In graiul omenesc nu exista cuvant atat de incapator ca sa poate spune dintr-o data tot ce este Ortodoxia. Unii au spus ca Ortodoxia este cerul coborat pe pamant; si este adevarat, pentru ca substanta Ortodoxiei este Dumnezeu care S-a facut om, ca pe oameni sa-i indumnezeiasca. Altii au spus ca Ortodoxia nu-i decat una din cele trei ramuri sau confesiuni ale crestinatatii de astazi: Ortodoxia pastrand in lume duhul Sfantului Apostol Ioan, care-i dragostea; Catolicismul pastrand duhul Sfantului Petru, care-i autoritatea, iar Protestantismul pastrand duhul Sfantului Pavel, care-i predicarea cuvantului dumnezeiesc. Fireste, e si aici un sambure de adevar, dar numai atat. Pentru adevaratii crestini ortodocsi insa, Ortodoxia exact inteleasa nu este deloc o simpla confesiune crestina, ci este totul, crestin insusi, cu alte cuvinte; Ortodoxia este substanta Crestinismului intreg ajuns pana la noi. E de prisos sa spun cat de adanci si de adevarate sunt toate aceste idei despre Ortodoxie, dar ele ar putea sa para unora, poate prea carturaresti si prea departate de viata.
Ceea ce ne intereseaza pe noi astazi si aici, este sa stim ce este Ortodoxia asa cum o traim noi cei care o luam in serios si care ne socotim, cu toate neputintele noastre, fii ascultatori, credinciosi si practicanti ai sfintei credinte ortodoxe. Cu alte cuvinte, ce este Ortodoxia asa cum ni se descopera ea la masura experientei si trairii noastre zi de zi?
O cercetare mai atenta a experientei noastre crestine de fiecare zi ne dezvaluie cu adevarat lucruri nebanuite despre Ortodoxie. De exemplu, pentru crestinii care o iau in serios, Ortodoxia se prezinta in primul rand, si aceasta, in mod netagaduit, ca asezamantul duhovnicesc in care se dezbate drama cea mai vie si mai adanca a vietii noastre de oameni; si anume, drama intalnirii, si vietuirii noastre de oameni vii, cu Dumnezeu cel viu si drama intalnirii si a vietuirii Dumnezeului Celui Viu cu noi oamenii vii si cu toate problemele vii ale vietii noastre de oameni. Un crestin ortodox, la drama profunda a vietii caruia toata zestrea vie si dumnezeiasca a Ortodoxiei nu-i da nici un raspuns, e pur si simplu de neconceput si daca un astfel de crestin ortodox exista, el n-a descoperit Ortodoxia in care pretinde ca crede. Dar aceasta nu-i totul.
Experienta vietii noastre de crestini, ne indreptateste din fericire sa spunem despre Ortodoxie si mai mult decat atata inca. Mergand in inima lucrurilor, Ortodoxia ni se prezinta in adevar nu numai ca o prelungire, ca o simpla mostenitoare a lucrarii Mantuitonilui in lume. In esenta ei, Ortodoxia este Mantuitorul Hristos, El insusi, viu si prezent in mijlocul nostru. In inima Ortodoxiei, ca si pe altarele ei, e prezent de-a pururi Mantuitorul viu si lucrator necontenit asupra noastra, desi e nevazut. N-a zis El insusi: "Iata Eu sunt cu voi in toate zilele pana la sfarsitul veacurilor" (Matei 28,20). Dar si experienta noastra crestina adevereste acest cuvant dumnezeiesc cand ne rugam, rugaciunea noastra Lui, direct, I-o adresam si El e Cel ce ne raspunde. Cand ne spovedim, prin cuvantul si mana preotului El e Cel ce ne dezleaga. Cand ne gasim prinsi in greutatile vietii si cand luptam pentru pace si infratirea tuturor popoarelor pe pamant si-I cerem ajutor, forta Lui si cuvantul Lui ne imbarbateaza, iar cand ne impartasim cu Sfintele Taine, nu exista crestin care sa nu stie ca ne impartasim de fapt cu trupul Lui, cu sangele Lui si cu dumnezeirea Lui, cu El intreg.
