Domnul a spus: "Ca unde sunt doi sau trei adunati intru numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor" (Matei 18, 20). Se gasesc oare doi sau trei adunati intru numele Lui? Se gasesc, dar rareori. De altfel nu vorbeste de o simpla adunare si unire locala a oamenilor. Nu cere numai asta. Vrea ca, impreuna cu unirea, sa existe la cei adunati acolo si alte virtuti. Prin aceste cuvinte, asadar, vrea sa spuna: "Daca cineva Ma va avea pe Mine ca temelie a iubirii lui fata de aproapele, si impreuna cu aceasta iubire are si celelalte virtuti, atunci voi fi impreuna cu el". Acum insa, cei mai multi oameni au alte scopuri. Nu intemeiaza pe Hristos iubirea lor. Cineva iubeste pe altcineva, pentru ca si acela ii arata iubire; altul il iubeste pe cel care l-a cinstit; iar altul il iubeste pentru ca i-a fost de folos la vreo treaba de-a lui. E greu sa gasesti pe cineva care-l iubeste pe aproapele doar din dragoste pentru Hristos, caci ceea ce-i leaga pe oameni sunt de obicei interesele materiale. insa o iubire cu atatea lipsuri este batjocoritoare si trecatoare. La cea mai mica problema - vreun cuvant jignitor, daune banesti, invidie, ambitie sau ceva asemanator - iubirea aceasta, care nu are temelie duhovniceasca, se destrama.
Dimpotriva, iubirea care-L are ca pricina si temelie pe Hristos, este statornica si nepieritoare. Nimic n-o poate destrama, nici calomnii, nici primejdii, nici chiar amenintarile cu moartea. Cel ce are dragoste crestina, oricate neplaceri ar suferi de la un om, nu, inceteaza sa-1 iubeasca; caci nu este influentat de patimile sale, ci este insuflat de Iubire, de Hristos. Tocmai de aceea iubirea crestina, cum spunea Pavel, nicicand nu va pieri.
Si, adevarat, ce pricina ai putea aduce, pentru care sa incetezi sa-l mai iubesti pe aproapele tau? Faptul ca, pe cand tu il cinsteai, acela te injura? Sau faptul ca, pe cand tu savarseai fapte bune in folosul lui, acela voia sa te vatame? Dar daca-l iubesti intru Hristos, aceste cauze te vor face nu sa-l urasti, ci sa-l iubesti si mai mult. Caci toate cele care distrug iubirea obisnuita, nascuta din interes, intaresc iubirea crestina. Cum? In primul rand, intrucat cel care se poarta in chip vrajmas cu tine, iti aduce rasplata de la Dumnezeu; si in al doilea rand, fiindca acela, fiind bolnav duhovniceste, are nevoie de compatimirea si de sprijinul tau.
Prin urmare, cel care are iubire adevarata continua sa-l iubeasca pe aproapele, chiar daca acesta il uraste sau il injura sau il ameninta, cu multumirea ca iubeste pentru Hristos si deci il si urmeaza pe Hristos, Care asemenea iubire a aratat vrajmasilor Sai. Nu numai ca S-a jertfit pentru cei care L-au urat si L-au rastignit, dar L-a si rugat pe Tatal Lui sa-i ierte: "Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac" (Luca 23, 34).
Iubirea, de asemenea, nu stie ce inseamna interesul. De aceea Pavel ne povatuieste: "Nimeni sa nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale celuilalt" (I Corinteni 10, 24). Iubirea nu stie ce inseamna nici invidia, caci cine iubeste cu adevarat considera binele aproapelui ca pe al sau. Astfel iubirea, incet-incet, il preschimba pe om in inger. Dupa ce il scapa de manie, de invidie si de oricare alta patima tiranica, il scoate din starea naturala omeneasca si-l aseaza in starea ingerestii eliberari de patimi.
