Sfantul Marcu Ascetul spune: "Cand iti aduci aminte de Dumnezeu inmulteste rugaciunea, ca atunci cand il vei uita Domnul sa-si aduca aminte de tine". Ii tare fain! M-am gandit de multe ori la cuvantul acesta si fac o legatura intre el si ceea ce-mi spunea mama cand mergeam la scoala departe de casa: "Nu-ti uita de Dumnezeu, nu-ti uita de rugaciune". Parca ar fi fost un cuvant din Filocalie.
In Scara Sfantului Ioan Scararul se spune: "Rugaciunea este intarirea lumii", deci oamenii care se roaga intr-un fel sustin lumea aceasta. Ei Il fac pe Dumnezeu milostiv fata de lumea aceasta. Sigur ca Dumnezeu, daca a creat lumea aceasta, vrea sa fie milostiv fata de lume si Teofil Paraians-o intareasca, dar contribuim si noi la intarirea lumii cu rugaciunea pe care o facem, rugaciunea fiind nu numai un mijloc de imbunatatire personala, ci si un mijloc de imbunatatire a societatii in care traim.
Rugaciunea are foarte mare importanta pentru lume in general, ca si pentru persoanele singuratice, in special; pentru cei sanatosi si in buna stare, ca si pentru cei bolnavi si in suferinta. Numai ca nu trebuie sa ramanem doar la rugaciune cand e nevoie de mai mult decat de rugaciune.
In Pateric se spune ca un parinte, care era mai mare peste o obste de zece insi, se ruga lui Dumnezeu ca si in viata de dincolo de mormant sa fie si ucenicii impreuna cu el. Conditia pentru aceasta a fost stabilita prin minune dumnezeiasca: "Sa fie ucenicii la masurile parintelui"; si atunci vor putea fi impreuna in vesnicie. In viata aceasta pamanteasca s-a constatat ca ucenicii nu erau la masurile parintelui, caci ei n-au ajutat pe un bolnav pe care l-au gasit pe cale, pe cand parintele, cu toate ca era singur, si-a dat toata silinta sa-l ajute pe acel bolnav, care de fapt nu era un bolnav obisnuit, ci era ingerul lui Dumnezeu, inchipuit intr-un bolnav fara ajutor.
Este interesant de observat ca cei zece ucenici ai parintelui, desi erau cu totii impreuna, nu s-au simtit indemnati sa faca ceva concret pentru cel ce se intamplase a le fi in cale, in timp ce parintele, singur fiind, s-a gandit sa-l transporte in spate si sa nu-l lase acolo unde il intalnise. Pe mine, de la prima lectura a acestui pasaj din Pateric, m-a surprins felul cum a intampinat bolnavul de pe cale constatarea celor zece ucenici, ca n-au ce sa faca cu el. Bolnavul, ca si cum ar fi fost de acord cu ei, ca intr-adevar n-au cum sa-l ajute, a zis: "Duceti-va si rugati-va pentru mine". Mie, acest cuvant a continuat sa-mi ramana in minte ca o ironie. Bineinteles, are si rugaciunea rostul ei, dar ea nu inlocuieste si nu suplineste ceea ce s-ar mai putea face si ceea ce ar mai trebui facut, adica mila, ajutorul material efectiv.
Rugaciunea in care nu-ti pui inima pentru aproapele nu-i rugaciune, ci formalitate si profesionalism.
Numai la rugaciune putem sa stim ce legatura avem cu Dumnezeu, ce legatura avem cu oamenii. In rugaciune ne apar fel de fel de ganduri care arata cine suntem si ce suntem.
Sfantul Maxim Marturisitorul de pilda, in dialogul intre un batran si un frate, a raspuns la intrebarea cum Sfantul Apostol Pavel care avea atatea griji pentru a propovadui si pentru a ajuta Bisericile spune totusi "neincetat sa va rugati", cum se ruga el neincetat? Si Sfantul Maxim Marturisitorul, raspunzind la aceasta intrebare, nu spune ca Sfantul Apostol Pavel zicea mereu: "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", ci spune altceva. Zice ca: "Rugaciunea neincetata este sa ai mintea pururea lipita de Dumnezeu cu multa dragoste si cu dor, sa atarni cu nadejdea de Dumnezeu si sa te increzi in El in orice ai face si ti s-ar intampla". Acesta este raspunsul Sfantului Maxim Marturisitorul din care intelegem ca de fapt rugaciunea nu e de fapt o simpla repetare a unei formule de rugaciune, ci este o atitudine de rugaciune, o angajare spre slujirea lui Dumnezeu, sa simti ca esti lipit de Dumnezeu cu gandurile tale, sa simti ca atirni de El si sa ai nadejde in El si sa te increzi in Dumnezeu in orice ai face si ti s-ar intampla, si atunci aceasta stare sufleteasca ti se primeste de Dumnezeu ca o rugaciune.
