Prin post intelegem abtinerea de la mancare si bautura (nu simpla inlocuire de alimente), cu intentia de a infrana firea, de a crea senzatia de foame. Si aceasta nu pentru ca anumite alimente ar fi necurate, deoarece nimic din creatie nu poate fi respins ca necurat (I Tim. 4, 4), ci pentru ca abtinerea este un semn al libertatii si al biruintei vointei, al dorintei de a fi flamand si insetat. Postul inseamna inainte de orice consacrarea trupului, aducerea firii ca jertfa, dispozitia de a imparti cu semenul prinosul, ca astfel sa fie dreptate si egalitate pentru toti.
Ca abtinere totala sau partiala de la anumite alimente pe un timp mai lung sau mai scurt, postul este o practica existenta in diferite forme in majoritatea religiilor vechi sau noi ale omenirii. El a fost practicat atat in Vechiul cat si in Noul Testament.
Marii Profeti ai Vechiului Testament au postit si au combatut gresita intelegere a postului doar ca renuntare la anumite mancaruri (facuta adesea doar de ochii oamenilor), aratand in ce consta adevaratul post. „Nu stiti voi postul care imi place? -zice Domnul, Rupeti lanturile nedreptatii, dezlegati legaturile jugului, dati drumul celor asupriti si sfaramati jugul lor. Imparte painea ta cu cel flamand, adaposteste in casa pe cel sarman, pe cel gol imbraca-l si nu te ascunde de cel de un neam cu tine" (Is. 58, 6-7). Prin profeti Dumnezeu arata ca postul nu se face pentru a ne mandri cu el in fata semenilor, cei ce postesc ramanand la fel de rai, sau mai impietriti ca mai inainte, ci tocmai pentru inmuierea acestei invartosari a inimii, si in vederea ajutorarii celor in nevoie, sens subliniat apoi de Hristos, care si El a practicat insistent postul (Mt. 4,2) si a vorbit despre conditiile adevaratului post. "Cand postiti nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua, si-au luat plata lor. Tu insa cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau care este in ascuns" (Mt. 6, 16-18). Daca privim intregul capitol sase al Evangheliei dupa Matei, unde ne sunt date indicatii in legatura cu o serie de manifestari ale noastre ca oameni credinciosi, vedem ca Hristos acorda postului, alaturi de rugaciune si milostenie o mare importanta. El spune pur si simplu cum sa ne rugam, cum sa miluim pe cei in lipsa, cum sa postim, prezentand aceste manifestari ca fiind de la sine intelese. Problema de a nu posti, de a nu ne ruga sau de a nu face milostenie nici nu intra in discutie. Tinand seama de acest lucru, Biserica noastra a randuit pentru noi cei credinciosi o serie de zile in care sa insotim celelalte acte de credinta si cu post.
Urmand exemplului Mantuitorului, Care invatase pe Ucenicii Sai ca postul este inseparabil de rugaciune (Mt.4; Mc. 9, 29), si Care El Insusi insotea rugaciunea si cu post, Sfintii Parinti au insistat asupra faptului ca toate zilele si perioadele de post sa fie in acelasi timp rastimpuri in care intensificam rugaciunea si privim mai mult si spre nevoile aproapelui. „Postul inalta rugaciunea la cer facand-o sa urce ca o aripa" spunea Sfantul Vasile cel Mare. In intelegerea Parintilor abstinenta trupeasca e doar o pregatire necesara ca sa ne putem ruga cu adevarat.
"Sa postim si noi cu inima curata, si sa ne curatim trupul, si tot duhul cu totul lui Dumnezeu sa-l inchinam."
Postul este desavarsit doar atunci cand abtinerea de la mancarurile de dulce este unita cu efortul spre virtute si progres spiritual, cu incordarea vointei spre purificarea sufletului, spre alungarea gandurilor si dorintelor pacatoase spre infranarea de la tot raul moral (pacat).
"Ziua postului parasire de pacate sa-ti fie, suflete, si catre Dumnezeu plecare si apropiere; ca sa scapi de prapastia rautatii si sa iubesti numai caile care duc la odihna cea de acolo."
"Sa postim post primit, bineplacut Domnului. Postul cel adevarat este instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramantul mincinos. Lipsirea de acestea este postul cel adevarat si bineprimit."
Este de la sine inteles ca un om care se roaga Dumnezeului iubirii si al milei, trebuie sa devina si el iubitor si milostiv. Astfel postul lui devine o manifestare exterioara a rugaciunii, a starii lui launtrice. Prin frumusetea sa postul deseneaza in trup o icoana a vietii nemuritoare; purtarea pe care el o implica sugereaza starea veacului celui nou si ne invata ce hrana duhovniceasca vom primi la Inviere.
Cel ce isi duce viata in post si rugaciune, pe pamant fiind, traieste asemenea ca in cer, aceasta trebuind sa se vada in urmarile postului si rugaciunii in viata lui cotidiana, in faptul ca el e tot mai plin de iubire de Dumnezeu si de semenii pentru care se roaga, si carora le va arata si el dragoste (sau mila) dupa modelul Dumnezeului iubirii si al milei caruia el se roaga.
Sfantul Vasile cel Mare spunea ca "postul sporeste numarul caselor, e mama a sanatatii, educator al tineretii, podoaba pentru batrani, insotitor bun drumetului, tovaras demn de incredere pentru soti."
Acestea sunt motivele pentru care si noi in nazuinta de a ne inalta spre Dumnezeu prin fapte bune ne straduim a-L sluji dupa puterile noastre in „post si rugaciuni".
