Despre Smerenie si libertate in rugaciunea Sfantului Efrem Sirul
Smerenie si libertate in rugaciunea Sfantului Efrem Sirul
Foarte multa lume vorbeste despre smerenie, foarte multa lume vorbeste despre libertate, dar foarte putini intelegem ca acestea doua sunt acelasi lucru.
Nu mi-am propus sa fac neaparat o talcuire a rugaciunii Sfantului Efrem, dar ma voi folosi de ea, pentru ca este cea mai reprezentativa si cea mai cunoscuta, noua, crestinilor de azi. Chiar si celor care nu avem o cultura destul de bogata, in ceea ce priveste scrierile Parintilor despre smerenie, toti cunoastem aceasta rugaciune, pentru ca ea se citeste de-a lungul intregului Post Mare. Asa ca, ma voi folosi de ea.
Am zis smerenie si libertate pentru ca, in aceasta sta toata viata noastra. Noi toti suntem chemati la libertate. Pentru omul contemporan, care este indemnat si provocat la libertate de toate afisele pe care le vede, de emisiunile si de reclamele de la radio sau de la televizor, smerenia este un lucru respingator, este un lucru care il impiedica sa fie liber, sau cel putin ii aminteste ca el nu face ceea ce trebuie.
Si totusi, noi crestinii suntem chemati la libertate. Tot ce vedem pe strada, tot ceea ce auzim este o parodie a adevaratei chemari si a adevaratei libertati.
Noi suntem chemati la libertate si suntem chemati la smerenie. Apostolul Ioan spune: "Cunoasteti adevarul si adevarul va va face liberi". Hristos spune: "Invatati de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre ". Din aceasta noi vedem bine ca in Evanghelie smerenia si libertatea, nu doar ca nu se contrazic, ele sunt acelasi lucru, desi libertatea este mai mult decat smerenia.
Noi suntem chemati la libertate prin smerenie. Dar libertatea adevarata nu o vom cunoaste decat dupa ce vom cunoaste smerenia adevarata, dupa ce smerema ne va elibera. Iar libertatea aceasta nu va fi libertatea care sau la care suntem indemnati in strada, ci va fi libertatea cea pe care ne-o da adevarul, Adevarul care este insusi Hristos; libertatea pe care o vom avea in chip si mai desavarsit in ziua cea neinserata a imparatiei Sale.
Ce intelegem cand auzim de smerenie? Mai ales pentru un tanar, acest lucru nu are in el nimic ademenitor. In general se intelege o stare de infrangere, dar nu infrangere buna, o stare de renuntare pentru cei mai multi. A fi smerit inseamna a renunta la viata, a renunta la lupta. "Mare lucru sa fii smerit cand sunt atatea probleme in lume, cand sunt atatea lucruri nerezolvate! Noi ne smerim, lasam mainile in jos si nu facem nimic!" Cam asa au pervertit oamenii smerenia.
Noi romanii avem termenul, cuvantul "smerenie" din slavona. "Mera" inseamna masura, iar "smeriti" - inseamna a aduce in masura. "A te smeri" inseamna a-ti veni in masura, a reveni, a deveni ceea ce esti tu. Cu alte cuvinte a fi smerit inseamna a cunoaste adevarul despre tine insuti, a-ti cunoaste masura, a fi realist.
Si care este masura noastra? Masura noastra este moartea. Dupa calcarea poruncii lui Dumnezeu, dupa ce ne-am despartit de Dumnezeu, ne-am imbracat in blestemul despre care i-a vorbit Dumnezeu lui Adam inainte de a pacatui. "Nu manca de aici, pentru ca de vei face asta de moarte vei muri ". Asa ca, noi toti astazi suntem muritori si iata adevarul despre noi, masura noastra este moartea. Daca n-ar fi venit Dumnezeu, daca n-ar fi venit Hristos Mantuitorul la noi ca sa ne scoata din moarte, morti am fi ramas in veac. A cunoaste adevarul despre noi este constietiza acest lucru. A ne smeri inseamna a cunoaste cine suntem. Cel care cunoaste cine este el - iar el este moarte, muritor - isi da seama ca are nevoie de un Mantuitor. Cunoaste ca el insusi nu este in stare sa iasa din moarte, sa iasa din suferinta, sa iasa din durere, sa iasa din singuratate, stari pe care toti le traim, chiar si cei care ne provoaca la libertate prin afisele lor, dar nu ni le putem rezolva. Nu ni le putem rezolva prin libertatea pe care ne-o propun.