Iata adevarul asadar: Ortodoxia este acest organism spiritual care nu-i altceva decat Mantuitorul Iisus insusi, Dumnezeu - Omul si Omul - Dumnezeu, viu si prezent de-a pururi in mijlocul nostru, nevazut dar lucrand necontenit prin luminile Lui, prin fortele Lui, prin oamenii Lui, prin asezamintele Lui si prin toate influentele Lui dumnezeiesti, la mantuirea, la imputernicirea si la transformarea fiintei si vietii noastre de oameni, cu toate problemele ei. Aceasta-i Ortodoxia adevarata asa cum o intalnim noi in experienta vietii noastre de toate zilele. Acesta-i locul duhovnicesc in care noi, ortodocsii, intram cu toata drama profunda a intregii noastre vieti de oameni. Ortodoxia este prezenta lui Hristos insusi Cel nevazut, cu Care ne intalnim fata in fata.
Si acum cand, pe cat ne-a fost cu putinta ne-am facut oarecare idee despre ce este Ortodoxia, o alta intrebare se pune: Sub ce infatisari ne intalnim noi crestinii, in experienta vietii noastre de toate zilele, cu lucrarea aceasta atat de insemnata si de mantuitoare a Ortodoxiei in mijlocul oamenilor? Cu alte cuvinte, in ce fel descoperim noi crestinii, in viata noastra zi de zi, lucrarea aceasta necontenita asupra noastra a Mantuitorului care-i prezent de-a pururi in inima Ortodoxiei?
Ne trebuie un raspuns la aceasta intrebare pe de-o parte, ca sa intelegem ceva mai bine ce este Ortodoxia, iar pe de alta parte, ca sa intelegem mai exact si datoriile noastre fata de Ortodoxie.
Din toate datele pe care ni le pune la indemana experienta crestinilor de totdeauna, rezulta ca, in viata noastra de toate zilele, noi crestinii ne intalnim cu lucrarea de mantuire a Ortodoxiei, cu deosebire sub trei infatisari mai de seama. Iata pe scurt aceste trei infatisari:
I. Ortodoxia o descoperim in viata noastra de crestini, in primul rand, ca o chemare a lui Dumnezeu la pocainta si, totodata, ca o miscare a oamenilor de convertire la Dumnezeu. Ne gandim la toate felurile de convertire: convertirea prin credinta, convertirea prin cunoasterea mizeriilor personale si durerile caintei, convertirea prin rugaciune, convertirea prin moartea si invierea de bunavoie a infranarii, convertirea prin forta dumnezeiasca a Sfintei impartasanii, convertirea prin barbatia inceputului bun cu Dumnezeu din care te nasti un alt om, convertire, convertire. Dar cate convertiri nu sunt?
E cuprinsa aici toata drama transformarii fiintei tale de om, ca sa te pui de acord si sa te impaci cu Dumnezeu si cu ordinea spirituala care tine lumea. Si Mantuitorul, prin glasul Ortodoxiei, ne cere aceasta transformare spre binele nostru, asa cum o cerea si pe drumurile Galileii.
Incercati numai odata sa cititi cartile acestea bisericesti cu straine numiri, Triodul si Octoihul, si veti vedea cu cata putere de adevar cheama Mantuitorul pe orice pamantean la transformarea cea launtrica a omului vechi in om nou, prin glasul Sfantului Ioan, prin glasul Sfantului Efrem, sau prin glasul Sfantului Andrei din Creta, prin glasul Ortodoxiei.
De multe ori Ortodoxia pune in chemarile ei atata gingasie ca ne imprima de-a gata in inima tot ce trebuie sa simtim si sa zicem ca sa ne intoarcem la Dumnezeu:
"Usile pocaintei deschide-mi mie, Datatorule de viata, ca zoreste duhul meu la Biserica Ta cea sfanta, purtand lacas al trupului cu totul spurcat. Ci ca un indurat curataste-l, cu milostenia milostivirii Tale."
