Viata duhovniceasca se confunda in zilele noastre cu o moralitate neinspiranta si insipida. Nu! Moralitatea este numai un prim pas, un prim pas primitiv de intoarcere la viata duhovniceasca. Cand cititi Noul Testament vedeti de cate ori Apostolii vorbesc de „noua viata in Hristos." Este intr-adevar o viata in Duh. Viata duhovniceasca este a trece de la viata noastra primitiva, biologica, pentru care nu am nici un cuvant de prihana - dar este doar asta, ca-i primitiva, si se termina cu mormantul. Viata in duh inseamna a patrunde in legile vietii dumnezeiesti (daca le putem numi legi), care viata nu cunoaste stricaciune, nici micsorare, nici suferinta.
De ce sufera omul? este un mers spre moarte, o pierdere a vietii. Deci viata duhovniceasca adevarata nu cunoaste pierdere. Si a intra, inainte de moartea noastra biologica, in aceste elemente ale vietii vecinice, este viata duhovniceasca. Sa luam . Uite, va dau un exemplu. De cate ori au venit la mine oameni zdrobiti de viata aceasta, cu incurcaturi inexplicabile, cu probleme de nerezolvat, si in neputinta mea, asa cum mi-a spus Parintele nostru Duhovnic, daca au venit la mine, i-am primit cum i-au primit si fratii mei din Manastire. Si daca i-am ascultat, daca am avut cat de putina dragoste sa-i ascultam fara sa judecam, de multe ori asa de putina dragoste a lucrat asa o inviere in viata acestor oameni, ca uneori am ramas pur si simplu uimiti, trasniti, „de unde si pana unde"!
Deci ce vreau sa zic? Dragostea, in cele mai mici manifestari, nu este o chestie psihologica, nici macar morala. Este legea vietii. Viata duhovniceasca este lucrul despre care se vorbeste astazi in teologia noastra cu terminologie eretica: mistica. Pentru noi, in Ortodoxie, mistica nu exista. Mistica, ce se numeste mistica, este viata duhovniceasca. E mistica, fiindca-i a Duhului; ca nu se poate exprima nici in termenii logicii formale, nici in materialitate; e tainica, fiindca face lucruri pe care le numim minuni, lucruri la care nu ne asteptam; chiar si asta, ca impartasesti putina dragoste unui aproape, si te uimesti „de unde pana unde," ca invie toata viata lui - de multe ori si altii imprejurul lui.
Deci, in cateva cuvinte, aceasta este viata duhovniceasca. Si tare m-as bucura ca cuvantul acesta, „mistica," aproape sa nu se mai auda, fiindca vine dintr-o erezie care nu a stiut rational unde sa plaseze niste fenomene pe care nu le putea nega; si atuncea a inventat un „sertar" pe care l-a intitulat „mistica." Si tot ce nu intelegi, bagi acolo, fiindca este mistic, „asta este mistica." Nu! Asta-i viata duhovniceasca. Noi nu avem nevoie de termenul acesta. Se intrebuinteaza si el, dar pentru noi este viata duhovniceasca. Adica viata prin care acum incepe sa lucreze, sa zicem, pocainta noastra, incepem sa vedem mai limpede. Azi poate inteleg mai bine cuvantul acesta din Scriptura decat ieri. Maine o sa inteleg mai multe lucruri. Fac un lucru care, prin a-l face, imi deschide ochii, daca este drept lucrul pe care l-am facut, si experienta fizica pe care o am, poate ca imi deschide niste orizonturi la care nu ma asteptam. Uite cum se impleteste viata practica cu luminare, care luminare nu este, iarasi, un fenomen doar intelectual sau cultural, ci este ceva ce ma va urma dupa moarte.
Ce este ? Iarasi, un lucru ce nu se intelege drept astazi. Pocainta nu este numai o parere de rau si o „miorlaiala" pentru niste rautati pe care le-am facut; pocainta este dinamica spre viata vecinica. Parintele nostru duhovnic, Parintele Sofronie - si, daca va uitati, in armonie cu toata filocalica - spune ca este inceputul autenticei contemplari. Ce se intampla in pocainta? Uitati-va cati oameni imprejurul nostru sunt inconstienti de pacat, dar si noi ieri-alaltaieri; traiam pacatul si nici nu stiam ca-i pacat. De cate ori n-am auzit: O, Parinte, nu stiam ca asta-i pacat! Sau eu, candva, n-am stiut ca asta-i un pacat, decat cand am vazut intr-o rugaciune, sau in intrebarile acelea din Molitfelnic.
Deci, constientizarea pacatului. Dar constientizarea nu este numai lucrul acesta faptic. De cate ori ai incercat sa convingi pe cineva ca asta nu-i un lucru bun, asta-i un pacat, si nu te-a crezut! Si ce se-ntampla cand incepe sa te creada? Ce se intampla cand eu constientizez ca un lucru a fost pacat? incep sa vad intunericul in care sunt. Si ce imi arata acest intuneric, decat ca e prezenta o lumina pe undeva in viata mea? Deci constientizarea pacatului, in doua cuvinte - v-o spun din partea filocalicilor si a Parintelui meu duhovnicesc - este , este Dumnezeu insusi care-mi lumineaza constiinta. Acum risc deznadejdea, dar nu-i momentul sa „deznadajduiesc ca sunt mult mai rau decat ieri": ba sunt mai bine, fiindca sunt tot pacatosul de ieri, dar incep sa fiu constient. Vazand acuma haul si intunericul pacatului meu, pot sadeznadajduiesc, dar sunt mai pretios in ochii lui Dumnezeu decat cand eram acelasi pacatos si habar nu aveam. De ce? Fiindca inseamna ca Dumnezeu gaseste ui mine pe cineva cu care poate sa inceapa a vorbi.
Si zicea Parintele Sofronie: Viata pocaintei nu este altceva decat intoarcerea omului de catre intunericul, pe care astazi lumina lui Dumnezeu ni-l descopera, catre acea lumina. Si , contemplarea luminii necreate, adica a lui Dumnezeu insusi, nu este un fenomen cum ni-l inchipuim noi, ci un lucru care este intr-un firesc al dezvoltarii omului, al devenirii omului intru fiinta, un firesc al omului devenit o minte de Dumnezeu vazatoare; fiindca printr-o ascultare a graiului tainic al lui Dumnezeu, sau prin ascultarea acestei lumini dumnezeiesti care astazi imi dezvaluie intunericul, incep sa vad candva, in viata mea - da-ne Doamne, si auzi-ne aceasta ca rugaciune! - incep sa vad insasi lumina.
Si Parintele Sofronie zicea: „De-abia atunci o sa-ti dai seama ca asta este acea lumina care in zilele deznadejdilor tale te lumina ca sa iti vezi intunericul, ca sa incepi calatoria dintru intuneric intru lumina." Deci iata ce numesc viata duhovniceasca.
