1. Ce cinste li se cuvine Macabeilor? Ei nu sunt cinstiti de multi, pentru ca lupta lor nu are loc in timpul de dupa Hristos. Totusi merita sa fie cinstiti de toti, caci au suferit pentru credinta Parintilor. Daca au ajuns la martiriu inainte de patimile lui Hristos, pentru care au fost gata, ar fi putut sa-L urmeze si daca ar fi fost prigoniti dupa Hristos si moartea Lui prin care s-a dat pentru noi! Daca s-au aratat plini de virtute fara sa aiba acest Model inainte, nu s-ar fi descoperit mai stralucit nobletea lor sufleteasca in cazul in care ar fi avut Modelul acesta in patimirea lor?
Pentru mine si pentru toti iubitorii de Dumnezeu invatatura este foarte clara, plina de taina si adanca: cei ce au trait inainte de venirea lui Hristos au dobandit desavarsirea numai pe baza credintei in Hristos. Chiar daca Logosul a putut sa fie vestit mai tarziu la timpul stabilit, El S-a descoperit totusi mai inainte celor curati, dupa cum reiese din faptul ca deja inaintea Lui multi au fost cinstiti.
2. Nu avem voie asadar sa cinstim mai putin pe cei ce au trait inainte de Cruce. Dimpotriva, acestia merita mai mult lauda noastra, si se cuvine ca noi sa-i cinstim prin cuvinte daca au trait in conformitate cu Crucea. Prin aceasta cinstea lor nu trebuie marita, caci cum ar fi posibil asa ceva atata timp cat fapta lor este rasplatita cu cinstea?
Cei ce canta lauda lor trebuie cu atat mai mult sa gaseasca cinstea, si cei ce aud lauda lor sa le urmeze virtutile incurajati de amintirea fata de ei pentru a se face asemenea cu ei. Cine au fost Macabeii, de unde proveneau si care era calauzirea si educatia care i-au condus spre o astfel de virtute si cinste, incat sunt sarbatoriti festiv in fiecare an, gasind in inimile tuturor o cinste inca si mai mare decat cea de care se impartasesc in exterior, despre aceasta da explicatie celor doritori de invatatura si plini de ravna "Cartea Macabeilor". Aceeasi carte invata stapanirea ratiunii peste patimi si hotararea libera intre virtute si pacat. Cartea contine atat luptele Macabeilor, cat si marturii ale altor cativa oameni. Ma multumesc cu primele.
3. Precum Stefan, dupa Hristos, asa este inainte de Hristos, Eleazar (2 Macabei 6, 18), mentionat in carte, prima jertfa. El a fost un preot in varsta, incaruntit in ani si in cunoastere. Mai intai a oferit jertfe si rugaciuni pentru popor, apoi s-a jertfit el insusi lui Dumnezeu ca cea mai deplina jertfa spre a curati intreg poporul.
A fost un respectabil model de lupta. Atat cuvantarea, cat si tacerea sa au fost o incurajare. Pe cei sapte fii (spirituali) ai sai (2 Macabei, 7), rodurile educatiei sale, i-a adus ca "jertfa vie, sfanta, bineplacuta lui Dumnezeu" (Romani 12, 1), mai stralucita si mai curata decat orice jertfa a Legii. Este drept, echitabil, ca meritul faptelor fiilor sa fie atribuit tatalui. Au fost fii viteji, foarte buni, descendenti nobili ai unei mame nobile, aparatori ambitiosi ai adevarului, prea mari pentru timpurile unui Antioh, adevarati ucenici ai Legii mozaice, observatori constiinciosi ai datinei strabune. Numarul lor era privit la evrei ca sfant, cinstit in amintirea odihnei (lui Dumnezeu). Nazuiau numai spre Unul, privirea lor era indreptata numai spre Unul.
