Educatia teologica in Scriptura si la Sfintii Parinti
Educatia teologica in Scriptura si la Sfintii Parinti
La o consultatie a scolilor de teologie consacrata subiectului "educatia teologica" este firesc sa ne punem mai intai o intrebare de baza : Ce este teologia ? Cum inteleg Scriptura si Parintii Bisericii sarcina teologului ?
Cautand in sfanta Scriptura descoperim, mai intai, un lucru relevant si remarcabil : nicaieri in Vechiul sau Noul Testament nu gasim, nici macar o data, cuvintele "teologie", "teolog" sau "teologhisire". Foarte simplu, acestia nu sunt termeni Scripturistici. In aceeasi ordine de idei, nici unul dintre cei doisprezece Apostoli alesi de catre Hristos nu a fost educat intr-o scoala de teologie.
Doar treptat termenul "teologie" a intrat in discursul crestin. Cuvantul a fost privit cu suspiciune de catre Apologetii secolului al doilea deoarece, pentru ei. Insemna in primul rand speculatiile ganditorilor religiosi ce erau pagani. Oricum, intr-o ocazie este utilizat in sens crestin de catre Atenagoras al Atenei, cu sensul de credinta in Sfanta Treime. Clement al Alexandriei si, intr-o mai mare masura, Origen au fost cei ce au stabilit sensul crestin al cuvantului "teologie". De asemenea, este semnificativ ca la Alexandria a aparut prima scoala de teologie bine organizata, cunoscuta Scoala Catehetica aliata sub conducerea lui Pantenus, apoi a lui Clement si Origen si, ulterior, sub conducerea Episcopului Dionisie al Alexandriei. Mai tarziu, in perioada bizantina, centrul educatiei teologice s-a mutat la Academia Patriarhala din Constantinopol.
Desi retinem ca "teologie" nu este un cuvant biblic si ca doar treptat acesta a devenit parte integranta a vocabularului crestin, putem sa remarcam altceva. Cand termenul este utilzat de catre Parintii greci, i se atribuie un inteles extrem de diferit de sensul cu care este inteles in mod normal astazi. Spre exemplu, Sfantul Evagrie al Pontului, discipolul Parintilor Capadocieni si Parintilor Desertului, observa intr-o epigrama celebra : "Daca esti teolog, tu te rogi cu adevarat ; si daca tu te rosi cu adevarat, esti teolog". Teologia, spune Sfantul Diadoh al Foticeii (sec. al V-lea) "ofera sufletului cele mai mari daruri... unindu-l cu Dumnezeu intr-o comuniune indestructibila". Pentru Sfantul Petru al Damascului teologia este cea mai inalta dintre cele opt trepte ale contemplatiei duhovnicesti, o realitate eshatologica a veacului ce va veni, care ne scoate din noi insine intr-o "rapire extatica".
Asa cum indica cele trei exemple de mai sus, pentru Parinti teologia insemna cu mult mai mult decat inseamna, in mod obisnuit, pentru noi astazi- in mod cent ca, in viziunea lor, ca si in a noastra, teologia semnifica expunerea organizata a doctrinei crestine prin intermediul puterii rationale a creierului uman ; pentru ca acesta este un dar de la Dumnezeu si nu trebuie neglijat. Dar pentru ei semnifica, de asemeni, ceva mult mai profund : vederea lui Dumnezeu - Sfanta Treime o vedere antrenand nu numai ratiunea creierului ci si intreaga persoana umana, inclusiv intelegerea intuitiva duhovniceasca (nous) si inima (kardia). In sensul biblic si patristic al cuvantului, nu cel modern, Teologia, s-ar putea spune, nu este altceva decat theoria, contemplatie. Aceasta presupune comuniune vie cu Dumnezeu Cel viu si este strans legata cu rugaciunea. Nu exista teologie adevarata care sa nu fie parte a actului rugaciunii ; teologia autentica este liturgica, doxologica, mistica.
