Despre posesiunea inconstienta si constienta a harului divin
Despre posesiunea inconstienta si constienta a harului divin
Iata ca iarasi ma indrept catre cei ce spun ca au in ei Duhul lui Dumnezeu in chip nestiut [inconstient] si socotesc ca L-au dobandit pe Acesta in ei insisi de la dumnezeiescul Botez si cred ca au aceasta comoara (2 Co 4, 7], dar se recunosc pe ei insisi cu totul usori de aceasta, spre cei care marturisesc ca n-au simtit nimic la Botez, dar presupun ca darul lui Dumnezeu s-a salasluit in ei insisi si ca el exista de atunci si pana acum in sufletul lor in chip nestiut si nesimtit; dar nu numai spre acestia, ci si spre cei care spun ca n-au primit vreodata o simtire a lui in vedere si descoperire", ci ca l-au primit pe acesta si il tin in ei insisi numai prin credinta si gand" din auzirea cuvintelor dumnezeiesti [ale Scripturii].
Numai mortul nu simte nimic
Deci ca sa pun inainte cele spuse de aceia, vezi ce spun cei ce se socotesc intelepti si stiutori in fata lor insisi: "cati in Hristos v-ati botezat, zice Pavel, in Hristos v-ati si imbracat [Ga 3, 27]. Dar ce? Oare nu suntem botezati si noi? Deci, daca ne-am botezat, este vadit, cum zice Apostolul, ca ne-am si "imbracat in Hristos". Aceasta este deci prima propozitie si demonstratie facuta de ei.
Dar ce le vom spune nu noi, ci Duhul Sfant. Spuneti, asadar, ce este haina aceasta: Hristos? Da, spun ei. Atunci, ca sa vorbesc ca unul fara de minte catre cei lipsiti de minte, Hristos este ceva anume sau nu este nimic? Este ceva, vor raspunde negresit aceia, daca nu cumva sufera in chip desavarsit de pierderea capului. Deci, daca marturisiti ca este ceva, spuneti mai intai ce anume este, ca sa va invatati voi insiva sa nu vorbiti ca niste necredinciosi, ci ca niste credinciosi. Asadar, ce altceva este Hristos decat Dumnezeu adevarat facut om desavarsit in chip adevarat? Asadar, daca marturisiti aceasta, spuneti-ne pentru ce anume s-a facut om Dumnezeu? Negresit - asa cum invata dumnezeiestile Scripturi si insasi cele ce s-au facut si se fac in fiecare zi, daca nu cumva voi nu le cunoasteti facandu-va surzi de bunavoie - ca sa-I faca pe om dumnezeu. Dar prin ce anume face aceasta? Prin trupul Sau sau prin Dumnezeirea Lui? Desigur prin Dumnezeirea Lui. "Caci trupul, zice, nu foloseste la nimic; Duhul este cel ce face viu" [In 6, 53]. Deci daca prin Dumnezeirea Sa a indumnezeit mai intai trupul pe care l-a luat, atunci si pe noi toti ne face vii nu prin trupul stricacios, ci prin trupul cel indumnezeit, ca sa nu-l mai cunoastem nicidecum ca om, ci ca un Dumnezeu desavarsit in doua firi - caci Unul este Dumnezeu - intrucat ceea ce este stricacios a fost absorbit de nestricaciune [1 Co 15,54] si trupul, fara sa fie sters de ceea ce e netrupesc, a fost schimbat in intregime si, ramanand neconfundat, se amesteca in chip negrait si se uneste intr-o unire neamestecata cu Dumnezeirea treimi ca, ca Un singur Dumnezeu sa fie inchinat in Tatal, Fiul si Duhul Sfant, si Treimea sa subziste fara sa primeasca vreun adaos la numar din Iconomia [Intruparii] nici vreo patimire de la trup.
Dar pentru ce spun acestea? Pentru ca, dinainte cunoscand cele pe care le-ai marturisit fiind intrebat de mine, sa nu te abati din ignoranta de la calea cea dreapta a intelesurilor si sa ne faci noua suparari, iar sufletului tau sa-ti agonisesti judecata mai mare. Prin urmare, iti voi reaminti inca o data cele spuse pe scurt, ca sa se faca mai usor de cuprins intr-o privire ceea ce voi spune. Asadar Hristos exista. Dar ce anume este El? Dumnezeu adevarat facut cu adevarat om desavarsit, de aceea facandu-se om, ceea ce mai inainte nu era, ca sa faca pe om dumnezeu, ceea ce niciodata n-a fost, indumnezeindu-ne adica pe noi atat in trecut cat si acum prin Dumnezeirea Sa iar nu numai prin trupul Sau; caci Aceasta nu se imparte. Ia seama asadar si raspunde-mi cu intelegere la intrebarea mea: Daca cei ce se boteaza au imbracat pe Hristos [Ga 3,27], ce anume este ceea ce au imbracat ei? Dumnezeu. Deci cel ce a imbracat pe Dumnezeu nu recunoaste mental si nu vede ceea ce a imbracat? Atunci cand se imbraca, cel gol la trup simte si vede haina cum este ea, dar cel care-L imbraca pe Dumnezeu fiind gol la suflet, nu va cunoaste aceasta? Caci daca cel care-L imbraca pe Dumnezeu nu simte ce anume a imbracat, atunci dupa tine Dumnezeu nici nu este candva ceva; caci daca ar fi ceva, atunci cei care L-au imbracat L-ar cunoaste. Fiindca daca nu ne imbracam cu nimic, nu simtim nimic, iar daca ne imbracam in ceva, fie noi insine, fie de catre altul, simtim foarte bine aceasta, afara numai daca nu avem simturile vatamate; caci numai mortii fiind im¬bracati nu simt aceasta, si ma tem ca si cei ce spun acestea sunt cu adevarat morti si goi. Si asa se dezleaga problema cercetata.