Au cunoscut numai un drum al vietii: moartea din iubirea fata Dumnezeu. Au fost frati dupa suflet ca si dupa trup. Era minunat cum se invidiau pentru moarte. Doreau chinurile ca avizi dupa o comoara. Au mers spre pericol din iubire spre educatorul lor, Legea. Spaima lor fata de chinurile martirice, gata sa fie aplicate, nu a fost atat de mare cat dorinta lor dupa cele care amenintau. Ei se temeau ca tiranul ar putea sa inceteze pedeapsa si cativa dintre ei ar putea sa ramana neincoronati, despartiti de fratii lor, impotriva vointei lor purtand o biruinta nefericita, lipsita de suferinta.
4. Mama lor era curajoasa si nobila, iubea atat pe copii, cat si pe Dumnezeu. Cu totul unica a fost suferinta sufletului ei de mama. Ea nu a fost cuprinsa de mila datorita suferintei copiilor ei, ci se ingrijora ca ei nu ar vrea sa sufere. Mai mare decat dorul dupa cei ce si-au sfarsit viata i-a fost dorinta ca cei ramasi sa doreasca sa urmeze celorlalti. Cuvintele ei erau mai mult pentru acestia decat pentru cei morti. Lupta unora era inca nehotarata, in timp ce sfarsitul celorlalti sigur. Pe unii ea ii daduse deja lui Dumnezeu, in timp ce trebuia sa se ingrijoreze pentru primirea celorlalti de catre Dumnezeu. Un suflet tare in trup feminin! Un spirit de jertfa minunat si curaj de erou! Daca am voie sa spun, mai mare era jertfa ei decat cea a lui Avraam, caci Avraam a jertfit liber numai un fiu, care era inainte de toate singurul nascut si fagaduit, spre care arata si fagaduinta, care - mai mult decat atat - este inceput si radacina nu numai al poporului, ci si jertfa ca atare.
Mama fiilor Macabei insa si-a daruit toti fiii lui Dumnezeu. Ea a intrecut maicile si preotii prin faptul ca jertfele ei si-au dorit masa de sacrificiu, au fost jertfe rationale si s-au grabit spre altarul de jertfa. Ea arata la sani amintind ca au fost crescuti de ei, isi arata implorand parul carunt si varsta, insa nu pentru a-i castiga pe fii la viata, ci pentru a incuraja la suferinta, deoarece considera ca pericol nu moartea, ci amanarea. Nimic nu a putut sa o aplece, sa o induplece sau sa o descurajeze: nu funiile pentru dislocarea membrelor, nu rotile insiruite, nu securile, nu tortionarii, nu varfurile de fier ale cuielor, nu sabiile ascutite, nu cazanele i fierbinti, nu focul arzator, nu tiranul amenintator, nu masa poporului, nu zbirul constrangator, nu privelistea lor, nu membrele sfasiate, nu carnea rupta, nu tasnirile de sange, nu tineretea nimicita, nu spaimele prezente, nu amaraciune. Si ceea ce este, de altfel, cel mai greu in astfel de situatii, anume cursul incet al torturilor, a fost pentru ea cel mai usor; ea a avut bucuria ei in scena.
Nu numai modul diferit al chinurilor, care au fost dispretuite cu totul de ei ca un singur chin de catre unul singur, ci cuvantarile diferite ale tiranului, care uneori batjocorea, alteori ameninta sau lingusea, au provocat amanari ale martiriului, caci el a pus totul in miscare pentru a ajunge la ceea ce spera.
5. In ceea ce priveste raspunsurile pe care fiii le dadeau tiranului, acestea erau in acelasi timp atat de intelepte si curajoase incat toate cuvintele cinstite ale tuturor celorlalti sunt neinsemnate fata de vitejia lor, si vitejia tuturor celorlalti era mica fata de intelepciunea care vorbea prin cuvintele fratilor, incat de acum inainte numai lor le este propriu sa sufere astfel si, in acelasi timp, sa raspunda atat de intelept la amenintarile tiranului si la chinurile folosite, de care n-au fost rapusi nici fiii curajosi, nici mama mai curajoasa. Mama i-a intrecut pe toti, si, unind curajul cu iubirea, s-a facut pe sine jertfa cinstita a mortii pentru fiii ei, deoarece le-a urmat in moarte celor morti.
