Iosif - Experiente ascetice vol.III - Sf. Ignatie Briancianinov
Povestire dupa Cartea Facerii
In chip minunat le vine dreptilor, atunci cand sunt intru necazuri, gandul de a multumi lui Dumnezeu. Acest gand smulge inima lor din intristare si intunecime, o inalta spre Dumnezeu, pe taramul luminii si mangaierii. Dumnezeu mantuieste intotdeauna pe cei care alearga la El cu simplitate si cu credinta.
Sfantul Patriarh Iacov se intorcea din Mesopotamia in pamantul Canaanului, in pamantul nasterii sale, in mostenirea sa dinainte randuita de catre Dumnezeu. Pe neasteptate, i-a sosit vestea ca Isav cel manios, fratele lui, ii iese in intampinare avand cu sine patru sute de barbati inarmati. Inca din anii tineretii, Isav, tulburat de zavistie, incercase a-l omori pe Iacov. Pt. a scapa de o moarte timpurie, napraznica, Iacov a fugit in Mesopotamia. A petrecut acolo douazeci de ani. Timpul ar fi putut sa vindece inima ranita de rautate a lui Isav... dar nu, el iese in intampinarea fratelui cu o ceata inarmata. Multimea oamenilor din ceata, infatisarea lor razboinica tradeaza gandul rau al capeteniei. Timpul n-a vindecat ura in Isav: crescand acesta cu varsta, crestea in el si ura fata de fratele sau.
S-a speriat Iacov, nu stia ce sa faca: s-a hotarat sa-si imparta avutia, care era alcatuita din slugi si numeroase dobitoace, in doua tabere. "Daca Isav, manios", socotea el, " va macelarii una din tabere, poate ca mania i se va stinge si nu se va atinge de cealalta tabara". In urma celor doua cete se aflau sotiile si copii lui Iacov; in urma tuturor se afla cea de-a doua sotie a lui, Rahila, cu singurul ei fiu-Iosif cel mai tanar dintre fiii lui Iacov. Ei se aflau la urma tuturor, fiind cei mai tineri, insa acest loc era dat lor si in urma osebitei iubiri de sot si de parinte a lui Iacov, fiind locul cel mai neprimejduit. Ochiul iubirii este si ochiul geloziei. Dupa ce a randuit astfel, dreptul a grabit spre limanul cel obisnuit al dreptilor, a grabit a sta inaintea lui Dumnezeu in rugaciune plina de evlavie. Destul este mie toata dreptatea si tot adevarul care ai facut robului Tau, ca numai cu acest toiag al meu am trecut Iordanul acesta, iar acum m-ai facut cu doua tabere. Inconjurat de primejdie din toate partile, dreptul isi varsa inima inaintea lui Dumnezeu, se socoteste cu soarta, se afla pe deplin multumit, vede ca Dumnezeu, Care i-a poruncit sa mearga in Mesopotamia si apoi sa se intoarca de acolo, a savarsit toate dupa fagaduinta Sa. Destul este mie toata dreptatea si tot adevarul care ai facut robului Tau. Adanca, adevarata smerenie! Doar ea e vrednica sa stea inaintea lui Dumnezeu; doar ea e vrednica sa stea de vorba cu Dumnezeu: ea nu e niciodata parasita de Dumnezeu. Dumnezeu cauta cu milostivire catre ea, revarsand mile imbelsugate asupra celui ce se roaga cu smerenie. Prin voia lui Dumnezeu, inima lui Isav s-a schimbat: mai inainte ardea de vrajmasie, acum s-a aprins fara de veste de dragoste frateasca. Isav arunca sabia, fuge in imbratisarea fratelui - si amandoi fratii plang unul in bratele celuilalt.
