Cu ajutorul lui Dumnezeu, luna trecuta am scris despre Sfanta Spovedanie mai pe scurt, din cauza spatiului limitat al revistei, iar acum vreau sa zabovesc putin mai detaliat asupra catorva aspecte ale acestei sfinte lucrari de suflet mantuitoare.
Dumnezeu-Tatal, Cel ce a trimis pe Mergatorul inainte Ioan, ca sa boteze, a propovaduit prin gura aceluia catre pacatosi, zicand: „Pocaiti-va, caci s-a apropiat imparatia lui Dumnezeu" (Matei 3, 2).
Fiul, cand S-a aratat in lume, acest cuvant a pus ca incepatura si temelie a propovaduirii Sale: „Pocaiti-va, caci s-a apropiat imparatia lui Dumnezeu".
Duhul cel Sfant, cand s-a pogorat la Rusalii in chip de limbi de foc, acelasi cuvant a grait, prin Apostolul Petru: „Pocaiti-va..." (Fapte 2, 38).
Trei sunt cei ce marturisesc, si marturia Sfintei Treimi este mai vartos insusi adevarul, ca fara pocainta nimeni nu va intra in imparatia lui Dumnezeu, care s-a apropiat; caci „nimic necurat nu va intra in imparatia lui Dumnezeu". Si curatia placuta lui Dumnezeu nu se castiga decat prin indreptarea vietii pacatoase, cu spovedanie sincera si cainta. Prin imparatia lui Dumnezeu trebuie sa intelegem viata vesnica fericita - raiul - impreuna cu Dumnezeu, cu sfintii ingeri si cu toti sfintii; dar si Biserica Luptatoare a Domnului Hristos pe pamant, pe care o formam noi, credinciosii, si pe care ne-a fagaduit Domnul „ca nici portile iadului (gurile ereticilor) nu o vor birui". „Imparatia lui Dumnezeu nu va veni in chip vazut (cum credeau fariseii care-L ispiteau pe Domnul Iisus)... caci imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru" (Luca 17, 20-21). Aceasta imparatie launtrica o realizeaza Taina Pocaintei, cu lucrarea ei de care aminteam in primul articol. Initial, Duhul Sfant, prin lucrarea Sfantului Botez, care ne introduce in crestinism, face din noi imparatia - locasul Sfintei Treimi; dar pe parcursul vietii, din pricina pacatelor, aceasta imparatie se ruineaza; ca apoi, prin Taina Pocaintei, sa ne restaureze, unindu-ne din nou cu Dumnezeu, Care este pacea, bucuria si nadejdea noastra. Indreptarea trebuie sa fie pentru suflet ca o nastere din nou, caci spune Domnul Iisus fariseului Nicodim: „Adevarat, adevarat zic tie: De nu se va naste cineva din nou - de sus -, nu va putea sa vada imparatia lui Dumnezeu" (Ioan 3, 3). Unii crestini, fara aceasta nastere din nou, deci neparasind pacatele, cuteaza de se si impartasesc, ca sa-i mantuie Sfanta Impartasanie, zic ei. Greseala mare si din partea lor, si din partea preotului, care „arunca margaritarele in noroi - in gura porcilor"! Nu Sfanta Impartasanie mantuieste, ci spovedania - Sfanta Taina a Pocaintei, care iarta si dezleaga prin arhiereu sau preot. Sfanta Impartasanie desavarseste, curateste, ne hraneste si indumnezeieste tainic, unindu-ne cu Hristos. Eram la spital, si cateva persoane m-au provocat la discutie, cerandu-mi unele sfaturi. Una zice: Parinte, si eu sunt credincioasa, ma si impartasesc. Ii zic: Simt ca dumneata mirosi a tutun; cum te-a impartasit preotul inainte de a te lasa de fumat? Imi raspunde: Pai nu, parinte, ca n-am fumat in ziua in care m-am impartasit. Crunta ratacire, sa asteptam totul numai de la Sfanta Impartasanie, fara ca noi sa facem vreun efort pentru indreptare; aceasta este ca si cand ai pune carul inaintea boilor sau ai coace painea inainte de a o dospi si framanta.
