masuri diferite, fiecaruia dintre noi:
''Stiu faptele tale; ca nu esti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindca esti caldicel - nici fierbinte, nici rece - am sa te vars din gura Mea. Fiindca tu zici: Sunt bogat si m-am imbogatit si de nimic nu am nevoie! Si nu stii ca tu esti cel ticalos si vrednic de plans, si sarac si orb si gol!
Te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur lamurit in foc, ca sa te imbogatesti, si vesminte albe ca sa te imbraci si sa nu se dea pe fata rusinea goliciunii tale, si alifie de ochi, ca sa-ti ungi ochii si sa vezi.
Eu pe cati ii iubesc ii mustru si ii pedepsesc; sarguieste dar si te pocaieste.
Iata, stau la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine'' (Apocalipsa 3, 15-20).
Sa ne ajute Bunul Dumnezeu ca sa ne vedem propriile pacate, sa ne eliberam si sa scapam de ele; sa-L rugam sa ne daruiasca lacrimi de pocainta si ''alifia'' cea duhovniceasca a harului Sau, ca sa vindece deplin boala ochilor nostri sufletesti si sa lumineze cu lumina Sa launtrul nostru intunecat de patimi; Mantuitorul nostru Cel mult dorit sa ne daruiasca vesmintele cele albe ale nevinovatiei trupesti si sufletesti, ca sa-L putem cunoaste cu adevarat pe Dumnezeu si sa-L putem primi pe marele doctor si tainicul si cerescul oaspete - Iisus Hristos. El asteapta la usa inimii fiecaruia dintre noi si este gata sa ne ajute si sa ne vindece de toate neputintele noastre.
Sa-L poftim sa vina la noi, in viata noastra, in inima noastra, in familia si societatea noastra.
Sa-L poftim cu smerenie si dragoste, zicand: Vino, Doamne Iisuse, vino si la noi! Amin!