Iata, a trecut de acum multa vreme de cand Iacov se afla in pamantul Canaanului. Sotia lui iubita, Rahila, a murit deja, nascand pe cel de-al doilea fiu al sau Veniamin. Iacov a incercat deja multe necazuri din partea fiilor sai necugetati, ce s-au purtat in pamantul fagaduintei ca intr-o tara castigata prin razboi. In imprejurimile locuintei sale, aflata in apropiere de Hevron, ei pasteau marile lor turme, indepartandu-se uneori destul de mult in cautarea unor pasuni mai grase. Iacov statea tot timpul acasa, unde il opreau atat varsta, cat si sporirea duhovniceasca. Aceasta atragea mintea si inima batranului spre Dumnezeu, si ca atare el indragea insingurarea in locuinta sa. Un astfel de om nu are cand sa se dedea grijilor lumesti si nu i se potriveste acest lucru. Nedespartit de el era mangaierea lui, fiul sau cel iubit, frumos la trup si suflet, Iosif. Slujirea batranului parinte si luarea aminte la adanca, sfanta invatatura a parintelui vazator de Dumnezeu alcatuiau toata indeletnicirea si toata desfatarea tanarului. In sufletul sau cadea cuvantul cucerniciei asa cum cade samanta in pamant gras, si a adus degraba rod: a prins a straluci in sufletul lui Iosif sfanta curatie. In curatia inimii incepe sa se oglindeasca Dumnezeu, asa cum in oglinda apelor limpezi, stravezii se rasfrange soarele. Virtutea lui Iosif a trezit in fratii sai nu ravna de a-i urma, ci zavistie: asa se intampla din nefericire, cel mai adesea intre oameni. Fratii au nascocit si au venit cu clevetire rea asupra lui Iosif - care anume, Scriptura nu ne spune; dar Iacov cel patrunzator si plin de har nu a fost amagit de nascocirea impletita cu viclenie: el a continuat sa-l iubeasca pe Iosif, si ca semn al deosebitei sale iubirii - a daruit fiului haina pestrita. Culorile vii si felurite au fost - si sunt, pana in ziua de astazi - deosebit de iubite in Rasaritul nomad. Oare nu era aceasta haina simbolul felurimii imprejurarilor prin care avea sa treaca tanarul in viata sa? Dumnezu i-a insuflat inainte vazatorului batran sa infatiseze proorocia nu prin cuvinte, ci printr-un simbol: haina pestrita. De aici incep neobisnuitele peripetii ale lui Iosif. El slujeste drept preinchipuire, indepartata umbra biblica a Domnului nostru Iisus Hristos, iar pt. viata lucratoare se arata pilda de om cucernic si imbunatatit supus unor felurite si neobisnuite necazuri, in vremea carora el isi pastreaza credinciosia fata de cucernicie si virtute, nici unde si nicicand nu este parasit de Dumnezeu, pretutindeni este pazit de El si in cele din urma e proslavit in chip minunat. Sa ascultam vrednica de luare aminte povestire despre minunatele si plinele de invataminte peripetii ale celui invesmantat de proorocul-parinte in haina pestrita.
Fratii lui Iosif, vazand ca tatal lor il iubeste mai mult decat pe toti ceilalti fii, l-au urat: cu fiecare cuvant schimbat cu el, cu fiecare privire aruncata asupra lui, fierbea intr-insii o tulburare intunecoasa. El nu intelegea boala care ii cuprinsese: sufletul lui curat ii vedea pe toti curati, oameni cu ganduri bune. Cu incredere isi deschidea inima inaintea lor. Aceasta inima fara de rautate fusese aleasa, deja, de Dumnezeu ca vas al descoperirilor de taina. Harul Sfantului Duh incepuse, pe potriva anilor tineri ai lui Iosif, a-si arata salasluirea si lucrarea prin vise pline de inteles. O mana tainica zugravea in inchipuirea feciorelnica, cu trasaturi vii, vise ciudate. Iosif avea saptesprezece ani atunci cand a visat primul vis proorocesc. Fara sa se ascunda, fara a banui vreun rau, l-a povestit fratilor: pe cat se vede, visul lasase in sufletul tanarului o intiparire neobisnuita, care avea nevoie de talcuire. El voia sa auda aceasta talcuire din gura fratilor sai mai mari. "Am visat", le-a spus el, "ca legam snopi pe camp: snopul meu s-a ridicat deodata si a stat drept, iar snopii vostri s-au intors catre snopul meu si i s-au inchinat". Fratii au intors cuvant "Nu cumva vei imparati tu peste noi, sau te vei face domn al nostru?"- si ura fratilor fata de dansul a sporit indoit din pricina visului haric, din pricina sfintei lui sinceritati pe care ei o rastalmacisera, stramband-o, si care ii ranise. Iosif vede un nou vis. Cu nevinovatie copilareasca, parca spre a se indreptati pt. primul vis si dovedi ca visele cu talc vin la el fara voia lui, el povesteste visul tatalui si fratilor:" Am vazut", zice, "soarele, luna si unsprezece stele inchinandu-se mie". Tatal, auzind povestirea fiului, l-a oprit pe tanar. "Ce este acest vis pe care l-ai vazut?"- a grait el. "Nu cumva eu, mama ta si fratii tai ne vom inchina tie pana la pamant?"-Duhovnicescul si incercatul tata l-a oprit pe fiu nu fiindca ar fi socotit visul lui inchipuire desarta, odrasla a sufletului propriu, bolnav de semeata cugetare, ci pt. a-l pazi pe tanar de caderea in semeata cugetare si, totodata, pt. a stinge intrucatva printr-o mustrare aspra zavistia si pizma din fratii lui.
