Am auzit zicandu-se ca nu poate ajunge cineva la deprinderea virtutii fara retragerea in singuratate si fara fuga in pustiu si m-am mirat : cum au socotit ei sa margineasca intr-un loc pe Cel nehotarnicit? Caci deprinderea virtutii este readucerea puterilor sufletului la stravechea lor noblete si intalnirea virtutilor generale in lucrarea cea dupa fire. Iar acestea nu ne vin din afara ca niste adausuri straine, ci cresc in firea noastra de la creatie ca o simtire dumnezeiasca si mintala. Si miscati prin ele potrivit cu firea intram in imparatia cerurilor, care este in launtrul nostru, dupa cuvantul Domnului (Luca XVII, 21). Daca e asa, e de prisos pustiul si putem intra in imparatia cerurilor si fara el, prin pocainta si prin toata paza poruncilor lui Dumnezeu, ceea ce se poate face in tot locul stapanirii Lui. Caci zice dumnezeiescul David: "Bine cuvinteaza suflete al meu pe Domnul, in tot locul stapanirii Lui".
Cel ce, in mijlocul taberei imparatesti, sprijinit de generali si de capetenii de oaste, si imbarbatat de ei, nu poate sa dovedeasca vreo vigoare si vreo vitejie in lupta impotriva vrajmasilor, sau sa rapuna macar pe vreunul dintre ei, cum va lupta singur si in mijlocul multor zeci de mii de vrajmasi si cum va putea arata vreo isprava ostaseasca, lipsit fiind de experienta razboiului? Iar daca aceasta este cu neputinta in cele omenesti, cu atat mai mult in cele dumnezeiesti. Caci cum va cunoaste, fugind in pustiu, navalirile dracilor si tabararile nevazute si nearatate ale patimilor? Sau cum va porni razboi impotriva lor, de nu se va fi deprins mai inainte cu taierea voii, in mijlocul obstii de frati, sub un povatuitor incercat intr-un astfel de razboi nevazut si mintal? Iar daca aceasta este cu neputinta, cu neputinta este fara indoiala unuia ca acesta si sa lupte pentru altii si sa invete pe altii mestesugurile luptei impotriva vrajmasilor nevazuti.
Scoate de la tine osanda nepurtarii de grija si dispretuirea poruncilor lui Dumnezeu. Alunga iubirea de sine si porneste fara crutare impotriva trupului. Cauta dreptatile Domnului si marturiile Lui. Dispretuieste slava si necinstirea. Uraste poftele placerii trupului. Fugi de saturare, prin care se aprind cele de sub pantece. Imbratiseaza saracia si neplacuta patimire. Stai impotriva patimilor. Intoarce-ti simtirile spre cele din launtru ale trupului. Apleaca-te in launtru spre lucrarea celor bune. Fa-te surd fata de lucrurile omenesti ; desarta-ti toata puterea in lucrarea poruncilor. Plangi, culca-te pe jos, posteste. Patimeste cele grele, cunoaste cele din urma si nu cele din jurul tau, ci pe tine insuti; ridica-te mai presus de micimea celor vazute. Inalta-ti ochiul mintii spre vederea lui Dumnezeu si priveste marirea Domnului din frumusetea celor vazute. Iar coborandu-te de acolo, talmaceste fratilor tai cele ale vietii vesnice si tainele imparatiei lui Dumnezeu. Acesta este rodul fugii de oameni, prin nevointa desavarsita si sfarsitul petrecerii in pustiu.
De vrei sa vezi bunatatile ce le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, muta-te in pustiul lepadarii de voia ta si fugi de lume. Dar care este aceasta lume? Pofta ochilor trupului, trufia gandurilor si amagirea celor vazute. De vei fugi de aceasta lume, iti va rasari tie lumina de dimineata, vei vedea viata in Dumnezeu si-ti vor izvori curand leacurile sufletului tau, adica lacrimile. Te vei schimba cu schimbarea dreptei Celui Preainalt si de atunci nu se va mai apropia de cortul tau biciul patimilor. Si asa, petrecand in mijlocul lumii si al poporului, vei fi ca unul ce petrece in pustiu si nu vede om. Iar de nu vei fugi asa de lumea aceasta, nu-ti va aduce nimic fuga de lumea vazuta pentru desavarsirea virtutilor si unirea cu Dumnezeu.
A te face monah nu inseamna a iesi dintre oameni si din lume, ci a te parasi pe tine, iesind din voile trupului si plecind in pustiul patimilor. Caci daca s-a spus catre acel mare barbat : "Fugi de oameni si te vei mantui" (lui Avva Arsenie), i s-a spus in acest inteles. Caci si dupa ce a fugit, el locuia intre oameni si petrecea in cetati si vietuia impreuna cu ucenici. Caci fugind cu mintea cu toata sarguinta, nu se vatama catusi de putin de petrecerea cu oamenii. Un altul dintre cei mari striga iesind din adunare : "Fugiti fratilor !". Dar intrebat de cine sa fuga, arata gura.
