Dintre multele lucruri pe care le arata Scriptura inspirata de Dumnezeu si pe care trebuie sa le realizeze cei care s-au hotarat sa fie bine-placuti lui Dumnezeu, am socotit necesar sa mentionez acum, intr-o scurta enumerare, numai pe acelea pe care in prezent le discutati intre voi, asa cum am invatat din Sfanta Scriptura, expunand pentru fiecare dovada care este usor de inteles pentru cei care se indeletnicesc cu lectura (Sfintei Scripturi), care vor fi in masura s-o faca inteleasa si altora.
Crestinul trebuie sa se socoteasca partas (vrednic) chemarii ceresti (1) si sa se poarte in chip vrednic de Evanghelia lui Hristos (2).
Crestinul nu trebuie sa fie usuratic (3) si sa nu se lase indepartat de cineva de la amintirea lui Dumnezeu si de la voile si judecatile Lui. Crestinul trebuie sa devina in toate mai presus de judecatile dupa lege, nici sa nu jure, nici sa nu minta (4).
Nu trebuie sa defaimeze (5), nici sa nu batjocoreasca (6), nici sa nu se certe (7), sa nu se razbune singur (8), sa nu rasplateasca raul cu rau (9), nici sa nu se manie (10).
Trebuie sa fie indelung-rabdator (11), si sa mustre la timp potrivit pe cel ce se razbuna (12) nu insa din patima razbunarii, ci din dorinta indreptarii fratelui, dupa porunca Domnului (13).
Nu trebuie sa spuna ceva impotriva fratelui care nu este de fata, cu scopul de a-l cleveti, ceea ce este calomnie, chiar daca ar fi adevarate cele spuse (14).
Trebuie sa dispretuiasca pe cel care calomniaza pe fratele (15). Nu trebuie sa spuna vorbe de rusine (16).
Nu trebuie sa rada si nici sa nu tolereze pe cei care rad (17).
Nu trebuie sa vorbeasca cuvinte rele, spunand ceva care nici la folosul celor care asculta nu duce, nici la familiaritatea necesara si ingaduita cu Dumnezeu nu contribuie (18). Asa incat si cei care lucreaza sa se ingrijeasca, atat cat este posibil, sa lucreze cu liniste si sa se adreseze cu cuvinte cuviincioase celor care sunt incredintati sa randuiasca cuvantul ca discernamant spre zidirea credintei, ca sa nu intristeze Duhul cel Sfant al lui Dumnezeu.
Nu se cuvine ca vreunul care vine de la altii sa indrazneasca sa se apropie sau sa vorbeasca cuiva dintre frati, inainte ca aceia care au primit sarcina supravegherii in toate sa fie cercetati cum place lui Dumnezeu spre folosul comun.
Nu trebuie sa fie robit de vin (19), nici sa nu fie stapanit de patima pentru mancare de carne (20), nici, in general, sa nu devina lacom pentru orice mancare sau bautura (21), pentru ca cine se lupta, se infraneaza de la toate (22).
Din cate se dau fiecaruia spre folosire, nu trebuie sa aiba nimic ca al sau propriu sau sa inmagazineze (23), ci fiind atent cu grija pentru toate, ca si cum apartin lui Dumnezeu, sa nu dispretuiasca nimic din cate intamplator sunt aruncate sau puse deoparte. Nimeni sa nu socoteasca ceva ca al sau (proprietate), ci ca fiindu-i incredintat de Dumnezeu spre slujirea fratilor care formeaza o inima si o simtire (24), astfel si sa gandeasca si sa faca toate, si fiecare (sa ramana) in randul cetei sale (25).
Nu trebuie sa carteasca (26), nici de stramtorare din lipsa celor necesare, nici de oboseala din munca, pentru ca in orice imprejurare, judecata o au cei carora li s-a incredintat puterea (autoritatea) corespunzatoare.
Nu trebuie sa faca strigare sau alta manifestare sau miscare, in care se manifesta manie (27) sau indepartare de incredintarea ca Dumnezeu este de fata (28).
Glasul sa fie potrivit dupa imprejurare.
Nu trebuie sa raspunda cuiva sau sa faca ceva cu obraznicie si dispret (29), ci sa dovedeasca in toate si fata de toti ingaduinta (30) si cinste (31).
Nu trebuie sa faca semne din ochi cu viclenie sau sa foloseasca alta forma sau miscare a unui membru (a corpului), care intristeaza pe frate sau dovedeste dispret (32).
Nu trebuie sa se impodobeasca in imbracaminte sau incaltaminte, ceea ce dovedeste desertaciune (mandrie) (33).
Trebuie sa foloseasca lucruri simple pentru nevoile corpului.
Nu trebuie sa cheltuiasca nimic mai mult decat cele necesare sau pentru lux, ceea ce este abuz (necumpatare).
Nu trebuie sa caute cinstiri si sa urmareasca intaietate (34).
Trebuie ca fiecare sa socoteasca pe toti ceilalti mai de cinste decat pe sine (35). Nu trebuie sa fie razvratit (nesupus) (36).