Astfel indrumatorii ascetici crestini poruncesc sa nu luam aminte la toate aratarile indeobste ce se infatiseaza simturilor sufletesti si trupesti: ei poruncesc sa pastram in fata oricarei aratari o raceala inteleapta, o fereala mantuitoare. Sunt si vise de la Dumnezeu, a caror pilda si dovada sunt visele lui Iosif: dar starea celui ce vede vise si vedenii este primejdioasa, foarte apropiata amagirii de sine. Vederea neajunsurilor noastre - iata vedenia cea neprijmedioasa! Vederea caderii si a rascumpararii noastre - iata vederea cea preatrebuincioasa! Duhul infrant si smerit-iata starea cea cu adevarat folositoare, straina amagirii de sine, starea intru care binevoieste Dumnezeu! Dreapta socotinta in stare sa patrunda, sa pretuiasca si sa talcuiasca vedeniile, este proprie celor sporiti in nevointa duhovniceasca: ea se dobandeste dupa vreme indelungata, ea este dar al lui Dumnezeu. A avut acest dar al lui Dumnezeu Sfantul Iacov: el si-a oprit fiul care povestea visul proorocesc, insa pastra in amintire - da marturie Scriptura- cuvintele lui, care purtau asupra lui ungerea Duhului.
Nu aceeasi lucrare a avut-o noul vis asupra fratilor lui Iosif: el n-a facut decat sa inmulteasca in acestia ura si pizma fata de Iosif. Odata, ei pasteau turmele in Sihem. Iacov a grait lui Iosif "Fratii tai sunt in Sihem; voiesc sa te trimit la ei". Iosif a raspuns "Sunt gata". "Mergi " a continuat Iacov, "vezi de sunt sanatosi fratii tai si de sunt sanatoase oile noastre; apoi intoarce-te si spune-mi".
Lesne se despart uneori oamenii; se despart de parca nu s-ar desparti; luandu-si ramas bun, parca nu si-ar lua ramas bun - iar acest ramas bun este de multe ori ramas bun pt. totdeauna; adeseori ii urmeaza o despartire lunga si plina de amaraciuni. Nu stia batranul, cand l-a trimis pe Iosif, ca multa vreme nu isi va mai vedea fiul cel iubit! Oare putea el crede ca trimitandu-l pe Iosif la fratii sai il trimite la niste ucigasi? El cunostea zavistia lor fata de tanar - insa putea, oare, sa-i vina gandul ca ura aceasta putea sa ajunga pana la gand ucigas, pana la uneltire, pana la hotararea de a savarsi ucidere de frate? Nerautatea batranului era nerautate incercata, nu acea nerautate copilareasca de care era plin Iosif, care mergea de-a dreptul la junghiere, ca un miel. Iacov cel intelept, cu toata sporirea sa duhovniceasca, agonisita in lunga sa viata patimitoare, nu putea sa-si inchipuie ca fiii sai cei zanatici ar fi fost in stare de ingrozitoarea faradelege a uciderii de frate. Este propriu sfinteniei a nu gandi raul despre aproapele; e propriu sfinteniei a-i socoti chiar si pe raufacatorii cei mai invederati nu chiar atat de rai cum sunt in fapt: si vedem multi oameni sfinti cum sunt inselati nu de pacatul cel invederat, ci de iubirea lor cea prea multa, de increderea lor in aproapele. Batrane! Pt. mult timp te desparti de fiul tau iubit Iosif! Tu ai darul proorociei si al inainte-vederii; dar acum Dumnezeu, Care oranduieste in chip neajuns soarta omului, a ascuns de tine viitorul printr-un val nepatruns. L-ai lasat de langa tine pe Iosif pt. cateva zile - il vei vedea dupa multi ani de suferinta: iar el va vedea pamantul Canaanului, locul salasului tau, doar atunci cand vor veni zilele ingroparii tale-si doar pt. scurtele zile ale acestei ingropari! Aici vor fi aduse oasele lui; aici se vor intoarce cu ele numerosii lui urmasi, si cu mana inarmata se vor instapani in mostenirea stra mosului lor-acum tanarul Iosif.