Chemarile acestea nu raman totdeauna fara raspuns. Vine ceasul harului, cand sufletul omului capata urechi de auzit si atunci omul raspunde si din adancurile lui, se porneste atunci negraita miscare, miracolul transformarii lui cu Dumnezeu.
In fruntea celor care au auzit aceste chemari sta imparatul David, ucigasul si desfranatul; stau marile desfranate Maria din Magdala si Maria Egipteanca, sta lepadatul de Hristos, Petru apostolul, sta Fericitul Augustin, carturarul desfranat, sta mucenicul Bonifatie, betivul, stau cei doi banditi: Moise Arabul si cel de pe cruce si atatia altii, milioane de milioane care sunt scrisi in cartea vietii...
Dar care crestin ortodox n-a batatorit el insusi drumul intoarcerii la Dumnezeu si cati dintre noi n-am gustat de atatea ori bucuria iertarilor Mantuitorului Care de-a pururi ridica pacatele lumii?
Prima infatisare sub care descoperim lucrarea Ortodoxiei in viata noastra aceasta este: chemarea lui Dumnezeu sa ne schimbam viata si miscarea transformarii noastre cu Dumnezeu, prin care ii raspundem. Sa vedem acum a doua infatitare.
II. Ortodoxia o mai intalnim in experienta vietii noastre de crestini, si ca pe o impartasire de lumina, adica de stiinta supraomeneasca din partea lui Dumnezeu si, totodata, ca o miscare a noastra, a oamenilor, de primire a acestor adevaruri dumnezeiesti si de marturisire a lor cu pretul vietii noastre.
E cuprinsa aici in alt zbucium al fiintei noastre si anume e cuprinsa aici toata drama orientarii si fixarii noastre, fiinta inteligenta, in gandirea Primei Inteligente, Care-i Adevarul in persoana si Lumina lumii.
Nu exista crestin care sa nu stie ca in fiinta de om a Mantuitorului Iisus e ascuns Dumnezeul nostru cel viu. In cazul Mantuitorului, pentru prima si singura data, Dumnezeu insusi a vorbit printr-o gura omeneasca. Fiind Dumnezeu si om, El nu Se inseala si nici pe noi nu ne inseala si, de aceea, noi crestinii avem o incredere nemarginita in cuvantul Mantuitorului; Cuvantul Lui e Adevarul. Cuvantul Lui e Lumina lumii, Cuvantul Lui e calauza si dreptarul vietii noastre.
Pastrarea cu credinta si fara stirbire a acestui cuvant e pentru noi o chestiune de viata si de moarte pentru ca de credinta in acest cuvant si de marturisirea lui atarna tot destinul nostru vesnic:"Pe cel care Ma va marturisi pe Mine inaintea oamenilor il voi marturisi si Eu inaintea Tatalui Meu; iar cine se va lepada de Mine inaintea oamenilor, Ma voi lepada sl Eu inaintea Tatalui Meu" (Matei 10, 32-34)
Nu-i vorba aici de fanatism, care-i o nebunie, ci de o claritate si de o siguranta crescuta in noi timp de o viata intreaga, printr-o experienta de fiecare zi. Se vede aceasta foarte clar in marturisirea Sfantului Policarp, batranul episcop al Smirnelor, in fata rugului pe care a fost ars:"Blestema pe Hristos si cruta-ti batranetele, ii porunceste tiranul. Si batranul raspunde simplu: sunt peste 85 de ani de cand il slujesc pe Hristos si nici un rau nu mi-a facut niciodata, ci numai bine, cum as putea sa blestem pe Binefacatorul meu? Eu stiu in cine ma incred."
Siinta aceasta a cuvantului dumnezeiesc, cum si marturisirea acestui cuvant, Mantuitorul o cere de la noi prin glasul Ortodoxiei, asa cum o cere si prin glasul Evangheliei.
