Inainte de a deveni maestru, ba chiar si apoi, trebuie sa fii invatacel. "Toti cei ce s-au nascut oameni, au nevoie de instructie, tocmai pentru ca ei sa fie oameni si nu animale feroce, niste brute sau busteni inerti. Iar concluzia ce se desprinde arata ca oricine ajunge cu atat mai departe cu cat este mai bine exersat decat altul. De fapt acest lucru il spunea si inteleptul Solomon: "Defaimatorii intelepciunii si ai invataturii sunt ticalosi, si nadejdea lor este desarta si ostenelile lor fara de folos si lucrurile lor netrebnice" (Intelepciune 3, 11).
Fara un mentor omul se expune la multe cautari desarte, ba poate chiar falimentare. Lucrul acesta li-l spunea un maestru discipolilor sai: "Daca va vorbesc asa cum o fac, este ca sa nu pierdeti timpul in dreapta si in stanga, pentru ca voi sa ajungeti, in fine, sa construiti viitorul vostru pe baze solide. Altfel, veti fi totdeauna ocupati sa alergati dupa cele mai mici lucruri care vor straluci in fata ochilor vostri si cand le veti obtine, ele nu va vor aduce decat nenorociri, pentru ca nu ati avut aceasta Lumina care v-ar fi permis sa discerneti daca ele sunt nocive. Si de unde aceasta lipsa de discernamant? Pentru ca nu ati avut suficienta constiinta de valoarea instructorului vostru".
Este graitoare comparatia pe care Comenius o face intre om si intre pom. Asa cum pomul poate creste de la sine dar. nealtoit si neingrijit, ramane salbatic si produce fructe rele; asa si omul neingrijit de catre un mentor spiritual nu va ajunge sa dea bune roade spirituale.
Daca n-ai un maestru, viata iti poate oferi lectii dure. Cand ai un accident, cand esti parasit de toti, cand esti concediat de la serviciu, iti arde casa, cand ti se farama toate idealurile si n-ai avut un maestru, care sa te pregateasca sa privesti din punct de vedere spiritual lucrurile, te dezechilibrezi total. Si vei ajunge, poate, intr-un tarziu, cu ranile pricinuite de lectiile vietii, tot la un mentor spiritual.
Este foarte rau sa nu stii de unde vin incercarile, suferintele, sa nu stii in ce parte este dusmanul si sa te lupti lovind in aer. Maestrul te ajuta sa afli obarsia raului, de aceea unul dintre cei ce si-a gasit un mentor va spune mai tarziu: "Dumnezeul meu, fie binecuvantata ziua in care am intalnit pe Maestrul nostru. El este cel care ne-a dat toate mijloacele de a iesi din dificultatile noastre, era cel mai bun prieten al nostru, dar noi nu l-am inteles decat prea tarziu".
In vremurile traditionale, pentru mosii si stramosii nostri, era un lucru normal ucenicirea pe langa un cunoscator. Ritmul vietii actuale este insa altul. Cei de dinainte le faceau toate cu temei, nu se grabeau. Noi, cei de astazi, nu mai avem limite si nici rabdare. Timpul s-a comprimat si traim intr-o zi cat ei intr-o saptamana. Ne grabim, ne agitam, ne surmenam. Si atunci mai avem ragaz sa cautam un mentor? Spunem, si nu gresim, ca acest ritm infernal presupune neaparat un mentor spiritual.
Si dintre toti, cea mai agitata viata o duce tineretul. "Sangele lui e mai cald, zvacneste mai viu. Judecata lui e mai sprintena, dorurile lui mai nestapanite, inchipuirea lui mai fara frau, avanturile lui mai irezistibile. Toate aceste insusiri si porniri ale tineretului nostru sunt frumoase si folositoare. Cu o singura conditie: ca ele sa aiba o tinta inalta si precisa, pentru atingerea careia sa fie puse in lupta randuita". Ori aceasta tinta inalta si precisa este in masura sa i-o arate maestrul spiritual. De unul singur tanarul risca sa-si iroseasca in van puterile sufletesti.
