Preotia crestina creata prin harul lui Iisus Hristos, continua opera Acestuia in lume. Caracterul supranatural al preotiei crestine vine de la intemeietorul ei istoric si dateaza din momentul infiintarii ei. Definirea, rolul si tinta preotilor lui Hristos sunt mentionate si lamurite inca din primele scrieri crestine, in deosebi in acelea ale Apostolului Pavel.
Preotia - semnul iubirii lui Hristos
Primele patru veacuri ale erei au pus la grele incercari pe preotii crestini. Credinta, gandirea si suferinta lor au fost cu totul la inaltimea imprejurarilor. Totusi, ca in orice societate omeneasca, erau si defectiuni si mai ales abuzuri. Numarul considerabil al candidatilor la preotie si mai ales lipsa de pregatire a unora dintre ei si usuratatea cu care intrau cateodata in aceasta tagma sacra, inspirau ingrijorare. Iata de ce, cel mai stralucit preot al veacului IV, Sfantul Ioan Gura-de-Aur, plecand dela exemplul propriei sale vieti, tine sa ne dea in acel superb tratat "Despre Preotie” principiile de baza si recomandarile cele mai curate cu privire la recrutarea clerului si la sensul exceptional al preotiei.
Preotia crestina este, zice Sfantul Ioan Gura-de-Aur, "semnul iubirii lui Hristos". Ea este semnul iubirii turmei pe care Hristos a incredintat-o pastorului. Preotia este o onoare exceptionala si infricosatoare. " Preotia fiind un lucru asa de inalt, se impune ca recrutarea clerului sa se faca cu o rara scrupulozitate. Autorul tratatului Despre Preotie cere viitorului cleric, in primul rand, prestanta fizica. "Daca trupul nu e robust, ardoarea sufletului ramane redusa la ea insasi si nu e capabila sa treaca la realizari". Buna intocmire si frumusetea corpului erau conditiuni esentiale in recrutarea preotilor crestinismului primar si de totdeauna. Era in aceasta nu numai continuarea unei respectabile traditii a Vechiului Testament, dar si semnul unei adevarate cinstiri a Mantuitorului. Preotia era o "servire ingereasca" si se impunea ca slujitorii bisericii sa aiba un corp daca nu ingeresc, cel putin in parte asemanator. De aci si critica, uneori vehementa, pe care autorul nostru o adreseaza monahilor.
Preotia - pregatirea pentru primirea preotiei
Hirotonia trebuie precedata de o cercetare minutioasa si scrupuloasa a candidatului. "Trebuie ca hirotonisitorul sa faca o ampla examinare a candidatului; cu mult mai amplu trebuie sa-si faca aceasta examinare candidatul insusi". In secolul IV d. Hr. si urm., nenumarati oameni neavand nimic comun cu biserica, decat interese personale, dadeau navala sa intre in preotie. Lipsa lor de pregatire, deseori lipsa lor de caracter, aduceau bisericii mari neajunsuri, iar tagmei preotesti critici nedrepte. Cand li se cerea socoteala de greselile ce faceau, acesti oameni raspundeau aproape stereotip ca "li s-a facut violenta" pentru a intra in cinul preotesc, ca ei n-au dorit, dar ca n-au putut evita hirotonia. Raspunderea o aveau, deci, in ultima analiza, arhiereii hirotonisitori.
Origina divina a preotiei impune o pregatire extraordinara celui ce va sa primeasca harul acestei taine. Randurile Sfantul Ioan transpira o cutremurare infricosatoare in fata raspunderilor preotiei. Caci daca preotia e divina prin origina, ea nu e mai putin divina prin scop, care e desavarsirea sufletelor si indumnezeirea lumii. Ce figura va face acela, care, intrat in preotie, nu se va invrednici de un asemenea scop? "Daca vazand un dulgher, care nu este, de fapt, dulgher, l-am chema la lucru, si el ar da urmare acestei invitatii, pe urma incepand sa lucreze materialul pentru constructia unei case, ar prapadi intai lemnele, pe urma piatra si, in fine, ar construi o casa astfel incat sa se prabuseasca imediat, s-ar putea apara destul acest dulgher imaginar pretinzand ca el a fost constrans de altii si ca" nu a venit de buna voie ? Nicidecum" !. Tot asa si preotul. "Daca cel ce strica materialul lemnos si pietros pentru constructia unei case nu va putea scapa de pedeapsa, cum isi inchipue ca va scapa de pedeapsa, sub pretextul violentii din afara, cel care pierde suflete si construeste fara grija ?".
