In scara treptelor sporirii unui suflet nevoitor, dupa eliberarea lui de patimi si iesirea sa in iluminarea dumnezeiasca, se afla discernamantul si perspicacitatea, care sunt cele mai comune harisme ale omului obisnuit. Afara de harisma mai presus de fire a perspicacitatii exista si perspicacitatea fireasca, pe care o au cei inteligenti, dupa o experienta deosebita castigata in nevointe indelungate impotriva patimilor si diavolilor.
Avand o astfel de experienta, multi Batrani pot sa vada de mai inainte si sa descrie fapte si situatii ale prezentului sau ale viitorului oamenilor chiar de la prima intalnire cu ei. Prima vedere, povestirea amanuntita, descrierea faptelor - asemanatoare cu cele ale experientei lor de mai inainte - ii face sa puncteze in chip exact situatiile predominante sau care se asteapta. Pana aici sunt puterile firesti ale perspicacitatii, care se poate numi si discernamant.
Cu mult mai inalt insa este discernamantul duhovnicesc, care este un dar exclusiv al harului, fiind rodul ascultarii amanuntite si a constiintei desavarsite in Hristos. Duhovniceasca perspicacitate, care porneste de la intuitie si urca treptat la perspicacitate, la mai inainte vedere si proorocie, este rodul si rezultatul Prea Sfantului Duh. Aceste harisme se dau treptat lucratorilor viei intelegatoare, celor ce se silesc pentru imparatia cerurilor, care se ia cu sila, care o si rapesc pe aceasta, dobandind insa si harismele ce duc catre dansa, dupa cuvantul Domnului: "Imparatia cerurilor se ia cu sila si cei ce se silesc o rapesc pe ea".
De multe ori intuitia este fireasca si la rudele de sange si se vede ca ea este o ramasita a starii noastre celei mai presus de fire de mai inainte de caderea protoparintilor. Uneori unele mame sau si frati care se iubesc simt ca sufera mult persoane inrudite cu ei. Aceasta se face de obicei in aceiasi vreme cand sufera celalalt si nu mai inainte sau dupa. Dar puterile si insusirile mai presus de fire ale perspicacitatii si harismele legate de ea raman in planurile suprafiresti, nesupuse rationamentelor si limitelor omului. Desigur este indraznet sa ne atingem de unele ca acestea noi, neinitiatii si neinsemnatii, dar nedumerirea ce ne face sa abordam invatatura referitoare la ele este de la pururea pomenitul Batran si experienta in acestea din auzite ma sileste sa spun putine, din multele ce am auzit, spre folosul celor interesati.
Precum exista perspicacitatea fireasca si cea mai presus de fire, din dumnezeiescul har, exista si una satanica, a celui viclean, prin inselare si influenta, pe care nu e greu sa o intalneasca cineva mai ales la cei mandri si neatenti. Din pacate, de multe ori am vazut in Sfantul Munte - si mai ales demult - astfel de inselati, despre care chiar si infatisarea lor exterioara marturisea tulburarea generala a intregii lor fiinte trupesti si sufletesti.
Diametral opusa acesteia, perspicacitatea duhovniceasca este dumnezeiasca avand toate manifestarile blandetii, pacii, netulburarii si dragostei, pentru ca mai degraba dragostea este toata puterea ei si in mare parte harazeste celor ce o au o predispozitie iubitoare fata de aproapele. Cel ce are aceasta harisma a perspicacitatii, dintr-o simtire adanca fata de aproapele, impreuna patimeste cu cel ce sufera, sau se veseleste cu cel sporit si cu bucurie comunica cu el cu multa smerenie, mahnindu-se pentru sine ca s-a facut cunoscut celorlalti, deoarece doreste cu inflacarare tacerea si nearatarea. Aceasta perspicacitate harismatica, expusa la inceput ca fiind dupa cea asemanatoare, fireasca, dobandita din experienta, este asemanatoare discernamantului, care este iarasi discernamant firesc si duhovnicesc, precum am spus.
Batranului toate acestea ii erau foarte cunoscute si le analiza si explica cu multa usurinta pe fiecare in amanunte. Desi de multe ori am observat perspicacitatea sa si la noi personal si la altii de departe, pe care i-am urmarit, totusi nu dadea atata importanta acestora, precum discernamantului, pe care-l pretuia mult ca pe mijlocul cel mai bun in neincetata lupta a razboiului nevazut, mai ales al nostru, al monahilor. "Sare, fiilor, e trebuinta de sare!", ne spunea el intelegand prin aceasta discernamantul.
