Credinta si frica de Dumnezeu conduc la constiinta pacatului, care la randul ei naste pocainta dureroasa pentru raul savarsit si nazuinta fierbinte pentru binele ce trebuie savarsit. Este lucrarea launtrica a innoirii omului vechi printr-un om nou, renascut prin harul Spovedaniei.
Daca harul Botezului ofera credinta, harul Spovedaniei sustine neincetata lupta cu pacatul si necontenita innoire in duh. Pornind de la pacatele grave cu fapta, constiinta se judeca pe sine in fata lui Dumnezeu, pana ce omul ajunge sa curateasca gandurile si intentiile cele mai fine din launtrul lui.
Constiinta pacatului dovedeste capacitatea omului de a se invinge pe sine insusi, raul din lume si duhurile satanice din vazduh. Crestinul este biruitor nu prin orgoliu, dovada a inconstientei, ci prin smerenie, dovada a constiintei limitelor conditiei omenesti.
Adesea insa constiinta este impietrita si de aceea trebuie folosite prilejurile de venire in simtire a constiintei, care dau o transparenta a miscarilor launtrice si exterioare. Suferintele sunt dascalul cel mai eficace al constiintei pacatului, desi acolo unde nu exista credinta, in loc sa curateasca, ele inraiesc si mai mult omul.
Pocainta incepe cu durere, parere de rau si lacrimi amare si cu hotararea de a nu mai pacatui, dar termina in bucuria pacii launtrice, in dulceata iubirii care desavarseste, in negraita contemplare a lui Dumnezeu. Pocainta nu numai ca ne smulge din egoism si trufie, dar prin ea eul moare pentru a via Hristos in om.
Constiinta pacatului este vederea Legilor lui Dumnezeu, e un control necontenit de sine, e innoirea care sfarseste in desavarsire. Insa nu constiinta pacatului, nu severitatea si autenticitatea pocaintei purifica si desavarsesc omul, ci harul lui Dumnezeu125. Constiinta pacatului este o lucrare directa a harului, in vreme ce spovedania este lucrarea harului mijlocita prin Sfanta Taina.
Spovedania este un proces al constiintei, o adevarata arta ori o stiinta atotcuprinzatoare si se face metodic. Un mod gresit de pocainta poate conduce pe om la grave erori de fond ori la esecuri repetate. Nu-i nici o alta intreprindere mai fina decat lucrata cu sufletul oamenilor, cu ceea ce au mai intim si mai scump in ei. Duhovnicul are de indeplinit, pe langa rolul de iconom al harului, pe acela de sculptor al launtrului oamenilor si de pastrator al tainelor constiintelor lor.
Nu putem incheia aceste ganduri despre constiinta pacatului fara a aminti ca exista in mod natural, ereditar, social, cultural, politic si o constiinta colectiva a pacatului, intrucat exista un pacat colectiv si o raspundere colectiva. Cu cat responsabilitatile sunt mai mari in lume, cu atat se cuvine a fi mai acuta si constiinta pacatului la cei ce le poarta. Si cu atat mai vasta si mai importanta apare misiunea duhovnicilor, cu cat ei mladiaza constiintele complexe si majore ale elitelor lumii.
Fericita va fi lumea cand oamenii care iau decizii si deschid orizonturi noi, cei ce fac legi, cei ce scriu, cei ce invata, cei ce cunosc, deci toti cei ce inrauresc colectivitatea prin activitatea lor, si in primul rand preotii care se indeletnicesc cu cele sfinte, vor sta cu constiintele treze in fata lui Dumnezeu in lucrarea ce o savarsesc.
