Taina dragostei Tatalui doreste Mantuitorul sa o vada armand in noi. Cei nevrednici partea necredinciosilor vor avea. Daca nu valorifici talantul ce-l ai in dotare, macar preda-l mai departe. Raspunsul defectuos al omului este: "Nu pot, e greu!". Nu e cazul sa negociem, ai taina adevarului. Despre frumusetea bunelor doriri, a unuia pentru celalalt.
"Foc am venit sa arunc pe pamant si cum as vrea sa arda.." (Luca 12, 49) Parca si vedem cum arde focul ce cuprinde toata bogatia de marime de viata a lui Dumnezeu. "De-ar arde asa precum l-am adus sa arda!" Cum admira El gandul Tatalui, aratandu-Se uimit in fata tainei dragostei Tatalui. Aceasta taina a dragostei Tatalui este viata noastra. El o vedea ca arzand in noi, vedea implinindu-se trairea Tatalui in noi, intru frumusetea propriei Lui iubiri.
"Eu, cu Tatal, in voi sunt. Foc s-a aprins si cum arde el. Foc s-a aprins in lume, venind Eu cu ce-am venit de la Tatal Meu. De s-ar vedea omului cum arde acest foc al tainei tainelor, al dragostei Tatalui in oameni. De s-ar vedea cum arde!"
Cum apreciaza El felul in care arde focul! Sa ne incumetam si noi a ne apropia de uimirea lui Hristos in fata tainei Tatalui, a carui dragoste arde, precum un foc dumnezeiesc, in oameni. Taina dragostei Tatalui devine, oarecum, opera pipaibila, palpabila, in necuprinsa ei frumusete. Arde, deci exista, apoi lumineaza si incalzeste dand viata.
"Cum arde! Sa tot arda, de-a dragul sa te uiti cum arde Tatal in voi. In Mine stiu cum arde. V-as arata cum arde focul, si in voi, asa cum arde in Mine. De ati putea receptiona acest lucru, ce fericiti ati putea fi, ce daruiti v-ati putea socoti prin faptul ca pur si simplu sunteti, avand darul vietii."
Pentru cine vorbea asa? Vorbea cu sufletul la gura, unor oameni prea putin atenti.
Tot astazi, am citit cu un fior deosebit despre pilda cu administratorul nevrednic (Luca 12, 41-47), care a ramas sa administreze casa stapanului si care a devenit necredincios, neloial. Dupa ce pleaca stapanul, incepe a bate slugile si a se desfata, dupa bunul lui plac, din averea stapanului. Cand va veni stapanul, ni se spune, si va vedea ce prada s-a facut, "o va taia in doua (pe sluga), iar partea ei va pune-o cu cei necredinciosi" (Luca, 12, 45-46), adica va avea parte de ceea ce au necredinciosii, pentru ca nu a chivernisit. In loc de rasplata, partea lui va fi acolo unde se afla partea necredinciosilor. Mai rau decat cu nimic se va alege.
Nu a avut Mantuitorul alt termen de inspaimantare a ascultatorilor, pentru perspectiva ce-a prezentat-o referitor la soarta celor nevrednici, decat sa spuna ca nevrednicul va avea partea necredinciosilor. Tragedia situatiei cu raspunderile neluate in primire pentru valorile incredintate lor, va fi atat de grozava ca a necredinciosilor. Partea necredinciosilor e atat de grozav si de infricosat lucru, cand ei vor trece din viata pamanteasca, dincolo.
M-a atins asta, intr-un mod deosebit, descoperind motiv de ingrijorare pentru neatentia noastra la valoarea darului vietii, pe care-l avem de la Dumnezeu si pe care-l chivernisim gresit, pe dos. Ce grozavie. Desigur iti vine, cumva, o ispita de revolta: "Chiar asa? Bietii necredinciosi. Poate ei nu au fost in stare de mai mult". Cum este si in cazul tanguirii: "Crezi tu?" - "Cred, Doamne, dar ajuta necredintei mele". Mi-e frica sa zic "nu cred" fiindca vad ca trebuie sa cred, dar eu nu ma simt crezand. Simt ca e necesar sa cred - si e mare lucru -, dar nu pipai ultima lumina a acestui "necesar".
"Unde e credinta voastra? - a zis in alt loc Mantuitorul. - Putin credinciosilor! Daca ma vedeti pe Mine manifestandu-ma si facand ce fac, nu puteti deduce ca de la Dumnezeu sunt, oare nu puteti face legatura asta? Doar v-am dat minte, ca sa faceti legatura intre ceea ce vedeti si intre izvorul de unde poate veni ceea ce vedeti atat de minunat; nu puteti face legatura intre efect si cauza, de la efect sa deduceti cauza?"