Nu numai cand eram prezenti, ci si cand ne aflam departe de el, la ascultare, aflam in scrisorile ce ni le trimetea descrierea in amanunte a starii noastre si cele ce ni s-au intamplat in ascuns si la aratare. Deasemenea vedeam si instiintarea fara greseala ce o primea daca gresea cineva in credinta sau chiar in comportarea morala. Cand vedeam nerabdare in miscarile lui, intelegeam ca i s-a vestit ceva, fapt ce ni-l explica mai tarziu cand ramaneam singuri si-l intrebam. Ne spunea odata, cand s-a ivit un astfel de caz: "Acesta nu este ortodox". Si lucru de mirare era ca nici acela insusi nu cunostea aceasta despre sine. Iar asta am depistat-o odata cand ne-am apropiat de el; l-am cercetat si am aflat ca, intr-adevar, fara sa-si dea seama avea convingeri eretice si nu constientizase faptul acesta. Batranul cunostea deasemenea si greselile morale, pana si cea a ispitei de noapte. Iar pe persoanele duhovnicesti cunoscute lui le instiinta despre cele ce li se vor intampla, precum ei insisi ne spuneau. Cu toate acestea, precum am spus, nu dadea atata importanta acestora, precum vredniciei discernamantului.
Odata l-am intrebat: "Parinte, ce este deosebirea duhurilor?" Si-mi spune: "Mai intai iti doresc sa o dobandesti, insa asculta ce este: este diagnoza harismelor duhovnicesti si cand lucreaza fiecare; care se recomanda in care se pune in aplicare, cand se arata si ce trebuie atunci de la om; cand se retrage si cum trebuie omul sa ia aminte si sa lucreze. Cel ce are aceasta harisma cunoaste deasemenea si felul inselarii, care in aparenta se nevoieste sa se prezinte ca har, cu masti greu de depistat si infatisari de inger. Este deci foarte greu si este trebuinta de nevointa aspra pentru a se redobindi in cazul cand acesta se retrage din pricini care, din pacate - in mod inevitabil se intampla in micimea omeneasca. Pentru voi este mai pretios discernamantul decat proorocia. Inainte vederea si proorocia ajuta si zideste in parte Biserica. Discernamantul insa zideste si desavarseste mai intai insusi pe cel ce are aceasta harisma si apoi foloseste si pe ceilalti, pentru ca stie si locurile si pe vrajmasi si razboiul. La asa ceva face aluzie Pavel cand spune: "caci gandurile lui nu ne sunt necunoscute". Ierarhizarea acestei stari duhovnicesti inalte este demna de a fi considerata ca sarea discernamantului, pentru ca de multe ori ramane cineva pe loc - multumit in simtamintele ce izvorasc din oarecare lucrare a sa - si nu inainteaza mai sus din pricina acestei stari pe loc a sa. Si nu numai atat. Unii se intorc inapoi, considerand ceea ce au intalnit ca fiind de prisos sau nesigur".
Noua ne-a fost frica ca mergem inainte in analiza subtirimii acestei diagnoze, insa el completa, zicand: "S-a sfarsit cuvantul. Destul ati auzit. Faceti-va si ramaneti smeriti si niciodata nu vi se va stinge acest opait al discernamantului, pentru ca intr-adevar, celor smeriti Dumnezeu le da harul Sau".
Nu voi uita niciodata cat insista recomandandu-ne staruinta si rabdarea ce se cer pentru redobandirea harului cand acesta se retrage din pricina noastra. Ne spunea: "Nu este atat de mare osteneala fiilor, sa dobandeasca cineva harul lui Dumnezeu, deoarece ca un Preabun, El "nu da Duhul cu masura". Insa foarte mare este osteneala de a-l redobandi dupa retragerea lui din vinovatia omului. Si de aceea multi l-au aflat cand au pornit, dar putini l-au redobandit dintre aceia de la care s-a retras."
Ce lucrare minunata a lui Dumnezeu, Cel ce le harazeste pe toate! "In ziua in care cel pacatos se va intoarce de la calea cea rea a lui, nu voi mai pomeni pacatele sale", spune Domnul. Dar "in ziua in care cel drept se va abate de la dreptatea sa, nu voi mai pomeni dreptatea sa si voi fi piedica impotriva lui!" Ingaduinta, mai intai celor ce cer sa intre, asprime pentru cei ce continua cu neatentie.
In cadrul harismei luminate a discernamatului se cuprinde si intelegerea dreapta a Scripturii si a tuturor scrierilor Sfintiilor Parinti. Dupa cuvantul stapanesc "orice astfel de carturar poate scoate din vistieriile sale noi si vechi", "nu in cuvinte invatate ale intelepciunii omenesti, ci ca invatate de la Dumnezeu".
