Au nu stiti ca Sfintii vor judeca lumea? (1 Cor. 6, 2). Apostolul Pavel le aminteste pe scurt crestinilor vremii sale de judecata sfintilor ca de un lucru in care se intemeiaza pe propria lor cunoastere. Au nu stiti? "Oare nu stiti? Fara indoiala ca stiti aceasta". Intreb: oare este cu putinta sa le repetam cu aceeasi nadejde buna si crestinilor vremii de acum aducerea-aminte apostoleasca? Oare putem si noi raspunde: "Da, noi stim de judecata sfintilor"? Sau, dupa ce ne vom fi sfatuit cu propria constiinta, cea mai mare parte dintre noi vom fi nevoiti sa recunoastem faptul ca nu stim mai nimic despre ea? in acest din urma caz, intreb din nou: ce inseamna nestiinta aceasta? Nestiinta in ce priveste judecata arata fie simplitatea omului nevinovat, ce n-are de-a face cu judecata - dar nu aceasta e starea noastra fata de judecata sfintilor - fie nepasarea si impietrirea pacatosului, care ocoleste gandul judecatii de care nu va putea sa scape fiindca se indeletniceste intotdeauna cu ganduri si cu fapte pacatoase. O, judecata a carei cunoastere ne infricoseaza si a carei necunoastere ne da in vileag si ne rusineaza, la care cugetand ne vedem amenintati cu osanda si de care uitand ajungem drept la osanda! Descopera-te noua cu frica ta mai inainte de a te descoperi impreuna cu osanda de care nu vom putea scapa.
Au nu stiti, le spune Sfantul Apostol celor care stiau de judecata sfintilor. Impreuna cu cei nestiutori, noi ne intoarcem catre izvorul cunoasterii. Culegem prima si cea mai insemnata cunostinta despre judecata sfintilor din cuvintele spuse de insusi Fiul lui Dumnezeu, Caruia Dumnezeu Tatal toata judecata o a dat, ca toti sa cinsteasca pre Fiul precum cinstesc pre Tatal (In. 5, 22-23) si Care la randul Sau imparte judecata Sa cu Apostolii: amin graiesc voua, ca voi, cei ce ati urmat Mie, intru a doua nastere, cand va sedea Fiul Omului pre scaunul slavei Sale, veti sedea si voi pre douasprezece scaune, judecand pre cele douasprezece semintii ale lui Israil (Mt. 19, 28). In spusele acestea trebuie sa bagam de seama in primul rand ca judecata sfintilor se va descoperi sarbatoreste intru a doua nastere, -in cea de-a doua fiintare a oamenilor, adica dupa invierea mortilor - si prin urmare aceasta judecata va fi a toata lumea nu numai in privinta oamenilor vremurilor din urma, ci si in privinta neamului omenesc de la inceputul vremurilor pana la savarsitul lor. In al doilea rand, ca aceasta judecata se va descoperi sarbatoreste cand va sedea Fiul Omului pre scaunul slavei Sale; dar intrucat aceasta va fi, dupa alta spusa a Lui, cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti Sfintii ingeri cu Dansul (Mt. 25, 31); prin urmare, judecata sfintilor va fi facuta nu numai inaintea neamului omenesc, ci si inaintea ingerilor lur Dumnezeu. In al treilea rand, ca urmatorii lui Hristos vor sedea pe scaune pentru judecata in aceeasi vreme cand va sedea Fiul Omului pre scaunul slavei Sale; prin urmare, judecata lor va fi unita cu judecata Lui; fiecare din ei va fi unealta, altfel spus lucrator supus, in parte, al judecatii Lui celei uneia, obstesti si mai inalte decat oricare alta. in al patrulea rand, ca Apostolii vor sedea pe douasprezece scaune, judecand pre cele douasprezece semintii ale lui Israil; dar intrucat vor mai ramane multime de noroade si semintii care se vor infatisa judecatii a toata lumea, de aici se poate trage incheierea ca afara de acesti doisprezece judecatori trebuie sa se arate multi altii. Aceasta incheiere ghicita se arata a fi adevar intarit si limpede in spusa apostoleasca ce zice ca nu doar Apostolii, ci indeobste sfintii vor judeca lumea. Prorocul spune si mai pe sleau ca toti sfintii lui Dumnezeu, pana la unul, vor fi ridicati la vrednicia de judecatori ca sa faca judecata asupra limbilor si a oamenilor, asupra imparatilor si a celor slaviti ai lor: sa faca intru dansii judecata scrisa: slava aceasta, adica slava de a fi judecatori la aceasta judecata, va fi a tuturor Cuviosilor Lui (Ps. 149, 9). Sa mai adaugam si marturia unui insusi-vazator al acestei judecati, fiindca Sfantul Ioan a vazut-o deja in descoperire. Am vazut scaune, scrie el, si au sezut pre ele, si judecata lis-a dat lor (Apoc. 20, 4).
