Cuvinte pentru o buna vietuire - Sfantul Maxim Marturisitorul
Cuvinte pentru o buna vietuire - Sfantul Maxim Marturisitorul
1. Folosindu-ne cu dreapta judecata de intelesurile lucrurilor, dobandim cumpatare, iubire si cunostinta. Iar folosindu-ne fara judecata, cadem in necumpatare, ura si nestiinta.
2. "Gatit-ai inaintea mea masa"... si cele urmatoare. "Masa" aici insemneaza virtutea lucratoare. Caci aceasta ne-a fost gatita de Hristos "impotriva celor ce ne necajesc". Iar "untul-de-lemnul care unge mintea" este contemplatia fapturilor. "Paharul" e cunostinta lui Dumnezeu. Iar "mila Lui" Cuvantul Sau si Dumnezeu. Caci acesta, prin intruparea Lui, ne "urmareste in toate zilele", pana ce ne va prinde pe toti cei ce ne vom mantui, ca pe Pavel. Iar "casa" insemneaza imparatia in care sunt reasezati toti sfintii. in sfarsit "indelungarea de zile" este viata vesnica.216
3. Pacatele ne vin prin reaua intrebuintare a puterilor (facultatilor) sufletului/ a celei poftitoare, irascibile si rationale. Nestiinta si nechibzumta vin din reaua intrebuintare a puterii rationale. Ura si necumpatarea din reaua intrebuintare a puterii irascibile (iutimea) si poftitoare. Iar din buna intrebuintare a acestora ne vine cunostinta si chibzuinta iubirea si cumpatarea. Daca e asa. nimic din cele create si facute de Dumnezeu nu este rau.
4. Nu mancarile sunt rele, ci lacomia pantecelui; nici facerea de prunci, ci curvia; nici banii, ci iubirea de bani; nici slava, ci slava desarta. Iar daca-i asa, nimic nu e rau din cele ce sunt, decat reaua intrebuintare, care vine din negrija mintii de-a cultiva cele firesti.
5. Raul din draci sta in acestea, zice fericitul Dionisie:" in mania fara judecata, in poftirea fara minte, in inchipuirea pripita. Iar lipsa de judecata, lipsa de minte si pripirea la fiintele rationale sunt scaderi ale ratiunii, ale mintii si ale chibzuitii. Scaderile insa vin dupa aptitudini." Asadar a fost odata cand era in ei ratiune, minte si chibzuiala cuviincioasa. Iar daca-i asa, nici dracii nu sunt prin fire rai, ci prin reaua intrebuintare a puterilor firesti s-au facut rai.
6. Unele dintre patimi pricinuiesc necumpatare; altele ura; si iarasi altele si necumpatare si ura.
7. Multa mancare si mancarea cu placere sunt pricini de necumpatare; iubirea de argint si slava desarta sunt pricini de ura fata de aproapele. Iar maica acestora: iubirea trupeasca de sine este pricina a amandurora.
8. Iubirea trupeasca de sine este iubirea patimasa si nerationala fata de trup. Ei i se impotriveste iubirea si infranarea. Cel ce are iubirea trupeasca de sine e vadit ca are toate patimile.
9. "Nimenea, zice Apostolul, nu si-a urat trupul sau", dar "il struneste si taraste robit", nedandu-i nimic mai mult afara de hrana si imbracaminte, iar din acestea numai atata cat este de trebuinta pentru a trai. Asa isi iubeste cineva fara patima trupul si-l hraneste ca pe un slujitor al celor dumnezeiesti si-l incalzeste numai cu cele ce-i implinesc cele de trebuinta.
10. Pe cine iubeste cineva pe acela se si grabeste sa-l slujeasca. Daca iubeste deci cineva pe Dumnezeu, acela se si grabeste sa faca cele placute Lui. Iar daca isi iubeste trupul, se grabeste sa implineasca cele ce-l desfateaza pe acesta.
11. Lui Dumnezeu ii place iubirea, cumpatarea, contemplatia si rugaciunea, iar trupului lacomia pantecelui, necumpatarea si cele ce le sporesc pe acestea. De aceea: "Cei ce sunt in trup nu pot sa placa lui Dumnezeu". Iar "cei ai lui Hristos si-au rastignit trupul dimpreuna cu patimile si cu poftele".
