Nu e nevoie sa mai spunem ca tanarul trebuie sa se pazeasca a nu cadea in aceasta cumplita stramtoare. Nu calca pe acest drum! Alunga semnele care il vestesc - tristetea aceea fara sens si simtamantul de singuratate. Impotriveste-te fatis. Daca te-ai intristat, nu te lasa in voia visurilor, ci indreapta-ti atentia asupra vreunui lucru de seama si va trece. Daca ti s-a facut mila de tine, sau te gandesti cat de bun esti, grabeste a te dezmetici si alunga toanele acestea cu o anume severitate si hotarare fata de tine insuti, limpezindu-ti mai cu seama gandul sanatos al usuratatii celor ce-ti trec prin minte.
O smerire sau o micsorare de sine, voita ori intamplatoare, in acest caz ar fi ca apa turnata peste foc. Trebuie avut grija ca acest simtamant sa fie inabusit si alungat mai ales pentru ca el porneste o miscare. Daca te vei opri aici, nu se va mai petrece nimic; nu vei mai avea nici dorinta de a placea in mod deosebit altora, nici de a te imbraca cu haine frumoase, nici de a iesi tot timpul la plimbare. Daca acestea navalesc, lupta-te cu ele. Cea mai buna aparare sta in cea mai severa randuiala in toate: in lucrarile trupului si inca mai mult in lucrarea mintii. Sporeste-ti studiile, stai acasa, nu te deda la distractii. Daca trebuie sa iesi, pazeste-ti simturile, fereste-te de persoanele de sex opus si - mai ales roaga-te.
Pe langa aceste primejdii care vin din insusirile tineretii, mai sunt doua. Mai intai, un fel de a cugeta care ridica in slavi cunoasterea rationala sau ratiunea personala. Un tanar socoate drept titlu de cinste sa arunce o umbra de indoiala asupra a tot ceea ce exista, lasand la o parte cele ce nu se potrivesc masurii cu care judeca el lucrurile. Aceasta este de ajuns pentru a-si smulge din inima trairea care se naste din credinta, prin Biserica, si ramane singur.
Cautand inlocuitori pentru ceea ce a lepadat, se arunca in teorii faurite fara nici o legatura cu Adevarul dumnezeiesc; se incalceste in acestea si izgoneste din mintea sa toate adevarurile de credinta. Prapadul e inca si mai mare daca aceste teorii ii sunt puse la indemana in scoli si daca un astfel de duh stapaneste acolo. Oamenii de astazi cred ca intra in stapanirea adevarului, dar nu fac decat sa stranga idei cetoase, desarte si ciudate, in cea mai mare parte a lor impotrivindu-se ehiar simtului realitatii; numai ca aceste idei ii atrag pe cei nepriceputi si devin un idol pentru tanarul iscoditor.
In al doilea rand este felul lumesc de a cugeta. Chiar daca acesta ar putea sa para folositor, atunci cand domina intr-un tanar se dovedeste o adevarata pacoste. Se arata printr-o viata dusa incoace si incolo de senzatiile primite prin simturi, printr-un fel de a fi in care persoana zaboveste foarte putin in launtrul ei, fiind mai mereu in afara, fie in visuri sau realitate. Cugetand astfel, omul uraste viata launtrica si pe cei care vorbesc despre ea si o traiesc.
Pentru el, adevaratii crestini sunt niste mistici cu mintile zdruncinate sau niste prefacuti si asa mai departe. Nu poate ajunge la intelegerea adevarului, fiind impiedicat de duhul lumii atat de prezent in cercurile de viata lumeasca in care tanarul este ingaduit fara nici o retinere, ba chiar e sfatuit sa intre. Prin legatura cu ele, toate ideile si obiceiurile stricate ale lumii sunt presarate in sufletul deschis al tanarului, care nu a fost prevenit din timp si nici pregatit sa li se impotriveasca. El acum isi formeaza o privire asupra vietii, iar acest duh lumesc se intipareste in el ca in ceara, iar el fara sa vrea ii devine fiu. Dar a fi un astfel de fiu e tot ce poate fi mai potrivnic infierii noastre de catre Dumnezeu in Hristos Iisus.
Si asa, iata care sunt primejdiile ce pandesc pe un tanar pentru ca este tanar! Si cat de greu este sa le faci fata! Insa pentru cel care s-a sculat si s-a hotarat sa se inchine lui Dumnezeu inainte de a veni anii tineretii, aceasta varsta nu e chiar atat de primejdioasa. Trebuie doar sa rabde putin, dar apoi va veni cea mai senina si fericita odihna. Pastreaza cu grija fagaduinta vietii crestine curate in tot acest rastimp, iar apoi vei putea trai cu o anumita trainicie sfanta, de nezdruncinat. Oricine a trecut neprimejduit prin anii tineretii, a navigat, asa-zicand, de-a lungul unui rau navalnic si zbuciumat si, privind in urma, binecuvinteaza pe Dumnezeu. Un altul, insa, cu lacrimi in ochi, se intoarce cu adanca parere de rau, blestemandu-se pe sine.
Niciodata nu vei mai recapata ceea ce ai pierdut in vremea tineretii. Oare va mai dobandi vreodata cel cazut ceea ce are cel ce nu a cazut?