O conceptie la fel cu aceasta a Sfantului Maxim Marturisitorul o avea si un pustnic despre care se spune in Pateric ca a fost vizitat de un oarecare strain care la plecare si-a cerut iertare de la parintele ca l-a retinut de la rugaciunea lui, de la programul lui. Si parintele respectiv a raspuns asa: "Rugaciunea mea, frate, este sa te primesc pe tine si sa te petrec cu drag". Cine Ii slujeste lui Dumnezeu prin ceea ce face si isi face datoria in viata aceasta, acela, daca da un sens religios vietii, prin tot ceea ce face Ii slujeste lui Dumnezeu. De altfel, Cuviosul Dorotei spune ca: "A te tine de o singura fapta buna inseamna a zidi un singur perete si nu o casa intreaga".
Rugaciunea neincetata nu trebuie inteleasa ca o simpla repetare continua a unei formule de rugaciune, ci mai degraba ca o stare de rugaciune; constiinta permanenta a prezentei lui Dumnezeu, constiinta din care izvoraste, in mod necesar, preamarirea lui Dumnezeu.
In Pateric se spune ca este necesar ca rugaciunea sa fie unita cu faptele, adica lucrurile pe care le cerem de la Dumnezeu sa le urmarim si cu fapta. Adica, traim o viata de nepasare si apoi sa cerem de la Dumnezeu niste lucruri pe care le-am vrea, dar pe care, intr-un fel, am putea sa le castigam si noi insine?
Biserica nu ne cere o singura metoda de angajare in rugaciune, ci ne cere o rugaciune vie, o angajare ca intr-un fel de rugaciune in tot ceea ce facem noi pozitiv in aceasta lume. De aceea este foarte important sa-si gaseasca omul si munca pe care o face, ca munca pe care o poate binecuvanta Dumnezeu si pe care o binecuvinteaza Dumnezeu.
E foarte important cuvantul acesta: "Rugaciunea este oglinda sufletului". L-am putea lua ca o lozinca sau ca un principiu. Cel care se roaga isi manifesta sufletul in rugaciune in raport cu Dumnezeu, in raport cu lumea, in raport cu oamenii, in raport cu binele lui, cu nadejdea pe care o are, pentru ca rugaciunea, zice undeva in Scara Sfantul Ioan Scararul, este "aratarea nadejdii si secure impotriva deznadejdii". Cum ti-e rugaciunea asa ti-e si sufletul.
In Scara Sfantului Ioan Scararul, despre rugaciune se spune ca este Judecata si judecatorie si scaunul judecatorului inainte de judecata viitoare". Deci, ce-i rugaciunea? Judecata, judecatorie si scaunul judecatorului inainte de judecata viitoare. Ce inseamna asta? Inseamna ca mai ales la rugaciune ne aratam cine suntem noi din punct de vedere al raportului cu Dumnezeu.
Rugaciunea e rascolitoare si de bune si de rele.
Cine nu are inima curata acela proiecteaza din necuratia lui asupra Mantuitorului nostru Iisus Hristos propriile sale necuratii. Marturisesc multi dintre credinciosii nostri ca la rugaciunile pe care le fac au imagini necuviincioase, si ca in rugaciunile pe care le fac nu se intalnesc cu Domnul Hristos, ci se intalnesc cu propriile lor necuratii. De ce se intampla asa ceva? Pentru ca rugaciunea este oglinda sufletului, rugaciunea este masura la care se gaseste sufletul.
Rugaciunea inainte de a ne face sa ne intalnim cu Dumnezeu, inainte de a ne aduce constiinta legaturii cu Dumnezeu, ne aduce intalnirea cu noi insine, ne descopera pe noi insine noua insine. Si cum ne descopera? Rascoleste adancurile sufletului nostru.
Poate stiti ca parintii cei duhovnicesti spun ca "rugaciunea este oglinda sufletului". Ce inseamna asta? Ca in cadrul rugaciunii si in actiunea de a ne ruga ne cunoastem masura la care suntem. Si sa stiti ca masurile mele au fost scazute tare. M-am intalnit cu furtuni de gand. Si zicand eu "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" am simtit niste rascoliri de gand. Ma gandeam ca toata lumea le are dar nu le spune. Nu m-am consultat cu nimenea, ca nici nu stiam ca trebuie, nici nu stiam sa ma consult, au mers asa lucrurile de la sine. Si a fost bine ca n-am pus niciodata rascolirile de gand in legatura cu rugaciunea, ca poate as fi renuntat la rugaciune. N-am renuntat, si a fost bine ca n-am renuntat.