12. Daca mintea inclina spre Dumnezeu, are trupul ca rob si nu-i da nimic mai mult decat cele de trebuinta pentru a trai. Iar daca inclina spre trup e robita de patimi, punand pururea grija ei in slujba poftelor.
13. Daca vrei sa biruiesti gandurile, tamaduieste-ti patimile si usor le vei scoate afara din minte. De pilda, pentru curvie, posteste, privegheaza, osteneste-te si petrece in singuratate. Pentru manie si intristare, dispretuieste slava, necinstea si lucrurile materiale. Iar pentru tinerea minte a raului, roaga-te pentru cel ce te-a suparat si te vei izbavi.
14. Nu te masura pe tine cu cei mai slabanogi dintre oameni, ci tinde mai degraba spre porunca dragostei. Caci masurandu-te cu aceia, cazi in prapastia inchipuirii de sine; dar intinzandu-te dupa aceasta, te ridici la inaltimea smeritei cugetari.
15. Daca pazesti deplin porunca dragostei fata de aproapele, pentru ce lasi sa se nasca in tine amaraciunea intristarii? Vadit este ca, facand astfel, pui mai presus de dragoste lucrurile vremelnice si pe acestea le cauti, luptand impotriva fratelui.
16. Nu din trebuinta e atat de ravnit aurul de catre oameni, cat pentru faptul ca multimea isi implineste prin el placerile.
17. Trei sunt pricinile dragostei de bani: iubirea de placere, slava desarta si necredinta. Cea mai rea dintre acestea este necredinta.
18. Iubitorul de placeri iubeste argintul, ca sa-si procure dezmierdari printr-insul; iubitorul de slava desarta, ca sa se slaveasca printr-insul; iar necredinciosul, ca sa-l ascunda si sa-l pastreze temandu-se de foamete, de batranete, de boara, sau de ajungerea intre straini. Acesta nadajduieste mai mult in argint decat in Dumnezeu, Facatorul tuturor lucrurilor si Proniatorul tuturor, pana si al celor mai de pe urma si mai mici vietati.
19. Patru sunt oamenii care se ingrijesc de bani: cei trei de mai inainte si cel econom. Dar numai acesta se ingrijeste in chip drept, ca sa nu inceteze adica niciodata de-a ajuta pe fiecare la trebuinta.
20. Toate gandurile patimase sau atata partea poftitoare a sufletului, sau tulbura pe cea irascibila (ratiunea), sau intuneca pe cea rationala. De aceea orbesc mintea, impleticind-o de la contemplarea duhovniceasca si de la calatoria prin rugaciune. Din aceasta pricina monahul si mai ales cel ce se linisteste este dator sa ia aminte la ganduri si sa cunoasca si sa taie pricinile lor. Astfel poate cunoaste, de pilda, cum partea poftitoare a sufletului e atatata de amintirile patimase ale femeilor si cum pricina acestora este necumpatarea la mancari si bauturi si intalnirea deasa si nerationala cu femeile insesi. Dar le taie pe acestea foamea, setea, privegherea si retragerea in singuratate. Iutimea e tulburata de amintirile patimase ale celor ce ne-au suparat. Iar pricina acestora este iubirea de placere, slava desarta si iubirea de cele materiale. Caci pentru acestea se supara cel patimas, fie ca le-a pierdut, fie ca nu le-a dobandit. Si le fac pe acestea dispretuirea si nesocotirea lor, pentru dragostea de Dumnezeu.
21. Dumnezeu se cunoaste pe Sine insusi, dar cunoaste si cele facute de El. Sfintele Puteri de asemenea cunosc pe Dumnezeu si cunosc si cele facute de Dumnezeu. Dar nu cum se cunoaste Dumnezeu pe Sine si cele facute de El, cunosc Sfintele Puteri, pe Dumnezeu si cele facute de El.
22. Dumnezeu se cunoaste pe Sine in fiinta Sa cea fericita; iar cele facute de El din intelepciunea Sa. prin care si in care a facut toate." Dar Sfintele Puteri il cunosc pe Dumnezeu prin participare. El fiind deasupra participarii: iar cele facute de El prin perceperea aspectelor si sensurilor din ele.
23. Lucrurile facute simt in afara de minte; dar ea primeste inlauntrul ei vederea lor. Nu tot asa este la Dumnezeu cel vesnic, nemarginit si nesfarsit, care a daruit celor ce simt atat existenta, cat si existenta fericita si de-a pururea.