Este o tristete imensa a Mantuitorului, pentru faptul ca nu apreciem, nu facem conexiunea aceasta intre Dumnezeu si opera Sa, din opera putandu-se descoperi minunatia tainei lui Dumnezeu. Mantuitorul pretinde sa-L credem pe cuvant. Omule, nu poti crede ca Dumnezeu te iubeste in asa fel incat un cat de mic semn ca esti si faci ceva, pentru El e un lucru mare? El te vede atat de mare din cel mai mic semn.
Dumnezeu ia in considerare si cel mai mic semn al efortului tau de a raspunde la darul vietii; un infim semn de adevarata aderenta la inima lui Dumnezeu care ne iubeste, pentru El e asa cum pentru o mama, un cat de vag semn al unei calitati a copilului ei constituie ceva de necuprins in cuvinte, o bucurie imensa: "Copilul meu, uite ce a facut sau a gandit!" Vede ceva in fapta buna a copilului, oricat ar fi ea de insignifianta.
Daca ai un talant si nu te folosesti de el, macar spune, preda-l mai departe daca nu-l poti tu valorifica, din fel de fel de motive. Nu-l ingropa, da-l schimbatorilor si ei vor scoate ceva din el. Imi riposteaza unii si altii: "Eu nu pot, sunt un nimica!" Dumnezeu stie ca poti si iti sta la indemana sa te ajute sa poti, numai apuca-te si pune in valoare; putinul ce-l ai, pune-l in valoare stiind ca-i de la Dumnezeu dat tie. Din valoarea aceea, scoate Dumnezeu, cum stie El.
Pretinzi sa ti se vada, si tie, la valoarea aceea care o pune Dumnezeu in tine. Zici: "Inteleg, dar tocmai ca nu se vede si nu sunt in stare s-o iau in primire aceasta valoare, eu personal, nu stiu ce sa fac cu mine." E adevarat, asa se cutremura omul. Asta e o cutremurare buna. "Mi-e frica ca nu pot sustine ce mi-ai dat.."- "Vai, am stat de vorba cu Dumnezeu, ce ma fac, ca nu-s in stare de nimica!", iti vine sa spui: "Pune-ma Doamne undeva si stai aici, uita-te la mine, ca asa voi face. Numai sa am incredintarea ca, daca fac asta sau asta, este primit la Tine, fiindca altfel eu nu stiu ce sa fac si cum sa ma comport."
Asa zic oamenii mereu: "De ce nu-mi spui, Doamne, ce sa fac?" El a spus doar atat: "Jugul Meu e usor, sarcina Mea e usoara, numai fiti atenti la Mine!" Si a dat masura: "Ce doriti voi sa vi se faca din partea oamenilor, faceti si voi lor". E asa de clar. "Da, usor de zis, dar sa ii doresc aproapelui (mai ales daca mi-e dusman) ceea ce-mi doresc mie, asta nu se poate, e greu."
"Ce e chiar asa de greu - auzim parca replica Mantuitorului - ca nu dai de la tine nimic? De la Mine ii acorzi totul. Ai tu posibilitatea sa cresti o valoare in om? Nici un fir de par nu poti clinti fara voia Mea. Singur nu faci nimic. Nu poti tu sa pui, fata-n fata, dorinta de bine pentru aproapele tau, (chiar daca-ti este dusman) dorindu-i binele, exact cum ti-l doresti tie."
Trebuie sa faci cumpana asta. Mantuitorul a spus ca e foarte simplu. "De unde i-ai putea acorda omului, valoare, daca nu ai avea mintea de la Mine? Pe tine nu te costa nimica, Ma costa pe Mine."
"Si totusi e greu" - se aude, la tot pasul, raspunsul defectuos. Se duce omul la Biserica, aprinde o lumanare bucuros ca a reusit in cine stie ce afacere si, in felul acesta, prin lumanarea aprinsa, are impresia ca i-a facut lui Dumnezeu un favor.
Ce minunat lucru ne-a pus Mantuitorul in fata, cand ne tine de rau pentru necredinta, spunand ca partea noastra va fi cu a necredinciosilor. Necredinciosii fac atata rau lui Dumnezeu, prin faptul ca nu se incred in El. Cat rau ii fac lui Dumnezeu, incat zice despre ei ca pedeapsa nesimtirii lor va fi partea necredinciosilor!