Si cum a fost cuvantarea pentru cei morti pe care ea a tinut-o? Chiar daca cuvintele pe care fiii le-au spus in fata tiranului au putut fi intelese ca frumoase, depasind totul in frumusete, deoarece erau armele lor cu care l-au doborat la pamant pe tiran, mult mai cinstite insa au fost cuvintele mamei care mai intai au fost cuvinte de atentionare si apoi cuvinte de inmormantare. Care au fost atunci cuvantarile fiilor? Este bine sa va amintiti de ei in masura in care astfel de timpuri vin din nou, avand un model de lupta si cuvinte care apartin martirilor.
Cuvintele lor erau deosebite, fiecare dupa cuvintele tiranului sau dupa arta tortionarilor sau dupa ravna sufletelor. Sa-i lasam sa le redea: "O, Antioh si voi toti care stati aici, Dumnezeu este singurul nostru imparat, de Care suntem creati si spre Care ne reintoarcem. Moise este singurul nostru legiuitor pe care nu-l vom tagadui si dispretui, deoarece virtutea sa l-a condus in multe pericole si el a facut multe minuni; noi nu am face aceasta chiar daca un alt Antioh ne-ar ameninta cu ceva mai rau decat tine.
Cunoastem numai o arma, respectarea Legii si intarirea ei, care este zidul nostru. Singura noastra maretie este ca de dragul acestor suferinte sa acordam mai putina atentie vreunei glorii. Singura noastra bogatie sunt comorile pe care le nadajduim. Lucrul cel mai infricosator este sa te temi mai mult de altceva decat de Dumnezeu. Ideile acestea sunt inarmarea si armele noastre. Cu astfel de oameni ai tu de-a face. Lumea aceasta este placuta, pamantul natal, prietenii, rudele, impreuna-vietuitorii din tinerete, templul acesta, al carui nume este mare si vestit, sarbatorile din tara, tainele si toate acestea prin care parem sa ne deosebim de celelalte popoare, dar trebuie sa credem ca nimic nu este mai placut ca Dumnezeu si ca suferinta noastra pentru bine.
Patria noastra este Ierusalimul ceresc care este puternic si necucerit si pe care niciunui Antioh nu i se ingaduie sa spere ca-l va cuceri si il va supune siesi. Rudele noastre sunt cei ce au Duhul si sunt nascute pentru virtute. Prietenii nostri sunt Profetii si Patriarhii; ei ne sunt modele in viata religioasa. impreuna-vietuitorii nostri din tinerete sunt cei ce astazi sunt impreuna cu noi martirizati si, in acelasi timp, isi arata fermitatea lor. Mult mai maret decat templul este insa cerul. Adunarile noastre festive sunt corurile ingerilor. Singura mare, chiar cea mai mare Taina a noastra, care ramane ascunsa multimii, este Dumnezeu, Scopul tainelor acestei vieti.
6. Nu ne promite asadar ceea ce este neinsemnat si nedemn! Nu vrem onoruri care sunt daunatoare si nu vrem sa castigam ceva ce ne dauneaza. Nu vrem sa participam la astfel de afaceri josnice. Lasa la o parte amenintarile! Altfel amenintam si noi cu descoperirea slabiciunii tale, si in plus, cu pedepsele care ne stau la dispozitie, caci noi avem un foc pentru a pedepsi pe tirani.
Tu crezi ca ai de-a face cu printi lasi sau cu popoare si orase? In timp ce unii inving, vei deveni probabil stapan peste ceilalti. Ei nu lupta pentru acelasi lucru ca noi. Ceea ce tu combati este Legea, tablele scrise de Dumnezeu, sunt traditiile parintesti ce sunt insufletite de acelasi Duh si care te vor rusina prin triumful inseptit. A le invinge pe acestea nu este nici o fapta eroica, insa a fi invins de ele este in afara rusinos.