Aceasta intelegere patristica a teologiei este rezumata in mod admirabil de catre teologul grec contemporan, Christos Yannaras : "In Biserica si traditia ortodoxa teologia are un sens foarte deosebit de cel pe care il dam noi astazi. Este un dar al lui Dumnezeu, un rod al cura-tiei interioare a vietii spirituale crestine. Teologia este identificata cu viziunea lui Dumnezeu, cu viziunea imediata a Dumnezeului personal, cu experienta personala a transfigurarii creatiei de catre harul necreat", in acest sens, el continua : teolgia nu este "o teorie a lumii, un sistem metafizic" ci "o expresie si o formulare a experientei Bisericii... nu o disciplina intelectuala ci o participare practica, o comuniune".
Sunt aici cateva cuvinte-cheie asupra carora vom reveni pe parcurs : dar, har, experienta personala, participare, comuniune, puritate interioara, transfigurare, vederea lui Dumnezeu.
Daca teologia inseamna toate acestea, ne putem intreba : Este acesta un subiect potrivit studiului in universitati si academiile scolastice ? Putem noi fixa examinari in teologie, in mod legitim, si acorda studentilor nostri calificari si diplome teologice, desemnand promovari si distinctii ca "primul", "al doilea", "al treilea" ? Un lucru este oricum clar : daca teologia poate fi predata si studiata in universitati si academii, profesorii si studentii trebuie sa aiba mereu in vedere regula de aur a Sfantului Grigorie Teologul : ca noi, cei ce teologhisim, trebuie sa o facem "in felul pescarului si nu al lui Aristotel".
Patru trasaturi ale teologiei
Desi cuvantul "teologie" nu se gaseste in Scriptura, sunt multe texte scripturistice in oare este indicata natura teologiei. Sa trecem in revista cateva dintre ele :
1. "Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata ; Fiul cel Unul-Nascut, Care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut". (Ioan 1,18)
2. "Acum insa, dupa ce ati cunoscut pe Dumnezeu, sau mai degraba ati fost cunoscuti de Dumnezeu..." (Gal. 4, 9).
3. "Caci vedem acum ca prin oglinda, in ghicitura..." (I Cor. 13; 12).
4. "Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu". (Matei 5, 8).
5. "Opriti-va si cunoasteti ca Eu sunt Dumnezeu..." (Ps. 45, 10). Aceste cinci texte pot fi rezumate in patru cuvinte-cheie : Harisma, Taina, Purificare, Isihie. Sa analizam fiecare cuvant in parte. (In cele ce urmeaza sunt indatorat studiul profesorului Constantin Scouteris, "Sensul termenilor "Teologie", "Teologhisire" si "Teolog" in invatatura Parintilor Greci si Scriitorilor Bisericesti pana la Capadocieni").
1. Harisma
Teologia este un dar de la Dumnezeu, un dar gratuit si nemeritat, un dar al harului. Cu dreptate, contemporanul si prietenul Sfantului Maxim Marturisitorul, Sfantul Talasie al Libiei, vorbeste despre "dorinta tuturor dorintelor, harul teologiei". Teologia, cu alte cuvinte, semnifica nu doar simpla noastra cercetare umana asupra lui Dumnezeu ci, mai curand, raspunsul pe care cautam sa-l dam asupra auto-revelatiei dumnezeiesti (Ioan 1, 18). Teologia nu inseamna atat de mult cautarea si examinarea de catre noi a lui Dumnezeu cat cautarea si examinarea noastra de catre Dumnezeu. In termenii educatiei seculare, persoana umana cunoaste dar in teologie, persoana umana este cunoscuta de catre Dumnezeu (Gal. 4, 9).
Astfel, teologia depinde mai mult de initiativa divina decat de cea umana ; Dumnezeu nu este nicidecum un obiect pasiv al cunoasterii noastre ci este intotdeauna un subiect activ. Altfel spus : teologia este intelepciune - nu numai cercetare stiintifica si studiu ci si intelepciune. Adevarata intelepciune este intotdeauna Hristos insusi, adevarul ipostatic si viu, "puterea si intelepciunea lui Dumnezeu..." (I Cor. 1, 24). Hristos insusi este teologie : El este teologul si noi suntem teologi doar in virtutea harismei pe care o primim de la El. Adevaratul teolog este intotdeauna theodidaktos, "invatat de Dumnezeu".