Plecat-a Iosif din casa parinteasca, din Hebron, venit-a in Sihem. Acolo fratii sai nu se mai aflau. El nu stia unde sa-i gaseasca - asa ca a inceput sa caute si sa intrebe. Deodata s-a intalnit cu un necunoscut, care l-a intrebat pe cine cauta. Iosif i-a raspuns:"Caut pe fratii mei: spune-mi nu stii cumva unde sunt ei impreuna cu turmele lor?" Necunoscutul a raspuns: " S-au dus de aici; I-am auzit graind intre dansii: sa mergem in Dotaim". La cuvintele acestui om, pe care soarta pare sa-l fi adus intr-adins in calea lui Iosif pt. a-l indrepta spre ceea ce ii era menit, tanarul incepe din nou sa-si caute fratii - jertfa pe jertfitorii sai - si-i afla in Dotaim. Acestia l-au recunoscut de departe - au inceput sa se inteleaga cu privire la omor. In adunarea fratilor au rasunat cuvinte grozave despre frate: "Iata vine vazatorul de vise. Sa-l omoram si sa spunem: l-a mancat o fiara de prada. Sa vedem ce va fi atunci cu visele lui!" In urma cuvintelor grozave s-au ridicat si mainile nelegiute - insa Ruvim, fiul mai mare al lui Iacov, l-a rapit de la ei. "Sa nu-l ucidem", le-a zis el, "cu mainile noastre! Coborati-l intr-una din gropile de aici, iar mainile voastre sa nu le puneti pe el! "Si Ruvim, caruia i se inmuiase inima, cugeta sa-l inapoieze pe fiul cel iubit batranului parinte. Ei au luat de pe Iosif haina pestrita si l-au aruncat intr-o fantana adanca, uscata - viu intr-un mormant infricosator. In groapa e acum Iosif, in falcile mortii!... Sfinte tinere, prin grea incercare incepe cercarea ta duhovniceasca! Minunata este taria sufletului tau, care a suferit asemenea necaz amarnic! Taria in nenorociri o da constiinta fara de prihana, ce nu cunoaste vreo mustrare. Invata-ne sa dobandim si curatia si taria ta - reazim puternic si pt. inima in intorsaturile grele ale vietii.
Iosif este in groapa. Ce fac fratii? Au sezut sa manance...Ura in parga!... Atunci cand o patima oarecare se parguieste in suflet, acesta nu mai simte boala sa de moarte. Mai cumplit este sa fi cu inima in acest adanc al rautatii decat cu trupul, in groapa cea adanca, avand un suflet ingeresc. Fiii lui Iacov au savarsit nelegiurea ca si cum ar fi implinit o datorie: pana intr-atat se inradacinase intru ei ura de frate. Si au sezut sa manance paine, spune Scriptura.
Atunci cand a avut loc aceasta masa, fireste ca la ea nu s-a intamplat nimic bun. Ea s-a savarsit nebuneste. Cum altfel puteau sa pranzeasca ucigasii? Cate un hohot rasunator spargea tacerea infricosatoare: era un hohot de suflet care a lepadat haina rusinii, care se indulceste de rautate inradacinata, de rautate multumita. Cadeau din cand in cand cuvinte de iad, ca intr-o prapastie intunecata, din inimile ce hotarasera uciderea de frate. Intunecate, ca de fiara, erau chipurile celor care pranzeau. Vazul si auzul le rataceau in toate partile cu posomorare, salbaticie. Aici nu mai carmuia intelepciunea. Ce intelepciune!? Atunci cand pun stapanire pe om patimile, mintea lipsita de carmuirea sa, slujeste cu slugarnicie si inventivitate patimile spre indestularea cerintelor viclene, capricioase, nelegiute ale acerstora.
Petrec fiii lui Iacov deasupra mormantului cu mortul viu: si iata, privirile lor scaparatoare zaresc deodata niste calatori. Erau ismailiteni, negustori. Ei s-au ivit venind din Galaad spre Egipt. Camilele lor erau incarcate din belsug cu tamaie, rasina si smirna: ei duceau aceste marfuri spre vanzare in Egipt. La ospatul cel nebunesc s-a auzit un glas "Ce folos de vom ucide pe fratele nostru si vom ascunde sangele lui? Veniti sa-l vindem ismailitenilor acestora, iar mainile noastre sa nu fie asupra lui, ca fratele nostru si trupul nostru este!" Glasul acesta a fost glasul lui Iuda, cel de-al patrulea dintre fiii lui Iacov; Iuda a imbiat la tradarea fratelui-drept. Dupa multe veacuri a aparut al doilea Iuda; el va grai despre alt Drept, despre Dumnezeu-Omul Insusi:Ce-mi veti da mie, si eu il voi da pe El voua?
Au zornait banii de aur... Iosif este de acum scos din groapa si vandut in graba arabilor... Nici un cuvant de neintelegere cu privire la pret sau la cel robit nu s-a facut auzit de-o parte sau de cealalta. N-ar fi trecut Scriptura cu vederea vreun cuvant vrednic de pomenire, daca el ar fi fost rostit. In povestirea aceasta, ea ne aduce la cunostinta si acele cuvinte ce merita cat de cat luate in seama. Zornaie banii de aur... douazeci la numar. Cat semana zornaitul acesta cu zornaitul celor treizeci de arginti!... Fericit tanar, vandut pe douazeci de bani din aur! Tu te-ai invrednicit a preinchipui pe Cel vandut pe treizeci de arginti!
