Interpretari patristice la Facere - Sfantul Efrem Sirul
Interpretari patristice la Facere - Sfantul Efrem Sirul
In cazul Parintilor, am mai vorbit despre acest lucru, cuvintele nu intoneaza niciodata monodia pe care o cauta, reductionist, mintile simpliste ale timpurilor noastre. Asa se face ca, spre exemplu, Sfantul Efrem, (a)sirianul care a dedicat un sobru comentariu in proza Cartii Facerii, surprinde prin nonsalanta cu care se avanta spre zenitul sensurilor de dincolo de text, in lungul poem intitulat Imnele despre paradis. Urmand Sfantului Pavel, care observa ca, in vreme ce litera ucide, "duhul", sensul ascuns in si dincolo de trupul ei este cel care da viata (2 Corinteni 3, 6) (text citat de sfantul Maxim, in Ambigua, in cadrul unei insistente respingeri a literalismului), Sfantul Efrem (cf. 5,7) are constiinta ca abia intreband "despre ce nu sta scris" ajunge contemplativul sa invete "ce este scris". Evident, metoda pe care o aplica aici, numita mai tarziu - in traditia bizantina - mystagogica, implica jocul complex al depasirii sensului prim tocmai pentru a imbogati textul cu semnificatiile duhovnicesti imposibil de cuprins in tesatura sintactica.
Pentru Sfantul Efrem, textul reprezinta o cale de acces la duhul Scripturii sau la realitatile pe care Biblia le semnifica. Asemenea unui coridor catre sala banchetului spiritual, "cartea m-a adus la usa raiului", spune el (imagine reluata de catre Sfantul Maxim in Raspunsuri catre Talasie). Utilizand cele doua instrumente necesare interpretarii, ochiul (analiza) si mintea (intelegerea), el a calatorit "peste randuri ca peste un pod". Scriitura primeste aici rolul unei cortine dincolo de care se deruleaza adevarata poveste, si abia dinspre aceasta poveste cortina insasi, actiunea si decorul, primesc lumina inteligibilitatii.
Purtata de catre ochi printre-peste randuri, mintea, in demersul sau comprehensiv, ajunge in cele din urma sa concedieze ochiul, sa-i dea odihna. Aluzia la metoda mystagogica, sau mai precis la vederea mistica (cu ochii inchisi, cu simturile amortite), este mai mult decat transparenta in acest punct. Pentru ca miezul semantic al Scripturii se afla dincolo de litera, analiza trebuie sa lase loc contemplatiei si participarii nemijlocite la cele de taina: "ochiul mi-a ramas afara, dar inima a intrat inauntru" (cf. 5,4; 5,5; 5,7; 6,2). Imaginile efremiene evoca discret cele doua tipuri ale vederii reprezentate de cuplul paradisiac. In efortul sau de a pune nume, de a cunoaste lumea, barbatul inchisese ochii, renuntase la patimi si la judecatile exterioare, pentru a se apropia mistic de taina-sensul lumii, in timp ce femeia asumase conditia "stiintifica" - desi nu fara patima - a analizei dinspre afara spre inauntru. Acum, sfantul propune recuperarea caii barbatului, inchiderea ochiului trupesc, dezbracarea mintii de prejudecati si pasiuni irationale, spre a permite exersarea duhovniceasca nu doar a puterilor cognitive, ci deodata a tuturor energiilor persoanei umane ("inima").
Concret, Sfantul Efrem aplica aceste principii la relatarea despre paradis din Facerea 2-3 (tangential si asupra inceputului Cartii Genezei), punand in evidenta dificultatile intampinate de interpret. Moise infatiseaza tainele cu economie de cuvinte, observa sfantul, dezvaluind "istoria gradinii" prin intermediul limbajului analogic ("zugravita intru cele vazute"), astfel incat contemplativul, dator sa le cerceteze si pe "cele vazute", este indemnat sa se apropie prudent-tacut de "cele ascunse" (cf. 1,1-3.). Prudenta este ceruta de faptul ca partea superioara a muntelui paradisiac, simbol al initierii mistice (o imagine a Sinaiului si a foisorului Cinei tainice), "unde salasluieste Slava", "nu poate fi zugravita de mintea omeneasca" (cf. 3,1).
Avertismentele Sfantului Efrem se afla in perfecta consonanta cu precautiile pe care le ia un alt mare (a)sirian, Sfantul Dionisie, in tratatul Despre numirile divine (4,11), in care sunt descrise deopotriva efortul dumnezeiesc al comunicarii mesajului in forme inteligibile pentru noi si efortul solicitat omului de a descifra - prin ascensiune apofatica, prin succesivele negari ale straturilor semantice - adevaratele noime divine.
In lumina traditiei, Facerea, si cu ea intreaga Scriptura, se dovedesc a nu fi ceea ce par la prima vedere. Poate nu intamplator, in vechime, pe cand noimele traditionale inca nu se scufundasera in uitare, Scriptura nu era lasata la indemana gramaticilor indragostiti, cum ii arata si numele, de litera...