Crestinul e chemat sa vada pe Dumnezeu in aceasta viata
Apoi, spun ei: "Pavel porunceste: "Duhul sa nu-l stingeti" [1 Tes 5, 19]". Dar zicand aceasta si necunoscand scopul celor zise, isi arata ignoranta lor. Caci cel ce spune cuiva: "Sa nu stingi lampa", nu vorbeste negresit despre lampa deja stinsa, ci despre lampa care arde si are o lumina stralucitoare. Dar sa le raspundem iarasi si la aceasta.
Dar ce? Vedeti voi peste tot in voi insiva Duhul arzand si luminand precum se cuvine? La aceasta nu numai ca nu raspund nimic, ci, schimbandu-si fata, isi intorc privirile si se arata stingheriti, ca si cum ar fi auzit o blasfemie; dupa care luandu-l de sus pe cel ce intreaba, si afisand cu fatarnicie o pretinsa blandete, raspund dar nu cu acreala: "Cine ar indrazni sa spuna ca L-a vazut pe Acesta sau ca Acesta se vede in genere? Opreste-te! Caci "pe Dumnezeu", spune [Scriptura], "nimeni nu L-a vazut vreodata" [In 1, 18]. Cata intunecime! Spune cine a spus aceasta! Spune-ne! "Fiul Cel Unul Nascut, zice, Care este in sanul Tatalui, Acela ne-a spus"". Adevarat graiesti si marturia ta este adevarata, dar e impotriva sufletului tau. Caci daca eu iti voi arata pe Acelasi Fiu al lui Dumnezeu spunandu-ti ca acest lucru e cu putinta, ce vei spune? Fiindca spune: "Cel ce M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal" [In 14, 9]. Dar aceasta a spus-o nu cu privire la vederea trupului Sau, ci cu privire la descoperirea Dumnezeirii Lui. Caci daca am intelege ca acelasi lucru s-a facut prin vedere trupeasca, atunci L-ar fi vazut pe Tatal si cei care L-au rastignit si scuipat; si asa nici o deosebire sau preferinta nu va fi intre necredinciosi si credinciosi, ci toti deopotriva au dobandit si vor dobandi fericirea dorita. Dar nu asa stau lucrurile, nu asa, precum arata iarasi El Insusi vorbind cu iudeii si zicand: "Daca M-ati fi cunoscut pe Mine, ati fi cunoscut si pe Tatal Meu" [In 14, 7].
Ca ne este cu putinta a vedea pe Dumnezeu, pe cat sta in puterea omului a-L vedea, asculta-L pe Insusi Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care zice iarasi: "Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu" [Mt 5, 8]. Deci ce vei spune la acestea? Dar stiu, cel ce nu crede in bunatatile din mana si nu ravneste sa le primeasca pe acestea, va trece la cele viitoare si, raspunzand, va zice: "Da, cu adevarat, cei curati cu inima vor vedea pe Dumnezeu; dar acest lucru se va petrece in veacul viitor, nu in veacul acesta". De ce anume insa si cum va fi aceasta, iubitule? Caci daca ai spus ca Dumnezeu e vazut prin inima curata, negresit atunci cand va veni curatia, acesteia ii va urma si vederea. Si daca ai fi curatit-o candva pe aceasta, ai fi cunoscut ca sunt adevarate cele zise; dar fiindca n-ai pus acest lucru in inima ta [FA 5, 4], nici n-ai crezut ca e adevarat, de aceea ai dispretuit si curatia si ai ratat si vederea. Caci daca aici este curatia, aici va fi si vederea; iar daca spui ca vederea este dupa moarte, vei pune negresit si curatia dupa moarte, si asa se va face ca nu vei vedea niciodata pe Dumnezeu prin aceea ca dupa mutarea dincolo nu va fi in tine nici o lucrare prin care sa gasesti curatia. Dar si Domnul Insusi ce spune? "Cine Ma iubeste pe Mine va pazi poruncile Mele, si Eu il voi iubi pe el si Ma voi arata lui" [In 14, 21]. Deci cand se va face aratarea Lui? Aici sau in veacul viitor? Evident ca aici. Caci acolo unde este pazirea intocmai a poruncilor acolo este si aratarea Mantuitorului, si dupa aratare vine si iubirea desavarsita. Fiindca daca nu vine aceasta, nu putem nici crede in El, nici sa-L iubim asa cum trebuie; caci scris este: "Cine nu iubeste pe fratele sau pe care-l vede, cum Il poate iubi pe Dumnezeu pe care nu-L vede?" [1 In 4, 20].