Noi suntem urmasii si ucenicii celor care au fost condusi de stalpii de foc si de nori, pentru care marea s-a despartit, raul s-a oprit, soarele a stat, a plouat cu paine din cer, prin intinderea mainilor si prin rugaciune au fost loviti mii in fuga, in fata carora s-au retras fiarele, pe care focul nu i-a atins si in fata carora imparatii au fugit din admiratie fata de curajul lor. Vrem sa vorbim inca de ceea ce tie iti este cunoscut. Suntem ucenicii lui Eleazar, a carui fermitate ai putut sa o afli. Intai parintele a castigat lupta, dupa el o vor castiga si fiii. Preotul a mers intr-acolo, jertfele il vor urma.
Cu multe tu ne inspaimanti, noi insa suntem pregatiti pentru ceva mai rau. Barbat necuviincios, ce vrei sa castigi de la noi cu amenintarile tale? Ce va trebui sa mai suferim noi? Nimic nu este mai puternic decat cei ce sunt gata sa suporte totul. Calailor, de ce sovaiti? De ce amanati? De ce asteptati onorata porunca? Unde sunt sabiile, unde sunt catusele? Vreau sa ma grabesc. Atatati mai mult focul, faceti fiarele mai salbatice, cautati afara mai multe chinuri! Sa se dezvolte mai mult splendoarea imparateasca!
Sunt primul-nascut, ma jertfesc mai intai! Sunt ultimul-nascut, sa se inverseze ordinea! Unul din cei ce s-au nascut intre acestia trebuie sa fie primul dintre cei ce ajung aici ca sa fie totodata cinstit! Vrei sa cruti? Astepti probabil schimbarea convingerii? Repetam mereu aceeasi explicatie: nu putem sa mancam nimic necurat, nu vom ceda. Mai curand vei respecta tu invatatura noastra decat sa cedam noi celor ale tale. Pentru a spune pe scurt: fii convins ca noi dispretuim chinurile pregatite, tu insa trebuie sa inventezi altele."
7. Asa au vorbit fratii catre tiran. Era atat de minunat si sfant ceea ce au dat spre incurajare, ceea ce au oferit ochilor! Pentru tematorii de Dumnezeu era mai placut decat tot ceea ce putea fi privit si auzit. Ori de cate ori ma gandesc la aceasta ma simt umplut de bucurie; iau parte in duh la luptele lor si imi place sa relatez acestea. Ei s-au imbratisat si s-au sarutat; era o sarbatoare, ca si cand lupta s-ar fi sfarsit.
Strigau: "Lasati-ne, fratilor, sa mergem la chinuri! Sa mergem, sa ne grabim, cat timp tiranul este aprins impotriva noastra! El nu trebuie sa se lase induiosat, iar noi nu vrem sa pierdem mantuirea! Cina este pregatita. Sa nu o scapam! Este frumos cand fratii locuiesc impreuna, mananca impreuna si se ingrijesc pentru ei. Mai frumos insa este cand pleaca impreuna la lupta pentru bine. Daca ar fi fost posibil, am fi luptat cu armele pentru traditia parinteasca, caci moartea este intr-o astfel de lupta laudabila. Pentru ca timpul nu permite astfel de lupte vrem sa asezam trupul nostru pe altarul de jertfa! Daca nu murim acum, nu vom muri apoi absolut deloc? Nu trebuie sa platim nasterii soldul datorat? Ceea ce este necesar vrem sa facem liber.
Sa aratam in moarte intelepciunea noastra! Sa lasam ca viata sa fie rascumparata prin moarte! Niciunul din noi sa nu tina la viata, niciunul sa nu se descurajeze! Precum de noi, asa si de altii poate sa se deceptioneze tiranul! El poate dispune de ordinea chinurilor, noi vrem sa incheiem persecutia. Nu vrem sa fim la urma in ravna si zel. Primul va arata celorlalti drumul, ultimul va pecetlui lupta.
Ca vom fi incoronati impreuna si ca tiranul nu primeste nici o impartasire, ca nu va fi ingaduit in rautatea sa crescanda ca sa castige numai unul si sa se bucure apoi de aceasta ca si cand ar birui peste toti, despre aceasta toti vrem sa fim convinsi in acelasi mod. Sa aratam ca suntem frati nu numai prin nastere, ci si in moarte! Toti vrem sa mergem la moarte ca un barbat, si fiecare pentru toti ceilalti! Eleazar, primeste-ne! Mama, urmeaza-ne! Ierusalime, daca sunt lasate membre ramase spre ingropare, inmormanteaza festiv mortii tai! Povesteste faptele noastre, arata celor ce vin dupa noi si prietenilor tai locurile sfinte de inmormantare ale fratilor!"