Cum se naste insa dragostea in sufletul omului? Dragostea este rodul virtutii. Dar si iubirea, la randul ei, da nastere virtutii. Si iata cum se intampla asta: Cel virtuos nu alege banii in locul iubirii aproapelui sau. Nu tine minte raul. Nu este nedrept. Nu vorbeste de rau. Pe toate le rabda cu vitejie sufleteasca. Din acestea provine iubirea. Faptul ca din virtute se naste dragostea este aratat de cuvintele Domnului: "Din pricina inmultirii faradelegii, iubirea multora se va raci" (Matei 24, 12). Si iarasi, faptul ca din iubire se naste virtutea, il arata cuvintele apostolului Pavel: "Cel ce iubeste pe altul a plinit legea" (Romani 13, 8). Asadar una din doua se cere, dragostea sau virtutea. Cel ce o are pe una, o detine negresit si pe cealalta. Si invers: cel care nu iubeste si raul il va savarsi; si cel ce face raul nu iubeste. Sa ne straduim deci sa dobandim iubirea, pentru ca ea este o fortareata care ne apara de tot raul.
Apostolul nu a spus simplu "iubiti", ci "urmariti iubirea" (I Corinteni 14, 1), de vreme ce e nevoie de multa lupta pentru a o dobandi. Dragostea trece degraba si dispare, caci multe lucruri ale lumii acesteia o distrug. S-o urmarim, sa alergam incontinuu in spatele ei, ca s-o prindem, inainte de a reusi sa ne scape.
Apostolul Pavel ne spune si motivele pentru care trebuie sa ne iubim unul pe altul: "intru frateasca prietenie iubiti-va unii pe altii" (Romani 12, 10). Vrea sa spuna: sunteti frati, si de aceea trebuie sa aveti dragoste frateasca intre voi. Aceasta a spus-o si Moise evreilor acelora care se certau in Egipt: "De ce va certati? Sunteti frati" (Parafraza la Iesirea 2, 13). Este remarcabil faptul ca Apostolul, desi ii povatuieste pe crestini sa aiba intre ei blandete si iubire frateasca atunci cand se refera la legaturile dintre crestini sj necredinciosi spune altfel de cuvinte: "Daca-i Cu putinta, pe cat tine de voi, traiti in pace cu toti oamenii" (Romani 12, 18). Deci in cazul necredinciosilor ne cere sa nu ne certam cu ei, sa nu-i uram, sa nu-i nesocotim, pe cand in cazul fratilor nostri crestini cere in plus blandete, iubire frateasca, sincera si neprefacuta, iubire arzatoare si statornica.
Insa cum va fi iubirea statornica? Ne-o arata tot Apostolul, spunand: "intreceti-va cu cinstirea" (Romani 12, 10). in felul acesta se si plasmuieste dragostea, si ramane statornica. Caci, adevarat, na exista mijloc mai bun pentru pastrarea iubirii, cat sa-l cinstim pe celalalt. Astfel si iubirea devine mai vie, si respectul reciproc mai adanc.
Dincolo de cinstire, trebuie inca sa aratam ca ne pasa de problemele celuilalt, pentru ca imbinarea cinstirii cu purtarea de grija da nastere celei mai arzatoare iubiri. Nu ajunge sa iubim numai cu inima, ci sunt necesare si acestea doua, cinstirea si interesul pentru celalalt, care sunt manifestarile dragostei, si totodata si conditiile ei. Ele se nasc din iubire, dar si nasc iubire.
Trebuie sa stim ca iubirea nu este ceva voluntar. Este obligatorie. Esti dator sa-l iubesti pe fratele tau, atat pentru ca esti inrudit duhovnieeste cu el, cat si pentru ca va sunteti madulare unul altuia. Daca lipseste, dragostea, vine nimicirea.