Ca e bine sa ai sfatuitori suntem invatati de toate cartile de intelepciune. Neagoe Basarab ii scria fiului sau: "Sa nu-ti fie rusine, sau sa te tii mare, cugetand sau zicand in inima ta: "Eu, fiind domn, cum poate fi de intreb toti boierii mei de sfat, si ei sunt slugi mie!", ca si ei sunt robi lui Hristos. Dar de vor fi ingaduind unii dintr-insii lui Dumnezeu mai bine decat tine? Pentru ca tot Domnul care nu-si va intreba boierii de sfat, acela nu face bine - ca singur Pavel Apostolul marturiseste si zice: Niciodata nu vom putea noi ajunge in urma mosilor nostri. Si la Evanghelie inca graieste Domnul nostru lisus Hristos si zice: Amar celuia ce se sfatuieste singur si pe altul nu intreaba. Drept aceea, si voi, fratilor, nu va sfatuiti numai in sine-va, ci de toate singuri intrebati pe boierii vostri si pe sfetnicii vostri".
In veacul nostru modem nu toti oamenii isi dau seama ce poate reprezenta, pentru orientarea destinului lor, un maestru spiritual. A avea un maestru nu le spune nimic, pentru ca-si dau seama ca acesta nu le va mai ingadui sa-si faca de cap. Maestrul le va arata ca drumul pe care au pornit-o nu e bun si se vor simti stingheriti. Sau chiar daca-l vor accepta de mentor, se vor folosi de tot felul de smecherii pentru a scapa de sub controlul acestuia.
Cei ce-si pun insa serios problema vietii spirituale, chiar la acest sfarsit de mileniu doi. inca mai stiu sa aprecieze valoarea unui maestru. Ei au nevoie de un maestru pentru a-i invata, pentru a-i inspira, pentru a-i apropia de Dumnezeu. Iar cand l-au gasit, nu se mai indoiesc de el si nici nu i se opun. El este pentru ei calauza care-i va ajuta sa urce pana in varful muntelui. Adeseori acesta nu le vorbeste aproape nimic, sau nu il intreaba nimic, dar ei stiu ca el exista, ca-l pot urma, ca-l iubesc si el ii iubeste.
Se reediteaza in vremuri moderne ceea ce ne relateaza Patericul despre Avva Antonie cel Mare: "Trei parinti aveau obiceiul, in tot anul, de mergeau la fericitul Antonie. Si cei doi il intrebau pentru gandurile lor si pentru mantuirea sufletului, iar al treilea totdeauna tacea, neintrebandu-l nimic. Iar dupa multa vreme, i-a zis avva Antonie lui: iata, atata vreme ai de cand vii aici si nimic nu ma intrebi! Si raspunzand fratele, i-a zis: destul imi este numai sa te vad, parinte".
Numai ca omul la inceputul vietii spirituale are o oarecare retinere si opune o anumita rezistenta in a se supune unui mentor, in a se lasa calauzit de acesta. La om, spune Sfantul Grigorie de Nazianz, "inteligenta si egoismul, precum si incapacitatea si refuzul de a se lasa usor invins, constituie cel mai mare obstacol in calea virtutii. impotriva celor ce vin sa-l ajute se declanseaza un fel de mobilizare. Tot zelul ce ar trebui pus in tamaduirea bolii pe care i-o descopera cel ce-l ingrijeste, il intrebuinteaza in sustragerea de la tratament". Isi inchipuie ca se poate lipsi de un dascal si se pierde pe sine.
Aruncand asadar o privire fugara asupra celor ce au reprezentat ceva pentru spiritualitatea si cultura acestei lumi, vom constata ca ei au ucenicit pe langa un maestru care le-a dat cele mai bune metode pentru a progresa. Nefericirea este ca de multe ori oamenii sunt grabiti. nu au timp si nici rabdare, pentru a se angaja pe acest drum mai lent, dar sigur.