Ce inseamna a fi liber? inseamna a putea fi tu insuti oriunde si oricand, inseamna a putea fi tu insuti indiferent de ceea ce este in jurul tau, de factorii din afara. Nimic din afara nu-ti poate stramtora libertatea ta. Atunci cand libertatea ta depinde de niste lucruri exterioare, cum poti oare sa te numesti liber? Da, noi spunem, tinere din liceu, sunt liber si vreau sa ma duc la mare. A fi liber inseamna a-mi putea implini dorinta asta. Daca nu ia tatal tau salariul, tu nu te poti duce la mare. Intelegeti? Am zis o pilda pe care o putem urmari. E banala, dar cam prin asta intelegem libertatea noastra. Sunt liber daca pot sa fac cutare sau cutare lucru. Dar sunt o multime de factori exteriori care nu depind de tine si care daca nu se vor indeplini tu nu-ti poti trai libertatea ta, inseamna ca tu nu esti liber. Pai noi avem Sfintii Mucenici care erau liberi si cand erau legati in lanturi, si cand erau batuti, si cand erau dati la moarte, in groapa cu lei. Isi traiau libertatea din plin si aceasta nu este o libertate metaforica. Cu adevarat sufletul lor era liber si traia deplin si desavarsit.
Asa ca, libertatea adevarata aceasta este: a putea fi tu insuti oriunde, oricand. Dar la ea nu se poate ajunge prin minciuna. Nu putem trai in iluzii, pentru ca iluzia mai devreme sau mai tarziu se spulbera, "se risipeste ca visul celui care se desteapta", cum spune David. Si atunci la ce ne va folosi toata libertatea noastra parelnica. Atunci cand vom descoperi ca totul a fost o mare inselaciune.
Smerenia este cea care ne trezeste din visul nostru. Ea este dureroasa la inceput, ea repugna firii noastre. In fata ei noi dam inapoi, pentru ca este greu omului sa descopere adevarul despre sine. Este infiorator sa descoperi ca tu esti nimic, desi suntem chemati la a fi asemenea cu Dumnezeu. Deci, smerenia ne elibereaza, adevarul ne elibereaza. Smerenia este prima treapta a drumului spre adevar, spre libertate.
Acum vreau sa vedem cum intelege Sfantul Efrem Sirul, cum intelegem noi, Biserica, pentru ca prin Sfantul Efrem Sirul, Duhul Sfant pune in inimile noastre treptele necesare pe care trebuie sa le parcurga sufletul pana la eliberare. Inca nu este libertate in rugaciunea Sfantului Efrem, dar ea ne elibereaza.
Rugaciunea Sfantului Efrem este pentru oamenii inca neliberi, asa ca mine, asa ca, poate, multi din aceasta sala. Eu as vrea ca toti sa fie liberi. Este pentru oamenii care inca nu s-au eliberat de patimi, de pacat. Ea, daca vreti, este o varianta a rugaciunii domnesti, a rugaciunii Tatal nostru, pentru cei care inca n-au fost infiati. Rugaciunea Tatal nostru, a dat-o Hristos celor infiati de El. Dar atata vreme cat nu suntem infiati, nu-L putem numi pe Dumnezeu, Tata. Atata vreme cat ne aflam in pacat, cat suntem robiti de patimile noastre, patimile si pacatele noastre sunt "tatal" nostru si aceluia ii spunem "tata". Dar lui Dumnezeu nu-i putem spune Tata. Este cutremurator.
Intr-un imn al Sfantului Simeon Noul Teolog, in care sfantul are descoperirea si insusi Hristos ii vorbeste despre preotie, despre preoti, despre arhierei, zice: " O, voi care ati indraznit sa stati inaintea jertfelnicului Meu pentru ca Eu sunt milostiv, pentru ca Eu sunt rabdator, care nefiind chemati ati intrat aici, care inca nefiind fii, care inca necuratindu-va prin plans ca sa iesiti din robie, ati intrat la Cina ca niste fii". Asa ca, pentru a nu auzi cuvintele acestea in ziua Judecatii de la Hristos, Sfantul Efrem ne propune rugaciunea asta. Noi stim si din Evanghelie ca Hristos la urma, multora va spune, "plecati de la Mine cei ce ati lucrat faradelegea, nu va cunosc pe voi ". Ca sa nu auzim cuvintele astea, Sfantul Efrem ne da o rugaciune care ne va pregati pentru rugaciunea Tatal nostru. Este aceeasi rugaciune, asa am inteles-o, dar pentru cei neinfiati. Ce spune Hristos, cum sa ne rugam? " Tatal nostru care ne esti in ceruri". Dar Sfantul Efrem nu indrazneste sa-l numeasca pe Dumnezeu, Tata. El spune: "Doamne si Stapanul vietii mele ".