Esti dator insa sa-l iubesti pe fratele tau si dintr-un alt motiv: pentru ca ai castig si folos, de vreme ce prin iubire plinesti toata legea lui Dumnezeu. Astfel, fratele pe care-l iubesti devine binefacatorul tau. Si intr-adevar, sa nu savarsesti adulter; sa nu ucizi; sa nu furi; sa nu marturisesti stramb; sa nu poftesti si oricare alta se cuprind in acest cuvant, adica: sa-l iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti" (Romani 13, 9).
Insusi Hristos ne-a incredintat ca toata legea si invatatura proorocilor se cuprind in iubire (Matei 22, 40). Si iata cat de sus a asezat-o: a stabilit doua porunci de iubire si hotarele fiecareia. Prima, zice, este sa-L iubesti pe Domnul Dumnezeul tau; iar a doua, la fel de importanta, este sa-l iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti (Matei 22, 37-39). Cat de inalta este iubirea de oameni si bunatatea lui Hristos! Dragostea fata de El, desi suntem cu mult inferiori Lui, o aseaza pe o treapta cu dragostea fata de aproapele nostru. Tocmai de aceea hotarele acestor doua porunci de iubire aproape ca sunt identice. Despre prima, iubirea de Dumnezeu, a spus: "din toata-inima ta si din tot sufletul tau" (Matei 22, 37); iar pentru a doua, iubirea de aproapele, a grait: " ca pe tine insuti" (Matei 22, 39). Si e de la sine inteles ca fara a doua, prima nu foloseste la nimic. De altfel, cum a spus si Evanghelistul Ioan, "Daca cineva zice: il iubesc pe Dumnezeu!, dar pe fratele sau il uraste, mincinos este. Cel care-L iubeste pe Dumnezeu, sa-L iubeasca si pe fratele sau" (I Ioan 4, 20-21).
Cel ce iubeste nu-i face rau aproapelui sau. Dragostea, fiind plinirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu, are doua avantaje, evitarea raului si savarsirea binelui. Si este numita plinire a tuturor Poruncilor lui Dumnezeu nu numai pentru ca ea constituie suma tuturor indatoririlor noastre crestine, ci Si pentru ca inlesneste plinirea lor.
Iubirea este o datorie care ramane mereu neachitata. Cu cat lucram pentru a o achita, cu atat datoria creste. Cand e vorba de foloase banesti, a admiram pe cei care nu au datorii, pe cand, atunci cand e vorba de foloasele iubirii, ii fericim pe cei care sunt foarte indatorati. De aceea apostolul Pavel scrie: "Nimanui cu nimic sa nu-i fiti datori, decat cu iubirea unuia fata de altul" (Romani 13, 8). Prin aceste cuvinte vrea sa ne arate ca datoria dragostei trebuie totdeauna s-o achitam si totodata sa ramanem indatorati. Niciodata sa nu incetam sa fim indatorati cu ea, cata vreme ne aflam in aceasta viata. Caci pe cat de grav si suparator este sa datoreze cineva bani, tot atat de vrednic de osandire este sa nu datoreze iubire. Iubirea este o datorie care ramane, cum am spus, mereu neachitata. Fiindca aceasta datorie este cea care mai presus de orice ne alcatuieste viata si ne leaga mai strans intre noi.
Orice fapta buna este rodul dragostei. De aceea Domnul a vorbit de multe ori despre aceasta. "intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei", a spus, "de veti avea iubire unii pentru altii" (Ioan 13, 35).
Asa cum toata viata noastra ne hranim trupul, la fel trebuie sa-i iubim pe semenii nostri, si, desigur, cu si mai multa ravna decat intretinerea trupului, pentru ca dragostea conduce la viata vesnica si nu va inceta sa existe vreodata.
