1. Firea dumnezeiasca nu o poate privi cineva cum este. Caci e cu desavarsire de nevazut si dincolo de toata mintea; si intrece puterea ratiunii. Nu se cunoaste decat ea singura prin Sine. Aceasta ne-o spune Hristos zicand: "Nimenea nu cunoaste pe Fiul decat numai Tatal; nici pe Tatal nu-L cunoaste cineva cine este, fara numai Fiul si cel caruia voieste Fiul sa-L descopere" (Matei 15, 27).
Deci frumusetea exceptionala a lui Dumnezeu si Tatal ne-a aratat-o Unul Nascut, infatisandu-Se pe Sine insusi ca un chip stralucitor. De aceea zice: "Cel ce M-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal" (Ioan 14, 9). Iar pe Fiul il vedem atat cu ochii inimii, cat si cu ai trupului cand primind starea de golire (chenoza), S-a pogorat in cele ale noastre, desi este in chipul si in egalitatea lui Dumnezeu si Tatal si S-a nascut din El dupa fire. Caci a spus Baruch, aratand, precum socotesc, pe Cuvantul: "Acesta e Dumnezeul nostru si nu se va adauga altul la El. Aflat-a toata calea stiintei si a dat-o pe ea lui Iacob, slugii Sale si lui Israel cel iubit al Sau. Dupa aceasta S-a aratat pe pamant si impreuna cu oamenii a umblat" (Baruch 3, 36-38).
Dar si dumnezeiescul David ne-a spus mai inainte in mod lamurit: "Dumnezeul dumnezeilor, Domnul a grait si a chemat pamantul de la rasaritul soarelui pana la apus. Din Sion este stralucirea frumusetii Lui. Dumnezeu va veni in chip aratat, Dumnezeul nostru, si nu va tacea" (Ps. 49, 1-3).
Caci s-a pogorat in chip de foc pe muntele Sinai. Dar ca acelea erau chip (tip) si altceva nimic, ne incredinteaza Hristos insusi. Multimea iudeilor socotea ca vede cu adevarat firea negraita, prin mijlocirea lui Moise si prin conducerea lor in Horeb si prin strangerea lor in adunare (in biserica) sub muntele Sinai. Si fiindca cutremura pe ascultatori si sunetul patrunzator al trambitelor ce se auzea sus, socoteau ca s-au facut auzitori ai glasului dumnezeiesc. Dar ca acestea le cugetau copilareste, ii incredinteaza lamurit Dumnezeu, zicand: "Glasul Lui l-ati auzit si chipul Lui nu l-ati vazut" (Deut. 4, 12). Si cuvantul Lui nu-l aveti ramanand in voi, pentru ca nu credeti Celui ce vi L-a trimis pe Acela. Deci cei ce am crezut, am vazut in Fiul pe Tatal; pentru ca am primit si pe Cuvantul Lui.
De aceea am si fost rascumparati. Caci ne-a mantuit nu un sol (un trimis), nu un inger, nu legea data prin Moise, ci insusi Domnul, dupa cum s-a scris (Evr. 2, 16). Iar ca ceea ce spun e adevarat, vom sti si prin cele scrise, care zic: "Si a zis: Eu sunt Dumnezeul tatalui tau, Dumnezeul lui Avraam si Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacob. Si si-a intors Moise fata sa, caci se temea sa priveasca drept inainte la Dumnezeu" (Ies. 3, 6).
Priveste slabiciunea legii. Se arata pe Sine Dumnezeul tuturor, dar facandu-Se aratat, Moise isi intoarce fata. Acesta inca ne este semn lamurit ca nici fiii nu pot privi slava dumnezeiasca a Fiului, desi li se arata spre a-i conduce la cunostinta. De aceea a si spus prin glasul lui Isaia: "Aflat M-am facut celor ce nu Ma cautau; aratatu-M-am celor ce nu intrebau de Mine. Zis-am: iata sunt la neamul celor ce nu intrebau de Mine. Zis-am: iata sunt la neamul celor ce nu M-au cunoscut pe Mine. Toata ziua am intins mainile Mele spre un popor care nu M-a ascultat si Mi s-a impotrivit" (Isaia 65, 1-2).