Nu exista invidie la sfinti. Toti sunt chemati sa imite si sa faca experienta lui Pavel
Asadar, cine nu poate sa iubeasca, nu poate nici sa creada; asculta-l pe Pavel care spune acestea: "Iar acum raman acestea trei: credinta, nadejdea si iubirea; iar mai mare decat toate e iubirea" [I Cor. 13, 13]. Deci daca credinta e injugata cu nadejdea, iar nadejdea e urmata de iubire, cel ce n-are iubirea nu a dobandit nadejdea, iar cel aflat in afara nadejdii este in chip vadit si in afara credintei. Caci oare cum anume ar putea sa fie prezenta iubirea daca nu sunt cauzele iubirii? Fiindca asa cum fara temelii nu poate sta acoperisul casei, tot asa fara credinta si nadejde sigura nu e cu putinta sa se gaseasca iubirea lui Dumnezeu in sufletul omului. Iar cel ce n-are iubirea, nu va avea nici un folos din celelalte virtuti si fara ea nu se va folosi nimic de ele, precum marturiseste in scris insusi Pavel. Iar despre faptul ca Dumnezeu Se vede inca de aici, asculta-l din nou pe acela spunand: "Acum vad in oglinda si in enigma, atunci voi vedea fata catre fata", si iarasi: "Acum cunosc in parte atunci voi cunoaste precum am si fost cunoscut" [1 Co 13, 12]. Dar acela, zici tu, era Pavel. Dar oare Pavel nu era intru toate om, patimind in chip asemanator noua si impreuna-rob cu noi? "Dar cine este egalul lui Pavel, o trufasule si lipsitule de minte, zice el, ca il faci pe acesta egal cu noi oamenii?" Dar nu noi, ci insusi Pavel striga cu glas mare zicand asa: "Hristos a venit - auziti! - ca sa mantuiasca pe cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu" [1 Tim 1, 15]. Deci acela este cel dintai dintre pacatosii mantuiti. Fa-te si tu al doilea, fa-te al treilea, fa-te al zecelea, fa-te, daca vrei un suflet impreuna cu zecile de mii, si numara-te pe tine insuti impreuna cu Pavel; si asa il vei cinsti pe Pavel, precum spune acela: "Faceti-va imitatori ai mei, precum si eu sunt imitator al lui Hristos" [1 Co Il, 1], si iarasi: "As vrea ca toti sa fie ca mine insumi" [1 Co 7, 7].
Deci, daca vrei sa-I lauzi pe Pavel sau sa-I cinstesti pe el, imita-l, si fa-te si tu ca acela prin credinta si atunci il vei cinsti cu adevarat, si el te va primi pe tine si te va socoti ca pe slava sa si cununa laudei lui [1 Tes 2, 19]; pentru ca, crezand in cuvintele lui si urmandu-i, te-ai facut si tu imitator al lui si ca el. Iar daca zici ca e o necinstire adusa lui Pavel ca altul sa se faca egalul lui si de aceea dispretuiesti si esti cu nepasare fata de mantuirea ta, cunoaste ca mai degraba se va lepada de tine ca de un rastalmacitor si de aceea se va scarbi de tine. Vrei deci sa-ti arat ca il vei cinsti, il vei veseli si il vei veseli cu mult prea mult, daca vei putea sa te faci mai mare si mai familiar lui Dumnezeu decat el? Asculta-l pe el insusi aratand aceasta si spunand: "Ma rog sa fiu anatema de la Hristos pentru fratii mei, rudele mele dupa trup" [Rm 9, 3]. Acela alege sa fie despartit de Hristos in chip desavarsit ca tu sa te mantuiesti, si tu spui ca va socoti drept necinste daca voi ravni sa ma fac si eu ca el? Nu, frate, nu este invidie in sfinti lui Dumnezeu, nu este in ei pofta sau dorinta de sedere inainte sau de slava mai mare. Caci una este pentru ei si pentru cei care s-au aratat din generatie in generatie prieteni si prooroci ai lui Dumnezeu sederea inainte pe scaune si starea privilegiata si slava si desfatarea si placerea: faptul de a vedea pe Dumnezeu; iar cei ce-L vad pe El sunt eliberati de orice curiozitate indiscreta. Caci nu pot sa priveasca sau sa se intoarca spre ceva din cele ale vietii sau spre un alt om sau sa cugete la ceva nepotrivit, ci mintea lor e eliberata de faptul de a fi in relatie; de aceea si raman in veci neschimbati si de neintors spre rau.