Locuirea la un loc cu altii este mai sigura decat singuratatea. Despre trebuinta locuirii la un loc, e martor cuvantul sfintit al lui Iisus si Dumnezeu : "Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor" (Matei XVIII, 20). Iar despre primejdia singuratatii, Solomon zice : "Vai celui singur, ca atunci cand va cadea, nu este cine sa-l ridice pe el" (Eccl. IV, 10). Pe cei ce-L lauda pe Dumnezeu in iubire si in buna intelegere, il lauda si David zicand : "Fericit poporul care cunoaste cantec de trambita". (Ps. LXXXVIII, 16). Iar locuirea impreuna o lauda zicand : "Iata ce bine si ce frumos este sa locuiasca fratii impreuna". (Ps. CXXXII, 1). De asemenea si intre ucenicii Domnului era un singur suflet si o singura inima (Fapte IV, 26). Dar si coborarea lui Dumnezeu la noi nu s-a facut in pustiu, ci in cetati si in mijlocul oamenilor pacatosi. Deci e trebuincioasa buna intelegere a unei vietuiri la un loc si e primejdioasa singuratatea.
N.B. Ieromonah la manastirea Studion din capitala imperiului bizantin, Nichita Stithatul a fost ucenicul si totodata biograful sfantului Simeon Noul Teolog (917-1022). S-a nascut cam pe la 1005 caci, dupa propria-i afirmatie, in 1022 cand sfantul Simeon moare, el era "inca prea crud si novice intr-ale cunoasterii, pe obraji abia incepeau sa mi dea tuleiele". La varsta de paisprezece ani intra la manastire, fara sa fi avut prea mult timp pentru studiu. Insa revelatii divine vor compensa lipsa culturii sale profane, atunci cand, matur fiind, va scrie in cinstea lui Simeon Studitul si a lui Simeon Noul Teolog panegirice si imnuri, socotite lucrari de mare valoare literara. Tuns in monahism, devine ucenicul sfantului Simeon, care ii incredinteaza, dintre toti discipolii sai, sarcina de a-i copia scrierile, adica mostenirea sa spirituala pentru Biserica lui Hristos si pentru viitorime. Insa o serie de dispute cu monahii de la Studion precum si infruntarile teologice ale timpului care ii solicita prezenta, il determina sa paraseasca pentru o vreme manastirea. Reintors, incepe sa publice scrierile sfantului Simion si sa-i scrie Viata, achitandu-se astfel, cu o intarziere de treisprezece ani, de angajamentul pe care il luase fata de parintele sau duhovnicesc. Aceasta biografie a unui om cu totul remarcabil, alaturi de scrierile propriu-zise ale lui Simeon Noul Teolog vor influenta hotarator intreaga mistica rasariteana.
Viata Sfantului Simeon a cunoscut doua versiuni: una extinsa, din pacate pierduta, cealalta, scurta, care a circulat pana in prezent in diferite limbi. Aceasta scriere a lui Nichita Stithatul a aparut pentru prima oara in romaneste in 1835, in Vietile sfintilor. Desi este cunoscut mai ales pentru Viata Sfantului Simeon, nu trebuie uitat ca Nichita Stithatul a fost, dupa cum afirma el insusi, indrumator duhovnicesc si mai tarziu egumen al manastirii Studion. Marturisirile lui privind propriile experiente mistice se regasesc in toate scrierile sale.
Nichita Stithatul se resimte de influenta sfantului Simeon Noul Teolog in convingerea despre rolul mare ce-l are Sfantul Duh in urcusul duhovnicesc al credinciosului, ca si in convingerea ca propovaduirea este incoronarea acestui urcus. Darrouzes spune : "Nichita pare sa fi avut un temperament cu totul diferit de al lui Simeon ; el e cu mult mai iubitor de constructii logice, de simetrie, de ordine in expunere, cum dovedeste alcatuirea organizata a tratatelor sale si recurgerea la rationament. Simeon este, dimpotriva, cu mult mai entuziast, mai plin de imaginatie si mai mistic".
Totusi nu trebuie accentuata prea mult deosebirea intre sfintul Simeon Noul Teolog si Nithita. Deosebirea e mai mult de exprimare decat de continut. Nichita foloseste mai mult categoriile intelectuale, filosofice, pe cand sfantul Simeon e mai pastoral, mai predicatorial, mai direct in exprimarea trairii sale.
Din scrierile sale amintim: Viata sfantului Simeon; Cele trei sute capete practice, naturale si gnostice; Despre suflet, Despre rai, Despre ierarhie.