Asadar, n-au vazut slava lui Hristos cei ce si-au intors ochii intelegerii de la El. Si aceasta socotesc ca este ceea ce s-a spus prin glasul proorocului despre ei: "Si au intors catre Mine spatele si nu fata lor" (Ier. 2, 27). Dar scrie si dumnezeiescul Pavel: "Pana in ziua de astazi, ramane la citirea Vechiului Testament, acelasi acoperamant, care nu le descopera ca in Hristos inceteaza. Ci pana astazi, cand se citeste Moise, zace pe inima lor un acoperamant. Iar cand se vor intoarce catre Domnul, se va ridica acoperamantul. Iar Domnul este Duhul. Si unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea" (II Cor. 3, 14-17).
Iar noi cei ce am crezut nu ne temem sa privim inainte spre Dumnezeu, ci precum a spus iarasi dumnezeiescul Pavel: "Cu fata descoperita privim slava Domnului oglindind-o" (II Cor. 3, 18).
Se intoarce deci fata lui Moise. Apoi zicand Dumnezeu ca el trebuie sa mearga impreuna cu batranii fiilor lui Israel la Faraon cel inspaimantat, ca sa-i anunte ca Dumnezeu a chemat pe cei din Israel ca sa-I jertfeasca Lui in pustie, adaugand ca trebuie sa-i jefuiasca pe Egipteni, a spus sa ceara fiecare femeie de la femeia vecina si de la sotul ei vase de argint si de aur si imbracaminte. "Si a raspuns, Moise: Iar de nu vor crede si nu vor asculta de glasul meu (caci vor zice: nu s-a aratat tie Dumnezeu), ce voi zice catre ei? Si i-a zis lui Domnul: Ce e aceasta ce ai in mana ta? Iar el a zis: Un toiag. Si i-a zis: Arunca-l pe pamant. Si l-a aruncat pe el pe pamant si s-a facut sarpe. Si a fugit Moise de el. Si a zis Domnul catre el. Intinde mana ta si prinde-l de coada. Intinzand deci mana, l-a prins de coada si s-a facut toiag in mana lui. Ca sa creada tie ca ti s-a aratat Domnul Dumnezeul parintilor tai, Dumnezeul lui Avraam si Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacob" (Ies. 4, 1-5).
2. Moise se temea sa nu para fiilor lui Israel ca e un mincinos si un nascocitor de povesti desarte spunand ca i s-a aratat Dumnezeul tuturor si i-a poruncit sa le spuna ca trebuie sa se elibereze cu putere de stapanirea Egiptenilor. De aceea i-a fagaduit sa faca o minune si sa savarseasca cele mai presus de firea oamenilor, prefacand toiagul in sarpe ca sa vada ca intr-adevar nu lucreaza de la sine, ci ca e aducatorul unor hotarari de sus si de la Dumnezeu. Caci ceea ce se intampla cu toiagul cazut pe pamant era un semn adevarat in care toti am crezut ca inchipuieste venirea Cuvantului in cele ale noastre.
Caci Scriptura de Dumnezeu insuflata aseamana pe Cuvantul nascut din Dumnezeu cu un toiag, deoarece toate se sprijina pe El. Fiindca "cu Cuvantul Domnului, toate s-au intarit" (Ps. 32, 6). Si: "Domnul sprijineste pe cei drepti" (Ps. 36, 17). Pentru ca am fost supusi Tatalui prin Fiul. Si ca aceasta e adevarat o spune El insusi: "Si ii voi duce pe ei sub toiagul Meu" (Isaia 10, 24).
Toiagul este pe langa aceasta si simbolul Imparatiei. Si Dumnezeu si Tatal tuturor imparateste prin Fiul. Pe El il inchipuie si toiagul lui Aaron ce odrasleste in Sfanta Sfintelor. Tot pe El il inchipuie si toiagul din radacina lui Iesei, care ne mangaie pe noi toti duhovniceste si sustine pe toti cei ce cred statornic in bine, potrivit cu lauda ce se aduce in Psalmi Dumnezeului si Tatalui tuturor: "Toiagul Tau si nuiaua Ta, ele m-au mangaiat" (Ps. 22, 4).