Este greu de inchipuit cum se va face o singura judecata, impreuna-glasuitoare si nesupusa vreunei tagaduiri, a atator judecatori asupra unei multimi si mai mari de judecati pentru atat de multe, felurite si subtiri lucruri cum sunt toate faptele, cuvintele, poftele si gandurile cele aratate si cele ascunse ale fiecarui om din toata viata lui. Gasim o oarecare lamurire la Psalmist, care zice ca cei cuviosi vor face judecata scrisa (Ps. 149, 9) si la Vazatorul tainelor, care scrie astfel: si am vazut pre morti, pre cei mici si pre cei mari, stand inaintea lui Dumnezeu, si carti s-au deschis. Si alta carte s-a deschis, care este a vietii; si s-au judecat mortii din cele scrise in cartile acelea dupre faptele lor (Apoc. 20, 12). De obicei, intre oameni se foloseste judecata scrisa - in parte ca sa le fie mai usor judecatorilor, intrucat ea infatiseaza nu doar cuvintele si faptele celor judecati, cu toate imprejurarile si amanuntele lor, ci si multimea martorilor aflati in felurite locuri si a celorlalte dovezi, in cateva foi scrise; in parte, pentru a nu se strecura greseli, deoarece cuvantul spus se ascunde pe data si poate fi repovestit altfel, iar cuvantul scris ramane vazut si neschimbat. Si judecata sfintilor este infatisata ca fiind scrisa in carti si mai ales in cartea vietii, ca sa se arate ca lor li s-a dat de la Judecatorul Cel Mare un mijloc tot atat de lesnicios si de fara gres - sau, mai bine zis, neasemuit mai lesnicios si mai fara gres - pentru a vedea toata viata dinafara si launtrica a fiecaruia dintre cei judecati decat mijloacele pe care le are un judecator obisnuit pentru a vedea faptele celui judecat in dosarul complet scris; precum si ca pacatosilor judecati nu le va mai ramane ca atare nici un mijloc de a nu recunoaste lucrurile pentru care ii vor da in vileag si ii vor osandi sfintii. Dar cine si cand scrie cartea vietii noastre in vederea judecatii sfintilor care va sa fie? Cred ca o scriem noi insine, si o scriem necurmat, chiar in timp ce faptuim sau cuvantam, poftim sau cugetam. Asa trebuie sa fie pentru ca noi sa nu avem pretext pentru a ne lepada de aceasta carte la judecata si a nu spune ca in ea candva cineva a scris ceea noi nu stim si nu de la noi vine. Dar unde sta aceasta carte? Cine stie in ce loc pazeste Judecatorul judecata scrisa, pana ce va veni vremea sa o descopere inaintea intregii lumi? Totusi, nadajduiesc ca nu vom gresi daca vom spune ca in inima fiecaruia dintre noi sta cartea vietii pentru judecata noastra ce va sa fie - acolo unde nu numai cei care il cunosc pe Dumnezeu, si legea Lui, si harul Lui, ci si paganii arata scris "dosarul penal" care impreuna-marturiseste cu constiinta lor si cugetele lor intru sine parandu-se ori si dandu-si raspuns de indreptatire (Rom. 2, 15), fiindca acest fenomen launtric nu este altceva decat o mai mica sau mai mare deschidere a cartii vietii, care in cele din urma se va deschide toata, de la inceput pana la sfarsit, si tot dinlauntrul nostru se va lumina fie cu lumina lina, fie cu foc mistuitor, in ziua cand va judeca Dumnezeu cele ascunse ale oamenilor(Rom. 2, 16). Se mai poate spune ca in insusi trupul nostru, care sub acoperamantul stricaciosului se pregateste de inviere, scriem ca intr-o carte viata noastra cu slove nebagate de seama acum, dar vadite pentru judecata noastra ce va sa fie. "Ca ce comori a castigat sufletul in sine acum", zice Sfantul Macarie, "acelea se vor descoperi si se vor arata atunci in el" (Omilia 5, 8), ba poate ca si in alte zidiri ale lui Dumnezeu, fiindca la Vazatorul tainelor se spune ca afara de osebita carte a vietii