Viata intru Hristos este o lupta intru asemanarea cu El. Intotdeauna cand incercam sa renuntam la "omul cel vechi" si sa ne imbracam intru "cel nou", toata fiinta noastra este supusa unei tensiuni, unei schimbari totale, unei nasteri din nou. Noua existenta nu este nici usoara, nici lucratoare de la sine, ci necesita inca lupta noastra spre a ramane intru cele dobandite.
Crestinul este luptat de diavol prin cele ale sale, prin ale celor de aproape si prin cele ale lumii, spre a nu urma lui Hristos, spre a nu vietui in mod firesc. Diavolul cauta sa denatureze toate lucrarile, toate faptele si sentimentele omului, adica sa le faca sa lucreze impotriva naturii si ratiunii lor, sadite de Dumnezeu dintru inceput. Omul ajunge astfel, sa se vada stapan absolut peste sine si peste lume, singur conducator si hotarator a toate cele din trupul sau si din mediul in care vietuieste.
Fiecare este insa luptat intru ale sale. Barbatul este luptat intru iubire, iar femeia intru ascultare. Vedem cum barbatii pot asculta usor fata de cei din jurul lor, pe cand femeia este induplecata cu mult mai greu spre a asculta. Pe de alta parte insa, femeia poate iubi cu mult mai usor si mai jertfelnic decat barbatul, pe cand barbatul este cu mult mai rational si mai rece decat femeia. Aceasta nu inseamna ca vrajmasul ii va lasa in pace pe cei doi soti intru celelalte, ci doar faptul ca accentul luptei fiecaruia cade pe altceva: pe iubire la unul, pe ascultare la celalalt.
Dupa cum spuneam si mai sus, lupta diavolului este de a denatura ratiunile sadite de Dumnezeu in om. Astfel, femeile ajung adesea sa conduca familia, intru toate ale acesteia, nu doar in cele randuite ei, iar barbatul ajunge sa se lase condus pana si in cele mai elementare lucruri. De multe ori, mamele au fost "duhovnicii casnici" ai poporului, barbatii stand mai departe de Biserica, insa aceasta nu arata nicicum ca acele mame au renuntat la ascultarea fata de sot.
Fiecare paraseste ale sale si intra in ale celuilalt. Aceasta este lucrarea diavolului in familia crestina, cat si in orice alta unire dintre barbat si femeie. El cauta sa faca pe fiecare sa renunte la chemarea lui dintru inceput si sa aleaga altceva. Barbatul nu isi mai conduce familia, de cele mai multe ori abia putand a se conduce pe sine insusi, iar femeia nu mai asculta, considerand aceasta drept lipsire de libertate.
De multe ori, femeia nu asculta "din pricina" pacatelor sotului, ceea ce este o vicleana mestesugire a diavolului in mintea ei, ascunzandu-si astfel neputintele in slabiciunile celuilalt. Gasim adesea in Vietile Sfintilor chipuri de sfinte casatorite care, avand chiar soti pagani, nu incetau a asculta de aceia si a-i odihni neincetat. Pe cat de usor face fiecare randuiala celuilalt, pe atat de greu o poate face pe a sa. Pe cat de usor ii este femeii sa conduca si sa iubeasca, pe atat de greu ii este barbatului sa o faca. Iar pe cat de greu ii este femeii sa asculte intru blandetea inimii, pe atat de usor pare sa o faca barbatul in fata acesteia.
Feminismul va lipsi lumea de mame si de sotii crestine, iar egoismul va lipsi lumea de soti urmatori lui Hristos. Este nevoie a constientiza, cat mai repede, ca fiecare are chemarea lui, ca fiecare este luptat intru ale sale.
A intelege ca barbatul are datoria de a-si mantui femeia, copiii si pe sine, iar femeia pe aceea de a asculta de barbat si de a randui in chip odihnitor lumea in care vietuieste, este ceva ce tine de datoria fiecarui crestin. Acestea trebuiesc rostite in fata tuturor, cu curaj! La judecata, iubirea va fi criteriul de mantuire, insa sotii vor mai auzi inca o intrebare.
"Femeie, ai ascultat de barbatul tau precum Biserica a ascultat de Mine?" "Barbate, ti-ai iubit femeia precum Eu Mi-am iubit Biserica si M-am dat pe sine-Mi pentru ea?"
Astfel, la sfarsit, din gura lui Hristos fiecare isi va auzi intrebarea sa. Raspunsul trebuie deci pregatit.