Deci Fiul este toiag. Dar pana ce era in mana Tatalui si in inaltimile Dumnezeirii, nefacut ca noi, petrecem in lume ca necredinciosi, nenorocitii de noi. Caci rataceam, inchinandu-ne (slujind) zidirii si supusi tiraniei duhurilor necurate. Dar dupa ce (ca sa vorbim mai trupeste spre folosul intelegerii duhovnicesti) parasind inaltimile slavei Sale si oarecum mana Tatalui, s-a pogorat din cer pe pamant s-a facut ca noi si de un chip cu cei de pe pamant, cei ce eram plini de rautate. Caci Fiul insusi ne-a numit rai, zicand: "Daca voi rai fiind, stiti sa dati daruri bune, fiilor vostri, cu atat mai mult Tatal vostru Cel din ceruri va da cele bune celor ce cer aceasta" (Matei 7, 11).
De aceea spunem ca s-a facut si sarpe, pentru ca a luat asemanarea cu noi si s-a facut in acelasi chip cu noi. Si e rau omul daca se compara cu bunatatea lui Dumnezeu. Deci s-a preschimbat toiagul in sarpe. Fiindca Unul Nascut S-a facut om si s-a socotit intre cei faradelege si s-a numit rau impreuna cu noi, desi dupa fire este bun, mai bine zis insusi Binele. Dar ca dupa ce S-a facut Unul Nascut ca noi, noi L-am primit, dar multimea iudeilor nu L-a iubit (caci s-a despartit de El), se arata lamurit din Sfanta Scriptura: "Si a intors Moise fata lui" (Ies. 3, 6). Caci socotind ca era rau, n-au avut indrazneala sa creada in El, ci mai mult L-au omorat si L-au rastignit cu cei rai.
Dar dupa o vreme primind pe Hristos, e cunoscut ca nu e nicidecum rau, ci mai degraba vom sti prin fapte ca e sprijin si tarie duhovniceasca celor ce cred. Dumnezeu intoarce pe Moise care si-a intors fata. Caci dupa ce a prins sarpele, acesta s-a facut toiag in mana lui.
Asadar, celor ce nu-L cunosc li se pare ca e rau pentru asemanarea cu noi; dar daca cineva il prinde prin credinta, afla ca e toiag si sprijin. Deci e un semn dumnezeiesc vrednic de credinta cel despre toiag si poate convinge pe cei din Israel, sau pe toti cei de pe pamant, ca Dumnezeu i-a cercetat. Dar cei ce au bolit mult de neascultare si au ajuns in afara nadejdii de-a putea scapa de dusmania intiparita in ei si aveau nevoie de multe minuni pentru aceasta, cu greu au fost chemati la ascultare.
3. Iarasi a zis Dumnezeu catre sfintitul Moise: "Baga mana ta in sanul tau. Si a bagat mana in sanul lui si s-a facut mana lui alba ca zapada, de lepra. Si a zis iarasi: Baga mana ta in sanul tau. Si a bagat mana lui in sanul lui si a scos mana din sanul lui si a capatat iarasi culoarea trupului sau" (Ies. 4, 6-7). E un lucru dumnezeiesc a putea scapa pe cineva de lepra. Caci bolile ajunse la atata putere incat nu mai cedeaza experientei doctorilor, au nevoie de puterea de sus careia nimic nu i se impotriveste, ci toate se lasa calcate si supuse.
Iar lepra este una din bolile de nevindecat. Ca cele ce sunt fara nadejde pentru oameni si noua cu neputinta, Lui ii sunt cu putinta si nimic nu este de nebiruit de El, a lasat sa se inteleaga Dumnezeul tuturor prin vindecarea mainii lui Moise, imbolnavita de lepra. Aceasta a facut-o ca sa stie cei chemati, adica cei din sangele lui Israel, ca chiar daca li se pare ca nu pot scapa de nenorocirea supunerii lor sub prigonirile Egiptenilor si de robia sub aceia de care sufera ca de o boala de nevindecat, El este medicul atotputernic, care stie si poate sa alunge si cele mai grele boli cu usurinta si fara osteneala si in vremea cea mai scurta. Caci indata ce-a bagat Moise mana in san, s-a si eliberat de boala.