Asta a fost, sa zicem, cunoasterea de sine prin rugaciune. Mi-am dat seama de inclinarile negative, mi-am dat seama de agoniselile negative, pentru ca sa stiti ca la incarcatura negativa cu care venim in lumea aceasta se adauga si negativele pe care le acumulam, in sensul ca bagam in noi fel de fel de impresii, fel de fel de informatii, fel de fel de lucruri cu care nu ne putem prezenta oriunde si oricand, si aceasta si intamplator si de multe ori si voit. De exemplu cineva care citeste un roman excitant, isi baga el in suflet negative, niste lucruri care dupa aceea il urmaresc. Sfantul Ioan Scararul spune ca rugaciunea poate fi intinata sau spurcata, poate fi furata, poate fi pierduta si poate fi curata. La rugaciune curata ajung cei care au rezolvat in ei intinaciunile. Dar Sfantul Ioan Scararul nu spune ca daca ai rugaciune spurcata sa nu te mai rogi, ci prin rugaciune progresezi in rugaciune. Nu trebuie sa te sperii niciodata de ce-ti vine in minte, nici din cele ce le-ai vazut, nici din cele ce le-ai adus din strafunduri de existenta, important este sa vrei sa nu lai. Si atunci, pentru ca noi nu suntem capabili prin noi insine sa ne facem randuiala, cerem ajutorul lui Dumnezeu. Mantuirea, am zis, vine prin Mantuitoml. Si cerem ajutorul Mantuitorului: "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul".
Se spune despre Sfanta Maria Egipteanca ca 17 ani a trait in desfranare si ca tot 17 ani i-au trebuit ca sa-si faca randuiala in minte. Deci lucrurile trebuie luate in serios.
Acuma sa stiti ca nu sunt un rugator din acela care e coplesit de rugaciune in asa fel incat sa-mi vina numai ganduri extraordinare in rugaciune; imi mai vin si ganduri obisnuite. Dar nu-mi pare rau niciodata, daca imi vine in gand un binefacator il pun inaintea lui Dumnezeu in atmosfera de rugaciune si zic: Doamne, ajuta-l pe cutare, ca uite m-a ajutat si el pe mine, sau imi vine in minte o poezie frumoasa, o spun si cand ma rog, si zic: asa-i Doamne ca-i fain? Asta inseamna imbunatatire de viata, sa ajungi la niste ganduri care sa le poti prezenta si sa le poti invalui in rugaciune.
Cum esti, asa ti-e rugaciunea, cum te porti, asa te rogi. Nu te rogi, scazi in rugaciune, te rogi, inaintezi in rugaciune. Chiar exista un indemn: "Roaga-te cum poti, ca sa ajungi sa te rogi cum trebuie!".
Un cuvant vrednic de a fi retinut si urmat este acela ca: "Rugandu-te, inveti sa te rogi". Numai rugandu-te mereu poti inainta in rugaciune. Cine renunta la urgaciune, renunta la progresul in ea.
Cat trebuie sa se roage omul ca sa-l miluiasca Dumnezeu? M-am intrebat si eu: de cate ori trebuie sa zica cineva "Doamne miluieste-ma" ca sa-l miluiasca Dumnezeu? Si m-am gandit la fiul risipitor. Fiul risipitor cand s-a intors si-a facut intii o socoteala: "Ma voi duce la tatal meu si voi spune: tata, am gresit la cer si inaintea ta, nu sunt vrednic sa ma numesc fiul tau, primeste-ma ca pe unul din slujitorii tai". Si cand s-a apropiat de casa, tatal l-a vazut de departe si a alergat inaintea lui si a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat. Deci nu l-a pus in studiu, sa zica: sa vedem ce face acum cand se intoarce, sa vedem ce zice. Nu l-a pus in studiu pentru ca nu era cercetator stiintific, ci era tata, si inima de tata il inghesuia sa-l primeasca. Noi credem ca Dumnezeu e Tatal nostru. Cand l-a primit a inceput sa zica: "Tata, am gresit la cer si inaintea ta nu sunt vrednic sa ma numesc fiul tau". Nu a mai zis si "primeste-ma ca pe unul din slujitorii tai", cum isi facuse el socoteala. Si tatal sau nu a zis: zi de vreo suta de mii de ori asa, ca apoi te iert. Deci noi trebuie sa avem incredintarea ca Dumnezeu ne miluieste. Dar zicem "Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" de atatea ori de cate putem sa zicem, desi nu cred ca la sfarsitul vietii va zice Dumnezeu catre mine: tu mai puteai sa zici de un milion de ori si nu ai zis. Nu cred lucrul acesta pentru ca aceasta e o metoda de imbunatatire sufleteasca, nu o metoda de a cere mila lui Dumnezeu, in intelesul ca numai atunci ti-o da Dumnezeu daca ai zis de nu stiu cate ori. Important e sa avem incredintarea in mila lui Dumnezeu; dar noi cerem mila lui Dumnezeu ca sa ne putem observa pe noi insine. E o metoda de imbunatatire, de a tine legatura cu Dumnezeu si de a ne curati sufletul.