Imi amintesc de invatatura Domnului Iisus Hristos, cand zice: „Nici nu pun oamenii vin nou in burdufuri vechi; altminterea burdufurile crapa si se strica si vinul se varsa; ci pun vinul nou in burdufuri noi, si amandoua se pastreaza impreuna" (Matei 9, 17). Dupa mine, relatia vin-burduf poate avea si interpretarea aceasta: burduful vechi reprezinta omul invechit in pacate si neindreptat/nepocait, iar vinul nou reprezinta Sfanta Impartasanie - Sangele Domnului, sangele Legamantului celui Nou. Craparea/stricarea burdufului este osandirea pacatosului nepocait, iar varsarea vinului - profanarea Sfintei Impartasanii. Iar relatia vinul nou - burduful nou este situatia ideala: Sfanta Impartasanie luata de omul nascut din nou, innoit/indreptat prin pocainta; si astfel se vor pastra impreuna pentru viata aceasta si cea vesnica.
Trebuie sa mai stie crestinii ca toti trebuie sa ne spovedim, de voim sa ne mantuim; toti: de la mic la mare, de la „vladica la opinca", pentru ca toti gresim; nu este nimeni fara de pacat, cum ne invata Sfantul Ioan Evanghelistul: „Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi. Daca marturisim pacatele noastre, El credincios este si drept sa ne ierte noua pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea" (I Ioan 1, 8-9).
Spovedania nu este legata de anumite termene sau soroace din cursul anului, ci ori de cate ori simtim nevoia de a ne usura sufletul de povara pacatelor; cu cat ne spovedim mai des, cu atat mai bine.
De obicei, spovedania este legata de posturi, inainte de Sfanta Impartasanie; dar este foarte bine ca toti sa se spovedeasca, chiar daca nu au voie intotdeauna si la Sfanta Impartasanie. Nu trebuie amanata aceasta datorie crestineasca - spovedania - pana in ultimele zile ale postului, cum se intampla de obicei, cand preotul este foarte aglomerat si cu sfinte slujbe deosebite, si apoi nu mai ramane nici timp suficient pentru implinirea canonului. Mai ales cei care nu s-au spovedit de multi ani (sau niciodata) trebuie sa vina cu mult timp inainte, chiar si intre posturi, ca sa faca o marturisire generala amanuntita si completa. Nu poti scapa in cateva minute de pacatele facute o viata intreaga. Daca ai spus la prima marturisire tot ce ai gresit din copilarie pana in prezent, ai fost adus la zi si dezlegat; nu trebuie sa le mai spui si la a doua spovedanie; ci la a doua spovedanie sa spui numai ce ai mai gresit de la spovedania dinainte, sau daca ai uitat ceva din urma, ceea ce este bine sa nu se intample niciodata; dar una este uitarea si alta evitarea din cauza rusinii, care ar fi o mare ispita/greseala, cu paguba sufleteasca. Cei care biruie cu barbatie rusinea, aceasta „mucenicie a rusinii", cum i-a zis un istet duhovnic, i se considera benefic pentru el, ca o parte din canon, si ferice de sufletul lui. Cu cateva zile sau macar cu cateva ore inainte de a merge pentru spovedanie, credinciosul trebuie sa se reculeaga, sa-si aduca aminte de pacatele facute de la ultima spovedanie si sa le noteze pentru sine pe o hartie; metoda foarte buna impotriva uitarii si chiar a rusinii. Daca vei birui acum rusinea in fata unui singur om (duhovnicul), care te ajuta si el prin intrebari si sfaturi sa te spovedesti bine (nu sa te rusineze, ci sa te salveze); care te iubeste si pretuieste ca pe un om salvat si mantuit, ferice de tine, frate crestine! Daca nu vei lepada rusinea aici, la spovedanie, pentru iertare si mantuire, o vei infrunta la ziua cea mare a Judecatii, in fata Dreptului Judecator maniat, in fata ingerilor si a tuturor sfintilor si a intregii omeniri adunate pentru judecata; dar atunci iti va fi spre rusine si osanda vesnica. Este in libertatea vointei tale sa-ti alegi una din doua.
Pacatele bine spovedite, ispasite prin canon si indreptate si dezlegate de preotul duhovnic, nu se mai au in vedere, nu vor mai fi intrebate nici la Judecata de apoi, nici la vamile vazduhului.
Atunci, plin de mare bucurie te vei afla in ceata celor mantuiti, de-a dreapta Mantuitorului, si vei auzi fericita invitatie a Dreptului Judecator: „Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii". Pentru cine tot amana spovedania/pocainta si moare nespovedit si neindreptat, faptul cantareste mai grav decat o moarte naprasnica: este o sinucidere.