Fiul duhovnicesc, in special
Daca in domeniul spiritului si culturii, in general, trebuie sa ucenicesti pe langa cineva, cu atat mai mult cand e vorba de "arta artelor si stiinta stiintelor", cand e vorba de mantuirea sufletului, ai nevoie de un dascal, si acesta este duhovnicul. Sau, altfel spus, toti crestinii, clerici si laici, calugari si casatoriti, sunt fiii duhovnicesti ai unui parinte. Daca lucrurile stau altfel, viata lor spirituala nu poate decurge normal.
Cand e vorba de fiu duhovnicesc se pune intrebarea daca-i mare deosebirea intre formarea duhovniceasca a preotilor si a credinciosilor de rand, sau intre formarea duhovniceasca a mirenilor si a calugarilor? Vom vedea ca, in afara micilor deosebiri legate de specificul vietii ce au imbratisat-o, formarea duhovniceasca in mare este aceeasi.
Constatam, din pacate, ca marea majoritate a laicilor apeleaza la preot pentru a se spovedi, a primi dezlegare de pacate si canon, dar nu-i solicita o riguroasa indrumare duhovniceasca. Ideal este ca duhovnicul sa-i determine la o preocupare spirituala intensa. Cu minoritatea celor preocupati de o viata duhovniceasca aleasa se procedeaza, in mare. ca si cu calugarii si preotii.
Mantuitorul ii cheama la desavarsire pe toti oamenii, nu numai pe calugari. Biserica Ortodoxa nu i-a impartit niciodata pe oameni in categorii: drepti si pacatosi; calugari si mireni; preoti si laici. Cand Sfantul Ioan Gura de Aur enumera noua etape, pana la atingerea culmei vietii duhovnicesti, se adreseaza poporului crestin in general, si nu numai calugarilor: "Calea virtutilor este deschisa nu numai barbatilor, ci si femeilor; Dumnezeu ii incununeaza cu generozitate si pe unii si pe altii; nici sexul, nici averea, nici sanatatea trupeasca, nici profesiunea si nimic altceva nu constituie o piedica pentru cel ce este hotarat sa se lupte. Aici barbatul nu-i mai bine primit ca femeia, nici bogatul decat saracul, nici omul matur decat copilul, nici calugarul decat cel casatorit. Nu, ci amandoua sexele si toate varstele, toate clasele sociale, toate modurile de viata, sunt chemate la aceasta lupta nobila. Imparatii pamantului si toate popoarele, printii si judecatorii pamantului, baietii si fetele, tinerii si batrana".
Pacatele sunt o pacoste si pentru unii si pentru altii. "Vei spune ca nu sunt la fel de grave pacatele unui om din lume ca pacatele unuia ce s-a daruit pentru totdeauna slujirii lui Dumnezeu; el nu cade de la aceeasi inaltime si nu se raneste asa de grav. Te inseli amarnic daca crezi ca altele sunt datoriile omului din lume si altele ale calugarului. Diferenta intre cei doi sta in faptul ca unul este casatorit, iar celalalt nu; in rest au aceleasi responsabilitati. Cel ce se manie pe fratele sau il supara pe Dumnezeu fie ca este mirean, fie ca este calugar. Cine priveste cu pacat o femeie, fie ca este laic sau calugar, este vinovat de desfranare. Ba, mai mult, laicul are mai putine scuze, bucurandu-se de sotia sa; iar cand se lasa prins in aceasta cursa este mai vinovat decat cel ce este totalmente lipsit de acest ajutor". Am putea continua asa si in privinta altor pacate. Domnul Hristos n-a facut diferenta intre laic si calugar, zice Sfantul Ioan Gura de Aur.