Necesitatea iubirii n-o invatam numai din cuvintele lui Dumnezeu, ci si din faptele Lui. O astfel de lectie este felul in care ne-a zidit pe noi. Dumnezeu, creandu-1 pe primul om, a stabilit ca din el sa se nasca toti ceilalti oameni, ca sa fim considerati toti ca un singur om si sa ne legam prin dragoste. Legatura de iubire a tuturor oamenilor a impus-o cu intelepciune prin schimburile pe care suntem nevoiti sa le avem intre noi. Caci a dat multime de bunatati in lume, insa nu pe toate pretutindeni, ci in fiecare tara anumite feluri. Astfel suntem obligati sa facem negot, dand cele care ne prisosesc si primind pe cele de care avem nevoie, iubindu-i pe semenii nostri.
La fel a facut Dumnezeu si cu fiecare om in parte. N-a ingaduit fiecaruia sa aiba toate cunostintele, ci unuia sa aiba cunostinte de medicina, altuia de zidarie, altuia de vreo alta stiinta sau mestesug etc, ca sa avem nevoie unul de altul si in felul acesta sa ne iubim unul pe altul.
La fel se intampla si cu harismele duhovnicesti, cum spune Apostolul: " Unuia i se da prin Duhul cuvant de intelepciune, iar altuia, cuvant de cunoastere... unuia, faceri de minuni, iar altuia profetie, unuia, deosebirea duhurilor, iar altuia, felurimea limbilor, iar altuia, talmacirea limbilor" (I Corinteni 12, 8-10).
Dar deoarece nimic nu este mai presus de iubire, a asezat-o deasupra tuturor, spunand: "De-as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, dar daca n-am iubire facutu-m-am arama sunatoare si chimval zanganitor. Si de-as avea darul profetiei si de-as cunoaste toate tainele si toata stiinta si de-as avea credinta toata sa pot muta si muntii, dar daca n-am iubire, nimic nu sunt" (I Corinteni 13, 1-2). Si nu s-a oprit aici, ci a adaugat ca, chiar moartea pentru credinta ar fi nefolositoare, daca lipseste iubirea (I Corinteni 13, 3). De ce a pus atat de mult baza pe insemnatatea iubirii? intrucat cunostea, ca un cultivator intelept al sufletelor noastre, ca, atunci cand dragostea se inradacineaza bine inlauntrul nostru, vor rasari din ea, ca niste vlastare, toate virtutile.
De ce, insa, vorbim despre micile argumente ale insemnatatii iubirii si le nesocotim pe cele mari? Din dragoste a venit langa noi Fiul lui Dumnezeu si S-a facut om, ca sa nimiceasca ratacirea idolatriei, sa aduca adevarata cunoastere de Dumnezeu si sa ne daruiasca viata vesnica, dupa cum spune si Evanghelistul Ioan: " Ca intr-atat a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede intr-insul sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica" (Ioan 3, 16). inflacarat de iubire, apostolul Pavel a spus aceste cuvinte ceresti: "Cine ne va desparti de iubirea lui Hristos?: Oare necazul? Sau stramtorarea?' Sau prigoana? Sau foametea? Sau golatatea? Sau primejdia? Sau sabia?!..". (Romani 8, 35). Si dupa ce a nesocotit toate aceste greutati, considerandu-le lipsite de importanta, vorbeste de cele mai infricosatoare, nesocotindu-le si pe acestea: "... nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici cele de acum, nici cele viitoare, nici puterile, nici inaltimea, -nici adancul si nici o alta faptura nu va putea sa ne desparta de iubirea lui Dumnezeu cea intru Hristos Iisus, Domnul nostru" (Romani 8, 38-39).
Iubirea ti-1 arata pe aproapele ca pe un alt sine al tau, te invata sa te bucuri pentru fericirea lui, ca si cum ar fi fericirea ta, si sa te intristezi la necazurile lui, ca si cum ar fi necazurile tale. Iubirea face din multi un trup si din sufletele lor vase ale Sfantului Duh. Caci Duhul pacii nu odihneste acolo unde imparateste dezbinarea, ci acolo unde stapaneste unirea sufletelor. Iubirea, de asemenea, face ca toti sa se foloseasca de bunurile fiecaruia, dupa cum vedem in Faptele Apostolilor: "Iar inima si sufletul multimii celor ce au crezut erau una; si nici unul nu zicea ca este al sau ceva din averea sa, ci toatele erau de obste" (Fapte 4, 32).