Dar lucrul acesta ascunde, socotesc, si un alt inteles. Caci traind timp indelungat in Egipt, fiii lui Israel au cazut din frumusetea moravurilor mostenite de la inceput si de la parinti, lunecand in obiceiurile localnicilor si coborand adanc in ele, dupa cuvantul apostolului: "S-au inchinat zidirii, in locul Ziditorului" (Rom. 1, 25). Ba s-au rostogolit si in tot felul de necuratii si au ajuns la o minte moarta si ratacita. Caci lepra e semnul necuratiei si al mortii. Dar prin minune au invatat ca daca ii primeste Dumnezeu iarasi in sanul Lui, nu le va fi greu sa scape de necuratie si vor lepada foarte usor intinaciunea ce le-a venit din moartea spirituala. Acesta e cuvantul nostru despre aceasta.
Dar voi incerca sa arat ca in mana lui Moise imbolnavita de lepra si curatita de ea este schitata iarasi taina lui Hristos.
Evanghelistul Ioan ne marturiseste ca "toate prin Fiul s-au facut si fara de El nu s-a facut nimic" (Ioan 1, 3). Fiindca Tatal toate le lucreaza prin Fiul, de Dumnezeu insuflata Scriptura numeste pe Fiul mana si bratul si dreapta Tatalui. De fapt, dumnezeiescul Isaia zice: "Doamne! Cine a crezut auzului nostru? Si bratul Domnului cui s-a descoperit?" (Isaia 53, 1). Caci nenorocitii de Iudei au ramas invartosati si neinfranati si bolesc mult de neascultare. Iar dupa ce David a spus ca, cu Cuvantul Domnului cerurile s-au intarit, prin glasul proorocilor Dumnezeu si Tatal a afirmat zicand: "Eu prin mana Mea am intarit cerul" (Isaia 48, 13). Dar a adaugat si altfel: "Eu sunt Dumnezeul tau, Cel ce te-am intarit pe tine si ti-am ajutat tie si te-am asigurat pe tine cu dreapta Mea cea intru dreptate" (Isaia 41, 10). Deci e obiceiul de Dumnezeu insuflatei Scripturi sa numeasca pe Fiul mana.
Deci priveste mana lui Moise ascunzandu-se in san, apoi scoasa afara si acoperita de lepra, si iarasi introdusa in sanul lui si scapata indata de lepra. Aceasta fapta vom afla ca ne va da sa intelegem taina si modul intruparii, daca vom cugeta mai atent la ceea ce este ea si la felul cum s-a savarsit. Fiul era in sanul lui Dumnezeu si Tatal si prin El le-a facut Tatal toate, caci El este bratul inalt, mana care toate le poate, dreapta minunata. Iar fiindca intr-un fel oarecare a iesit la locul sau, facandu-Se Om, si a luat slabiciunile noastre, dupa cuvantul proorocului (Isaia 53, 4-5), a ajuns in lipsuri si necuratie. Caci necurata e firea omului in comparatie cu Dumnezeu, daca e adevarat ceea ce spune proorocul Isaia ca: "Toata dreptatea noastra e ca o carpa lepadata" (Isaia 64, 6).
Deci venind in firea omeneasca, S-a coborat la putinta ei de-a fi socotit ca necurat Cel ce e atotneprihanit si locuieste in lumina neapropiata. In privinta aceasta au ratactit si nenorocitii de Iudei. De aceea L-au numit si bautor si Samaritean si nascut din desfranare, si pe langa acestea si pacatos. Caci au zis orbului din nastere tamaduit de El: "Da slava lui Dumnezeu. Noi stim ca Acesta e un om pacatos" (Ioan 9, 24). Dar socotesc ca nu ar fi coborat niciodata pana la atata nebunie, incat sa spuna asa ceva si sa-si deschida atat de neinfranat gura impotriva Lui, daca ar fi cunoscut ca e Dumnezeu dupa fire.