"Sfintele Scripturi nu stiu nimic despre o asemenea impartire. Ele pretind o viata calugareasca si celor casatoriti. Asculta ce zice Pavel, scriindu-le oamenilor casatoriti si care cresc copii. El le cere tuturor sa respecte rigorile calugaresti. El opreste orice lux, atat in ce priveste imbracamintea, cat si in ce priveste mancarea, cand scrie: asemenea si femeile, in imbracaminte cuviincioasa, facandu-si lor podoaba din sfiala si din cumintenie, nu din par impletit si din aur, sau din margaritare, sau din vesminte de mult pret (1 Tim. 2, 9). Si inca: Iar ceea care traieste in desfatari, desi vie, e moarta (1 Tim. 5, 6). Iar apoi: avand hrana si imbracaminte cu acestea vom fi indestulati (1 Tim. 6, 8). S-ar putea cere mai mult decat atat calugarilor?" Desigur, am adauga noi, si unii si altii au datorii specifice starii lor. Pacatele insa sunt pacate, oricine le-ar savarsi.
Pe aceeasi linie merg multi Parinti. Sfantul Teodor Studitul rezuma aceasta invatatura. Adica toti crestinii sunt egali intru toate, fie ei calugari sau mireni, atunci cand este vorba de randuiala duhovniceasca a vietii interioare. Trebuie, desigur, sa facem o precizare: laicii n-au depus votul castitatii si al saraciei. Dar si ei trebuie sa pastreze sfintenia vietii de familie si sa fie cumpatati. Iar in ce-i priveste pe preoti, la inceputul veacului al cincisprezecelea Simion al Tesalonicului scria: "Toti preotii sa traiasca in sfintenie si mai ales sa se sileasca sa duca o viata asemanatoare calugarilor, sau macar sa se straduiasca, ca in timp oportun sa devina calugari".
Daca exista totusi diferente intre formarea duhovniceasca, a calugarilor si cea a crestinilor din lume, acestea nu constau nici in doctrina, nici in tinta propusa, nici in mijloacele intrebuintate pentru a o atinge.
De voie, de nevoie, evolutia spiritualitatii monastice si a spiritualitatii crestine laice se desfasoara urmand doua linii paralele, sau aproximativ paralele, cu momente de apropiere si indepartare. Problema interesanta este cum pot actiona unii asupra altora. in Rasaritul Ortodox spiritualitatea monahala, nascuta din spiritualitatea crestina originara, a exercitat intotdeauna o influenta mare asupra vietii intregului popor credincios. Multe carti duhovnicesti, de care se folosesc credinciosii, provin din mediu manastiresc. Iar marii duhovnici din manastiri le acorda asistenta spirituala si laicilor. Lucrul este valabil si invers.
Din pacate practica formarii duhovnicesti a laicilor. in veacurile trecute, o aflam doar din cateva izvoare, din scrisorile catorva personalitati celebre. Pentru monahi aceste izvoare sunt numeroase. P.V. Laurent. de pilda, a scris un studiu interesant: "Formarea duhovniceasca a marilor doamne in Bizant: corespondenta inedita a unui mitropolit din Calcedon". De fapt si aici corespondenta este o calugarita, provenita dintr-o familie ilustra, traind acum o viata de obste, dar in niste conditii mai speciale.
Mai putem aminti celebrele scrisori trimise de Sfantul Ioan Gura de Aur Olimpiadei. Uneori aceste scrisori au drept tinta formarea duhovniceasca, alteori scot in evidenta prietenia sfanta dintre cei doi. L. Meyer s-a ocupat de calitatea de duhovnic exceptional pe care a avut-o Sfantul Ioan Gura de Aur: "Sfantul loan Gura de Aur precizeaaza cu o intelepciune deosebita rolul duhovnicului. Acesta nu trebuie sa impuna, sau sa propuna, ceea ce sufletul inca nu este in stare sa suporte; dar nici nu trebuie sa fie indiferent. Daca este grijuliu fata de sporul duhovnicesc al sufletului ucenicului, il va forma si-l va cultiva pana la masura de a se naste in acesta spontan dorinta unei inalte desavarsiri".