Cea mai la indemana nevointa a calugarului si a mireanului deopotriva, este rugaciunea de toata vremea si privegherea.
Nu trebuie sa se sileasca nimeni sa faca performante de priveghere. Priveghere sa faci in intelesul de a nu fi impresurat de ganduri rele, sa ai intotdeauna o trezvie, sa fii intotdeauna treaz cand trebuie sa faci ceva.
E scris undeva in Pateric: "Calugarul care se roaga numai cand se roaga, acela nicidecum nu se roaga". Deci nu se roaga cand se roaga dupa un program, ci toata viata trebuie sa fie o rugaciune, acel "Rugati-va neincetat" (I Tesaloniceni 5,17) despre care stim ca l-a zis Sfantul Apostol Pavel ca indemn.
Un parinte duhovnicesc din Manastirea Agapia ii indemna pe oameni sa se roage neincetat si le spunea sa se roage chiar si cand merg sa faca un pacat, pentru ca poate chiar faptul ca te angajezi in rugaciune cu staruinta sa te ajute sa-ti schimbi gandul si sa nu mai pacatuiesti.
Cine ar putea sa citeasca din Psaltire mai mult? Doua categorii de oameni: pensionarii si somerii, si nici unii nici altii nu citesc, mai ales din pensionari, desi vreme au.
De ce trebuie sa citim rugaciunile? Nu ar trebui sa vorbim cu Dumnezeu cu gandurile noastre asa cum sunt ele? Pai incercati sa vorbiti cu Dumnezeu cu gandurile voastre si o sa vedeti ca nu le veti putea ridica la masurile la care sunt rugaciunile pe care le citim. In ce masura ma pot identifica cu niste rugaciuni care au fost compuse de altii? In masura in care castigi si tu sentimentele altora. Eu, de exemplu, "Domnul este pastorul meu" - Psalmul 22 - v-am spus, socotesc ca e o rugaciune ca si cand as fi facut-o eu. Sunt altele cu care nu ma potrivesc foarte bine, dar in orice caz noi putem sa ne cercetam sentimentele si sa ni le indreptam, sa ni le apropiem de ceea ce aduc in noi ideile respective.
Evagrie Ponticul spune ca rugaciunea este "vorbirea mintii cu Dumnezeu", nu este repetarea mecanica a unei formule de rugaciune.
Cand recitam rugaciuni nu ne rugam, ne rugam atunci cand ceea ce spunem simtim, cand ceea ce spunem ne impropriem.
Cine este in sfera recitarilor nu se roaga, ci doar spune rugaciuni, iar cel care vorbeste cu Dumnezeu prin cuvintele rugaciunii, acela se roaga. Intai este rugaciunea cu cuvantul, rugaciunea gurii, apoi vine rugaciunea mintii, cand cele ce le rostim cu gura le intelegem si cu mintea, rugaciunea mintii putand fi detasata de rugaciunea gurii, fiind mai inaintata decat rugaciunea gurii, ramane la nivelul gandului, dar la nivelul gandului prin cuvinte, pentru ca rugaciunea este prin cuvinte chiar cand nu spunem cuvinte cu gura, spunem cuvinte cu gandul, tot cuvintele pe care le-am putea spune si cu cuvantul vorbit. Si exista o rugaciune a inimii care este rugaciunea deplina, rugaciunea simtim, rugaciunea in care nu se roaga numai gura, nu se roaga numai mintea, ci se roaga si inima, adica omul intreg se roaga, la idei adaugand si simtirea. Aceasta este de fapt rugaciunea inimii cand inima se roaga impreuna cu mintea, cand intre inima si minte se face o legatura in asa fel incat omul intreg se roaga, adaugand la idei sentimente. Exista si o rugaciune a simtirii, o rugaciune in care se taie cuvantul de pe buze, o rugaciune a inimii care este o indreptare a sufletului catre Dumnezeu, o rugaciune fara cuvinte, dar la aceasta rugaciune ajung putini.