8. Dupa ce fratii au vorbit astfel, au actionat si s-au intarit reciproc, de la cel mai mare pana la cel mai mic, incat erau in acelasi timp ascutiti (pentru lupta), persistand unanim in fermitatea lor. Compatriotii lor ajungeau la bucurie si admiratie, prigonitorii lor insa la spaima si groaza. Caci desi acestea au avut loc impotriva intregului popor, au castigat sapte frati care au intrat cu totii atat de mult in lupta, incat nu le-a lipsit multa nadejde sa-i castige pe ceilalti.
Curajoasa si adevarata mama a acelor mari fii care s-au distins atat de mult, mare ucenica si convinsa in mod nobil de Lege, a fost intre timp plina de bucurie si teama fiind in mijlocul a doua sentimente. Se bucura pentru curajul nobil pe care l-au aratat deja, se temea insa pentru suferintele prea mari care stateau inainte. Precum o pasare la apropierea unui sarpe sau a unui alt pericol, asa isi inconjura ea copiii, statea in preajma lor, ii incuraja, le ajuta in lupta. Cum actiona ea prin cuvant si fapta in timp ce fiii ei se pregateau de biruinta! Aduna in graba picaturile lor de sange, ridica oasele imprastiate si saruta resturile lor. De la unul lasa ceea ce inca mai era acolo, pe un altul il trimitea la chinuri, pe un altul il pregatea pentru torturi.
Tuturor le striga: "Mantuiti-va, fiii mei! Mantuiti-va, vitejii mei! Mantuiti-va, voi care locuiti in trupuri, desi sunteti aproape eliberati de trup! Mantuiti-va, voi care aparati Legea, ma aparati pe mine, femeie in varsta, orasul care v-a educat si care v-a ridicat la o astfel de virtute! Nu mai dureaza mult si noi am invins. Ma nelinisteste insa numai ca gazii au obosit, inca ceva timp si eu voi fi laudata intre mame si voi veti fi laudati intre tineri. Cu toate acestea va este dor de mama. Nu va voi lasa, va promit. Nu, eu nu-mi urasc asa copiii!"
9. Cand mama a vazut ca fiii ei s-au despartit de viata si s-a linistit pentru implinirea lor, si-a ridicat bucuros capul precum un invingator olimpic, si-a ridicat mainile si s-a rugat cu glas tare, sarbatoresc: "Iti multumesc, Parinte Sfinte, si tie, stapana Lege, tie, parinte Eleazar, predecesor in lupta fiilor tai, caci voi ati primit roadele durerilor mele si eu am ajuns o mama mai scumpa decat toate mamele. Nu am lasat nimic lumii, am jetfit totul lui Dumnezeu: comoara mea, sperantele si sprijinul varstei mele. Cat de mult sunt eu cinstita, cat de minunat s-a avut grija de varsta mea!
Eu, fiii mei, am primit rasplata pentru educatia voastra. Am vazut cum ati luptat pentru bine. Am privit cum toti ati fost incoronati. Pe calai ii consider ca pe binefacatorii mei. Aproape ca doresc sa-i multumesc tiranului ca prin ordinea poruncita m-a lasat sa ajung la urma la martiriu, caci vreau sa las mai intai pe fiii mei sa apara ca sa iau parte la lupta fiecaruia si apoi deplin linistita sa urmez in moarte jertfelor depline. Nu-mi smulg parul, nu-mi sfasii hainele, nu-mi zgarii trupul cu cuie, nu inalt strigat de plangere, nu strig cu plangeri femeiesti, nu vreau sa ma inchid in intuneric pentru ca aerul sa se intristeze impreuna cu mine, nu astept un mangaietor, nu asez inainte painile durerii.