De fapt, mergand si mai inainte in istorie si citind "Viata Sfantului Antonie cel Mare", scrisa de Sfantul Atanasie. Vom remarca cateva lucruri: Antonie a inaugurat o scoala de formare duhovniceasca. Dupa ce s-a convertit, si s-a hotarat sa paraseasca lumea, a facut niste vizite ascetilor renumiti, pentru a invata de la fiecare, cum se poate progresa in virtute. El era atunci un laic decis sa-si sfinteasca viata. Asa au procedat multi altii. Atunci aproape ca nu exista deosebire intre oamenii laici evlaviosi si calugari, toata viata lui Antonie n-a fost altceva decat o lucrare de formare duhovniceasca oferita multimilor. Oamenii il cautau, atrasi fiind de experienta si exemplul sau si-i cereau sfaturi pentru a spori in viata duhovniceasca.
Sfantul Isidor Pelusiotul incerca, prin corespondenta, sa-i formeze duhovniceste pe ucenicii sai, clerici si mireni. Unii erau impatimiti, ca de exemplu petrecaretul Maron, dar Sfantul nu-si pierdea nadejdea de a-i aduce pe calea cea buna.
Sfantul Nil Ascetul, in scrisorile sale, se adreseaza mai ales laicilor si se intereseaza de progresul lor duhovnicesc. "Sufletul tau, ii scrie unui anume Faustinos, este departe de Dumnezeu; cum imi poti tu cere cuvinte de folos, cand te joci cu lucrurile sfinte ca si cu cele profane? La ce folos sa vorbesti unei urechi surde si incapabile de a auzi?"
Prima conditie pentru a-l forma duhovniceste pe un om, cum reiese de aici, este ca el sa se lase format. Omul poate avea bune intentii, si totusi sa se poticneasca pe cale, ispitit fiind de tot felul de vicii si pacate. Aici intervine rolul duhovnicului de a-l pune in garda si de a-l stimula.
Am punctat doar cateva lucruri din care reiese cu evidenta faptul ca toti crestinii, mici si mari. laici si clerici, trebuie sa fie fii duhovnicesti ai cuiva. Altfel nu pot face progrese spirituale. Cel ce escaladeaza pentru prima data un munte are nevoie de un ghid. Cel ce incepe urcusul duhovnicesc are nevoie de un parinte spiritual. Importanta ascultarii de un parinte, importanta faptului de a fi un fiu duhovnicesc constiincios, o subliniaza toata traditia ascetica a Bisericii.
Pe buna dreptate Sfantul Antonie cel Mare spunea: "Stiu calugari care, dupa multe osteneli, au cazut si intru iesire din minti au venit, pentru ca s-au nadajduit in lucrul lor si amagindu-se nu au inteles porunca celui ce a zis: intreaba pe tatal tau si iti va vesti tie". Cele zise sunt valabile si pentru mireni.
Sau vechea spusa a parintilor: daca-l vezi pe un tanar urcandu-se la cer prin propria-i voie, trage-l de picioare, ca altfel se va prapadi. Si inca, tot de la Avva Antonie: "de este cu putinta, cati pasi face calugarul (ucenicul, n.n.), sau cate picaturi bea in chilia sa, trebuie cu indrazneala sa le vesteasca batranilor, ca nu cumva sa greseasca intru dansele".
Acest mod de a proceda, avand un rol central pe vremea primei generatii de nevoitori din pustia Egiptului, are pana astazi aceeasi importanta in Biserica Ortodoxa. Circumstantele sunt altele, dar neputintele sufletului omenesc sunt aceleasi si nevoia de calauza pe calea mantuirii este poate mai imperioasa.
