( Omilia a III-a a Sfantului Grigorie cel Mare rostita dinaintea poporului in basilica Sf. Felicitas, martira, in ziua pomenirii sale, 23 noiembrie 590)
Este scurta, frati prea iubiti, lectia Sfintei Evanghelii pe care voim a o citi, dar ea este plina de adancimi. Astfel, Iisus, Creatorul si Izbavitorul nostru, prefacandu-se ca nu-si cunoaste mama, ne invata cine este maica Sa si cine sunt apropiatii Sai, nu prin rudenia data de carne, ci prin unitatea de Duh: „Cine este mama Mea si cine sunt fratii Mei?...Ca oricine va face voia Tatalui Meu Cel din ceruri, acela imi este frate si sora" (Mt 12, 48 si 50). Ce vrea El sa ne spuna prin aceasta daca nu aceea ca voieste a atrage catre Sine pe toti paganii aceia care, in cumintenie, asculta poruncile Sale si ca ignora pe iudeii care sunt neam cu El dupa trup? Tot astfel si cand spune ca „mama Ta este afara" (Mt 12.48), ca si cum n-ar cunoaste-o pe aceasta, semnifica faptul ca Sinagoga nu este recunoscuta de fondatorul sau, pentru ca totul este redus acum la observare Legii si pentru ca ea si-a pierdut intelepciunea spirituala, si s-a fixat afara, pentru a pazi litera.
Ca aceia care fac voia Tatalui sunt numiti sora sau frate de catre Domnul nu este ceva care sa uimeasca, pentru ca atat unul cat si celalalt dintre sexe este chemat la credinta. Este insa uimitor ca El face acest lucru referindu-Se si la Mama Sa. Caci Hristos a socotit demn sa dea numele de frati Ucenicilor care credeau Lui, cand a spus: „Duceti-Va si vestiti fratilor Mei..." (Mt 28, 10). dar ne face sa ne gandim cum acela care a devenit frate Domnului imbratisand credinta poate fi, in mod egal „mama Sa". Ei bine, ascultati: cel care-i este frate si sora lui Hristos prin credinta, devin maica Sa prin vestire, prin predicarea Lui. Caci prin aceasta face, sa zicem asa, sa se nasca Domnul, introducandu-L pe Acesta in inima celui care asculta; si devine astfel maica sa daca poarta sarcina iubirii Domnului, insamantand cu aceasta si inima aproapelui sau.
Prea Fericita Felicitas, pe care noi o praznuim in sarbatoarea de astazi, vine ca sa ne confirme acest adevar. Credinta sa a facut-o slujitoare lui Hristos iar propovaduirea sa (exortatiile ei) au facut-o maica lui Hristos. Cum citim in legenda sa, de altfel foarte exacta, era tot atat de doritoare de a-si lasa copii dupa trup sa supravietuiasca in trup pe cat au toti parintii dorinta de a se vedea precedandu-le copiilor in moarte. Cand incercarea persecutiei s-a abatut asupra ei, ea a intarit prin cuvantarile ei inima fiilor sai in dragostea pentru patria cea cereasca, astfel incat ea ti-a nascut in duh pe aceia pe care, tot ea, ii nascuse dupa trup; prin cuvinte ea a nascut, pentru Dumnezeu, ceea ce prin trup nascuse deja pentru lume. Socotiti si voi, frati preaiubiti, daca nu avea o inima de barbat intr-un trup de femeie. Dinaintea mortii s-a tinut tare, fara teama. S-a temut insa ca-i va face sa-si piarda lumina adevarului pe fii sai de-i va pazi in viata.
Numim pe aceasta femeie martira? Dar ea este mai mult decat o martira. Domnul a spus, El insusi, vorbind despre Ioan: „atunci de ce ati iesit? Sa vedeti un prooroc? Da, va zic voua, si mai mult decat un prooroc" (Mt 11, 9). Şi Ioan, pe cand era intrebat despre aceasta, a raspuns: „Esti tu proorocul? Şi a raspuns: Nu!" (In 1, 21). Desi se stia mai mult decat profet, el nega ca ar fi vreunul. Daca Domnul spune despre Ioan ca este mai mult decat un profet face aceasta pentru aceea ca rolul unui profet este acela de a anunta viitorul, nu de a-l face cunoscut pe acesta. Astfel Ioan este mai mult decat un proroc pentru ca el arata, cu degetul as zice, pe Acela pe Care il anunta prin glasul sau. in ce priveste pe femeia aceasta (pe Felicitas),n-am numit-o astfel doar martira, ci, mai mult decat atat, pentru ca a murit de sapte ori inainte de a-si muri propria moarte, pentru cele sapte gajuri ale dragostei pe care le-a trimis zalog imparatiei Cerului, ea venind prima la supliciu, dar acesta n-a voit-o decat a opta. Mama vede moartea fiilor sai, traind-o cu mare durere, dar fara teama; ea amesteca bucuria nadejdii cu durerea naturala. S-a temut pentru ei in timpul vietii lor, dar s-a veselit pentru ei in momentul mortii lor. Ea s-a bucurat ca n-a mai lasat pe nici unul dintre ei in urma sa de teama de a nu se pazi acestia pentru supravietuire, ratand astfel intovarasirea cu ea in vesnicie.