In afara de acestea, .iubirea daruieste oamenilor putere mare. Nu exista fortareata atat de tare, de greu de daramat si necucerita de dusmani, cum este o multime de oameni care se iubesc si care sunt strans legati cu rodul dragostei, buna intelegere. Chiar si atacurile diavolului pot fi respinse, pentru ca, infruntandu-l impreuna, devin nebiruiti, zadarnicesc uneltirile lui si primesc cununile stralucitoare ale iubirii. Asa cum coardele lirei, desi sunt multe, scot un sunet dulce daca conlucreaza toate armonios manuite de degetele muzicianului, la fel si cei care au buna intelegere, ca o alta lira de iubire, scot o melodie minunata. De aceea Pavel ii povatuieste pe credinciosi sa caute sa fie in orice imprejurare in acelasi cuget, sa-i considere pe ceilalti mai presus de ei, pentru ca dragostea sa nu fie nimicita de slava desarta, sa fie uniti, sa se cinsteasca unul pe altul, sa se slujeasca unul pe altul.
Iubirea ne face blanzi, pentru ca impiedica lacomia, desfraul, invidia si alte patimi sa ne stapaneasca sufletele. in general nu exista patima, nu exista pacat pe care sa nu le distruga iubirea. Mai lesne este sa scape de flacarile sobei o creanga uscata, decat pacatul de focul iubirii. Asadar, daca sadim dragostea in inimile noastre vom deveni sfinti. Da, fiindca toti sfintii prin iubire s-au facut placuti lui Dumnezeu. Din ce motiv Abel a devenit victima crimei si nu criminal? Pentru ca avea iubire puternica pentru fratele sau si n-a putut sa-i faca rau nici cand acela l-a omorat.
Din ce motiv Cain l-a invidiat pe Abel si l-a ucis? Pentru ca din inima lui a lipsit iubirea. Din ce motiv cei doi fii ai lui Noe, Sem si Iafet, au dobandit faima buna? Pentru ca il iubeau mult pe tatal lor si n-au rabdat sa-l vada gol. Si pe al treilea, Ham, de ce l-a blestemat Noe? Pentru ca nu-1 iubea pe tatal sau si-1 batjocorea. Dar marea faima a lui Avraam cui se datoreaza? Iubirii pe care i-a aratat-o atat nepotului sau Lot, cat si sodomitilor, pentru a caror izbavire a mijlocit la Dumnezeu.
Plini de iubire, plini de blandete, plini de compatimire erau si sfintii. Ganditi-va la Pavel care, desi era in primejdie sa fie dat flacarilor, desi ramanea neclintit la incercari, desi nu se temea decat de Dumnezeu, desi nu-i pasa de nimic, nici chiar de iad, cand a vazut lacrimile persoanelor iubite, s-a inmuiat, acest puternic, s-a emotionat si a spus: "Ce faceti? Plangeti si-mi sfasiati inima?" (Fapte 21, 13). Si veti intreba: Au putut lacrimile sa zdrobeasca sufletul acela de diamant? Sigur ca da. Pentru ca, asa cum el insusi a spus, pe toate le biruia cu puterea dragostei, insa nu si dragostea, care-l sufoca si-l biruia. Iata ce i-a placut lui Dumnezeu! Omul pe care nu l-a putut zdrobi marea salbatica, au putut sa-l biruie cateva lacrimi de iubire. Atat de mare este puterea acesteia!
Vreti sa-l vedeti si pe Pavel plangand? Iata ce spune intr-o alta imprejurare: " Timp de trei ani, noaptea si ziua n-am incetat sa va sfatuiesc, cu lacrimi, pe fiecare din voi" (Fapte 20, 31). Marea lui dragoste 1-a facut sa-i fie teama ca nu cumva iubitii lui crestini sa pateasca vreun rau, si cu lacrimi ii sfatuia.