Auzirea nu e suficienta. Sfintii descriu ceea ce au vazut
Dar acum te voi intreba eu, iar tu sa-mi raspunzi cu intelegere [Sir 5, 12]. De unde le stiu pe acestea cei ce le-au scris, si cel ce scrie acum de unde le stie? Spune tu, ca sa nu-ti par iarasi ca graiesc din slava desarta; ale cui sunt aceste cuvinte? Reflecteaza cu judecata si negresit te vei convinge si ma vei scuti de discutii. Negresit ale unui om, zice. Socotesc ca nu prin auzirea ta se face vederea, ci ca tu ramai auzind si nicidecum vazand. Spui ca aceste cuvinte sunt ale unui om? Daca sunt ale unui om, atunci poti sa spui negresit si ale carui fel de om, fiindca un om nu poate sa cunoasca sau sa spuna nu numai care sunt gandurile si dispozitiile unui om, dar nici macar pornirile sau starile sau starea sufleteasca launtrica ale unui animal. "Caci nimeni nu stie cele ale omului, decat duhul omului care locuieste in el" [ I Co 2, Il]. Iar daca ii este greu omului sa cunoasca bine dispozitiile si pornirile omului si ale dobitoacelor necuvantatoare, de unde si cum poate cineva sa le cunoasca cele ale lui Dumnezeu, sau schimbarea si starea, ca sa nu spun lucrarea, care se fac in sfinti din vederea Lui? De altfel, daca sunt cuvinte ale unui om, e vadit ca ale unui om sunt si intelesurile. Dar intelesurile in aceste lucruri nu trebuie numite intelesuri, ci vedere [theoria] a celor ce sunt cu adevarat - caci graim din vederea acelora - si trebuie sa le numim mai degraba relatare [diegesis] a celor vazute, iar inteles e vrednic sa fie numit acel gand care se naste din minte cu privire la un lucru sau o vointa lipsita de subzistenta reala, ca de pilda gandul de a face un bine sau un rau care n-a fost inca facut de noi, si care e adus de la inteles la fapta; astfel incat intelesul este un inceput al lucrului care urmeaza sa fie facut de catre noi potrivit cuvantului: "Mai intai gandeste puterile ingeresti si ceresti, iar gandul a fost fapta.
Observa insa ca toate cuvintele noastre si toata relatarea noastra se face nu despre niste lucruri lipsite de subzistenta reala si nearatate, ci despre lucruri deja facute sau care se vor face si ca ele se fac mai degraba plecand de la vederea si contemplatia lor. Fiindca tot cel ce povesteste despre vreun lucru, ca de pilda despre o casa, sau o cetate sau un palat si despre randuiala sau starea din ele, sau iarasi despre un teatru si despre cele savarsite in el, are neaparata nevoie sa vada mai intai si sa afle asa cele care se gasesc in ele, si abia apoi sa graiasca in chip plauzibil si cu judecata despre cele pe care are sa le spuna. Caci daca nu le-a vazut mai intai, ce ar putea spune de la el? Ce intelegere privitoare la lucrul care nu a fost inca nicidecum vazut va procura de altundeva in relatarea sa? Ce gand, spune-mi, fie sadit in el, fie invatat, ce gandire, cugetare, excogitare sau rationament va gasi ca sa vorbeasca cum se cuvine despre cele pe care nu le stie? Caci a spune ceva despre lucruri pe care nu le-ai cunoscut sau nu le-ai vazut e negresit lipsit de ratiune si de educatie. Deci, daca nimeni nu poate spune sau relata ceva despre lucruri vazute si pamantesti daca nu s-a facut mai inainte vazator el insusi al acelui lucru, cum va putea cineva spune sau relata, fratilor, despre Dumnezeu si lucrurile dumnezeiesti si despre sfintii si slujitorii lui Dumnezeu, despre ce fel de afectiune totala aveau aceia fata de Dumnezeu si in ce fel este vederea lui Dumnezeu ce se facea in ei in chip negrait? Fiindca aceasta produce mental in inimile lor o lucrare negraita, chiar daca cuvantul omenesc nu ne ingaduie sa spunem ceva mai mult, daca nu este luminat mai inainte de "lumina cunostintei" potrivit poruncii care a fost data.