mai sunt si alte carti ce trebuie sa se deschida pentru judecata care se va face potrivit celor scrise in ele - precum ziceam, poate ca si in alte zidiri ale lui Dumnezeu, pe care le-am folosit in chip nelegiuit, le-am spurcat, le-am vatamat, se va arata judecata scrisa a vietii noastre de acum: de pilda, grosolanele noastre necuratii pe pamant si in apa, cuvintele noastre desarte in vazduh, urmele rautatii noastre in ceea ce a fost telul sau unealta faptelor noastre rele, urmele smintelilor noastre in cei pe care i-am smintit. Astfel, uciderea de frate a lui Cain, care nu a fost data in vileag de martori vii, a fost scrisa pe pamant cu sangele lui Avei - si Judecatorul Ceresc l-a dat in vileag tocmai prin acele slove nu numai deslusit citite, ci chiar vorbitoare, pe raufacatorul care nu isi recunostea fapta: glasul'sangeluifratelui taustriga catre Mine din pamant (Fac. 4, 10). Astfel, unul dintre viitorii judecatori dumnezeiesti ia dinainte rugina aurului si argintului ca martor impotriva iubitorilor de argint: rugina lor, spune el, va fi marturie asupra voastra (lac. 5, 3). In fine, insusi harul ce s-a salasluit in sfinti, pe care noi nu l-am primit (si nu din alta pricina, fara numai din samavolnica nepasare sau indaratnicie), credinta lor, nevointele lor, faptele lor bune (pe care indelung le-am avut inaintea ochilor in acesti oameni deopotriva cu noi supusi patimilor, dar carora nu le-am urmat) aratandu-se in Ziua Judecatii in deplina lumina vor face ca lucrarea judecatii sfintilor sa se rosteasca de la sine asupra noastra prin mijlocirea constiintei noastre, la fel cum Noe, fara sa faca tribunale, fara sa faca cercetare penala, prin insasi credinta cu care s-a mantuit de pieirea in potop a osandit lumea dintai, care nu crezuse: prin credinta, spune Apostolul, luand Noe raspuns de acele care inca nu erau vazute, temandu-se a facut corabie spre mantuirea casei sale, prin care, adica prin credinta, a osandit lumea (Evr. 11,7).
Iata cateva mici incepaturi, pe potriva adancii noastre nestiinte, ale cunoasterii privitoare la marea Judecata a lui Dumnezeu si a sfintilor lui Dumnezeu asupra noastra, a tuturor: mici pentru a ne face sa patrundem in tainele viitorului, dar poate ca nu atat de mici pentru a ne starni mantuitoarea frica de viitor. Daca ne infricosam de descoperirea catorva pacate ale noastre, care nu mai sunt chiar atat de tainice, inaintea catorva oameni pacatosi asemenea noua; daca ne tulburam inaintea tainicului martor si judecator al constiintei noastre, pe care Biserica ni-l da nu atat pentru osandirea, cat pentru stergerea pacatelor noastre, cum vom suferi descoperirea tuturor pacatelor noastre, chiar si a celor ascunse tocmai in adancul sufletului nostru, inaintea Soborului Sfintilor, celui cu adevarat a toata lumea, in fata tuturor oamenilor stiuti si nestiuti, in fata preacuratelor priviri ingeresti, in fata Celui ce sade pe scaunul slavei Sale, cand nu pocainta si iertarea vor cere darea in vileag a pacatelor noastre, ci iadul si focul vesnic? Daca o singura raza a asprului adevar, care a luminat un singur cuvant al faradelegii in cartea constiintei noastre, patrunde ca o sageata launtrul nostru, cum ne vor fi oare simtamintele cand cartea vietii noastre se va deschide, cand toate slovele ce pareau sterse ale pacatului se vor vadi in ea, cand tot ce este in fiinta noastra va infatisa judecata scrisa a trecutei noastre vieti, iar tot ce ne inconjoara se va arata ca nor de martori asupra noastra? O, judecata al carei gand ma clatina si cutremura! Cum voi suferi cand te vei descoperi in lucrarea ta cea deplina?