Acest punct este bine exprimat de catre Origen." Teologia, afirma ei, este o "emanatie", "revarsare" si "stralucire placuta" de la Dumnezeu. "A fi considerat bogat in cunoastere duhovniceasca nu tine de Puterea noastra... El este Cel ce, teologhisind, a proclamat lucrurile privitoare la Dumnezeu catre adevaratii Sai ucenici ; noi, utilizand urmele pe care ei le-au lasat prin scrierile lor, castigam in acest fel Punctul de la care ne putem noi insine apuca de teologie". in mod similar, Didim cel Orb denumeste teologia "putere", "slava" si "energie" a lui Dumnezeu.
In sfarsit, aceasta trebuie sa insemne ca teologia presupune credinta personala. Ratiunea umana este esentiala, desigur, daca vrem sa teologhisim coerent dar ratiunea noastra umana poate fi exercitata in mod efectiv doar prin credinta. Credo ut intelligam - spunea Anselm de Canterbury ; Cred pentru a intelege si nu invers !
2. Taina
Sfantul Vasile cel Mare si Sfantul Grigorie Teologul utilizeaza curent termenul "taina teologiei". Este important sa revenim in acest punct asupra sensului teologic adevarat al cuvantului "taina". O "taina" nu este, simplu, o problema nerezolvata, o necunoscuta inaccesibila ci ceva care este revelat intelegerii noastre, chiar daca niciodata revelat in mod exhaustiv, deoarece acesta cauta spre infinitatea lui Dumnezeu.
Teologia, deci, este o taina deoarece, asa cum spune Sfantul Talasie, "transcende mintea noastra" incercand sa exprime in limbaj uman ceea ce se afla dincolo de capacitatea de intelegere umana. Dupa Parintele John Meyendorff, teologia este "in mod simultan contemplarea lui Dumnezeu si expresie a Inexprimabilului". Dupa T. S. Eliot, este "un raid asupra inexprimabilului". "Fiecare definitie teologica, remarca Sfantul Vasile, "depinde de intelegerea vorbitorului... intelegerea noastra este slaba si limba noastra este mai mult decat deficitara". In conformitate cu Capadocienii, odata ce teologia uita de limitele inevitabile ale intelegerii umane, inlocuind inefabilul Cuvant al iui Dumnezeu cu logica umana, inceteaza a mai fi theologia si sfarseste la nivelul de tehnologie.
Iata de ce teologia noastra trebuie sa fie intotdeauna exprimata "intr-un mod tainic, enigmatic" (I Cor. 13, 13). Suntem obligati sa utilizam antinomia si paradoxul deoarece impingem limba omeneasca dincolo de limitele ei caracteristice. Pentru a imbratisa, chiar oricat de palid, bogatia adevarului divin, suntem obligati sa facem afirmatii care par a fi in contradictie unele cu altele. Nu fara rost, Cardinalul Newman descrie intreprinderea teologica drept "zicere si non-zicere spre un efect pozitiv".
Deoarece esenta teologiei este - in acest sens - taina divina, discursul nostru teologic trebuie sa fie in acelasi timp negativ si pozitiv, apofatic si catafatic. Echilibram afirmatiile noastre cu negatii si aceste negatii ne dau posibilitatea sa inaintam prin rugaciune si adoratie m intunericul iradiant al Sinaiului. O teologie care pierde dimensiunea apofatica devine, in sensul exact capadocian al cuvantului, "tehnologie". Noi nu trebuie sa consideram calea apofatica si catafatica de teologhi-sire ca alternative, fiecare completa in sine. Nu : ele nu sunt exclusive ci interdependente, nu succesive ci simultane. Fiecare presupune pe cealalta si nu poate fi vorba de teologie adevarata daca nu este in acelasi timp apofatica si catafatica. "Spusul" si "ne-spusul" sunt parte a unei singure miscari.