Iar atunci cand auzi vorbindu-se despre "lumina cunostintei" - ca prin toate sa te aducem la lumina! - sa nu presupui ca aceasta este doar o cunoastere a celor spuse fara lumina. Caci n-a spus o relatare sau un cuvant al cunostintei, ci o lumina a cunostintei, si lumina cunostintei intrucat lumina produce in noi cunostinta; caci nu poate cunoaste cineva pe Dumnezeu altfel decat prin vederea luminii care iradiaza din El. Fiindca asa cum cel ce relateaza unora despre un om sau despre o cetate graieste catre ei cele pe care le-a vazut si privit, iar cei ce-l asculta, intrucat n-au vazut omul si cetatea despre care aud vorbindu-se, nu pot sa cunoasca numai din auz, ca si cel care relateaza, cele privitoare la acel om si la acea cetate, tot asa nimeni nu va putea vorbi despre Ierusalimul cel de sus si despre Dumnezeul Cel nevazut Care locuieste in el, despre slava cea neapropiata a Fetei Lui si despre lucrarea si puterea Preasfantului Sau Duh, deci despre lumina, daca nu vede mai intai el insusi lumina cu ochii sufletului si cunoaste intocmai luminarile si lucrarile ei in el insusi. Dar chiar si atunci cand aude prin intermediul dumnezeiestilor Scripturi graind pe cei ce au vazut pe Dumnezeu, e invatat despre acelea numai prin Duhul Sfant. Nu poate spune ca a ajuns sa-L cunoasca pe Dumnezeu numai prin aceasta auzire. Caci cum poate sa-L cunoasca pe Cel pe care nu L-a vazut? Caci daca vederea singura produce in noi cunoasterea desavarsita a celor vazute de noi oamenii, cum atunci numai auzirea va produce in noi cunoasterea lui Dumnezeu? Dumnezeu este lumina si vederea Lui e ca o lumina; asadar in vederea luminii se face intaia cunoastere ca exista Dumnezeu, asa cum si la om intai se face auzirea despre el, apoi vederea, si in vederea lui e cunoasterea ca omul despre care am auzit exista. Dar intelesul celor spuse nu se opreste aici; caci oricate ti-ar spune cineva din auzite despre un om, atunci cand il vezi, nu poti sa-I cunosti intocmai numai din auzire si nu te poti incredinta ca e chiar acela despre care ai auzit, ci sufletul tau e impartit de indoiala si atunci il vei intreba chiar pe acela sau pe un altul care-l cunoaste, si abia atunci afli cu certitudine ca e chiar acela.
Propria experienta a lui Simeon si confirmarea vederii sale de catre batranul sau
Asa se petrec lucrurile, fara nici o deosebire, si cu privire la Dumnezeu Cel nevazut. Cand Il vede cineva descoperit, vede o lumina; si vazand-o se minuneaza dar nu stie numaidecat cine s-a aratat, nici nu indrazneste sa-L intrebe - caci cum ar putea sa-L intrebe pe Cel spre Care nu poate sa-si inalte ochii sa vada cat este de mare? -, ci priveste numai cu frica si cutremur spre picioarele Lui, stiind doar ca ceea ce s-a aratat inaintea fetei lui este Cineva. Si daca mai e cel care i-a explicat dinainte despre acestea, ca unul care a cunoscut mai inainte pe Dumnezeu, mergand la el, ii spune: "Am vazut". Iar el zice: "Ce ai vazut, copile?" O lumina dulce, dulce, parinte. Dar mintea mea nu e in stare sa-ti spuna, parinte, cum anume e." Si spunand aceasta, inima lui salta si palpita si se aprinde numaidecat de dorul a ceea ce a vazut. Apoi iarasi incepe sa graiasca cu lacrimi fierbinti si multe: "Mi s-a aratat, parinte, acea lumina. Casa chiliei mele a pierit si lumea a trecut, fugind pe cat socot de la fata Lui [ps 67, 2]. Am ramas numai eu singur impreuna cu lumina singura. Nu stiu insa, parinte, daca era atunci acolo si trupul acesta; caci nu stiu daca am ajuns in afara lui, decat ca nu stiam daca mai port trup si sunt imbracat cu el. Era in mine si este si acum o bucurie negraita, iubire si dor mult, incat rauri de lacrimi s-au pornit din ochii mei, precum vezi si acum". Raspunzand, deci, acela ii spune: "Acela este, copile". Si impreuna cu acest cuvant se uita din nou la El si putin cate putin se curata desavarsit, iar curatit fiind indrazneste si Il intreaba pe Acela si spune: "Dumnezeul meu, esti Tu?" Si acela raspunde si spune: "Da, Eu sunt, Dumnezeu Care M-am facut pentru tine om; iata, Eu te-am facut pe tine precum vezi, si tu te vei face dumnezeu! "
Asadar, dupa ce va petrece multa vreme jelind si plangand si cazand cu fata la pamant si smerindu-se, incepe sa cunoasca putin cate putin cele ale lui Dumnezeu; si ajuns la aceasta, aflata atunci care este "voia Lui cea sfanta, bine placuta si desavarsita" [Rm 12, 2]. Iar daca nu-L vede - ca sa spun din nou - nici nu poate sa-L cunoasca; iar daca nu-L cunoaste, cum va putea sa cunoasca voia Lui cea sfanta? Caci daca acest lucru este cu neputinta la oameni, cu cat mai mult la Dumnezeu. De aceea, inaintand si ajungand tot mai familiar lui Dumnezeu, din cele ce se fac cu el de catre Dumnezeu cunoaste si cele pe care Acesta le-a facut cu toti sfintii mai inainte si cate le va face cu cei de dupa el. Iar despre cununile si rasplatirile viitoare e invatat initiat fiind de Insusi Dumnezeu, dandu-si adica seama ca ele sunt mai presus de minte, ratiune si gand; dar nu numai aceasta, dar si intelege limpede in ce fel vor fi dupa inviere el si toti cei impreuna cu el, dar nu primeste acum aceste lucruri, chiar daca unii au socotit cu rautate ca noi spunem aceasta. Caci daca am presupune ca luam totul inca de aici, atunci, dupa ei, noi tagaduim insasi si invierea, judecata si rasplatirea, si respingem de bunavoie nadejdea celor viitoare. Dar nu asa gandim si graim noi, iar pe cei ce graiesc aceasta ii azvarlim cu tarie anatemei. Asadar, noi marturisim si spunem ca acum primim deja, inca de aici, cu masura, arvuna [Ef 1, 14] tuturor bunatatilor, dar totul nadajduim sa-l primim dupa moarte, precum sta scris: "Acum cunosc, zice, in parte; iar atunci, cand va veni, totul, atunci ceea ce este din parte se va desfiinta" [1 Cor 13, 12-10]. Si altundeva: "Si acum suntem copii ai lui Dumnezeu si inca nu s-a aratat ce vom fi; stim insa ca atunci cand Se va arata, vom fi asemenea Lui" [l In 3, 2].