Oricine poate numi pe Dumnezeu, Domn si Stapan al vietii lui, chiar si cel mai pacatos. Cel care se afla in toata spurcaciunea si in adancimea si in robirea patimilor lui, nu-L poate numi pe Dumnezeu Tata, pentru ca nu-i da Duhul, fiind treaz, dar il marturiseste pe Dumnezeu, Domn si Stapan al vietii sale. Si prin aceasta el se elibereaza de toti ceilalti domni si stapani care incearca sa ne stapaneasca, si duhurile necurate, dar si patimile. Si spune mai departe: "Doamne si Stapan al vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert, nu mi-l da mie ". El nu cere "sa vie imparatia Ta". Pentru ca a cere sa vie imparatia lui Dumnezeu, inseamna a marturisi ca tu esti gata sa o primesti, inseamna ca tu esti gata pentru ea, pentru ca venirea imparatiei lui Dumnezeu este sfarsitul lumii, este vremea judecatii si numai fiul cel infiat, cel rascumparat, in inima caruia Duhul a marturisit mantuirea, cum spune Sfantul Apostol Pavel, numai acela poate chema imparatia lui Dumnezeu si pe Dumnezeu, Tata. Dar Sfantul Efrem nu face asta. El spune inainte de a veni imparatia Ta: " Ia de la mine duhul trandaviei, al grijii de multe...". Tot cererea asta o are " ne izbaveste de cel viclean ", dar Sfantul Efrem ne si insiruieste cateva feluri in care cel viclean ne ispiteste. Dar prin aceasta cerere, Sfantul Efrem face si o spovedanie. Din cauza aceasta noi ne usuram cand rostim aceasta rugaciune, cand spunem: "Duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert, nu mi-l da mie ". Prin aceasta marturisesc ca il am, ca sunt stapanit de ele. Nu mi-l da mie, aceasta inseamna si ia-le de la mine. Pentru ca daca nu le-as fi avut de unde as fi cunoscut ca ele sunt, ca ele exista. Dar prin faptul ca le numesc si te rog sa le iei de la mine, marturisesc ca sunt stapanit de ele.
Sfantul Efrem il marturiseste pe Dumnezeu nu doar Domn si Stapan al vietii sale, ci si Domn si Stapan al tuturor acestor duhuri, pe care Dumnezeu este in stare si puternic sa le ia de la el si Domn si Stapan a toate darurile.
" Duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-l mie, slugii Tale ". Sfantul Efrem marturiseste ca nimeni nu poate agonisi nici unul din aceste daruri cu puterile sale, de nu le va primi in dar de la Dumnezeu. Chiar mai mult decat atat: "Asa, Doamne, imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad gresalele mele si sa nu osandesc pe fratele meu". Cum suna acelasi lucru in Tatal nostru: "Si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri". Dar Sfantul Efrem ne arata activ cum ajungem noi la starea asta, de a ierta gresalele fratelui, prin vederea propriilor greseli.
Sfantul Efrem ne talcuieste ceea ce Hristos ne arata in rugaciunea Tatal nostru si ne arata felul prin care noi putem sa ajungem sa nu mai fim judecati, sa fim iertati de Dumnezeu asa cum noi iertam. Dar cum iertam noi? Fara vederea propriilor pacate, nimeni nu poate ierta pe aproapele sau. Dar si aceasta vedere nimeni nu o poate avea decat in dar de la Dumnezeu. Numai venind Duhul Sfant omul isi descopera ceea ce este el. Sfantul Ioan Scararul spune: asa cum printr-un acoperis crapat, raza de lumina descopera toate impuritatile, praful ce pluteste in aer, pana atunci nevazut, asa cercetarea Duhului Sfant in inima omului descopera rautatile, patimile si nebunia lui. Toate acestea sunt daruri ale Duhului Sfant.
Iata marturisirea pe care trebuie sa o facem inainte de a putea numi pe Dumnezeu Tata si inainte de a chema cu indrazneala imparatia lui. Pentru ca aceasta rugaciune Tatal nostru, este o rugaciune care se spune cu indrazneala. Este o mare indrazneala sa-L numesti pe Dumnezeu Tata, sa te socotesti pe tine fiu si sa chemi imparatia Lui. Din cauza asta in Liturghie, inainte de rugaciunea Tatal nostru, spune preotul: "Si ne invredniceste pe noi Stapane, cu indrazneala, fara de osanda sa cutezam a Te chema pe Tine, Dumnezeul cel ceresc, Tata si a zice". A-l numi pe Dumnezeul cel ceresc, Tata, este indrazneala si poate aduce osanda, marturisim noi in Liturghie. Din cauza asta minunata este rugaciunea Sfantului Efrem. Ea ne desfasoara rugaciunea Tatal nostru, pentru cei care inca nu sunt fii, pentru cei care inca sunt robiti de pacat. Noi trebuie sa ne aducem aminte, ca suntem, - desi rascumparati prin Sangele lui Hristos, desi curatati si spalati prin Botez, - totusi intorsi la pacatele noastre cele de dinainte, si intinati in gandurile noastre si in hotararile noastre si in toate lucrarile noastre.
