1. M-am mahnit, ca n-am fost la Liturghia trecuta, dar m-am bucurat, ca v-ati ospatat la o masa mai bogata! Atunci cel ce poarta jugul impreuna cu mine a bagat plugul in brazda, a aruncat semintele cu imbelsugata limba si a plugarit cu multa grija sufletele voastre. Ati vazut limba curata, ati auzit cuvant rotunjit, ati baut apa, care salta spre viata vesnica, ati vazut izvor, care sloboade rauri de aur curat.
Se spune ca este un rau care duce locuitorilor de pe malurile lui pulbere de aur; nu are apa, prin firea ei, aur, ci se intampla ca izvoarele raului sa strabata munti auriferi, iar raul, strabatand muntii aceia si ducand la vale pamantul aurifer, ajunge comoara locuitorilor de pe malurile lui si le da bogatii neasteptate.
Pe acest rau l-a imitat si dascalul care v-a predicat atunci! A strabatut Scripturile cum strabate raul acela muntii plini de aur si a adus sufletelor voastre ganduri mai de pret ca aurul. Stiu ca astazi are sa vi se para masa mea mai saracacioasa. Cand stai mereu la o masa saracacioasa si se intampla sa fii poftit la o masa plina de bunatati si te intorci apoi iarasi la masa ta, vezi mai bine saracia ei. Pentru asta insa n-am sa preget sa vorbesc.
Ati fost invatati de Pavel si stiti si sa va saturati si sa flamanziti si sa aveti de prisos si sa fiti lipsiti si sa admirati pe cei bogati, dar si sa nu dispretuiti pe cei saraci. Si dupa cum iubitorilor de vin si de bautura le place vinul bun, dar nu dispretuiesc si pe cel prost, tot asa si voi, care va dati in vant dupa predicarea cuvantului lui Dumnezeu, ascultati cu placere si pe predicatorii buni, dar ascultati si pe predicatorii slabi, nu cu imputinata ravna si luare aminte.
Imbuibatilor si ghiftuitilor le e greata si de mesele incarcate cu mancaruri alese, dar cei care postesc si privegheaza, cei care flamanzesc si inseteaza de dreptate alearga si la o masa mai saracacioasa cu multa tragere de inima.
Ca nu-s linguseala aceste cuvinte ati aratat-o mai ales cand v-am vorbit randul trecut. Va vorbisem vreme indelungata despre casatorie; va aratasem ca este adulter desavarsit si alungarea femeii din casa si luarea unei femei lasata de barbat, atata vreme cat barbatul ei traieste; si va citisem legea lui Hristos ce spune: "Cel care va lua pe cea lasata preacurveste, iar cel care-si lasa femeia, afara de pricina de desfranare, o face sa preacurveasca".
Atunci am vazut pe multi plecand ochii in jos, lovindu-se peste fata, nemaiputand sa-si mai ridice capul. Da, atunci, am ridicat ochii la cer si am spus: Binecuvantat esti, Dumnezeule, ca n-am vorbit unor urechi surde, ca au patruns adanc spusele mele in sufletele celor ce m-asculta. Da, e mai bine ca omul sa nu pacatuiasca; dar nu-i putin lucru pentru mantuire, cand il doare inima si-si osandeste sufletul daca pacatuieste, cand isi biciuieste cugetul cu multa asprime.
Osandirea este o parte de drum spre indreptare si duce negresit la lasarea de pacat. De asta si Pavel se bucura cand intrista pe pacatosi. Nu se bucura ca-i intrista, ci ca-i indrepta cu intristarea asta. "Ma bucur nu pentru, ca v-ati intristat, ci pentru ca v-ati intristat spre pocainta; ca intristarea cea dupa Dumnezeu lucreaza pocainta spre mantuire, de care nu-ti pare rau".