Si ca sa prefacem cuvantul nostru in intrebari si raspunsuri, sa-I intrebam pe cel care a spus aceasta: "De unde stii, preaiubitule si prietene al lui Hristos, ca vei fi asemenea Lui? Spune-ne de unde?" "De la Duhul, spune, pe Care ni l-a dat noua [1 In 3, 24], de la El cunoastem ca suntem copii ai lui Dumnezeu si Insusi Dumnezeu e in noi, fiindca El Insusi ne-a spus acesta cu glas tainic." Dar sa ne intoarcem acum la tema noastra.
Prin Duhul Sfant sfintii se fac martori oculari ai lumii viitoare
Am spus inainte mai sus ca este drept sa vorbim despre intelesuri [noemata] ale noastre atunci cand in mintea noastra se naste un cuvant despre un lucru oarecare bun sau rau, de pilda ca sa dobandesc ceva sau sa fac un rau ori sa fac un bine, iar relatare [exegesis] si nu inteles inseamna a grai despre lucruri care s-au facut deja sau care au fost vazute. Apoi am spus iarasi: cum poate vorbi cineva despre lucruri sau cetati sau spectacole sau oameni pe care nu i-a vazut, sau cum poate relata despre infatisarile, formele si pozitiile lor? Iar daca ar grai, pe buna dreptate ar fi numit de catre cei ce-l aud sconitor de basme [mituri]. Deci Proorocii si Apostolii care au vorbit despre Ziua Domnului si despre venirea Sa slavita si infricosatoare ca va veni noaptea ca un fur [2 Ptr 3, 10; 1 Tes 5, 2], si ca durerea celei ce naste [1 Tes 5, 3], si ca se va descoperi in foc [1 Ca 3, 13], de unde au invatat sa spuna acestea? Caci negresit, fie au auzit de la cineva, fie s-au facut ei insisi vazatori ai acelei Zile. Caci cum au grait aceia ceea ce n-au vazut, ceea ce au auzit spunandu-se de catre altul? Iar daca au auzit, spune-mi de la cine anume? Caci ei nu spun intotdeauna ca au vazut ei insisi si au grait, ci ca au auzit.
Spune-mi, deci, daca stii, de unde au aflat acestea? Iar daca nu stii sa spui, asculta si cunoaste ca au fost invatati de catre Duhul Sfant dupa cum le-a spus Domnul Insusi: "Iar cand va veni Mangaietorul, Duhul Sfant, pe Care Il va trimite Tatal in numele Meu, Acela va va invata pe voi toate si va va aduce aminte toate cate am spus voua" [In 14, 26]. Iar ca si cele pe care nu le-a spus lor Hristos, dar i-a invatat si le-a spus Apostolilor venind Duhul Sfant, spune El Insusi: "Inca multe am a va spune, dar nu le puteti purta; dar cand va veni Acela, Duhul Adevarului, va va calauzi pe voi la tot adevarul. Ca nu va grai de la Sine, ci cate le va auzi le va grai, si cele viitoare va va vesti voua" [In 16, 12-14]. Ai aflat deci de unde au fost invatati cei care au scris cele privitoare la Ziua aceea si la aratarea Domnului si despre cele rezervate si care vor veni peste cei pacatosi si peste cei drepti. Tot asa si despre toate celelalte care nu se vad, ei le-au vazut si ni le-au scris luminati fiind de Duhul.
Dar raspunde-mi cand te intreb: Duhul Sfant ce este? Dumnezeu, recunoscut Dumnezeu adevarat din Dumnezeu. Deci tu, precum vezi, spui ca Acesta este Dumnezeu urmand dogmelor Bisericii. Deci, spunand aceasta si gandind ca este Dumnezeu adevarat purces din Dumnezeu adevarat, recunosti ca cei ce au Duhul Sfant il au in chip recunoscut pe Dumnezeu ramanand pururea impreuna cu El, prccum a grait Hristos catre Apostoli: "Daca Ma iubiti pe Mine, veti pazi poruncile Mele; si Eu voi ruga pe Tatal Meu si va va da voua alt Mangaietor, ca sa ramana cu voi in veac" [In 14, 15-16] Iata deci ai fost invatat ca si ramane si locuieste in veci nesfarsiti; caci a spune "ca sa ramana cu voi in veac" arata ca va fi vesnic si fara de sfarsit impreuna cu ei si nedespartit impreuna cu ei si in vremea de acum si in veacul viitor. Dar ca dumnezeiestii Apostoli si cati s-au invrednicit sa-L primeasca au vazut pe Sfantul Duh asculta ceea ce urmeaza: "Duhul adevarului, pe care lumea nu poate sa-L primeasca, pentru ca nu-L vede nici nu-L cunoaste, dar voi Il cunoasteti, pentru ca ramane la voi" [1n 14, 7]. Iar ca sa cunosti ca Il vad pe Hristos cei ce-L iubesc si pazesc poruncile Lui, asculta-L pe Insusi Domnul Care zice: "Cine are poruncile Mele acela este cel ce Ma iubeste pe Mine, iar cine Ma iubeste pe Mine va fi iubit de Tatal Meu, si Eu il voi iubi pe el si Ma voi arata lui" [In 14,21].