Mantuitorul vrea sa spuna ca-i groaznic lucrul acesta in fata lui Dumnezeu. Cum ne infricoseaza cu partea necredinciosilor, ca sa ne trezim la realitate si sa nu ne mai indoim de adevarul pe care El ni-l descopere, spunandu-ne cine suntem si ce are Dumnezeu cu noi.
Tot negociem cu taina adevarului si ne tocmim intr-una, pe cata vreme ar fi cazul dintr-o data sa intuim acest necuprins al valorilor, fiindca avem posibilitatea sa-l intuim. Nu ne impacam si nu ne multumim niciodata decat cu aprecierea acestui de necuprins adevar al prezentei lui Dumnezeu in noi. Si suntem constienti de prezenta lui Dumnezeu in noi, din moment ce ne dam seama de propria noastra prezenta, de existenta pe care ne-o dorim incarcata cu toate minunile de bine.
Ce ne opreste sa credem in ceea ce spune despre noi Acela care ne-a adus la existenta? Ma ingrozesc pentru faptul ca ne-a dat posibilitatea sa intelegem, ne-a dat ochi cu care sa vedem si nu ii folosim la maxima capacitate. Ce minunat ar fi daca s-ar putea aprecia la justa valoare, de exemplu, frumusetea unui salut din toata inima. Prin salutul tau, sa-i pui omului la dispozitie, sa-i scoti in evidenta toate posibilitatile de gandire de bine fata de el, pentru ca omul sa-ti vada intreg adancul bunavointei tale.
Cat sublim al frumosului dumnezeiesc ar putea fi in inimile ce se intalnesc, cu bunele doriri pe care ar trebui sa le aiba unele fata de altele! Cum iti doresti tie, asa sa doresti si altuia. Cat de minunat este sa traiesti intr-o asemenea incrucisare de lumini ce vin de la unul la celalalt.
Din ceea ce incerc acum sa exprim, asa as vrea sa puneti la inima, mai mult decat am spus eu, adica sa starnesc in voi o lume mult mai inalta decat aceea pe care-o simt eu in momentul de fata. In cazul ca s-ar realiza asta, am avea parte de o adevarata intrecere de pretuiri. Ce-mi doresti tu mie, eu mai mult iti doresc, iar tu auzind lucrul acesta, te mobilizezi de indata: "Nu stii ca eu si mai mult iti doresc?" O intrecere de buna dorire.
"Foc s-a aprins, si cum arde el! Ce minuni s-au scoborat pe pamant, intre oameni, aducandu-vi-le Eu de la Tatal Meu. De le-ati cunoaste voi. De-ai sti tu Cine sunt Eu - s-a adresat Samarinencei -, ai cere si ti-as da ceea ce ceri, dar nu asa cum fac oamenii, care masoara: de primit, primesc, insa cand e vorba de dat, nu nai au aceiasi masura cu care asteapta sa fie daruiti. Daruirea ce-au asteptat-o pentru ei, nu o mai folosesc pentru altcineva."
Se mira si Mantuitorul de aceasta insuficienta: "Oare de ce nu puteti!" E adevarat ca e parerea ucenicilor, a martorilor, cand au spus despre El ca "se mira". S-a mirat Mantuitorul, de exemplu si atunci cand a vazut pe cate cineva atat de credincios - in cazul femeii cananeence. S-a minunat ca si cum nici nu si-ar fi inchipuit ca opera Lui poate fi asa frumoasa. Am cunoscut un pictor care, dupa ce a ispravit de pictat Biserica, intrand zilele urmatoare in ea, s-a mirat pur si simplu in fata propriei opere: "Cum de am reusit sa fac eu asa ceva?"
Parintele Miron Mihailescu - Ce zici, oare, in gandul tau? "Iti e comod, parinte, sa spui si sa realizam noi ce n-ai realizat tu!" Eu sa spun si apoi sa stau uitandu-ma la tine ce lucrezi.
B. - Nici prin gand nu-mi trece asa ceva. Stiu ca tot ce spuneti ati si facut.
Parintele Miron Mihailescu - Am spus, dar de realizat tu vei realiza. Am descoperit proiecte pe care n-am fost in stare sa le duc la indeplinire, insa astept sa le duceti voi. Eu am gandit si voi chiar veti face. Apoi veti zice: "Ce minunat ca tu ai gandit si ne-ai spus noua! Datorita tie am facut tot ce ne-ai spus sa facem!"
In felul acesta ma aleg si cu realizarea, si cu odihna pentru realizarea voastra. De-a dragul sa traiesti! Si Mantuitorul spune: "Unii au semanat, iar altii culeg. Noi am semanat si altii recolteaza." Unii s-au silit sa semene si voi veti recolta, de asta nu ma indoiesc.
