1. Batranul Ioil din Kalamata sublinia urmarile funeste ale pacatului: "Pacatul intuneca duhul. Omul senzual, invidios, lacom, mandru are mintea atat de intunecata incat poate cunoaste toata intelepciunea si limbile pamantului, ajungand la adanci batranete si dobandind o mare experienta, fara a vedea insa, datorita senzualitatii, lacomiei si altor patimi, nici pe parinti, nici pe prieteni, nici pe om, nici pe Dumnezeu, nici trupurile, nici sufletele. Pacatul distruge cel mai mare bun pe care-l avem, vointa noastra. Pacatul ii intuneca intr-atat vointa incat pacatosul chiar daca are uneori licariri de cumpatare si-si vede propria sa nesansa, nu mai este in masura de a se abtine".
2. Batranul Gavriil spunea ca pacatul duce la necredinta. Sublinia in special: "Tot omul inclina spre rau si spre pacat. Daca persista in pacat sau sporeste in rau, se straduieste sa-si inabuse constiinta. Pentru a ajunge aici, incepe prin a se indoi de poruncile lui Dumnezeu si a pune in discutie justetea lor pentru a sfarsi in final in necredinta si indepartare de Biserica si de Taine, si mai ales de Taina Spovedaniei".
3. Batranul Ioil zicea: "Nu exista pacat mic sau mare. Mic sau mare, pacatul ramane mereu pacat. Multele noastre pacate mici, sunt mai rele decat un pacat mare, pentru ca trec neobservate si nu ne ingrijim sa ne indreptam. Pacatul mare "inaintea mea este pururea" (Psalmul 50, 4).
Este ca si cu iedera din jurul copacului: i se pare normal sa traiasca asa si protesteaza cand am taia-o, chiar daca noi nu vrem altceva, atunci cand inlaturam micile ierburi parazite ce cresc pe trunchi, decat ca sa nu se usuce copacul!"
4. Sufletul se curateste de mizeria pacatului prin pocainta. Antim, Batranul din Chios, le aducea aminte de acest adevar calugaritelor sale, folosindu-se de exemplul urmator: "Ce fac cei ce au fata si mainile murdare? Deschid un robinet si lasa sa curga apa din belsug pentru a se spala. Sa le luam exemplul: sa deschidem, nu unul, ci doua robinete: ochii nostri! Si sa lasam lacrimile de pocainta sa curga din belsug: ele vor spala toata otrava acestei lumi pline de mandrie, care a manjit si pangarit bietul nostru suflet. Numai lacrimile pocaintei pot curati sufletul".
5. Batranul Filotei zicea: "Semnul pocaintei adevarate este o profunda cunostinta a pacatoseniei, frangerea si strapungerea inimii, suspinele, rugaciunea, postul, privegherea si lacrimile. Aceasta este pocainta autentica si adevarata. Aceasta pocainta este de folos, caci ea aduce iertarea pacatelor si impacarea cu Dumnezeu".
6. Cand omul primeste Lumina lui Hristos, este condus la pocainta. Batranul Porfirie sublinia: "Tot omul este "zapacit" profund de pacatul care este in interiorul sufletului sau. Trebuie sa lase o crapatura, pentru ca Lumina si Dragostea lui Hristos sa poata intra. Asa va incepe "dezapacirea". Intotdeauna initiativa ii apartine lui Hristos. Omul trebuie sa-L primeasca si, prin efortul sau treaz, va putea simti apoi minunile pe care Dumnezeu i le descopera". O alta data, el explica: "Tu nu te poti pocai cu adevarat si nu te poti gasi pe verticala dragostei lui Dumnezeu: Dumnezeu si tu, Hristos si tu. Dragostea Iui Hristos se daruie si se da mortii intotdeauna pentru altii".
7. Batranul Iacob cerea crestinilor sa se apropie fara retinere de taina marturisirii: "Nu ezitati. Nu va temeti! Orice ati fi facut, chiar cel mai mare pacat, duhovnicul, cu epitrahilul sau, are, prin demnitatea primita de la Hristos si de la Apostoli, puterea de a va ierta".
8. Batranul Amfilohie i-a zis unui pacatos ce s-a spovedit: "Uita pacatele tale, fratele meu, ca Hristos le-a sters din Cartea Vietii".
9. Antim, sfantul din insula Chios, dadea acest sfat calugaritelor sale: "Sa alergam la spovedanie, nu cu justificari, vrand sa-l convingem pe duhovnic ca nu suntem vinovati si ca altul ne-a determinat sa pacatuim. Ci sa alergam la aceasta cu pocainta, cu frangerea inimii si cu smerenie. Sa alergam la spovedanie de cate ori cadem!"
10. Aceste cuvinte ale Batranului Porfirie merita sa fie citate: "Spovedania este pentru om un mijloc de a ajunge la Dumnezeu. Este o ofranda a dragostei lui Dumnezeu pentru om, si nimeni si nimic nu-l poate priva de aceasta dragoste. Melancolicul se invarte in jurul eului sau si nu se ocupa decat de el insusi. Dar pacatosul care se pocaieste si se spovedeste iese din sine. Credinta noastra are acest privilegiu imens: existenta duhovnicului, a parintelui duhovnicesc. Daca tu ti-ai spovedit pacatele duhovnicului tau si ai primit dezlegarea, nu te mai intoarce inapoi! Sa facem din cand in cand o spovedanie generala, caci diversele incidente si rani sufletesti provoaca in noi boli trupesti. Si sa ne spovedim nu numai pacatele, ci si gandurile, gandurile de teama, de tristete, de bucurie sau de suparare, prilejuite de diverse evenimente, ca cutremurele de pamant, moartea celor dragi, casatoriile, indoielile, etc."
11. Batranul Iacob sfatuia: "Credinciosul nu trebuie sa-si descopere altora nici spovedania, nici viata, nici practicile sale duhovnicesti. Caci toate acestea se fac in secret si la sfatul parintelui duhovnicesc".
