Indemnul lui Hristos catre tanarul bogat
din Evanghelie de a-si vinde toate averile sale, de a imparti banii
saracilor si de a-I urma apoi lui Dumnezeu, poate fi inteles in cel
putin doua chipuri.
Unul literal, textual, concret, intrucat
afirmatia aceasta a lui Hristos este una dintre cele care intemeiaza si
temeluiesc monahismul (pentru ca ce altceva face calugarul, decat sa
lepede toate averile sale, tot prestigiul sau social, casa sa, parintii,
fratii, prietenii, si sa mearga spre a-si inchina viata intru totul lui
Dumnezeu si slujirii Evangheliei Sale prin jertfa si prin rugaciune
pentru intreaga lume pana in ceasul mortii?), dar si intr-un chip
simbolic, metaforic, adresat celor care, dintre crestini fiind,
vietuiesc in lume, intemeindu-si familii; anume, se cade lor (si acesta
este mesajul indemnului lui Hristos catre tanar) sa petreaca in viata
aceasta ca si cum nu ar avea nimic din aceste avutii, nimic din statutul
lor social, si sa fie gata oricand sa le lase pe toate pentru
marturisirea Evangheliei lui Hristos si pentru savarsirea poruncilor
dumnezeiesti.
Cu alte cuvinte, sa nu faca pogoraminte,
derogari, concesii de la nici una dintre datoriile crestine, sa nu
savarseasca faradelegi, nedreptati, incalcari ale legiuirilor
dumnezeiesti, pentru a-si salva casa, averile, familiile, statutul
social s.a.m.d. Mai degraba le lasam pe toate, mai curand ne riscam
trupul, cu toate ale lui, numai sa nu abdicam cu nimic pana in ultima
clipa a vietii de la calitatea noastra de crestini, de la chemarea
aceasta de a fi tuturor pilda de vietuire desavarsita, ca si madulare
vii, ce vrem sa fim, ale Bisericii lui Hristos.
Catre aceasta sa-L rugam pe Dumnezeu, sa
ne lumineze mintea spre a intelege cat suntem de pacatosi, cat suntem
de in urma tanarului bogat din Evanghelie - el insusi departe de
desavarsire - si, prin urmare, cata nevoie este de lepadarea pacatelor,
de despovararea de tot trecutul nostru cel neplacut lui Dumnezeu, si de
apucarea, in sfarsit, cu hotarare si cu statornicie, pe fagasul
mantuitor al Evangheliei lui Hristos.
Spovedanie, rugaciune, iubire de semeni,
smerenie fata de ceilalti, si lupta pana la sange impotriva pacatului:
acestea sunt armele duhovnicesti cu care ne indeamna Sfantul Apostol
Pavel sa ne intrarmam, si fara de care nu putem razbi nicicand impotriva
vrajmasilor de orice fel.
Parintele Protosinghel Policarp Stoian
(Extras din predica rostita la Schitul Bran, in Duminica a XII-a dupa Rusalii)
| 