Acum 2000 de ani Mantuitorul zicea:"Parinte, aceasta este viata de veci: ca oamenii sa Te cunoasca pe Tine, singurul si adevaratul Dumnezeu si pe Iisus Hristos, pe Care Tu L-ai trimis" (Ioan 7,3).
Punctele cardinale ale acestei stiinte dumnezeiesti, Ortodoxia, ni le da astazi, prin orice carte de invatatura a Bisericii. Din nenorocire, si aceste adevaruri dumnezeiesti se pot uita. Si iata de ce, prin glasul Ortodoxiei Mantuitorul ne striga: improspatati-va fiii mei, in fiecare zi, provizia voastra de stiinta dumnezeiasca, prin citirea scrisului inspirat de Dumnezeu al Sfintei Scripturi. Fireste citirea aceasta o putem face si fiecare, in particular. Asa o facea de pilda, un mare scriitor ortodox care in fiecare zi deschidea Biblia, la intamplare, si citea cele doua pagini pe care le avea in fata cu acest gand;"Ia sa vad ce cuvant de mantuire imi trimite Dumnezeu pe ziua de astazi".
Dar citirea aceasta o putem face si impreuna cu Biserica. Cine dintre noi nu stie ca in fiecare zi la slujbele Bisericii se citeste cuvant din Scriptura, adica din Apostol si din Evanghelii, pentru ca nici o zi din viata noastra sa nu ramana fara merinde de cuvant dumnezeiesc si fara temei de marturisire. Pe scurt, asa ne impartasaste Ortodoxia dumnezeiasca stiinta vietii: prin cartile de invatatura, prin predica si prin citirea Sfintei Scripturi.
III. Dar iata acum si a treia infatisare a Ortodoxiei, tot atat de cunoscuta de noi. E lucrul capital si suprema pecete a Ortodoxiei in viata noastra de toate zilele, Ortodoxia o mai intalnim in adevar si ca o puternica si necontenita chemare la dragoste, pe care Dumnezeu o adreseaza oamenilor si, totodata, si ca o biruitoare miscare a bietilor oameni ce suntem, spre minunea faptei de dragoste fara de care nu exista mantuire.
Stiti cu totii ca descoperirea, cea mai adanca pe care Dumnezeu ne-a facut-o despre Sine in Noul Testament este descoperirea ca Dumnezeu in taina esentei Lui este Dragoste si din moment ce omul nu este altceva decat chipul si asemanarea lui Dumnezeu, e de la sine inteles ca si omul, in taina esentei lui celei mai adanci, este tot dragoste, ca si Dumnezeu.
Sa ne inchipuim acum ce sfasiere este, negresit, in inima de Parinte a lui Dumnezeu, cand vede de cata ura si dusmanie, de cata rautate si perfidie, de cata cruzime si salbaticie e desfigurat uneori omul, faptura aceasta aleasa a Lui, El care in esenta este dragoste si facut pentru a creste dragostea, spiritul de sacrificiu si pacea pe pamant!
In fata acestei situatii Cerul a tunat peste oameni strigat de trezire. Cine in adevar nu cunoaste chemarea Mantuitorului la dragoste:"Porunca noua va dau voua sa va iubiti unii pe altii precum si Eu v-am iubit pe voi, dar pe aproapele sa-l iubiti ca pe voi insiva. Iubiti pe oameni nu cu vorba, ci cu fapta si cu adevarul. Cine zice: iubesc pe Dumnezeu iar pe aproapele sau uraste, acela e un mincinos".
Fireste nu-i intotdeauna usor sa iubesti asa cum cere Dumnezeu si totusi ce uriasa flacara, de forta necunoscuta, de impacare, de spirit de sacrificiu si de devotament n-a aprins in lume chemarea aceasta a Mantuitorului la iubire! Ce a putut realiza pe pamant apelul acesta la iubire al Mantuitorului, strigat prin glasul Ortodoxiei, ne spune istoria lumii de 2000 de ani incoace si ne-o spune si smerita experienta de crestin a fiecaruia din noi.