Aceasta ar face mamele fara noblete, care sunt numai mame dupa trup, ale caror fii se despart fara ca sa li se poata da un necrolog demn. Pentru mine, fiii mei cei mult iubiti, nu sunteti morti, ci jertfiti. Nu ati disparut, ci numai ati schimbat locul. Nu ati fost sfasiati, ci numai uniti la un loc. Nu v-a rapit un animal salbatic, nu v-a inghitit marea, nu v-a omorat un criminal, nu v-a desfiintat o boala, nici un razboi, nu v-a secerat nici un destin mai mare sau mai mic.
Daca vi s-ar fi intamplat asa ceva v-as fi plans cu durere foarte mare, mi-as fi manifestat iubirea mea de mama prin lacrimi, precum o arat acum prin aceea ca nu vars nici o lacrima. Mai mult inca! V-as plange in orice chip daca v-ati fi gasit mantuirea ca lasi, daca ati fi cedat datorita chinurilor, daca unul dintre voi ar fi inferior, precum persecutorii sunt acum inferiori. Acum insa s-a dat celor ramasi in urma glorie, bucurie, cinste, placere si entuziasm, caci dupa voi ma jertfesc si eu.
Ne vom face asemenea lui Finees (Numerii 25, 7), vom fi cinstiti impreuna cu Ana (I Regi 1, 22). Finees a fost numai unul, voi sunteti mai multi, care ati strapuns cu pasiune desfranarea, nu vorbesc despre desfranarea trupului, ci cea a sufletului. Si Ana a daruit numai un singur fiu lui Dumnezeu si anume imediat dupa nastere; eu insa am consacrat Domnului sapte barbati cu voia lor proprie. Ieremia imi canta cantecul de inmormantare, totusi se cuvine sa nu fie un cantec de jale, ci un cantec de lauda pentru sfarsitul sfant.
Mi-ati stralucit ca zapada, ati fost mai albi decat laptele, si ceata voastra este mai de pret decat safirul (Plangeri 4, 7), caci ea s-a nascut si a fost jertfita pentru Dumnezeu. Si la urma, o, tirane, alatura-te, caci dusmanii arata in special daruri fiilor pentru ca lupta ta sa devina mai vestita! O, daca as fi putut totusi sa strabat prin toate chinurile lor, ca sangele meu sa se linisteasca in sangele lor si trupul meu cel varstnic in trupul lor!
De dragul fiilor mei mi-e dor de chinurile lor. Daca nu mi-ar fi fost dat aceasta as adauga cenusa mea la cenusa lor, si atunci ar putea sa ne primeasca unul si acelasi mormant! Invidiati pe cei care au fost egali in virtute, nu pe cei egali in cinstea mortii! Traiti bine, mame! Educati copiii vostri sa devina astfel de oameni! Traiti bine, fii ai acestora! Lasati-va educati spre a deveni astfel de eroi! V-am dat un model bun. Luptati!"
10. Dupa aceasta cuvantare s-a alaturat fiilor ei. in ce fel? ii indemna la rugul la care au fost condamnati, ca si cand ar fi fost camera mirelui. Nu a asteptat pe cei ce trebuiau sa o traga dupa ei, caci nu voia ca un trup nesfintit sa atinga trupul ei sfant si nobil.
Un astfel de rod cinstit a dat actiunea preoteasca a lui Eleazar, care a fost initiat in tainele ceresti si initia, si nu a sfintit pe Israel cu stropiri exterioare, ci cu propriul sau sange si moartea sa a fost cea mai mare taina. Astfel de roduri cinstite a dat tineretea fratilor, care nu s-au predat placerilor, ci si-au stapanit patimile si si-au sfintit trupurile lor incat au intrat intr-o viata fara suferinta.
Astfel de roade a dat rodnicia mamei; copiii vii erau mandria ei, cu cei morti si-a incheiat viata. Pe cei pe care i-a nascut lumii i-a daruit lui Dumnezeu. Numarul martirilor a fost tot atat de mare ca numarul durerilor nasterii si ordinea executiilor i-a amintit in ce ordine s-au nascut fiii; lupta a inceput cu cel mai mare, la cel mai mic s-a sfarsit. Precum talazurile se imbulzeau, tot asa unul dupa altul dovedea vitejia sa si il impingea pe fiecare mai mult spre suferinta, intarit prin suferintele predecesorului.