Inainte de orice, deci, preotul trebuie sa fie vasul celor mai alese insusiri morale in fruntea carora trebuie sa stea, ca regina, dragostea fierbinte de Hristos si de biserica Sa. Biserica lui Hristos este corpul lui Hristos, dupa cuvantul Fericitului Pavel. Se cuvine ca acela caruia i s-a incredintat acest corp, sa se ingrijeasca de starea lui excelenta, sa-i dea o frumusete fara egal si sa aiba ochii atintiti in toate partile, ca nu cumva o pata, o sbarcitura, sau o alta meteahna de acest fel sa-i altereze gratia si prestanta. Frumusetea bisericii nu poate fi insa mentinuta si crescuta cu mijloacele omului comun. De aceea preotul va trebui sa depaseasca cu mult pe ceilalti oameni in arta frumosului si a sublimului. "Daca cei ce fac eforturi in vederea unei performante atletice au nevoie de medici, de maestri de gimnastica (paidotribai), de o dieta scrupuloasa, de exercitii incontinui si de o nesfarsita supraveghere (o neglijenta cat de mica rastoarna si distruge totul), cei cari au primit in ingrijire corpul lui Hristos, corp care are a lupta nu contra corpurilor, ci contra puterilor nevazute, cum vor putea ei sa pastreze acest corp cast si sanatos, daca nu depasesc cu mult virtutea omeneasca si nu cunosc intregul tratament folositor sufletului?".
Pentru aceasta, preotul va tinde sa ajunga aproape un supra-om. "Sa fie adusi la preotie aceia cari intrec cu mult pe ceilalti si cari sunt cu atat mai presus de ceilalti, in ce priveste virtutea sufletului lor, cu cat era Saul, prin marimea corpului sau, mai presus de intregul popor al Ebreilor, si chiar cu mult mai mult decat atat". Preotul trebuie sa fie de o intelepciune si vioiciune exceptionale. Nu intelepciunea omului timorat sau izolat de lume, ci aceea a conducatorului activ si a tatalui raspunzator de tot ce se intampla sub autoritatea sa. "Preotul trebuie sa fie sobru, cu multa bagare de seama si inzestrat cu nenumarati ochi, pentru a trai nu numai pentru el insusi, ci si pentru asa de marea multime a oamenilor". De altfel, cel caruia Hristos i-a incredintat turma rationala va plati cu sufletul sau pentru ea .
Preotia - cultura preotului
Preotul trebuie sa posede o solida si inalta cultura. Poate nimeni, in lume, n-are o nevoie mai reala de o cultura profunda si multilaterala ca slujitorul altarului. Conducatorul de suflete se afla, necontenit, in fata a nenumarate si infinit de variate probleme de gandire, de simtire si de atitudine ale turmei sale spirituale. Pentru aceasta, arsenalul culturii sale trebuie sa fie extrem de bogat. Ca in cazul termenului "arete”, Sfantul Ioan intrebuinteaza cuvintele "logos” si "didascalia”, cu felurite acceptiuni, pentru a desemna ideia de cultura. Elementele culturii erau, in sec. IV d. Hr., ca si astazi, variate.
Unul din elementele de cultura cu cea mai larga circulatie si de o importanta considerabila in vremea Sfantul Ioan Gura-de-Aur, era puterea cuvantului; a cuvantului in sine. Ca Sfantul Grigorie de Nazianz, autorul nostru acorda un rol covarsitor artei cuvantului. Nimic nu poate egala, zice Sfantul Ioan, concursul pe care cuvantul il da invataturii. "Cuvantul este in strument, cuvantul este hrana, cuvantul este cea mai buna temperare a atmosferii ; el tine loc de medicament, de foc, de sabie; daca e nevoie de ars sau de taiat, de el trebuie sa ne servim ; daca el nu reuseste, toate celelalte cad. Prin cuvant desteptam un suflet adormit si potolim pe unul aprins; prin el retezam ce e de prisos si implinim ce lipseste; prin el facem toate celelalte cate desavarsesc sanatatea sufletului”. Cuvantul e talismanul fermecat prin care se linisteste sufletul chinuit de lupta dogmelor si prin care se duce la bun sfarsit razboiul cu paganii. "Daca cineva are sabia Duhului si scutul credintei asa fel incat sa poata face minuni, si, prin aceasta, sa astupe gurile nerusinatilor, nu ar avea nevoe de ajutorul cuvantului. Cu toate acestea, nici in cazul acesta puterea cuvantului nu i-ar fi nefolositoare ; dimpotriva, i-ar fi foarte necesara. Chiar Fericitul Pavel, desi uimea pe toata lumea prin minunile sale, totusi a manuit cuvantul. Sfantul Apostol Petru. din aceeasi ceata cu Pavel, ne sfatuieste sa ne ingrijim de aceasta virtute a cuvantului zicand : "Fiti gata sa raspundeti oricui va cere socoteala de speranta voastra". Arhidiaconul Stefan a trait si a murit pentru aceasta "diakonia tou logou”.