3. Katharsis sau Purificare
De vreme ce teologia este vederea lui Dumnezeu si cel ce vede pe Dumnezeu este curat cu inima (Matei 5, 8), teologia autentica este imposibila fara katharsis, purificare. Desi teologia ramane intotdeauna un dar al harului lui Dumnezeu, acest dar gratuit cere din partea umanului intreaga noastra cooperare, participarea (synergeia) noastra voluntara : "Noi suntem co-lucratori (synergoi) cu Dumnezeu (I Cor. 3, 9). In acest sens, toata teologia este "theantropica" (loc plin de Dumnezeu). Cooperarea noastra consta tocmai in convertirea noastra, in deschiderea inimilor noastre spre iubirea lui Dumnezeu, in totala transfigurare a vietilor noastre prin penetrarea Sfantului Duh. Teologia este vios (pios), o "cale a vietii" atotcuprinzatoare. Nu poate fi teologie adevarata fara angajare personala pe calea sfinteniei : adevaratii teologi sunt Sfintii.
Din aceasta cauza este cu siguranta periculos si amagitor sa se vorbeasca despre teologie ca despre o "stiinta", ca si cum s-ar afla pe acelasi nivel cu geologia si zoologia. Fara indoiala ca si in geologie sau zoologie este nevoie de angajare personala ; bineinteles, unii ar putea argumenta ca observatorul este intotdeauna parte a experimentului. Dar in geologie si zoologie este indeajuns sa se stranga cu acuratete maxima fapte obiective si apoi sa se analizeze aceste fapte cu patrundere si rigoare impartiala. Viata morala personala a geologului sau zoologului este irelevanta.
In teologie nu poate fi asa. Aceasta imbratiseaza intreaga persoana umana si cere de la fiecare o transformare personala radicala. Teologia este, in mod cert, "stiintifica", in sensul ca tinde spre acuratete si. rigoare intelectuala. Desi comportarea multor crestini ar putea sa ne determine sa gandim altfel, de fapt noi nu slujim imparatiei lui Dumnezeu prin nesiguranta, confuzie si gandire inactiva. Diavolul este cel ce iubeste confuzia si imprecizia, in timp ce Duhul Sfant este marcat mai presus de toate de luciditate, transparenta si claritate. Dar acuratetea si rigoarea intelectuala Singure nu sunt niciodata de ajuns in teologie. Ceea ce ni se cere, de asemenea, si este fundamental, este comuniunea personala cu Dumnezeu si iubirea personala pentru El.
Evagrie al Pontului subliniaza acest fapt comparand teologul cu Sfantul Ioan Evanghelistul la Cina Cea de Taina :
Pieptul lui Dumnezeu este cunoasterea lui Dumnezeu;
Cel ce odihneste pe el este teolog.
Teologia implica c apropiere intima asemeni celei dintre preaiubitul Discipol si Mantuitorul. Sfantul Maxim Marturisitorul este inca mai indraznet si mai emfaitic : "teologia mistica" implica erotiki ekstasis, "extaza erotica", o auto-transcendenta patrunsa de o revarsare a dorului de Dumnezeul Cel viu. Fara "extaza erotica" poti fi un bun geolog, dar nu un teolog. Teologie fara comuniune personala este mai mult pseudo-teologie. Cuvintele Sfantului Diadoh : "Nimic nu poate fi mai fara valoare si mai sarac decat o minte filosofand despre Dumnezeu si aflandu-se in afara Lui" sunt un avertisment pe care noi toti cei ce cerem sa studiem sau sa predam teologie ar trebui sa-l punem la inima!
Calea purificarii, pe care fiecare teolog este chemat sa paseasca cere de la noi mai ales trei lucruri :
1. Punctul de plecare este pocainta, meta-noia, schimbarea gandirii. Aceasta trebuie inteleasa in sensul adanc la care se refera Mitropolitul Daniel al Moldovei : "...nu numai o redesteptare si schimbare a gandirii ci si o criza care determina reorientarea persoanei sau comunitatii" - nici mai mult nici mai putin decat o re-centrare radicala. Aceasta "pocainta", punctul nostru de plecare, este de asemenea ceva care continua in intreaga noastra viata pamanteasca, dincolo de care nu trecem niciodata pana la ultima noastra suflare : ca si muribundul Avva Sisoe din invataturile Sfintilor Desertului si noi trebuie sa spunem pe patul de moarte "Nu stiu daca am inceput macar sa ma pocaiesc".