Dar Cel ce a primit ca om starea ce putea apare ca necurata, dupa ce a dus la capat iconomia cea prea bine planuita, S-a suit la Tatal si S-a asezat in sanul Lui, si atunci a inlaturat parerea ca S-a coborat cu noi in starea de muritor si necurat. Si e proslavit ca Dumnezeu, e proslavit de toti ca Domn, ca Sfantul Sfintilor, ca Cel ce umple de stralucire zidirea; si ca Cel ce daruieste duhurilor oamenilor, si anume celor de pe pamant, puterea de a invinge tot ce le poate intina.
Ca Fiul a primit din iconomia pentru noi cele omenesti si S-a facut sub lege, dar S-a socotit si intre cei fara de lege (Isaia 53, 12), insa S-a reintors iarasi la cinstea si la slava proprie firii Lui pe care o avea de la inceput, ne-a incredintat El insusi, zicand catre Tatal din ceruri: "Parinte, proslaveste-Ma pe Mine cu slava pe care am avut-o la Tine inainte de-a fi lumea" (Ioan 17, 5).
Vezi ca inlatura cele intervenite la mijloc si nu Si-a insusit fara voie iconomia prin trup, dar s-a grabit spre slava Dumnezeirii si la marirea mai presus de toate. Pentru aceasta si fericitul Pavel spune: "Chiar daca am cunoscut pe Hristos dupa trup, dar acum nu-L mai cunoastem" (II Cor. 5, 16). Caci a inviat din morti si S-a inaltat la Tatal cu trupul. Dar nu-L mai cunoastem, zice, pe El dupa trup, adica nu-L mai cunoastem aflandu-Se cu trupul patimii, inteleg in patimile naturale si nevinovate.
Caci inainte de cinstita cruce se spune ca a si flamanzit, ca a si obosit de drum si S-a si intristat, ba a suferit si moartea insasi pe lemn pentru noi. Dar acum nu-L cunoastem aflandu-Se in acestea. "Caci dupa ce a murit odata, nu mai moare" (Rom. 6, 9). Caci Hristos este nestricacios (incoruptibil), fiind viata dupa fire si daruitor de viata si iesit din viata Tatalui.
4. Dupa minunea savarsita cu mana leproasa, il intareste si prin a treia minune. Caci a zis iarasi: "Iar de nu vor crede tie pentru aceste doua semne si nu vor asculta de cuvantul tau, sa iei din apa raului si sa versi pe uscat. Si va fi apa pe care o vei lua din rau, sange pe uscat" (Ies. 6, 9). Priveste iarasi neascultarea iudeilor cunoscuta de mai inainte. Caci amana mereu si sunt zabavnici la intelegere si sunt greu de adus la adevar. N-au primit modul intruparii si cele savarsite in chip minunat. Ci numai tarziu au crezut si doar semnului din urma, si poate nici atunci toti, ci "ramasita aleasa prin har", cum scrie fericitul Pavel (Rom. 11, 5-6).
Si care e semnul din urma? Moartea lui Hristos pe lemn si invierea unita si imediat vecina cu ea. Iar ca s-a dat fiilor lui Israel ca semn moartea Mantuitorului si marea si minunata taina a invierii din morti, se arata lamurit din insesi cuvintele Mantuitorului. Caci s-au apropiat odata fariseii de El dupa aratarea multor semne, ironizandu-L si zicand: "Invatatorule, voim sa vedem un semn de la Tine". Iar El a zis catre ei: "O, neam viclean si desfranat cere semn si alt semn nu i se va da decat numai semnul lui Iona proorocul. Ca precum a fost Iona in pantecele chitului trei zile si trei nopti, asa va fi Fiul Omului in inima pamantului trei zile si trei nopti" (Matei 12, 38-40).