De aceea tiranul a fost bucuros ca mama nu le-a mai dat viata copiilor, infrangerea sa rusinoasa ar fi fost si mai rea inca. Pentru prima data el a recunoscut inutilitatea armelor sale cand a iesit inaintea fiilor lipsiti de aparare, a caror singura arma era sufletul evlavios si se imbulzeau mai mult spre suferinta decat el insusi spre actiune.
11. Jertfa fratilor Macabei da succes sigur si este mai cinstita decat jertfa lui Ieftae (Judecatori 11, 30). Caci aceea nu devenise necesara precum aceasta (a lui Ieftae) printr-o promisiune grabita si prin dorinta dupa o biruinta de care s-a indoit deja. Slujba jertfei lor a fost cu mult mai libera si singura rasplata pe care au asteptat-o a fost o alta lume.
Jertfa lor nu este inferioara ca valoare luptelor lui Daniel, care a fost aruncat ca mancare inaintea leilor, dar care a infrant animalele prin intinderea mainilor. Nu este mai mica decat cea a tinerilor in Asiria, care in foc au primit racorire de la un inger, caci pentru a nu incalca Legea parinteasca au respins mancarurile necurate si pagane.
Ea nu castiga mai putina cinste decat jertfele care au fost aduse mai tarziu din iubirea fata de Hristos. in timp ce acestea, precum aratam la inceput, au urmat lui Hristos Celui jertfit si se lasau conduse de jertfa mareata si minunata pe care Dumnezeu a adus-o, fratilor Macabei le-au lipsit modelele numeroase si cinstite in virtute. Toata Iudeea s-a minunat de fermitatea lor, a sarbatorit cu bucurie si s-a ridicat ca si cum ea insasi ar fi fost incoronata. Depindea de fiecare zi de lupta grea care ameninta orasul, daca Legea va fi desfiintata sau va trebui sa fie cinstita.
Martiriul fratilor a fost un moment critic in istoria intregului popor evreu. Antioh insusi a trebuit sa fie uimit, si amenintarea sa s-a transformat in admiratie. Chiar dusmanii insisi stiau sa admire vitejia barbatilor, dupa ce mania lor s-a potolit si puterea faptelor si-a aratat valoarea. De aceea Antioh a retras lucrurile facute. El l-a laudat mult pe tatal sau, Seleucul, deoarece acesta aprecia poporul (evreu) si cinstea templul; lui Simon, dimpotriva, i-a facut reprosuri grele deoarece a provocat venirea, cruzimea si rusinea sa.
12. Noi toti, preoti, maici si fii vrem sa luam ca model pe acesti martiri! Se cuvine ca preotii sa faca aceasta spre cinstea lui Eleazar, parintele spiritual care a invatat prin cuvant si fapta ceea ce este mai bun, mamele insa, in masura in care descopera iubirea lor de mama spre cinstea mamei viteze, sa-si jertfeasca copiii, ca cinstea lor sa fie sfintita prin astfel de jertfe, fiii insa in masura in care-si petrec tineretea nu in patimile daunatoare, ci in lupta impotriva lor, in cinstea fiilor sfinti, si zi de zi lupta curajos impotriva lui Antioh, care prin persecutii felurite lupta impotriva tuturor membrelor.
Cer cearta in orice timp si in orice fel, cearta acelui gen si acelei varste, fie aparute deschis sau in taina. in istoria veche sau noua ele pot aduce putere. Precum albinele, ele pot aduna de peste tot ceea ce este mai bun ca sa ia nastere in mod maret un singur fagure dulce, pentru ca Dumnezeu, Care este laudat in Fiul si in Duhul, sa fie preamarit atat in Vechiul, cat si in Noul Legamant, si Care cunoaste pe ai Sai si este cunoscut de ai Sai (Ioan 10, 14), Care este marturisit si marturiseste (Matei 10, 32), este preamarit si preamareste in Hristos, Caruia se cuvine slava in toti vecii! Amin.