Ruvim nu era de fata la acest pranz. El nu luase parte la uneltirea cea fara de lege; nu fusese nici la ospatul unde se praznuia nelegiuirea reusita. El se apropie pe ascuns de groapa si-l cheama pe cel inmormantat acolo. Nici un raspuns. Il cheama iarasi… nici un raspuns! In deznadejdea sa, isi rupe de pe sine haina, alearga la fratii sai si le spune: "Baiatul nu este in groapa! Unde ma voi duce acum?..."Drept raspuns, au zornait banii de aur. Erau douazeci la numar: cei noua frati care fusesera de fata la vindere au aratat ca nu-l uitasera pe cel de-al zecelea, care lipsea atunci.
Intre timp, fiii lui Iacov se gandeau cum sa ascunda de batranul tata ceea ce facusera cu Iosif. Au junghiat un ied, au inrosit in sangele lui haina pestrita si au trimis-o tatalui lor cu intrebarea nemiloasa: "Am aflat asta: cunoaste de este haina fiului tau sau nu". - A cunoscut-o; a zis:"Haina fiului meu este; fiara rea l-a mancat pe el, fiara rea l-a rapit pe Iosif!" - A sfasiat Iacov hainele sale, s-a imbracat in sac si a plans pe fiul sau vreme de multe zile. S-au adunat la dansul fiii si fiicele; cautau sa-l mangaie pe batran: insa el nu voia sa se mangaie, ci graia: "Plangand ma voi pogori in iad la fiul meu". Iarasi si iarasi graia cuvintele acestea, si plangea indelung. Ismailiteni l-au dus pe Iosif in Egipt: acolo l-au revandut lui Pentefri, dregator al lui Faraon (faraoni se numeau imparatii Egiptului), mai-marele strajii de trup imparatesti. Si Domnul era cu Iosif, priveghea asupra lui,il ajuta in chip tainic. Degraba a bagat de seama stapanul ca asupra robului sau era binecuvantarea cereasca, si l-a indragit foarte. Ca urmare a acestei dragoste osebite, Pentefri l-a pus pe Iosif peste toata casa sa si peste toata averea sa. Domnul, pt. Iosif, a binecuvantat averea egipteanului: s-a revarsat harul lui Dumnezeu peste toata avutia lui, peste casa lui si pesta tarina lui. Pentefri s-a lasat in voia simtamantului de bunavointa fata de tanar cu toata increderea fara de grija, nu creceta el insusi nimic, la nimic nu lua seama. Iosif era foarte frumos, atragator. Frumusetea lui a atras privirile sotiei lui Pentefri. Pe aceasta a cuprins-o patima: ea i-a vestit tanarului patima sa in chip fatis, fara ocolisuri. Tanarul nu s-a invoit la faradelege. El a dat povata femeii care ardea de pofta nebuneasca si fara de lege; el i-a grait: "Domnul a avut atata incredere in mine si s-a bizuit pana intratata pe purtarea mea de grija ca nici nu stie ce e la el in casa. Toate bunurile sale le-a dat cu toata increderea pe mana mea; in casa lui nu este nimeni mai mare decat mine; totul este sub carmuirea mea, afara de tine, soata lui. Cum, dar, sa fac eu ceea ce-mi spui tu? Cum sa pacatuiesc inaintea lui Dumnezeu?" - N-asculta femeia cea fara de lege inteleptele cuvinte ale fiului lui Iacov: altceva graieste intrinsa patima ce pusese stapanire pe ea. Ea asculta doar glasul patimii: cuvintele lui Iosif au trecut in zbor pe langa auzul ei, ca niste sunete desarte, fara inteles si insemnatate. Din vreme in vreme, femeia isi reinnoieste imbierea, intotdeauna cu aceeasi obraznicie fatisa, infierbantata. Odata Iosif avea treaba prin casa, potrivit indatoririlor sale; s-a intamplat sa nu fie acolo nimeni din cei ai casei, afara de stapana. Ea il apuca de haina, il roaga, cere ca pofta ei sa fie multumita pe loc. Iosif i se smulge din maini, fuge; haina sa de deasupra ramane in mainile egiptencei. Dragostea nelegiuita, neaflandu-si indestulare, se preschimba in ura turbata: cea care cu o clipa in urma cauta a se indulci de farmecele trupului frumos inseteaza acum cu incrancenare a se satura de sange. Striga ca iesita din minti egipteanca, cheama pe cei ai casei cu tipete rasunatoare. Acestia vin in goana -"Priviti”, le spune egipteanca, "acest tanar evreu a fost adus in casa noastra ca sa isi bata joc de noi!...A venit la mine...mi-a zis...am strigat cu glas mare... auzind tipatul meu a fugit... iata haina lui de deasupra in mainile mele!" Ea a pastrat aceasta haina pana la intoarcerea lui Pentefri. Pt. a doua oara haina este martor mincinos mut, insa ascultat, impotriva lui Iosif. Cand dregatorul s-a intors, femeia i-a povestit cele intamplate. Ea graia plangator si lin: "A venit la mine ca sa ma necinsteasca si sa ma imbie la faradelege tanarul evreu pe care tu l-ai adus la noi - iar cand eu am strigat cu glas mare a fugit, lasandu-si la mine haina de deasupra". Auzind povestea ce semana a adevar, in care sub simplitatea si raceala povestirii se ascundeau cu maiestrie un cumplit vifor sufletesc si o cumplita clevetire, vazand in mainile femeii dovada celor petrecute - haina lui Iosif, dovada ce parea de nezdruncinat, Pentefri a fost foarte nemultumit. El a socotit ca era lucru de prisos si netrebuincios sa il mai ia la intrebari si sa-l mai judece pe Iosif - atat de limpede de invederata parea in ochii lui faradelegea robului sau. A poruncit ca Iosif sa fie zvarlit in temnita in care erau tinuti criminalii de stat, "legatii imparatului", Spune Scriptura.