Cunoscut, asadar, sa fie tuturor crestinilor ca Hristos e nemincinos si Dumnezeu adevarat si El Se arata in chip recunoscut celor care-si arata iubirea fata de El prin pazirea poruncilor, precum a spus El Insusi; si Insusi Duhul Sfant e daruit lor prin aratarea Sa, iar prin Duhul Sfant, El Insusi si Tatal raman in chip nedespartit impreuna cu ei. Iar unii ca acestia nu graiesc nimic de la ei insisi; iar cel ce spune ca ei graiesc ceva de al ei insisi spune ca e cu putinta ca, asa cum un om cunoaste cele ale omului, si oamenii sa cunoasca deopotriva cele ale lui Dumnezeu. Iar daca nu, ii numeste pe cei ce graiesc prin Duhul Sfant mincinosi si scornitori de basme ca pe unii care n-ar fi invatati de catre El, si care invata ca altii din propriile lor rationamente despre cele pe care nu le-au vazut sau auzit. Dar trebuie stiut ca, daca acestia graiesc in conglasuire cu de-Dumnezeu-purtatorii Parinti de mai inainte, graiesc si ei in acelasi Duh si cei ce nu cred in ei sau ii defaima pacatuiesc impotriva a ceea ce se spune prin ei.
Indemn la rugaciune pentru darul Duhului si avertisment impotriva arogarii unei calauziri a altora fara Duhul Sfant
Ai fost invatat, asadar, iubitule, ca Imparatia cerurilor este inauntrul tau [Lc 17,21], daca vrei, si ca toate bunatatile vesnice sunt in mana ta. Grabeste-te, deci, sa vezi si sa iei si sa dobandesti in tine insuti bunatatile cele puse deoparte si sa nu te lipsesti de ele prin inchipuirea ca le-ai avea. Plangi, cazi la pamant, ca odinioara orbul [Lc 18, 35 sq.], asa acum si tu, si spune: "Miluieste-ma, Fiule al lui Dumnezeu, si deschide ochii sufletului meu, ca sa vad lumina lumii [In 9,5], pe Tine Dumnezeul meu si sa ma fac si eu fiu al zilei dumnezeiesti [I Tes 5, 5], si nu ma lasa pe mine, Bunule, nepartas, ca un nevrednic de Dumnezeirea Ta. Arata-mi-te, Doamne, pe Tine Insuti, ca sa cunosc ca m-ai iubit ca pe unul care a pazit poruncile Tale Stapane. Trimite, Milostive, si peste mine pe Mangaietorul, ca sa ma invete cele privitoare la Tine si cele ale Tale sa-mi vesteasca mie, Dumnezeule a toate! Lumineaza peste mine lumina cea adevarata [In 1, 9], Milostive, ca sa vad slava Ta, pe care ai avut-o la Tatal Tau mai inainte de a se face lumea [In 17, 5]. Ramai, precum ai spus si in mine, ca si eu sa ma fac vrednic sa raman in Tine si sa intru in chip stiut [constient] atunci in Tine si sa Te am in chip stiut [constient] in mine. Binevoieste, Nevazutule, sa iei chip intru mine [Ga 4, 19], ca vazand frumusetea Ta extraordinara, sa port, Cerescule, chipul Tau [1 Co 15, 49] si sa uit toate cele vazute. Da-mi mie slava pe care Ti-a dat-o Tie, Milostive, Tatal, ca sa ma fac asemenea Tie ca toti slujitorii Tai, Dumnezeu dupa har si sa fiu impreuna cu Tine neincetat, acum si pururea si in vecii vecilor nesfarsiti. Amin".
Da, fratele meu iubit, crede si fii convins ca asa este si aceasta e credinta noastra. Crede, deci, frate, ca aceasta inseamna a ne naste din nou [In 3, 4] si a ne innoi si a vietui viata in Hristos [2 Co 4, 16; 2 Tim 1, 1]. Sau nu-l auzi pe marele Vasile care spune in cuvantul sau de indemn la praznicul Luminilor [Botezul Domnului]: "Nu doresti, oare, omule, sa te vezi pe tine insuti ajuns din batran tanar?" Si pe Pavel care spune: "Daca cineva e in Hristos, e faptura noua; cele vechi au trecut, iata s-au facut noi toate" [2 Co 5, 17]. Asadar, despre care "toate" se vorbeste? Spune-mi, tu, spune-mi!