Iar ca moartea lui Emanuil a castigat pe multi nu numai din iudei, ci si din neamuri, nu e greu de vazut. Caci a zis odata: "Iar cand Ma voi inalta de pe pamant, pe toti ii voi atrage la Mine" (Ioan 12, 32), iar altadata: "Amin, amin zic voua, daca grauntele de grau cazand in pamant nu va muri, va ramane singur; iar de va muri, va aduce roada multa" (Ioan 24). Vezi cum ne-a aratat printr-o pilda clara roada mortii Lui? Aceste cuvinte ale Mantuitorului ne-au aratat ultimul semn, in care au crezut nu numai cei din Iudei, ci precum am spus, si cei din alta multime, adica cei din neamuri.
Dar in ce mod a fost indicat acesta? "Sa iei, zice, din apa raului si s-o versi pe uscat. Si va fi apa pe care o vei lua din rau, sange pe uscat" (Ies. 4, 9). Apa e chip sau semn al vietii. Caci este cu adevarat necesara spre aceasta si foarte folositoare celor de pe pamant. Deci Fiul, Viata adevarata, S-a nascut ca dintr-un rau, din Tatal care da viata tuturor. Precum este lumina din lumina, asa este si Viata din Viata.
Moise a fost invatat ca Fiul nu sta de Sine, in afara de orice, ci este dupa fire din Dumnezeu si Tatal. Dar nu mai putin si noi insine. Caci i s-a poruncit s-o verse pe pamant. Prin aceasta se da de inteles taina intruparii. Caci Unul Nascut fiind Viata si nascut din Viata lui Dumnezeu si Tatal ca printr-o curgere din El, S-a unit intr-un mod oarecare cu umanitatea din pamant, ca apa cu pamantul. "Caci in Hristos a locuit trupeste toata plinatatea Dumnezeirii" (Col. 2, 9). Deci s-a unit cu firea omeneasca, cum nu poate intelege si exprima cineva.
Dar apa s-a preschimbat in sange. Caci viata dupa fire, adica Cuvantul din Dumnezeu, printr-o unire din iconomie cu trupul, sau cu toata umanitatea si firea noastra, S-a coborat pana la a suporta moartea. Pentru ca spunem ca a murit pentru noi, patimind-o aceasta El insusi nu in firea proprie (caci n-a murit nicidecum El insusi, fiind Viata), ci insusindu-Si moartea trupului propriu.
Caci ia seama ca de n-ar fi varsat Moise apa pe pamant, ea nu s-ar fi prefacut in sange, ceea ce este semnul vadit al mortii. Pentru ca Cuvantul lui Dumnezeu inteles in afara trupului este viata si facator de viata. Iar fiindca s-a salasluit in trup, se spune ca a si murit potrivit umanului. Acesta e deci semnul prin excelenta si limpede prin care s-a pescuit la credinta ramasita lui Israil si s-a chemat impreuna cu ea si multimea neamurilor. Caci cine nu se stramuta la ascultare vazandu-L inlaturand moartea cea odinioara atat de cumplita si de neocolit pentru cei de pe pamant si desfiintata coruperea si firea omului adusa la nadejdea vietii fara sfarsit? Fiindca precum am murit impreuna cu Adam, asa ne-am si sculat impreuna cu Hristos. "Caci precum in Adam, toti murim, asa si in Hristos toti suntem facuti vii" (I Cor. 15, 22). Caci ne-a rascumparat pe noi prin sangele Sau propriu si a facut viata Sa schimb pentru viata tuturor.
5. Dar desi Moise se inspaimanta de aceste minuni atat de mari si e coplesit de ele, tot nu indrazneste sa primeasca trimiterea. Caci poruncindu-i Dumnezeu sa mearga la Faraon ca sa-i ceara in mod lamurit "sa lase pe Israel sa-mi jertfeasca Mie in pustie", s-a temut nu putin de acest lucru, marturisind pe fata ca e in mod vadit slab in cuvant si greoi la limba. "Nu sunt bun vorbitor nici de ieri, nici de alaltaieri, nici de cand ai inceput a grai slugii Tale; sunt slab la glas si zabavnic la limba" (Ies. 4, 10). El recunoaste limpede ca nu e omul in stare sa elibereze poporul de sub jugul robiei si spune: "Rogu-ma, Doamne, alege pe altul puternic, pe care sa-l trimiti" (Ies. 4, 13). Iar Dumnezeu fagaduindu-i ca-i va darui limba si-i va largi gura si spunandu-i ca El insusi ii va fi Datator de intelepciune si de cuvant, Moise a continuat sa refuze, spunand ca trebuie sa aleaga pe altul mai puternic. Prin aceasta supara pe Dumnezeu: "Maniindu-Se Domnul cu urgie pe Moise, a zis: Oare nu ai pe Aaron, fratele tau, levitul? Stiu ca el va grai in locul tau" (Ies. 4, 15). Si pe langa aceasta zice: "El va fi gura ta. Iar tu vei fi lui cele catre Dumnezeu" (Ies. 4, 16).