Acelasi lucru vedem si la preabunul Iosif. Aceasta stanca, care a ramas neclintita in fata puterii uriase a acelei femei desfranate si la focul pacatului, cand i-a vazut pe fratii sai, care il vandusera, il aruncasera intr-o groapa si voisera sa-l omoare, cand i-a vazut asadar, s-a emotionat, s-a zbuciumat sufleteste si, intrucat nu-si putea retine lacrimile, a intrat in camera de alaturi si a plans.
Domnul, inainte de a fi predat in mainile iudeilor si de fi rastignit, a dat o porunca pe care a numit-o noua, porunca iubirii: "Porunca noua dau voua: Sa va iubiti unii pe altii" (Ioan 13, 34). insa de ce a numit-o noua, de vreme ce exista si in Vechiul Testament? Pentru ca a dat-o intr-un fel nou, imbunatatit, superior. De aceea a adaugat: "Asa cum v-am iubit Eu pe voi, asa si voi sa va iubiti unii pe altii". Iubirea Mea pentru voi, voia sa le spuna, nu este ca rasplata la ceva pe care Mi l-ati oferit, caci eu v-am iubit primul. in acelasi fel si voi tretmie sa le faceti bine semenilor vostri, nu ca rasplata, ci din iubire spontana. Si fara sa aminteasca de minunile pe care le vor savarsi in numele si cu puterea Lui, a spus ca iubirea este aceea care-i va deosebi si-i va face ucenici ai Sai. Ciudat! De ce nu minunile, ci iubirea? Deoarece iubirea este insusirea principala a sfintilor si temelia virtutii. Prin aceasta ne mantuim toti, ea naste lucratori ai lui Hristos, ea incanta sufletele, ea aduce oile pierdute in staulul Bisericii.
Si minunile pe care le vor face Apostolii, nu vor vadi ca sunt ucenici ai Lui? Deloc. Auziti ce a spus odata: "Multi imi vor spune in ziua aceea: Doamne, Doamne, oare nu in numele Tau am profetit? Si nu in numele Tau demoni am scos? Si nu in numele Tau multe minuni am facut? Si atunci le voi marturisi: Niciodata nu v-am cunoscut pe voi" (Matei 7, 22-23). Si alta data, cand Apostolii erau bucurosi, pentru ca si demonii li se supuneau, Domnul le-a spus: "Nu va bucurati pentru asta, ci pentru ca numele voastre sunt scrise in ceruri" (Parafraza la Luca 10, 20). Minunile pe care le-au facut, desigur, au ajutat la convertirea lumii la credinta crestina, dar pentru ca a existat mai intai dragostea, fara de care nici minunile nu s-ar fi savarsit. Dragostea le-a dat sfintenia si putinta de a avea cu totii un suflet si o inima. Daca n-ar fi fost uniti prin legaturile dragostei, n-ar fi putut sa faca nimic.
Acestea insa, Domnul nu le-a spus doar pentru ucenicii Lui de atunci, ci si pentru toti cei care in viitor vor crede in Dansul. Caci si astazi, ceea ce-i tine pe necredinciosi departe de Hristos nu este faptul ca nu se fac minuni, asa cum spun unii, ci faptul ca iubirea lipseste de la crestini. Pe necredinciosi nu-i atrag neaparat minunile, cat viata virtuoasa, pe care doar iubirea o poate naste. Pe facatorii de minuni i-au acuzat de multe ori ca amagesc poporul, niciodata insa pe cei care aveau viata sfanta. Cel ce are iubire este mai vrednic de admirat decat cel care chiar si pe morti ii invie; Si acest lucru e firesc. Pentru ca invierea din morti, ca minune, depinde cu totul de sfantul har, pe cand iubirea depinde de buna intentie si de ravna evlavioasa a fiecaruia.