Cred ca nici unul dintre voi, preaiubiti frati, nu-si inchipuie ca la moartea copiilor sai inima acestei femei n-a vibrat cu tandretea naturala a unei mame. Nu se putea sa vada murind carne din carnea sa si ea sa nu sufere; dar ea avea alaturi de sine o dragoste si mai mare care s-o ajute sa treaca peste o astfel de durere trupeasca. Caci pentru aceasta i-a spus parca Domnul lui Petru atunci cand i-a spus ca va veni o zi in care va suferi: „...cand erai mai tanar, te incingeai singur si umblai unde voiai; dar cand vei imbatrani, vei intinde mainile tale si altul te va incinge si te va duce unde nu voiesti" (In 21, 18). daca Petru refuza a crede aceasta in constiinta sa, n-ar fi suferit pentru Hristos; dar martirul, care prin slabiciunea trupului nu si-ar fi dorit martiriul, si-l doreste prin forta dragostei si a spiritului. Totul marturiseste in trupul sau viu o frica, o teama vie de a merge la martiraj, dar exulta in duhul sau dorinta de a merge spre slava cereasca, ajungand astfel ca tortura martiriului, care nu-l voieste pe el, sa si-o doreasca pentru sine. Tot astfel si noi, cand cautam a ne recupera bucuria unei sanatati bune, luam o potiune medicinala foarte amara. in aceasta potiune amareala ne displace, bineinteles, dar sanatatea pe care ne-o aduce amarul acesteia ne place, fara indoiala. Felicitas iubea asadar pe copii sai dupa voia celor naturale, dar pentru dragostea ei pentru patria cereasca, ea a voit ca cei pe care-i iubea, sa moara si, chiar mai mult, sa se intample aceasta chiar in prezenta sa. Caci ea este aceea care a resimtit cel mai dureros durerile lor, dar tot ea a sporit in slava pe care o va fi vazut-o cuprinzandu-i pe fii ei, care au precedat-o in imparatie. Da, aceasta femeie isi merita spusa mea ca-i mai mult decat martira caci, in ardoarea ei, ea a murit cu fiecare fiu al sau, facand astfel sa se inmulteasca mucenicia sa, cucerind astfel laurii ce se cuvin celor care au fost mai mult decat martiri.
Laurii acestia, despre care vorbesc, se foloseau in vechime de catre consulii care-si exercitau functia lor pe o anumita perioada de timp, determinata si limitata prin aceasta. Dar daca unul dintre ei era reasezat in onoarea de a fi consul, nu doar prima ci si a doua ba chiar si a treia oara, depaseau in demnitate si glorie pe aceia care nu fusesera decat o data. Astfel si Sfanta Felicitas a depasit martirii, pentru ca ea a dat si iar a dat viata sa pentru Hristos, cu fiecare dintre pruncii ei care au gustat moartea inaintea ei. Daca s-ar fi marginit la propria-i moarte era departe de a suferi in iubirea ei.
Sa luam aminte la aceasta femeie, dragii mei frati, si sa luam aminte la cele pe care le faptuim noi, fata de faptele sale, noi care suntem puternici in trupurile noastre, noi cei pline de viata. Uneori, atunci cand noi ne propunem sa facem un bine, este suficient ca un cuvant, chiar unul insignifiant, aruncat noua chiar de pe buzele vreunui mincinos, pentru ca hotararea noastra, modul nostru de a gandi sa fie ranit si, astfel, sa revenim asupra hotararii luate, tergiversand-o. Iata cum, in multe cazuri, ne oprim a face cele bune din cuvinte proaste, iar pe Felicitas nici torturile n-au putut-o abate de la hotararile sale. Noi, noi ne oprim si din suieratul vreunui cuvant mincinos pe cand ea, ea prin spada s-a aruncat catre imparatia Cerurilor, neglijand, ca nimic, cele ce se opuneau hotararii sale. Noi, noi nu vrem sa ne conformam poruncilor Domnului facand pomana cu parte din bunurile noastre, si avem destule. Ea nu numai ca a inchinat-o lui Dumnezeu castigul sau, ci si-a dat pentru Acesta chiar trupul sau. Noi, noi cand pierdem, prin voia Domnului, pe copiii nostri, plangem fara a mai putea fi consolati; ea, ea i-ar fi putut plange ca morti daca nu i-ar fi dat ea insasi mortii, pentru Domnul.
Atunci cand va veni Atotputernicul si Dreptul Judecator pentru teribilul nostru examen, ce putea-vom spune noi, noi barbatii in raport cu slava acestei femei? in ce mod slabiciunea inimii va ierta pe unii dintre barbati cand lor li se va aduce dinainte aceasta femeie care, uimind lumea, a invins slabiciunea genului sau femeiesc? Sa urmam, asadar, fratilor calea austera si aspra a Izbavitorului: practica vartutilor, aceea pe care atat de des femeile ne-o impun. Lepadati bunurile prezentului; sunt fara valoare, pentru ca pot trece. Fie-va teama sa iubiti ceea ce grabnic se pierde. Sa nu ne mai lasam dominati de lucrurile pamantesti, nici umflati de orgoliile noastre, nici rupti de ura, nici sulemeniti de lux, nici cuprinsi de invidie.
Pentru dragostea catre noi, frati preaiubiti, murit-a Izbavitorul nostru; sa incercam si noi sa ne invingem pe noi insine de dragul dragostei Lui. Daca vom sti sa o facem perfect, nu doar ca vom scapa la turnul de izbavire, ci vom afla si darul slavei celei impreuna cu martirii. Chiar daca nu suntem persecutati, pacea cunoaste si ea genul ei de martiraj: chiar de nu punem sub sabie capul nostru si nici nu ne loveste fierul trupul si oasele noastre, putem sa purtam sabia duhului in sufletul nostru pentru a da mortii, prin ea, patimile trupesti. Fie ca Domnul sa ne ajute la aceasta.
Traducere de Pr. Lect. Univ. Dr. Constantin Necula