Domnul, Care il alesese pe Iosif din zilele copilariei lui, Care ii ajutase in robie si in casa lui Pentefri, nu l-a lasat nici in inchisoare. Inima mai marelui peste temnita l-a indragit pe Iosif: el i-a incredintat tanarului intemnitat intreaga temnita, pe toti cei inchisi in ea si, asemenea lui Pentefri se bizuia cu toata increderea pe purtarea de grija a lui Iosif. Dupa catava vreme, inaintea imparatului egiptenilor s-au facut vinovati doi dregatori ai lui: mai-marele peste paharnici si mai-marele peste pitari. Maniat, faraonul i-a inchis in aceeasi temnita in care era tinut Iosif. Mai-marele temnitei i-a incredintat acestuia. Dupa ce au petrecut cateva zile in temnita, intr-una si aceeasi noapte amandoi au visat cate un vis. Dimineata a venit la ei Iosif si a bagat de seama ca amandoi sunt in tulburare. I-a intrebat pe dregatorii faraonului:"De ce sunt fetele voastre astazi posomorate?" Ei au raspuns "Fiecare din noi a vazut cate un vis; dar n-are cine sa talcuiasca visele noastre". Iosif a zis:"Oare nu Dumnezeu da darul de a talcui acele vise ce sunt trimise de la Dansul? Povestiti-mi visele voastre". Din cuvintele lui Iosif se vede sporirea lui duhovniceasca, rod al ispitelor. Atunci cand vazuse vise in copilarie, el doar simtea ca ele au un talc si le povestea tatalui si fratilor ca si cum ar fi cautat talcuire, dar fara a indrazni sa adauge vreuna din partea sa; iar acum numai ce a auzit ca dregatorii au vazut vise si deja nadajduieste sa afle tainicelor vise dezlegare in Dumnezeu, de Care el se apropiase, Caruia I se impropiase prin necazuri, credinta, curatie, rugaciune. Visele l-au bagat in cuptorul ispitelor; tot visele il scot din acest cuptor, in care Pronia arunca de obicei pe oamenii meniti de ea unor lucrari de insemnatate. Mai-marele paharnicilor a inceput sa-si povesteasca visul: "Se facea", a zis el, ca era vie inaintea mea; in vie erau trei vite care odrasleau, scotand vlastari cu struguri copti. Paharul lui Faraon era in mana mea, si am luat strugurele si l-am stors in pahar, si l-am dat lui Faraon". Iosif a raspuns "Iata talcul acestui vis: cele trei vite sunt trei zile. Inca trei zile si-si va aduce aminte Faraon de tine, iti va inapoia rangul dinainte de mai-mare al paharnicilor: vei da paharul lui Faraon ca mai inainte. Atunci, in bunastarea ta, sa-ti aduci aminte de mine. Arata-mi mila: spune despre mine lui Faraon si scoate-ma dintre aceste ziduri mohorate. Am fost furat din pamantul evreiesc si aici nu am facut nimic rau, dar am fost aruncat in aceasta temnita infricosatoare". Mai-marele peste pitari, auzind talcuirea cea prielnica, si-a povestit si el visul lui Iosif: "Si eu", a zis, "am vazut vis. Mi se parea ca tin pe cap trei cosuri cu paine. In cosul cel mai de deasupra erau din toate felurile de aluaturi coapte intrebuintate de Faraon. Deodata au venit in zbor pasari si au inceput sa ciuguleasca din aluaturile coapte". Iosif a raspuns "Iata talcul visului: cele trei cosuri sunt trei zile. Inca trei zile si Faraon va lua de la tine capul tau! Lesul tau va atarna pe lemn; pasarile cerului vor manca trupul tau". A venit cea de-a treia zi: era ziua de nastere a Faraonului. Acesta a dat ospat pt. curtenii sai; stand de vorba cu ei, imparatul si-a amintit de cei doi dregatori inchisi: mai-marelui paharnicilor i-a inapoiat rangul de mai inainte, si acela a inceput din nou sa-i dea paharul faraonului, iar pe mai-marele pitarilor a poruncit sa-l omoare, dupa prezicerea lui Iosif. Si a uitat de Iosif mai-marele paharnicilor. Dreptul avea inca nevoie sa se mai chinuie in temnita! Inca avea nevoie de singuratatea si intunericul din inchisoare, ca sufletul sa se cufunde mai adanc in rugaciune, prin ea sa se apropie de Dumnezeu inca si mai mult, inca mai stralucit sa lumineze cu intelegerea duhovniceasca.