Rugaciunea intra mai adanc decat intra cuvantul vorbit, intra mai adanc in suflet decat intra gandurile obisnuite.
Cum sporesti in relatia ta cu Dumnezeu prin rugaciunea din biserica si cum sporesti in relatia cu Dumnezeu prin rugaciunea facuta acasa? Care este diferenta dintre ele si care este echilibrul dintre ele? Draga, intr-un fel nu este nici o diferenta, pentru ca tot rugaciune e si acasa si la biserica! Ceea ce faci in biserica, faci organizat si impreuna cu altii, faci intr-un loc consacrat, intr-un loc sfintit anume pentru Dumnezeu. Se recomanda ca atunci cand e slujba la biserica si cand poti fi la biserica, sa fii la slujba, pentru ca pentru rugaciunea particulara gasesti si alta vreme, cand nu este slujba la biserica. Ma gandesc in special la Sfanta Liturghie.
Cea mai mare jertfa si rugaciune posibila pe pamant este Sfanta Liturghie.
Nu locul, ci calitatea rugaciunii este ceea ce se cauta.
Ca sa inlocuiesti studiul cu rugaciunea sau sa-ti faci din rugaciune profesiune, nu-i corect.
Parinte, daca pentru un motiv neprevazut intarziem seara incat nu ne putem face canonul obisnuit de rugaciune pana la ora la care ne culcam de obicei, ce trebuie sa facem? Sa va culcati!
Roadele fiecarui fel de rugaciune sunt roadele pricinii care au determinat-o.
Sfantul Isaac Sirul spune ca: "Rugaciunea este o bucurie care inalta multumire". Deci ce este rugaciunea, intre altele? "O bucurie care inalta multumire."
Rugaciunea este cuvantul omului catre Dumnezeu.
Taina rugaciunii este sa te rogi in taina.
Puteti citi toate cartile din lumea asta despre rugaciune, mai mult decat faptul de a te angaja nu-i nimic. Dumnezeu se descopera nu tehnicii, nu faptului ca faci inchinaciuni sau ca stai in genunchi sau ca stai in picioare, nu faptului ca put degetul intr-un loc pe inima si privesti spre inima. Astea sunt numai niste lucruri prin care se angajeaza omul simplu ca sa se poata concentra mai bine. Dar in realitate, lucrurile astea n-au nici o valoare pentru viata launtrica, pentru viata sufleteasca interioara. Important este sa iei aminte la ganduri, important este sa te simti in legatura cu Domnul Hristos, sa stii ca mantuirea vine prin Mantuitor, nu de la tine, sa ocolesti gandurile cele rele prin asezarea aceasta de rugaciune, prin deprinderea aceasta de rugaciune.
Zic unii ca trebuie sa bagi mintea in inima. Ca si cand mintea n-a pus-o Dumnezeu unde trebuie, trebuie s-o iei tu din cap si s-o bagi in inima! Nu e asa. Ce vrea sa spuna asta: "sa bagi mintea in inima"? Vrea sa spuna ca trebuie sa unesti gandurile cu simtamintele, rugaciunea sa fie o rugaciune deplina. Important este sa spui rugaciunea, ca mintea se aseaza ea la locul ei. Noi o simtim uneori in cap, uneori in piept, uneori si in cap si in piept. Nu asta este important, important este sa simti prezenta lui Dumnezeu in tine, sa simti ca inviaza Dumnezeu si se risipesc vrasmasii Lui, sa simti ca a venit la tine Lumina Mantuitorului, nu in inteles de lumina fizica, ci de o luminare, de o constiinta luminata, de o limpezire sufleteasca si asta-i tot, pana la urma. Asta-i isihia, asta-i viitorul, pentru ca viitorul nu incepe peste ani si ani, viitorul incepe in fiecare clipa! Numai ca viitorul noi nu-l traim ca viitor si n-o sa-l traim niciodata ca viitor, ci totdeauna o sa-l traim ca prezent.
Tata, Dumnezeu sa-l odihneasca, tot ne spunea ca un cioban nu stia nici o rugaciune. Da' sarea el peste o bota si zicea: "Una mie Doamne, una Tie Doamne". Asta i-o fost toata viata lui religioasa.