Iubirea este insusirea adevaratului crestin si-l arata pe ucenicul rastignit al lui Hristos, care nu are nimic in comun cu lucrurile pamantesti. Fara iubire, nici chiar mucenicia nu foloseste la nimic.
Sa dobandim, asadar, aceasta minunata harisma, de a ne iubi unul pe altul. Si sa nu spunem vreodata ca iubim pentru ca avem prieteni, unul mai multi, altul mai putini. Aceasta nu este iubire adevarata, iubire crestineasca, iubire dupa voia lui Dumnezeu. Cel ce are iubirea placuta lui Dumnezeu nu-i iubeste doar pe prietenii lui, care-l iubesc la randul lor, ci pe toti oamenii, chiar si pe dusmanii sai, care-l urasc si-l nedreptatesc: Asta o spune Domnul: "Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine I celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri, ca El face sa rasara soarele Sau peste cei rai si peste cei buni si face sa ploua peste cei drepti si peste cei nedrepti. Ca daca-i iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata veti avea?" (Matei 5, 44-46).
Daca iubirea ar fi stapanit pretutindeni, lumea noastra ar fi fost atat de diferita! N-ar fi fost nevoie nici de legi, nici de tribunale, nici de pedepse. Nimeni nu si-ar fi nedreptatit aproapele. Crimele, certurile, razboaiele, rascoalele, rapirile, partinirile si toate nedreptatile ar fi disparut. Rautatea ar fi fost cu totul necunoscuta. Caci dragostea are marele avantaj ca nu are legatura, precum alte virtuti, cu anumite rautati. Lepadarea de cele materiale, de pilda, se leaga deseori de slava desarta, usurinta de a invata cu ambitia, facerea de minuni cu mandria, milostenia cu -desfraul, smerita cugetarea cu inaltarea launtrica etc. Acestea nu exista in iubire, in iubirea adevarata. Omul care iubeste traieste pe pamant ca si cum ar trai in cer, cu liniste si fericire neumbrite, cu sufletul curatat de invidie, zavistie, manie, mandrie, rea dorinta. Asa cum nimeni nu-si face rau siesi, la fel nici el nu-i face rau aproapelui sau, pe care-1 considera ca un alt sine. Iata omul iubirii - un inger pamantesc! insa cel care nu are iubire, oricate minuni ar face, oricata cunoastere desavarsita a celor dumnezeiesti ar avea, mii de morti de-ar invia, nimic n-ar castiga, de vreme ce traieste doar pentru" el, departe de ceilalti. Tocmai de aceea Hristos a asezaf iubirea de aproapele ca dovada de iubire desavarsita pentru El. "Daca ma iubesti", i-a spus apostolului Petru, "pastoreste oile mele " (Parafraza la Ioan 21, 16). Mare taina este si aceasta, faptul ca iubirea are mai mare valoare decat mucenicia.
Daca in societatea noastra ar stapani dragostea, n-ar exista deosebiri, n-ar fi sclavi si oameni f liberi, stapaniti si stapani, saraci si bogati, mici si mari. De asemenea, diavolul si demonii sai ar fi cu totul necunoscuti si lipsiti de putere. Caci dragostea este mai puternica decat toate zidurile si mai tare decat toate metalele. Pe ea n-o cuceresc nici bogatia, nici saracia; sau mai bine-zis, acolo unde stapaneste ea, nu exista bogatie si saracie, ci doar bunatatile amandurora: de la bogatie saracia le ia pe cele necesare intretinerii sale, iar de la saracie bogatia ia lipsa de griji. in felul acesta dispar si grijile bogatiei si temerile saraciei.