24. Fiinta rationala si mintala se impartasesc de Dumnezeu Cel Sfant, adica de bunatatea si intelepciunea Lui, prin insusi faptul ca exista si prin capacitatea de a fi fericita, ca si prin harul de a dainui vesnic. Prin aceasta cunoaste pe Dumnezeu. Iar cele facute de El le cunoaste, cum s-a zis, prin perceperea intelepciunii artistice contemplata in fapturi, care este simpla si fara ipostaza proprie, aflandu-se numai in minte.
25. Patru dintre insusirile dumnezeiesti care sustin, pazesc si izbavesc cele ce sunt. le-a impartasit Dumnezeu, pentru bunatatea Sa desavarsita, aducand la existenta fiinta rationala si mintala: Existenta, existenta vesnica, bunatatea si intelepciunea. Dintre acestea, primele doua le-a daruit fiintei, iar ultimele doua, adica bunatatea si intelepciunea, capacitatii de a voi. Aceasta pentru ca ceea ce este El prin fiinta sa ajunga si zidirea prin impartasire. Pentru acestea se spune de ea ca s-a facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu; dupa chipul existentei, ca existenta si dupa chipul existentei vesnice, ca existenta vesnica; caci desi nu e fara de inceput, este fara de sfarsit; si dupa asemanarea Celui bun si drept dupa fiinta, cel bun si intelept dupa har. Adica toata firea rationala este dupa chipul lui Dumnezeu; dar numai cei buni si cei intelepti sunt dupa asemanarea Lui.
26. Toata firea rationala si mintala se imparte in doua: adica in firea ingereasca si in firea omeneasca. Si toata firea ingereasca se imparte iarasi in doua grupe generale si in doua feluri de vointe generale; intr-una sfanta si intr-una pacatoasa; adica in Sfintele Puteri si in dracii necurati. Firea omeneasca insa se imparte numai in doua feluri de vointe generale: evlavioase si necuvioase.
27. Dumnezeu, ca cel ce este insasi existenta, insasi bunatatea si insasi intelepciunea, mai adevarat vorbind chiar si deasupra tuturor acestora, nu are nimic contrariu. Dar fapturile, care toate au existenta in participare si har, iar cele rationale si mintale, si capacitatea de bunatate si intelepciune, au ceva contrariu. Si anume existentei lor li se opune neexistenta, iar capacitatii de bunatate si intelepciune rautatea si nestiinta. Deci ca ele sa existe de-a pururi sau sa nu existe, sta in puterea Celui ce le-a facut: dar ca sa participe la bunatatea si la intelepciunea Lui, sau ca sa nu participe, sta in voia fiintelor rationale.
28. Elinii, spunand ca fiinta lucrarilor exista impreuna cu Dumnezeu din veci si ca numai calitatile din jurul fiintei le au de la EL sustineau ca fiinta nu are nimic contrariu si contradictia este numai intre calitati. Noi insa zicem ca numai fiinta dumnezeiasca nu are nimic contrariu, ca fiind vesnica si infinita si daruind si altora vesnicia. Fiinta lucrurilor, insa, are contrara ei neexistenta. Deci sta in puterea Celui ce este cu adevarat ca ea sa existe de-a pururi sau sa nu existe. Dar fiindca Lui nu-i pare rau de darurile Sale, ea va exista vesnic si va fi sustinuta prin puterea Lui atottiitoare, chiar daca are nimicul contrariu ei, cum s-a zis, ca una ce a fost adusa la existenta din neexistenta si sta in voia Lui ca ea sa fie sau sa nu fie.
29. Precum raul este lipsa binelui si nestiinta lipsa cunostintei, tot asa si neexistenta este lipsa existentei; dar nu a existentei celei adevarate si proprii, caci aceea nu are nimic contrariu, ci a celei ce exista prin impartasire de existenta cea adevarata. Lipsa celor dmtai atarna de vointa fapturilor; a celei de-a doua atarna de vointa Facatorului, care vrea insa, pentru bunatatea Sa. ca fapturile sa existe vesnic si vesnic sa aiba parte de binefacerile Lui.
30. Dintre fapturi unele sunt rationale si mintale si capabile de cele contrare, ca de pilda de virtute si pacat, de cunostinta si nestiinta; altele sunt corpuri de diferite soiuri, constatatoare din elemente contrarii, adica din pamant, aer.