Vezi pe dumnezeiescul Moise infatisand vorbirea zabavnica? Caci legea nu e in stare sa exprime fagaduinta proorocilor, nici nu e o buna vorbitoare, spre a infatisa intocmai cunostinta celor de folos, cum o va face Hristos, adevaratul Levit, al carui chip este Aaron.
Caci legea cea prin Moise de-abia exprima inceputurile cuvintelor lui Dumnezeu si este un invatator elementar al pruncilor si un pedagog al celor neinteleptiti, dandu-ne de-abia o cunostinta obscura a celor de savarsit prin chipuri si umbre. Dar cel cu adevarat mare si Atotdestoinic Preot al nostru si puternic in implinirea trimiterii, adica Hristos, ne-a aratat adevarul eliberat de umbre. Caci nu e zabavnic sau greoi la limba, sau putin in cuvinte ca Moise, ci mult si bine graitor, ca Cuvant al Intelepciunii lui Dumnezeu si Tatal.
Dar priveste si cat de neinstare e legea sa elibereze de robie pe cei, ce muncesc sub Faraon cel spiritual, adica sub satana, cum nici Moise nu poate aduce vreun folos cuiva pe pamint chiar daca ar ajunge la cea mai vestita slava, daca nu este impreuna cu el si nu-i ajuta Hristos. Aceasta o poti afla ca este asa si ca n-am afirmat-o in chip mincinos, din faptul ca Moise si-a luat insotitor pe Aaron. Apoi Moise vorbeste, iar Aaron explica cuvantul.
Aceasta inseamna ca daca legea nu se intelege duhovniceste, descoperindu-le cele din ea Hristos, va fi intunecoasa si neclara celor ce asculta ceea ce se arata. De aceea Iudeii neavand pe Cel ce talcuieste cele ale lui Moise, adica pe Hristos, au ramas neinvatati. Pentru aceea a spus si dumnezeiescul Pavel: "Pana in ziua de azi ramane la citirea Vechiului Testament acelasi acoperamant nedescoperit, ce se desfiinteaza in Hristos. Deci pana azi cand se citeste Moise ramane un acoperamant pe inima lor. Iar cand se vor intoarce spre Domnul, se va ridica acoperamantul. Iar Domnul este Duhul si unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea" (II Cor. 3, 14-17).
Drept a zis deci Dumnezeul tuturor catre sfintitul graitor Moise despre Aaron: "Graind va grai el tie si el iti va fi tie gura, iar tu vei fi lui in cele catre Dumnezeu" (Ies. 4, 16). Caci nu spune ca Moise e mai alipit si mai apropiat de Dumnezeu decat Emanuil. Caci Acesta este Fiul si din Dumnezeu Tatal dupa fire; iar acela e slujitor impreuna cu noi, chiar daca s-ar chema sincer. Dar se arata ca i s-a facut lui cele catre Dumnezeu. Caci Hristos a trait ca om sub lege si a pazit cele ale lui Moise. Fiindca s-a taiat imprejur a opta zi, a platit dajdia, desi dupa fire fiind Fiul era liber. A mancat si pasca, desi Acelasi era si Mielul adevarat care ridica pacatele lumii (Ioan 1, 21). De aceea se spune ca "Moise s-a facut Lui cele catre Dumnezeu".
Dar ca Israel avea sa nu se supuna nici semnelor facute prin Hristos, ne-o arata Moise, neprimind cu credinta nici minunile savarsite prin El. De aceea vom identifica persoana lui Moise cu israelitii si cu legile lui care le-au fost pedagog.