Insa de ce vorbesc doar de foloasele pe care iubirea le provoaca celorlalti? Iubirea in sine e atat de frumoasa! Cu cata bucurie si pace umple sufletul care o detine! Acesta este unul din marile ei privilegii. Celelalte virtuti, precum postul, privegherea, infranarea, sunt insotite de o anumita osteneala, si de multe ori , provoaca celorlalti invidie. Iubirea insa, dincolo de alte foloase ale sale, provoaca o dispozitie foarte placuta si niciodata truda. Asa cum albina aduna sucul de nectar din diferite flori si-l duce in stup, la fel si iubirea aduna de pretutindeni bunatatile si le aduce in suflet, unde locuieste. Si rob daca este cel ce are iubire in suflet, robia lui i se pare mai placuta ca libertatea, pentru ca se bucura sa i se dea porunci decat sa dea porunci, sa slujeasca decat sa fie slujit, sa ajute decat sa fie ajutat. Iubirea schimba natura lucrurilor si, avand mainile pline de toate bunatatile, se apropie de noi cu blandete mai mare, decat cea materna si cu darnicie mai presus de cea imparateasca. Lucrarile ostenitoare si grele le face usoare si lesnicioase, descoperindu-ne dulceata virtutii si amaraciunea rautatii. Va voi aduce cateva exemple:
Sa daruiesti altora pare lucru greu, iubirea insa il face usor. Sa iei de la ceilalti pare ceva placut, iubirea insa il face respingator. Sa-i vorbesti de rau pe ceilalti pare imbucurator, iubirea insa il face amar. Pentru iubire cea mai mare bucurie este sa-i vorbeasca de bine si sa-i laude pe toti.
Mania iarasi, ofera o multumire salbatica, insa nu omului iubirii, fiindca el nu cunoaste mania. Daca semenul sau il necajeste nu se infurie, ci izbucneste in lacrimi, rugaminti si implorari. Daca-1 vede pe semenul lui pacatuind, jeleste si se indurereaza sufleteste. Dar durerea aceasta este dulce, caci lacrimile si intristarea dragostei sunt mai presus de orice rasete si orice bucurie. Pacea si odihna pe care le simt cei ce plang pentru fiintele iubite n-o simt cei care rad.
Poate ca ma veti intreba: Nu oricare iubire, fie ea si abstracta, aduce bucurie? Nu. Doar iubirea adevarata aduce bucurie curata si sanatoasa. Si iubirea adevarata nu este cea lumeasca, cea josnica, care are in ea rautate si viciu, ci cea crestina, cea duhovniceasca, cea pe care ne-o cere Pavel, cea care urmareste interesul aproapelui. Aceasta iubire o avea Apostolul, care spunea: "Cine este slab si eu sa nu fiu slab? Cine se poticneste si eu sa nu ard? " (II Corinteni 11 ,29).
Nimic nu-1 manie pe Dumnezeu cat nepasarea noastra fata de aproapele. De aceea a poruncit sa fie pedepsit sever robul care a aratat neindurare fata de semenii lui. De aceea a spus ca ucenicii Sai trebuie sa aiba ca insusire iubirea. Pentru ca iubirea in mod normal, duce la interesul pentru aproapele.
Si iarasi ma veti intreba: ingrijindu-ne de aproapele, nu vom nesocoti mantuirea noastra? Nu exista o astfel de primejdie. Ba, dimpotriva, pentru ca cel ce poarta de grija celorlalti nimanui nu-i provoaca suparare. Pe toti ii compatimeste si pe toti ii ajuta, atat cat poate. Nu rapeste nimic de la nimeni. Nici partinitor nu este, nici hot, nici mincinos. Se fereste de orice rau si urmareste mereu doar lucruri bune. Se roaga pentru toti vrajmasii lui. Savarseste binefaceri tuturor celor care-1 nedreptatesc. Nu injura si nu vorbeste de rau, orice i s-ar intampla. Toate acestea nu contribuie la mantuirea noastra?
Asadar iubirea este calea mantuirii. Pe aceasta cale sa umblam, ca sa mostenim viata vesnica.