Puterea mare a cuvantului se gaseste la putini oameni. De aceea e cu atat mai pretioasa. Preotul inzestrat cu darul vorbirii va trebui sa studieze incontinuu: "Elocventa fiind un dar nu al naturii, ci al invataturii, cand cineva ajunge pe culmile ei, poate s-o piarda, daca nu-si cultiva aceasta putere prin studiu si exercitiu neintrerupt". Acest studiu si acest exercitiu trebuie sa fie mai accentuate si mai obligatorii pentru cei invatati decat pentru cei mai putin invatati. Celor neinvatati nu le reproseaza nimeni ca nu spun lucruri grozave, pe cand cei invatati, daca nu aduc lucruri mai mari ca gloria pe care toti le-o acorda, vor fi invinovatiti. Cei neinvatati pot obtine laude mari chiar pentru lucruri mici, pe cand cei invatati, daca nu vor prezenta elemente cu totul in afara de comun, nu numai ca nu vor fi laudati, dar vor capata chiar reprosuri. Ascultatorii judeca nu atat ideile vorbitorilor, cat pe vorbitori. Asa incat cand cineva intrece pe toti ceilalti in arta vorbirii, el trebuie sa se dedea studiului cu atat mai mult cu cat e mai presus de ceilalti. E in aceste cosideratii o buna doza de retorica, dar fondul e adevarat. Psihologia ascultatorului e, uneori, atat de capricioasa, incat pregatirea vorbitorului risca sa fie deseori sub nivelul imprejurarilor. Si notam ca Sfantul Ioan nu era dintre cei cari nu-si pregateau discursurile si predicile.
Preotia - misiunea preotului
Un alt element de cultura - nu dintre cele mai neinsemnate - era armonizarea pregatirii profesionale cu experienta zilnica si cu numeroase alte disciplini spirituale si practice, cu care preotul venea in atingere, ca invatator al cuvantului lui Iisus Hristos. Preotul intampina greutati nespuse in lucrul sau misionar. "Bogatia mare, splendoarea puterii, usuratatea nascuta din placere si multe altele, pe langa acestea, innabuse semintele aruncate ale invataturii". De aceea pregatirea noastra va fi nu numai pentru un singur fel de lupta, pentruca razboiul acesta va fi foarte variat si sustinut de dusmani feluriti. "Se cuvine ca preotul sa fie nu numai curat, asa cum se impune intr-o asemenea servire, dar si foarte priceput si incercat in multe lucruri, cunoscand cele ale vietii la fel cu cei ce-s prinsi in valurile ei, si, totusi, dezbracat de ele mai mult ca monahii cari locuiesc in munti. Deoarece preotul trebuie sa fie in legatura cu barbati cari au sotii, cari cresc copii, cari au servitori, cari sunt incarcati de bogatii, cari au servicii publice, cari sunt investiti cu magistraturi, se cuvine ca el sa fie felurit inzestrat; zic felurit inzestrat, dar nu viclean, nu adulator, nu ipocrit, ci plin de multa afabilitate si buna credinta, stiind sa se modereze in chip folositor, atunci cand imprejurarea o cere: sa fie bun si sever in acelasi timp. Nu se va folosi de aceeasi masura fata de toti pastoritii lui". Sfantul Ioan cere, in acest cod al preotului, realizarea acelei figuri ideale a inteleptului antic convertit in apostol al bisericii prin dragostea si constiinta crestina.
Pastorul trebuie sa fie gata pentru a face fata si dificultatilor care se ridica din sanul propriei sale turme. Ca si in vremea noastra, erau, in veacul Sfantul Ioan Gura-de-Aur, o seama de oameni din tagma asa zisilor liberi cugetatori, sau a hipercriticilor cari tineau sa taie firul in patru. Unii, zice autorul nostru, dintr-o curiozitate dezordonata vor sa cerceteze totul, desi nu castiga nimic din aceasta cercetare si nici nu invata nimic. Altii cer preotului socoteala de temeiurile judecatii lui Dumnezeu si fac eforturi considerabile pentru a masura marele abis. Vei gasi putini oameni ostenindu-se pentru credinta si pentru treburile cetatenesti; dar vei afla foarte multi cari cerceteaza si se ocupa cu lucrurile acestea, pe care nu pot sa le desluseasca si cu care manie pe Dumnezeu. Daca Dumnezeu a voit ca noi sa nu stim acestea si, totusi, noi ne straduim sa le stim, nu le vom sti, ci vom ramane numai cu primejdia din aceasta cercetare. Un alt neajuns pe care Sfantul Ioan il releva in repetate randuri si care, din nefericire, se continua pana in vremurile noastre, este dezordinea credinciosilor in biserica si, mai ales, in timpul predicei invatatoare.