2. Purificarea cere de la noi asceza (askesis), neincetat efort ascetic in cel mai larg sens posibil. Potrivit Sfantului Grigorie Teologul : "Doresti sa devii teolog?... Respecta poruncile... Actiunea este baza contemplatiei". Daca vrem sa teologhisim, spune Sfantul Grigorie de Nyssa, viata noastra trebuie sa corespunda credintei noastre ; nu se poate "ortodoxie" fara "ortopraxie". Aceasta askesis care ne conduce spre negarea egoismului personal si spre smerenie nu este particulara ci eccle-siala, presupunand viata in comunitate, fundamentata in Taina Botezului si a impartasaniei. Asa cum se exprima Alexis Khomiakov "Nimeni nu se mantuieste singur : el se mantuie in Biserica, ca membru al ei si in unire cu celelalte madulare ale ei".
3. Si mai presus de orice, nu poate fi progres pe calea purificarii teologice fara rugaciune. Rugaciunea si teologia sunt interdependente. Rememorand cuvintele talharului convertit de pe cruce "Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru imparatia Ta", Sfantul Modest al Ierusalimului (sec. al VII-lea) considera aceste cuvinte teologie ; si, in mod semnificativ, ele sunt o marturisire de credinta care este si rugaciune. "Teolog este cel ce se roaga" ; afirmatia lui Evagrie al Pontului ar trebui sa-i faca pe crestini precauti atunci cand afirma (asa cum o fac deseori) "Nu sunt un teolog" pentru ca ei, de fapt, spun "Nu ma rog si nu doresc neaparat sa ma rog".
Fiind parte integranta a actului rugaciunii si adoratiei, adevarata teologie este intotdeauna doxologica. A teologhisi, asa cum inteleg Parintii, este a mari pe Dumnezeu prin lauda si rugaciune si, bineinteles, a deveni noi insine un imn viu de lauda catre Dumnezeu. Asa cum spune Constantin Scouteris : "intreaga persoana traind taina unei noi creatii - educata, sa spunem, "prin dogme sanatoase" si "purificata" - devine un neincetat imn si o lauda continua catre Dumnezeu". in acest sens, asa precum precizeaza Sfantul Grigorie de Nyssa, teologia ne uneste cu ingerii care sunt doxologi prin excelenta. Teologia, cu cuvintele Sfantului Diadoh, "face sufletul partener cu ingerii in Liturghia lor".
Daca teologia implica toate acestea, ne-am putea intreba : Cine dintre noi are curajul sa se imbarce in teologie ? Cine dintre noi are dreptul sa se numeasca pe sine teolog ? Sfantul Grigorie Teologul ar putea, in mod cert, sa ne recomande precautie in aceasta privinta :
Nu oricine poate filosofa despre Dumnezeu; nu oricine - subiectul nu este atat de ieftin si de jos - si, voi adauga, nu in fata oricarui auditoriu, nu oricand, nici in toate aspectele ci doar cu anumite ocazii si in fata unor anumite persoane si in anumite limite.
Nu oricine pentru ca aceasta este permis doar celor ce au fost examinati si sunt destul de avansati in contemplatie si care au fost, in prealabil, purificati sufleteste si trupeste sau sunt pe calea purificarii.
"Nu oricine... nu in fata oricarui auditoriu" : cat de mult este o i niversitate moderna - sau chiar un seminar bisericesc modern - un Ioc unde sa se predea sau sa se studieze teologie ? Dupa modesta mea experienta multe universitati si, cel mai adesea, multe dintre seminarii -,u prea sunt spatii de sfintenie.