Au trecut doi ani - faraonul a vazut un vis. I se parea ca sta langa un rau: si iata ca din rau ieseau sapte vaci grase, preafrumoase, si au inceput sa pasca langa tarm. In urma lor au iesit din rau sapte vaci slabe si urate si au inceput sa pasca pe langa tarmul raului langa primele. Deodata vacile cele slabe le-au mancat pe cele grase: si nu s-a vazut sa se fi ingrasat mancandu-le, ci si-au pastrat infatisarea schilava dintai. S-a trezit faraonul. Mai apoi, a atipit din nou si a vazut alt vis: i se parea ca dintr-o singura radacina crescusera sapte spice pline de boabe coapte. Dupa acestea au crescut alte sapte spice-subtiri, parca uscate de arsita si vant. Aceste spice subtiri au inghitit spicele pline de la inceput. S-a trezit faraonul; sufletul lui s-a tulburat; odata cu venirea diminetii a poruncit sa fie adunati toti invatatii si inteleptii Egiptului si le-a povestit visul sau. Acestia insa nu au putut sa-i talcuiasca visul care pricinuise imparatului ingandurare si tulburare. Atunci mai-marele paharnicilor a grait faraonului: "Acum imi aduc aminte de pacatul meu! Atunci cand tu, imparate te maniasei pe robii tai - pe mine si pe mai-marele pitarilor - si poruncisei sa ne inchida in temnita de pe langa casa mai-marelui strajilor tale de trup, am vazut amandoi cate un vis in aceeasi noapte. Acolo se afla dimpreuna cu noi un tanar evreu, rob al mai-marilor strajilor de trup; i-am povestit visele noastre, si el ni le-a talcuit. Mie mi-a prezis ca-mi voi primi rangul inapoi, iar tovarasului meu - ca va fi dat mortii. Asa s-a si intamplat cu noi".
Faraonul a trimis in temnita dupa Iosif, a poruncit sa fie adus la el. L-au scos pe Iosif din inchisoare: l-a scos pe el Mana lui Dumnezeu. Potrivit cu obiceiul tarii, i-au tuns parul, au schimbat vesmintele de pe el si s-a infatisat faraonului. Imparatul Egiptului i-a povestit visele sale si s-a plans de intelepti ca nu putusera sa le talcuiasca. "Am auzit de tine", i-a grait faraonul lui Iosif, "ca talcuiesti visele cand iti sunt povestite". Iosif a raspuns: "Fara de Dumnezeu nu poate Faraon sa primeasca raspuns multumitor". Iata cum Iosif isi arata fara sa vrea starea duhovniceasca! El marturiseste lucrarea vadita, minunata, adevarata a lui Dumnezeu, lucrarea Sfantului Duh, lucrare care nu atarna de om, care cerceteaza pe om din voie preainalta si ii descopera tainele. Aceasta impartasire nevazuta cu Dumnezeu, aceasta lucrare harica o simtea in sufletul sau Iosif: pana la astfel de inaltimi a sporirii duhovnicesti il inaltasera statornicia in virtute, necazurile, patimirile - sau mai la drept vorbind, harul Sfantului Duh, care umbreste in chip statornic pe cei imbunatatiti, si mai ales pe cei ce patimesc nevinovati. "Amandoua visele tale", i-a zis el faraonului, "au unul si acelasi inteles; visele tale sunt in fapt un singur vis. Cele sapte vaci grase prevestesc sapte ani rodnici; cele sapte spice pline prevestesc acelasi lucru. Cele sapte vaci slabe si cele sapte spice uscate inseamna sapte ani de foamete. Dumnezeu arata lui Faraon ceea ce a hotarat a savarsi. Vor veni sapte ani in care in Egipt se vor culege roade din belsug. Dupa aceea vor veni alti sapte ani, si foametea din vremea lor va face sa se uite belsugul din cei sapte ani dinainte. Foametea va topi, va strica pamantul. Pana si urmele belsugului de, mai inainte vor fi sterse de foametea ce va veni in urma lui, fiindca foametea va fi foarte mare. Indoit a fost visul lui Faraon: asta ca intarire a aratarii de la Dumnezeu si ca semn al faptului ca El Se va grabi sa aduca la indeplinire hotararea Sa. Imparate! Gaseste-ti un om intelept si incredinteaza-i lui pamantul Egiptului. In vremea celor sapte ani rodnici sa se adune a cincea parte din tot ce se va culege; graul adunat trebuie sa intre sub mana lui Faraon si sa fie pazit in cetati. In acest fel vor fi merinde pt. cei sapte ani de nerodire, si pamantul nu va pieri de foame". - Placut-au cuvintele lui Iosif faraonului si celor de pe langa acesta. Faraonul le-a zis: "Unde vom mai afla alt om care, precum acesta, sa aiba in el Duhul lui Dumnezeu?"- Dupa aceea, intorcandu-se catre Iosif, i-a zis: "Dumnezeu iti descopera tie tainele, si drept aceea nu e om care sa se asemene cu tine ca intelepciune si intelegere. Fii cap in casa mea, sa se supuna tie tot poporul meu! Numai cu tronul voi fi mai presus decat tine. Te pun peste tot pamantul Egiptului."