Dar ca legea n-a fost in stare sa ne rascumpere, dar a fost in stare sa faca aceasta cinstitul (mult pretuitul - scumpul) sange al lui Hristos (caci prin El si numai prin El a fost biruita moartea), se va face usor vadit si din cele ce urmeaza.
6. Dumnezeiescul Moise pleaca de la Madian, luandu-si sotia si copiii si ajunge in Egipt, implinind cele poruncite de Dumnezeu. Iar cand nu era departe de Egipt, a zis catre el Dumnezeul tuturor: "Mergand tu si intorcandu-te in Egipt, tine seama de toate semnele ce le-am dat in mainile tale si sa le faci pe ele inaintea lui Faraon" (Ies. 4, 2). Si dupa altele: "Iar tu vei zice lui Faraon: Acestea zice Domnul: Israel e fiul Meu intai nascut. Ti-am zis tie: Trimite pe poporul Meu sa-Mi slujeasca Mie. Iar tu n-ai voit sa-i trimiti pe ei. Ia deci seama: Eu voi omora pe fiul tau intai nascut. Si a fost, zice, pe cale, unde a poposit, l-a intampinat pe el ingerul Domnului si cauta sa-l omoare. Si luand Sefora o pietricica, a taiat imprejur pe fiul ei si a cazut la picioarele lui si a zis: S-a oprit sangele taierii imprejur a copilului meu. Si a plecat de la ea, pentru ca a zis: S-a oprit sangele taierii imprejur a copilului meu" (Ies. 4, 24-26).
Ingerul in chipul nostru se repezea si incerca sa-l omoare si a fost imblanzit abia cand Sefora l-a taiat imprejur pe fiul ei, adica pe Ghersam, care a fost si intaiul nascut si se talmaceste strain sau trecator. Sfanta Scriptura nu aminteste clar pe cine voia sa omoare nimicitorul, dar poate pe Moise pentru amanarea taierii imprejur a pruncului; si a fost alungat fara voia lui. E un chip care inseamna iarasi ca moartea a fost biruita prin sangele lui Hristos".
Caci prin El s-a mantuit sfanta multime a parintilor, mai bine zis tot neamul de la inceput si dinainte de Hristos. Caci a murit pentru toti si in El s-a desfiintat moartea. Nu in sangele proorocilor, ci in sangele lui Hristos cel atotrecent nascut scapam si noi cei de dupa El de nimicitorul. Caci spune fericitul Pavel: "Spre aceasta a murit si a inviat Hristos, ca sa domneasca si peste vii si peste morti" (Rom. 14, 9).
Iar daca s-ar spune ca spre Ghersam se repezea nimicitorul si nu spre fericitul Moise, tot acelasi lucru il poti intelege. Caci nu prin taierea imprejur dupa lege, adica prin cea dupa trup si sensibila s-a alungat moartea, ci prin cea in Hristos, prin duh, pe care a savarsit-o in poporul intai nascut si nou si trecator pe pamant, dar intiparit de cea de sus si cereasca, pe care Sefora cea spirituala, sau Biserica, cea din Madian si din neamuri a savarsit-o cu o piatra. Caci si aceasta este un chip al Duhului pentru taria Lui nesfarimata si pentru ca e din piatra, adica din Hristos. "Caci Hristos e piatra", cum scrie inteleptul Pavel (I Cor. 10, 4).
Si mai trebuie stiut ca si Iisus care a fost dupa Moise, a taiat pe fiii lui Israel imprejur cu cutite de piatra, dand de inteles prin ghicitura taierea imprejur nefacuta de mana in Hristos, de care e biruita moartea, fiind taierea spirituala imprejur a pacatului, lepadarea rautatii si a placerilor. Caci despre taierea imprejur dupa trup scrie dumnezeiescul Pavel: "Taierea imprejur nu este nimic" (I Cor. 1, 19). Dar cuvantul intelept si sfant ne spune: "Sunteti taiati imprejur in Hristos” (Col. 2, 11), prin care si cu care slava lui Dumnezeu si Tatal, impreuna cu Sfantul Duh, in vecii vecilor. Amin!