Trebuie sa luam aminte, oricum, la o tripla distinctie facuta ele catre Sfantul Grigorie Palama. El vorbeste, mai intai, despre Sfinti, adica cei ce sunt posesorii unei adanci experiente personale a lui Dumnezeu. Pe locul al doilea, spune el, sunt cei ce nu au aceasta adancime a experientei dar cred pe Sfinti. Si, din cea de a treia categorie fac parte cei ce nu au nici adancimea experientei si nici nu cred pe-Sfinti. Primul grup, Sfintii, sunt in viziunea lui Palama, adevaratii teologi. Al doilea grup, cei ce cred pe Sfinti, ar putea fi, la fel, buni teologi - oricum de un nivel mai jos, de mana a doua. Al treilea grup, cei ce nu cred pe Sfinti, sunt teologi rai sau, mai exact, nu sunt deloc teologi.
Acestea imi re-confirma supozitiile. Stiu cat de putina sfintenie posed dar pot sa indraznesc sa fiu un teolog in cel de-al doilea sens : pot sa cred pe Sfinti si pot sa depun marturie credincioasa asupra a ceea ce au spus si trait Sfintii. Teologia, la acest nivel secundar, nu este imposibila chiar intr-o universitate seculara moderna : cu exactitate stiintifica noi putem transmite mesajul Sfintilor. Si aceasta este, intr-o mica masura, ceea ce incerc sa fac in Oxford.
4. Isihia
Ceea ce s-a spus despre teologie si rugaciune ne conduce spre a patra tema : nu poate fi teologie fara isihie, fara tacere adanca, tacere a inimii. "Opriti-va (scholasate) si cunoasteti ca Eu sunt Dumnezeu..." (Ps. 45, 10) : teologia, ca si cunoastere de Dumnezeu - mai mult ca ascultarea lui Dumnezeu decat ca dialog cu El - presupune tacere, schole, hesychia. Sa continuam citarile clin Sfantul Grigorie Teologul: "Si care este acea ocazie permisa ? Este atunci cand atingem o stare de detasare de la orice semnal exterior si perturbare... Este necesar sa fii intr-o stare de tacere pentru ca asa sa cunosti pe Dumnezeu.
Cu alte cuvinte, toata teologia autentica este o teologie mistica. Nimeni nu a exprimat aceasta mai bine decat Vladimir Lossky :
Departe de a fi in mod tacit opuse, teologia si cunoasterea mistica se sustin si se completeaza. Una e imposibila fara cealalta. Daca experienta mistica este o lucrare personala in afara continutului credintei comune, teologia este o expresie - in beneficiul tuturor - a ceea ce poate fi trait de catre orisicine... Iata de ce nu exista mistica crestina fara teologie : dar, mai presus de toate, nu exista teologie fara mistica. Nu este intamplator ca traditia- Rasariteana a acordat numele de "teolog" doar la trei scriitori sfinti, dintre care cel dintai este Sfantul Ioan, cel mai "mistic" dintre cei patru Evanghelisti; al doilea este Sfantul Grigorie de Nazianz, autor de poezie contemplativa si al treilea este Sfantul Simeon, numit "Noul Teolog", imnograful unirii cu Dumnezeu. Trairea mistica este... perfectiunea si cununa teologiei... teologie prin excelenta. Mirare plina de bucurie (Joyful wonder).
Un ultim lucru mai este de adaugat. Harisma, taina, purificare, isihie - toate sunt necesare ; dar la fel de importanta este bucuria. Trebuie sa ne dedicam teologiei cu teama de Dumnezeu dar si - precum subliniaza Sfantul Diadoh - cu bucurie in inima. Nu exista nici un motiv ca teologii sa fie duri si morocanosi. In istorisirea privind convertirea rusilor kievieni, ceea ce trimisii lui Vladimir au constatat ca lipsea din rugaciunea diferitelor popoare pe care le-au vizitat a fost tocmai elementul bucurie ; si ceea ce i-a determinat sa se converteasca la Ortodoxie dupa ce au participat la Sfanta Liturghie in Sfanta Sofia din Constantinopol a fost sensul mirarii plina de bucurie... Ca si teologi astazi, sa cultivam aceeasi bucurie sfanta si apoi vom descoperi ca marturia noastra va da roade dincolo de asteptarile noastre.