Faraonul a luat inelul din degetul sau si l-a pus in mana lui Iosif, l-a imbracat in haina de vison, i-a pus lant de aur la grumaz si a poruncit sa fie asezat in carul al doilea din cele ale sale: noul dregator a fost purtat asfel prin cetate; inaintea carului mergea un crainic, vestind poporului rangul si stapanirea lui Iosif. Iosif implinea atunci treizeci de ani. Faraonul l-a insurat pe dregatorul indragit cu Asineta, fiica preotului din Iliopole, si i-a schimbat numele chemandu-l Psomthofanih. Ce inseamna acest nume? El inseamna "Mantuitorul lumii". Iosif a preinchipuit pogorarea pe pamant a Dumnezeu-omului la cazutul si ratacitul neam omenesc, atunci cand a fost trimis de tatal sau la fratii care pasteau oile departe de casa parinteasca. L-a preinchipuit atunci cand a fost vandut de fratii sai celor de alt neam. A preinchipuit ingroparea Lui prin inchiderea in temnita; prin neasteptata sa inaltare si slava a invierii lui. Fiica preotului din Iliopole care s-a maritat cu Iosif preinchipuia Biserica lui Hristos alcatuita de cei din neamuri. Prin mantuirea poporului de la moarte a preinchipuit mantuirea omenirii de moartea cea vesnica. Impartitorul painii celei materiale a fost preinchipuire a Celui Care e si Painea care se pogoara din cer, si impartitorul acestei paini ceresti. Dintre tainicele preinchipuiri ale Vechiului Legamant s-a auzit cea dintai oara mangaietorul nume: "Mantuitorul lumii"! In chip minunat a prevestit Dumnezeiasca Pronie marea lucrare a lui Dumnezeu - rascumpararea omenirii - prin umbrele preinchipuirilor biblice. Cat de stravechi e inceputul acestor umbre! Cat de viu zugraveau ele adevarul! Cu ce val de taina erau acoperite pt. oamenii acelor vremi! Ce limpezi , ce stravezii au devenit ele atunci cand Dumnezeu a descoperit intelesul Scripturilor Lui insuflate!
Iosif a purces la implinirea indatoririlor la care il chemase Insusi Dumnezeu si pe care dupa randuiala Dumnezeiasca, le pusese asupra stapanitorului Egiptului. El a intreprins o calatorie prin intregul Egipt si, dupa ce a cercetat tara, a randuit cele de trebuinta. Pamantul a dat vreme de sapte ani roada imbelsugata. De-a lungul acestor sapte ani Iosif a adunat provizii de paine pe care le pastra in cetati sub paza de nadejde, in jitnite mari. Tot in vremea acestor ani roditori, Asineta a nascut doi fii. Iosif l-a numit pe cel intai nascut Manase. Numidu-l astfel, el a cuprins in numele fiului mai mare un gand adanc: "Asa a randuit Dumnezeu, ca am uitat patimirile mele". Pe cel de-al doilea l-a numit Efraim, impreunand cu acest nume alt gand adanc si evlavios: "Dumnezeu m-a inaltat in pamantul smereniei mele". Astfel de ganduri cuprind in ele aceste nume, potrivit intelesului lor in limba evreiasca. (Facerea cap. 41, 51: "Celui intai nascut, Iosif i-a pus numele Manase, pt. ca si-a zis: M-a invrednicit Dumnezeu sa uit toate necazurile mele si toate ale casei tatalui meu ;52: Iar celuilalt i-a pus numele Efraim, pt. ca si-a zis: Dumnezeu m-a facut roditor in pamantul suferintei mele")
