Se intampla uneori ca in aceeasi zi sa avem doua sarbatori: una bisericeasca si una nationala. De ziua Sfintei Inaltari a Domnului nu intamplator praznuim si Ziua Eroilor, ci dintr-o traditie din strafund de vremuri si mai ales urmare a unei hotarari luate dupa primul razboi mondial (1914-1918) de conducatorii statului si ai Bisericii noastre, de a ne aduce aminte cu praznuire deosebita, in fiecare an, de Eroii neamului, in Joia Inaltarii.
Dupa Sfanta Inviere, aceasta indoita sarbatoare a ajuns cea mai populara si draga neamului nostru. Aceasta si pentru ca este o stransa legatura intre inaltare si eroism; se imbina minunat, virtutea si invatatura inaltarii crestine.
Dupa Slavita Sa inviere, Domnul Iisus Hristos, Mantuitorul lumii, a petrecut pe pamant inca vreme de patruzeci de zile; timp in care S-a aratat de mai multe ori, atat femeilor mironosite, cat si iubitilor Sai ucenici, vorbind cu dansii si incredintandu-i ca El este cu adevarat Fiul lui Dumnezeu si ca trebuia sa patimeasca toate pentru mantuirea oamenilor. Pe Toma l-a intarit in credinta invitandu-l sa-I pipaie ranile si coasta, pe Petru l-a restabilit in apostolat, pe toti cei unsprezece i-a imputernicit sa-I fie martori in lume si sa-I predice Evanghelia imparatiei lui Dumnezeu, la toate neamurile. De la Sfantul Evanghelist Luca aflam amanunte din care amintesc pe scurt ca in ziua a patruzecea dupa inviere, pe cand ucenicii se aflau in Ierusalim, a stat Iisus in mijlocul lor si le-a zis: „Pace voua!”. Dar ei s-au infricosat, crezand ca este o naluca. Atunci le-a zis Iisus: „De ce sunteti tulburati si pentru ce se ridica astfel de ganduri in inimile voastre?”. Apoi, aratandu-le semnele cuielor in maini si in picioare, le-a zis: „Pipaiti-Ma si vedeti ca duhul nu are carne si oase, precum Ma vedeti pe Mine avand”. Si ca sa-i incredinteze si mai mult ca Insusi Hristos este, le-a zis: „Aveti aici ceva de mancare?”. Iar ei I-au dat o bucata de peste fript si dintr-un fagure de miere. Deci mancand Domnul inaintea lor, le-a deschis mintea ca sa priceapa Scripturile si le-a spus ca asa este scris si asa trebuie sa patimeasca Hristos si sa invieze din morti a treia zi si sa se propovaduiasca in numele Sau pocainta spre iertarea pacatelor la toate neamurile, incepand de la Ierusalim. Apoi le-a poruncit sa sada in Ierusalim, „... pana se vor imbraca cu putere de sus”. Si ducandu-i pe Muntele Maslinilor, „aproape de Betania, Si-a ridicat mainile si i-a binecuvantat. Iar pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer (Luca 24, 36-51). Ucenicii adanc miscati si foarte intristati de acea despartire, au fost mangaiati de doi barbati - ingeri - care au stat langa ei, imbracati in haine albe si le-au zis: „Barbati galileeni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus, Care S-a inaltat de la voi la cer, asa va veni, precum L-ati vazut mergand la cer”. Apostolii s-au intors in Ierusalim cu bucurie, unde au asteptat cele zece zile pana la Rusalii, cand au primit de la Dumnezeu „putere de sus”, prin limbile cele de foc ale Duhului Sfant si apoi (dupa tragerea la sorti, unde sa mearga fiecare) au plecat la propovaduire in toata lumea de atunci.
S-a inaltat Domnul la cer, dar nu ne-a lasat orfani pe pamant, ci ne-a fagaduit ca va fi cu noi pana la sfarsitul veacului, cand ne va inalta si pe noi la Sine, de-I vom ramane credinciosi pana la sfarsit. Le-a fagaduit apostolilor si noua tuturor: „Ma duc sa va pregatesc voua loc. Iar dupa ce va voi pregati loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu si voi sa fiti" (Ioan 14, 3).