Oare s-a schimbat cerul? Oare s-a schimbat pamantul; sau soarele sau stelele sau marea sau ceva din cele vazute s-a facut nou si proaspat? Dar nu poti spune aceasta, caci despre noi si pentru noi a spus aceasta. Pentru ca fiind noi morti, inviem spre viata; fiind stricaciosi, ne schimbam in nestricaciune; fiind muritori, ne prefacem in nemurire; fiind pamantesti, ne facem ceresti; fiind trupesti si avand nasterea din trup, ne facem duhovnicesti, nascuti si plasmuiti din nou de catre Duhul Sfant.
Acestea sunt, fratilor, faptura noua in Hristos [2 Co 5, 17]. Acestea se savarsesc si se fac in fiecare zi in credinciosii adevarati si alesi; acestia, asa cum am spus in mai multe randuri, fiind inca in trup se fac in chip stiut [constient], chiar daca partial, partasi ai tuturor acestora; si nu numai acestea: dar si dupa moarte nadajduiesc sa le mosteneasca pe acestea in chip integral si sigur, ajungand adica intregi in toate bunatatile de care s-au impartasit aici. Caci daca suntem invatati pururea ca mancam si bem pe Hristos, ca ne imbracam in El, ca-L vedem si iarasi suntem vazuti de El, si stim ca-L avem in noi si ca, la randul nostru, ramancm in El, ca El salasluicste intru noi si noi la randulnostru salasluim in El, intrucat ni Se face noua casa, precum si noi iarasi ne facem casa Lui; apoi ca suntcm fii ai Lui, iar El se face Tata al nostru, si ca estc o lumina care lumincaza in intuneric [In 1, 5], iar noi spunem ca-L vedem potrivit cuvantului: "Poporul care sedea in intuneric a vazut lumina mare" [Is 9, 1; Mt 4, ] 6], deci daca, precum s-a aratat, toate acestea si celelalte pe care dumnezeiestile Scripturi ne invata ca se fac in noi in vremea vietii noastre dc acum, spunem ca nu se fac nicidecum In noi sau se fac, dar in chip tainic si nesimtit, fara ca noi sa cunoastcm nimic din acestea - atunci prin ce anume ne deosehim de niste morti?
Dar sa nu va predati pe voi insiva unei astfel de necredinte, ca sa coborati in adancul pierzaniei! Ci, chiar daca pana acum n-ati nadajduit sa aveti o simtire a unor astfel de lucruri, si de aceea n-ati cerut nimic, incredintati-va inca de acum, crezand mai intai ca toate acestea sunt adevarate si consuna cu dumnezeiestile Scripturi, crezand adica din toate acestea ca inca de aici ni s-a dat noua credinciosilor in chip stiut [constient] pecetea Duhului Sfant [EI 1, 13]. Si crezand asa, urmariti ca sa prindeti [Flp 3, 12], luptati-va asa, dar nu ca batand aerul [1 Ca 9, 26], si pe langa acestea, "cereti si vi se va da, bateti si vi se va deschide" [Mt 7, 7], fie inca de aici, fie in veacul viitor. Deocamdata lasati-va invatati, deocamdata pocaiti-va, supuneti-va, postiti, plangeti, rugati-va; si astfel, prin acestea si unele ca acestea, alergati, luptati, urmariti, cautati, bateti, cereti, neplecandu-va spre nimic altceva, pana ce veti lua, pana ce veti apuca, pana ce veti primi, pana ce vi se va deschide si veti intra, pana ce veti privi inauntrul camerei de nunta pe Mirele, pana ce veti auzi: "Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune" [Mt 25, 21], pana ce va veti face fii ai luminii si ai zilei [1 Tes 5, 5]. Dar inainte de a fi vazut si primit si patimit acestea, sa nu va amagiti in mintile voastre si sa socotiti pe nedrept ca sunteti ceva nefiind nimic [Ga 6, 3], si sa nu va inchipuiti ca unii care au cazut din constiinta ca sunteti deja duhovnicesti inainte de a primi Duhul Sfant, grabindu-va de aceea sa primiti fara pricepere gandurile altora si sa urcati la egumenii si stapaniri si indraznind fara teama sa primiti preotia, predandu-va rara rusine la zeci de mii de mestesuguri [uneltiri] pentru a ajunge la mitropolii si episcopii si a pastori poporul Domnului. Luati aminte, rogu-va, la voi insiva, cugetand cele de sus, cautand cele de sus, dorind cele de sus, si neingrijindu-va de nimic din cele pamantesti Inainte de a le fi luat pe acelea.
Da, rog iubirea voastra, sa dispretuim toate cele vazute, sa scuturam toate cele omenesti, sa nescarbim de toate cele patimase si vatamatoare, ca sa dobandim atat bunatatile cele de aici, cat si cele viitoare in Hristos Iisus, Domnul nostru. Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea impreuna cu Cel fara de inceput al Sau Parinte si cu Preasfantul si bunul si de-viata-facatorul Sau Duh, luminii celei Intreit-sfinte, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