Ce metoda de lucru va folosi preotul crestin in pedagogia spirituala a turmei sale ? Cum se va adresa pastorul, sufletului omenesc? Sfantul Ioan vorbeste pe larg de ceea ce el numeste medicina sufletului. Crestinilor nu le este ingaduit sa indrepte greselile oamenilor prin violenta. Dumnezeu incununa nu pe cei ce se departeaza de vitii prin constrangere, ci pe cei ce se departeaza prin libera lor hotarare. Preotul va intrebuinta nu violenta, ci persuasiunea pentru a face pe om mai bun. El va proceda cu multa arta ). Cuvintele taioase nu aduc niciun folos. Pedeapsa nu trebuie sa egaleze gresala sau greselile facute, ci trebuie sa se tie seama de vointa delicventilor, ca nu cumva dorind sa cosi ce s-a rupt, sa faci o ruptura si mai mare, si dorind sa indrepti o cadere sa faci caderea si mai mare. Acest procedeu este eficace mai ales fata de cei slabi si ticalosi, dedati placerilor lumii si cari se mandresc cu neamul si puterea pe care o detin; acestia trebuiesc scosi cu incetul din pacatele lor, nu deodata, incercarea de a rusina sufletul brusc si prin violenta duce la insensibilitatea lui. Preotul are nevoie de multa prudenta si de zeci de mii de ochi, pentru a vedea bine toate cutele sufletului. "Dupa cum multi sunt dusi de orgoliu si cad in desnadejdea mantuirii pentruca nu pot suporta remediile prea tari, tot asa exista oameni cari, pentruca nu pot plati o pedeapsa egala cu pacatele lor, sunt dusi spre neglijenta, se fac cu mult mai rai si sunt inclinati sa faca pacate si mai mari". Blandetea crestina este arma cea mai puternica si medicamentul clasic al bisericii Mantuitorului in lume.
Preotul este ambasadorul nu numai al intregii cetati, ci al intregii lumi. El se roaga lui Dumnezeu pentru greselile tuturor, vii si morti. "Ca unul caruia i s-a incredintat intregul univers si este tatal tuturor, preotul se apropie de Dumnezeu rugandu-se pentru stingerea razboaelor de pretutindeni, pentru incetarea turburarilor, pentru pace, pentru prosperitate, pentru usurarea repede de toate necazurile care a-meninta pe fiecare si in mod particular si in mod public".
Infricosator de frumoasa si covarsitoare este preotia! "Daca cineva se gandeste cat inseamna faptul ca omul, alcatuit din carne si sange, se poate apropia de acea natura fericita si pura, atunci va vedea de cata cinste i-a invrednicit pe preoti harul Duhului Sfant. Prin ei se savarsesc acestea si altele nu mai mici decat acestea, spre demnitatea si mantuirea noastra. Locuitori ai pamantului si ducandu-si vieata pe el, preotii au fost cinstiti cu increderea de a administra cele ceresti; ei au primit puterea pe care Dumnezeu nici ingerilor si nici arhanghelilor n-a dat-o. Acestora nu li s-a spus: "Cate veti lega pe pamant vor fi legate si in ceruri si cate veti deslega pe pamant vor fi deslegate si in ceruri". Stapanitorii pamantului au puterea de a lega, dar numai trupurile. Lantul insa pe care Dumnezeu l-a dat preotilor atinge sufletul si e lung pana la ceruri. Cele ce preotii fac aici, jos, Dumnezeu le intareste sus, si Stapanul ratifica hotararea servilor sai. Ce altceva le-a dat decat putere cereasca? "Carora le veti ierta greselile, iertate sa fie, si carora le veti tine, tinute sa fie" . Ce autoritate ar putea fi mai mare decat aceasta: "Tatal a dat Fiului toata judecata" ? Iar eu vad ca toata aceasta putere a fost data preotilor de catre Fiul. Ca si cum ar fi mutati in ceruri si ar fi depasit firea omeneasca si s-ar fi descatusat de patimile noastre, asa au fost ridicati la aceasta stapanire".
Preotii sunt oameni si pot sa greseasca. Dar preotia nu se confunda totdeauna cu cei ce o poarta. Ea este un oficiu supraomenesc prin care Domnul lucreaza pentru ridicarea lumii la El. Asa au inteles-o marile figuri ale bisericii si asa va fi socotita pana la sfarsitul lumii.
Parintele I.G. Coman
(Extras din "Sublimul preotiei crestine - note pe marginea tratatului 'Despre preotie' al Sfantului Ioan Gura de Aur"