Cel care poate sa lucreze, daca nu lucreaza, nu trebuie sa manance (37), ci chiar si cel care se indeletniceste cu ceva dintre faptele spre marirea lui Hristos, trebuie sa se forteze pe sine pentru implinirea lucrului dupa putere (38).
Fiecare trebuie sa faca toate prin examinarea proiestosilor cu cuvantul si invatatura, chiar si mancarea si bautura, asa incat si acestea sa se faca spre slava lui Dumnezeu (39).
Nimeni nu trebuie sa treaca de la o lucrare la alta fara examinarea celor care au puterea (autoritatea) sa rnduiasca asemenea lucruri, in afara de cazul cand pe cineva, pe neasteptate, l-ar chema o nevoie urgenta in ajutorul celui lipsit de puteri.
Trebuie ca fiecare sa ramana la ceea ce a fost randuit si sa nu treaca din proprie initiativa la lucrari straine, afara de cazul cand cei care au raspunderea pentru asemenea (situatii) ar socoti ca cineva are nevoie de ajutor.
Nimeni nu trebuie sa se gaseasca in alt atelier decat cel al sau.
Nu trebuie sa faca ceva fata de cineva din duh de contrazicere sau cearta.
Nu trebuie sa fie invidios pentru succesul altuia, nici sa nu se bucure pentru defectele cuiva (40).
In dragostea lui Hristos, trebuie sa se intristeze si sa se mahneasca pentru defectele fratelui, dar sa se bucure pentru realizarile lui (41).
Nu trebuie sa fie indiferent pentru cei care pacatuiesc sau sa stea linistit pentru ei (42).
Cel care mustra trebuie sa mustre cu toata indelunga-rabdare (43), cu frica de Dumnezeu si cu scopul sa intoarca pe cel pacatos (44).
Cel mustrat sau pedepsit trebuie sa fie primit cu bunavointa, cunoscand folosul sau in indreptare.
Cand cineva este acuzat, nu trebuie ca altul sa contrazica pe acuzator inaintea aceluia sau a altor cativa. Dar daca vreodata s-ar intampla ca acuzatia sa apara cuiva nedreapta, (acesta) de la sine sa ia cuvantul pentru cel acuzat si, fie sa-l lamureasca, fie sa se lamureasca.
Trebuie ca fiecare, in masura in care ii este posibil, sa linisteasca (imblanzeasca) pe cel care are vrajmasie impotriva lui. Nu trebuie sa se pastreze ranchiuna impotriva celui care a pacatuit si se caieste, ci sa fie iertat din inima (45).
Trebuie ca acela care spune ca se pocaieste pentru pacat, sa se intristeze nu numai pentru pacat, ci sa si faca roade vrednice de pocainta (46).
Cel care a fost pedepsit pentru pacate anterioare si a fost gasit vrednic de iertare, daca va gresi din nou, isi pregateste siesi judecata maniei dumnezeiesti mai rea (aspra) decat cea dinainte (47).
Cel care dupa prima si a doua mustrare persista in greseala lui (48), trebuie sa fie aratat proiestosului, pentru ca astfel, fiind mustrat de mai multi, sa se rusineze (49). Dar daca nici astfel nu se va indrepta, sa se taie ca sminteala a celorlalti si "sa fie privit ca un pagan si ca un vames" (50), spre siguranta celor care lucreaza instruirea ascultarii, potrivit celor spuse : "Cand se prabusesc cei fara de lege, se infricoseaza cei drepti"(51). Dar trebuie sa se si planga pentru el, ca de un madular taiat din corp.
Soarele nu trebuie sa apuna peste mania fratelui (52), ca nu cumva noaptea sa-i duca la deplina invrajbire si in ziua judecatii sa-i copleseasca delictul neinlaturat.
Nu trebuie sa astepte prilej potrivit pentru indreptarea lui (53), pentru ca nu este sigur pentru ziua de maine; in realitate multi planuiesc multe pentru ziua de maine, dar n-o mai apuca (ajung).
Nu trebuie sa abuzeze de incarcarea peste masura a pantecelui, de la care provin inchipuirile (imaginatiile) de noapte.
Nu trebuie sa se forteze la lucru peste masura si sa depaseasca limitele moderatiei, potrivit Apostolului, care a spus : "Ci, avand hrana si imbracaminte, cu aceasta vom fi indestulati" (54), pentru ca abundenta, dincolo de necesitate, produce chipul avaritiei (lacomiei), iar lacomia a fost declarata ca inchinare la idoli (55).
Nu trebuie sa fie avar (56), nici sa nu stranga lucruri nefolositoare, de care nu are nevoie.
Cel care se alatura lui Dumnezeu, sa imbratiseze saracia pentru totdeauna si sa fie strapuns (fixat) in teama de Dumnezeu, potrivit celui care a spus : "Strapunge cu firea Ta trupul meu, ca de judecatile Tale m-am temut" (57).
Sa dea Domnul ca sa primiti cele spuse, cu toata intelegerea, asa incat sa dovediti roade vrednice de Duhul spre slava lui Dumnezeu, prin gratia lui Dumnezeu si cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.