Porunca aceasta a deschis pamantenilor pentru prima data ochii sa inteleaga ca toti oamenii, de orice neam am fi si de orice culoare, suntem frati intre noi si egali in drepturi, toti fiind copiii Aceluiasi Parinte Ceresc. Ea a mobilizat pe oameni sa desfiinteze sclavia. Si tot ea ne mobilizeaza si astazi fortele si constiinta noastra, a crestinilor, la lupta pentru pacea din toata lumea si pentru desfiintarea tuturor nedreptatilor strigatoare la cer de pe pamant, ca sa putem intemeia o viata noua intre oameni, de intelegere, de omenie si de dreptate pentru toti.
Ea a nascut pe pamant bunatatea si mila si atatea institutii de binefacere, timp de 19 veacuri. De ea ne aducem aminte atunci cand vedem pe semenul nostru in nevoie. De ea ne aducem aminte ori de cate ori se cere de la noi devotament si spirit de jertfa. Forta dumnezeiasca a acestei porunci ne ajuta sa ne impacam atunci cand am intrat in vrajmasie cu semenii nostri, parintii si copiii, fratii intre ei, prietenii intre ei, sotii intre ei si ne indeamna sa intindem vrajmasilor nostri macar pomana rugaciunilor noastre pentru ei, inainte de a ne ridica noi insine deasupra vrajmasiei din noi, ca sa le intindem si mana si inima noastra. Porunca dragostei e cu adevarat marea pereche de aripi care ne ridica totdeauna deasupra bestiei din noi.
O veche istorioara crestina ne spune ca, atunci cand erau la Roma apostolii Petru si Pavel au putut sa stea de vorba o clipa chiar cu prefectul Romei."Noi romanii, spunea prefectul, am adus in lume ordinea, am adus civilizatia, pacea, am adus justitia, voi crestinii ce bun ne mai puteti aduce pe care noi sa nu-l avem? Cu simplitate dar si cu convingere, cei doi apostoli au raspuns atunci intr-un glas: Noi aducem iubirea". Un cetatean al vremii noastre cu si mai mult cuvant decat prefectul Romei de odinioara, ar avea dreptul sa ne intampine cu aceeasi intrebare pe noi crestinii de astazi si toata Ortodoxia noastra. Noi cetatenii lumii moderne, am creat o civilizatie noua, noi am descoperit stiinta, tehnica noastra face adevarate minuni, am pus stapanire pe energia electrica, atomica si nucleara, am creat cele mai perfecte avioane si suntem pe punctul de a transforma natura. Ce bun ne mai puteti aduce voi, cu Crestinismul si Ortodoxia voastra? La aceasta intrebare Ortodoxia de astazi ar da acelasi raspuns ca si apostolii de odinioara. Noi tot iubirea o aducem, fiindca iata, fara iubire si fara pace lumea e amenintata sa-si piarda toate celelalte bunuri ale ei".
Iata asadar, practic si simplu, ce este Sfanta Ortodoxie asa cum este oglindita ea in viata noastra de toate zilele. Dupa cum ati putut vedea. Ortodoxia nu-i altceva decat Mantuitorul insusi, nevazut prezent intre noi, dar viu si lucrator fara incetare asupra noastra, indemnandu-ne mereu sa ne transformam viata si sa ne convertim la Dumnezeu, impartasindu-ne mereu stiinta dumnezeiasca a vietii si ajutandu-ne mereu pana la minunea faptei de dragoste. Iar datoria noastra de crestini fata de Ortodoxie e pur si simplu aceea de a nu ramane nepasator, ci sa ne deschidem sufletul si sa facem cu bunavointa si seriozitate tot ce ne sta in putere ca sa raspundem acestei dumnezeiesti chemari a Mantuitorului, asa cum asteapta El de la noi.
