La inceput, cand a facut Dumnezeu omul, stiind ca postul trebuie sa-i fie mai cu seama leacul pentru mantuirea sufletului, indata, chiar de la inceput, i-a dat celui intai-zidit aceasta porunca/sfat si i-a zis: Din tot pomul cel din rai sa mancati, dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mancati [Facere, 2,16-17]. Icoana a postului a fost ceea ce Dumnezeu a spus: Din aceasta mananca! si Din aceasta nu manca!` (sfantul loan Hrisostom, Omilii la Facere, l, 2).
Cuvintele sfantului loan Hrisostom fac parte dintr-un ansamblu omiletic amplu ce cuprinde nu mai putin de 67 de predici dedicate primei carti biblice canonice. Omiliile la Facere ale parintelui antio-hian au fost rostite in perioade consecutive ale anului bisericesc: primele 32, Ioanin cea mai mare parte a Triodului - incepand din Duminica lasatului sec de branza pana la sfarsitul celor patruzeci de zile de post, intrerupand intreprinderea sa in miercurea din Saptamana Mare - iar urmatoarele 35, dupa Saptamana Luminata, in perioada Penti-costarului.
Prima dintre omilii, prezentata in Duminica lasatului sec de branza, cuprinde un `cuvant de sfatuire la inceputul sfantului post de patruzeci de zile`. Insa nu doar despre postul mare vorbeste aici sfantul loan, ci despre sensul duhovnicesc si moral al postului crestin, independent de perioada de timp care il reclama. Pe autorul omiliei il intereseaza ca fiecare credincios sa perceapa `folosul postului`, asimiland `filosofia credintei` din invatatura vechi- si noutestamentara.
Construindu-si astfel demersul, importanta pentru Hrisostom este reliefarea in cheie biblica a sensului postului, asa incat, atat postul Pastilor sau cel al Craciunului, cat si oricare alt interval randuit de Biserica pentru postire, sa se constituie intr-o provocare existentiala pentru crestini. [Este si motivul pentru care am ales aceasta marturie patristica, desi cuvintele prezentate de mine sunt rostite intr-o alta perioada de post decat cea pe care o traversam acum.] De aceea, postul este prezentat ca remediu duhovnicesc, initiator al intelepciunii si al virtutilor, generator al unei axiologii consistente, si sarbatoare a omului care recupereaza modul primordial de vietuire pentru a se uni desavarsit cu Dumnezeu cel intrupat, mort si inviat.
Sfantul loan Hrisostom raporteaza experienta postului la momentul genezei omului. Conform perspectivei sale asupra postului, porunca amintita de Moise in Facere, 2,16-17 este prima confruntare a omului cu aceasta provocare. Nu momentul caderii face necesar postul, ci `mantuirea sufletului`, prioritara pentru intalnirea edenica dintre Dumnezeu si om. Mantuirea si postul sunt pana la urma expresii ale modului paradisiac de vietuire, pe care este chemat omul sa-l implineasca.
In acelasi timp, este in rai o tensiune produsa in mare parte de responsabilitatea oamenilor fata de lume. Porunca sau sfatul divin, inteles ca icoana a postului, nu face decat sa prezinte modul in care trebuie asumata aceasta directie a destinului uman. Ceea ce omul primeste prin aceasta porunca nu doar ca sfat, ci ca dar facator de viata, este posibilitatea de a se exprima liber in relatie cu Dumnezeu si cu lumea. Darul libertatii este ratiunea ultima a postului conform experientei paradisiace umane.
Caderea doar a modificat conditiile postului, ale exersarii libertatii umane. In continuare, sfantul loan arata ca Adam nu a pazit porunca si, fiind biruit `de neinfrangerea pantecelui, a fost osandit la moarte`. Vrajmasul a urmarit sa desfiinteze tocmai posibilitatea omului de a se raporta liber la Dumnezeu si la zidirea intreaga. Urmarea este moartea, nu doar a celui intai-zidit, ci a intregii creatii, in sensul ca ignorarea postului de catre oameni provoaca di solutia spirituala a fapturii.
Pentru cei rascumparati din moarte de Hristos, icoana paradi-siaca a postului, despre care vorbeste parintele antiohian, continua sa reprezinte chemarea divina la asumarea libera a existentei. In cele din urma, postul implinit dupa modelul Mantuitorului este (si) raspunsul eclesial la aceasta chemare duhovniceasca...