Fiul Omului, la inaltare, intra in slava si odihna Tatalui; iar Duhul Sfant, Mangaietorul cel fagaduit, este trimis sa lucreze mantuirea lumii pe pamant. Astazi trupul omului este asezat, prin Hristos, de-a dreapta Tatalui, in cea mai mare slava si cinste. Deci in sanul Sfintei Treimi avem un aparator, purtand firea trupului nostru indumnezeita si mijlocind pentru noi.
Cu 800 de ani mai inainte, despre Inaltarea Domnului profeteste imparatul David in Psalmul 56,7, cand zice: „Inalta-Te peste ceruri, Dumnezeule, si peste tot pamantul slava Ta!”. Sau alt verset (Ps. 46, 5) spune: „Suitu-S-a Dumnezeu intru strigare, Domnul in glas de trambita”. Sfintii Parinti ne invata, precum auzim cantandu-se si la slujba de ziua praznicului Inaltarii, ca Domnul Iisus timp de noua zile a fost intampinat in vazduh de cele noua cete ingeresti cu mare cinste si cantari de lauda din cuvintele profetice; de aceea a si randuit Biserica noua zile de reculegere si asteptare a Sfantului Duh, de la Inaltare pana la Rusalii. La Inaltare, „s-a implinit randuiala cea pentru noi”, adica misiunea cea mare pe care a avut-o Cuvantul lui Dumnezeu de la Tatal, sa vina in lume, sa Se nasca si sa invieze pentru noi, apoi sa Se inalte la cer, de-a dreapta Tatalui, de unde a venit. Deci, biruinta lui Hristos se desavarseste prin inaltarea Sa la cer.
Maritul apostol Pavel scrie (Evrei 9, 24): „Hristos a intrat in cer ca sa Se infatiseze acum pentru noi inaintea lui Dumnezeu”. Sfantul Ciprian zice: „Iisus S-a suit cu ranele Sale la cer, fiindca avea sa le arate Tatalui. Fiecare rana este o gura deschisa, prin care Domnul si Mantuitorul nostru mijloceste spre folosul si izbavirea sufletelor noastre”.
La mijlocirea Fiului, trebuie sa adaugam si noi dorinta si vointa de a ne inalta spre cele ceresti prin virtutile faptelor bune, lucrate in smerenia bineplacuta lui Dumnezeu. Asa s-au mahnit pe ei si altii, asa s-au inaltat duhovniceste toti ucenicii si martirii lui Hristos, traind autentic iubirea si jertfa crestina.
Eroii religiei sunt martirii, iar martirii neamului sunt eroii; de care in Joia Inaltarii Domnului ne aducem aminte cu multa recunostinta in mod deosebit, solemn, praznical si ne rugam lui Dumnezeu pentru ei, ca pentru cei mai mari binefacatori ai nostri; desi eu cred si chiar sunt convins ca multi dintre ei se roaga ei pentru noi, fiind deja printre sfinti; iar cum prea bine stim, unii, mai putini, sunt deja canonizati.
Eroismului omenesc i-a premers cu exemplul Sau sublim Insusi Dumnezeu. „Caci asa a iubit Dumnezeu lumea, incat si pe Unul Nascut Fiul Sau L-a dat, pentru ca tot cel ce va crede intr-insul sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3, 16). Si tot in Evanghelia de la Ioan (15, 15) gasim cuvintele Domnului Iisus: „Mai mare dragoste decat aceasta, ca sa-si dea cineva viata pentru prietenii sai, nimeni nu are”.
Eroii, prin devotamentul si jertfa lor, s-au inaltat pe treapta cea mai de sus a binefaceri pentru neam si pentru tara, dar si pentru credinta si Biserica strabuna, maica noastra - „Ortodoxia” -, care era si ea primejduita.
Glorie lor, tuturor eroilor, si vesnica pomenire si recunostinta! Impreuna si scumpilor nostri martiri de la revolutie - 1989 -, care s-au jertfit pentru libertatea si demnitatea neamului nostru romanesc. Pe langa rugaciuni, serbari cu imnuri si ridicari de monumente, sa le aratam recunostinta mai ales pastrand ce ne-au lasat mai scump: credinta dreapta si tara intreaga; si sa fim gata a ne ridica si noi la inaltimea eroismului si jertfei lor, daca vreodata nevoia o va mai cere. „Hristos S-a inaltat!”.
Arhim. Gavriil Stoica
Manastirea Zamfira Lumea credintei, anul III, nr. 6(23)