Si totusi tot ce am spus pana acum nu reprezinta decat infatisarile de capetenie ale Ortodoxiei dar cine va spune vreodata intelegerile noi si puterile pe care ni le da Dumnezeu in timpul rugaciunii, care este sufletul Ortodoxiei, cine va spune vreodata mangaierile pe care ni le da Ortodoxia la slujbele pentru mortii nostri dragi, cine va spune vreodata mana parinteasca de ajutor a lui Dumnezeu pe care o simtim in boli, in nenorociri si in nevoile de tot felul ale vietii noastre, cine va spune vreodata plinatatea si sprinteneala pe care ne-o da Dumnezeu in Taina Sfintei Impartasanii, cine va spune vreodata bucuria atat de deosebita de la o sarbatoare la alta, pe care o simtim la marile sarbatori ale crestinatatii? Vrei sa stii ce este in centrul pamantului, spunea cineva, uita-te pe varfurile vulcanilor. Tot asa, daca vrei sa stii ce este in centrul Ortodoxiei, du-te intr-o biserica ortodoxa la slujba din noaptea Pastilor, imparateasa sarbatorilor noastre crestine. Abia atunci vei intelege ce uriasa forta de inviere aduce lumii Mantuitorul prin sfantul asezamant al Ortodoxiei. Cu adevarat, in graiul omenesc nu exista cuvant atat de cuprinzator ca sa poata spune dintr-o data tot ce este Ortodoxia.
Intalnim uneori printre noi oameni care au cunoscut indeaproape Catolicismul sau Protestantismul si care, atunci cand vine vorba de Biserica Ortodoxa, isi marturisesc tot zbuciumul lor sufletesc printr-o intrebare care seamana foarte mult cu intrebarea pe care Natanail i-o punea prietenului sau Filip: Din Ortodoxie mai poate fi ceva bun?
Dupa toate cele ce am spus ca este Ortodoxia, intelegeti de ce un ortodox adevarat intampina o asemenea intrebare intotdeauna cu un zambet de ingaduinta. Nu vom tagadui niciodata partile bune pe care le au fratii nostri catolici sau protestanti si tocmai de aceea ii respectam, si dorim sa fim cu totii iarasi una in Hristos, dar nu parasim Ortodoxia. Adevarata intrebare asadar nu este sa stim daca Ortodoxia de astazi, din punct de vedere omenesc, are sau nu anumite lipsuri, se gaseste inca sau nu intr-o stare de criza; ci adevarata intrebare este daca, in ciuda acestei stari de criza si in ciuda tuturor lipsurilor sale omenesti, Ortodoxia are inca in substanta ei forta sa le biruie.
Or, din moment ce, asa cum am aratat, in inima Ortodoxiei este prezent Mantuitorul insusi, cine se mai poate indoi de aceasta forta a Ortodoxiei?
Sa ne rugam numai Bunului Dumnezeu sa trimita in campul Ortodoxiei lucratori destonici si veti vedea atunci la cata inflorire poate ridica Mantuitorul din nou Sfanta Lui Ortodoxie. Inceputurile de renastere spirituala pe care le vedem astazi sub ochii nostri sunt o chezasie.
Iata de ce ori de cate ori se pune problema Ortodoxiei, raspunsul nostru va ramane de-a pururi identic cu raspunsul pe care l-a dat odata marele Pavel cand si-a pus problema despartirii crestinilor de Hristos, fiindca Ortodoxia pentru noi nu-i altceva decat Hristosul vietii noastre de fiecare zi."Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos, se intreaba Pavel : au necazul, stramtorarea, prigonirea, foamea, au primejdia, au sabia ? Dar toate acestea le biruim cu puterea Celui ce ne iubeste. Caci sunt incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici incepatoriile, nici puterile, nici cele de fata, nici cele viitoare, nici inaltimea, nici adancimea, nici alta faptura oarecare nu poate sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu cea in Hristos Iisus" si de Sfanta Lui Ortodoxie, in veci.