Ati fost vrednici atunci de mii si mii de laude, fie ca v-ati intristat atunci pentru pacatele voastre, fie ca v-ati, intristat pentru pacate straine. Cand cineva se intristeaza pentru pacate straine, da dovada ca are inima de apostol, ca merge pe urmele sfantului aceluia ce spune: Cine este slab si eu sa nu fiu slab? Cine se sminteste si eu sa nu ard? Dar cand se intristeaza pentru pacatele lui, atunci stinge osanda, gatita pacatelor savarsite; iar prin tristetea lui ajunge mai puternic.
De aceea si eu, vazandu-va ca plecati capul, ca suspinati si ca va bateti peste fata, ma bucuram, gandindu-ma la rodul adus de tristetea aceasta. Asta ma face ca si azi sa va vorbesc de acelasi subiect, pentru ca cei ce vor sa se casatoreasca sa aiba mare grija cand fac pasul acesta.
Daca atunci cand vrem sa cumparam case sau robi, iscodim, intrebam, si pe cei care ii vand, si pe stapanii lor de mai inainte, de starea sanatatii lor trupesti si de felin sufletului lor, apoi cu mult mai multa grija trebuie sa avem cand e vorba sa ne luam sotie. O casa subreda de cumperi, o poti vinde din nou; un sclav de e sucit, il poti da iarasi vanzatorului; dar femeia pe care ai luat-o, inapoi n-o mai poti da parintilor ei; trebuie, vrand-nevrand, s-o tii in casa ta toata viata ta; iar de-o alungi ca-i rea, esti dupa legile lui Dumnezeu, vinovat de adulter.
Asadar, cand ai de gand sa-ti iei nevasta, nu te uita numai la ce scriu legile civile, ci, inainte de acelea, uita-te la ce scriu legile noastre. Ca dupa acestea, nu dupa acelea, are sa te judece Dumnezeu in ziua judecatii. Cei ce nu tin seama de legile civile, indura adesea numai paguba de bani; dar cei care dispretuiesc legile noastre aduc asupra sufletului lor pedepse nemiloase si focul cel nestins.
2. Tu insa, cand ai de gand sa te insori, alergi cu mare graba la legiuitorii civili; stai langa ei si te interesezi cu de-amanuntul ce are sa fie daca-ti va muri sotia fara sa fi facut copil, ce are sa se intample daca a facut copil, ce are sa se intample daca a facut doi sau trei; ce se va intampla cu averea ei daca parintii ei mai sunt in viata, ce, daca nu mai sunt; ce parte din avere vor lua fratii ei si ce parte tu, sotul ei; in ce caz poti ajunge stapinul intregei ei averi, ca sa nu lasi nici o parte rudelor ei si in ce caz pierzi totul.
Si altele mai multe ii intrebi pe legiuitori si te interesezi; iscodesti si cercetezi totul, ca nu cumva sa poata lua ceva rudele ei din averea sotiei tale. Desi, dupa cum am spus, chiar daca se intampla vreo nenorocire, paguba se margineste numai la bani! Totusi, nu vrei sa nesocotesti ceva din toate acestea. Sa nu fie, dar, o nesocotinta sa arati atata ravna, cand e vorba de pierdere de bani, dar sa nu spui nici un cuvant cand e vorba de primejduirea sufletului tau si de socoteala ce vei da dincolo, cand ar trebui de asta sa ne interesam, de asta sa intrebam, asta s-o iscodim inainte de orice?
De asta sfatuiesc si indemn pe cei ce vor sa se casatoreasca sa se duca la fericitul Pavel si sa citeasca legile date de el despre casatorie. Si sa vorbeasca de casatorie numai dupa ce mai intai vor afla ce le porunceste Pavel sa faca de se va intampla ca sotia lor sa fie rea, banuitoare, betiva, certareata, fara judecata sau cu alt cusur. Si de vei vedea ca-ti da voie sa-ti lasi femeia si sa iei alta de are vreun cusur din cele insirate, indrazneste, ca nu-i nici o primejdie; dar daca vei vedea ca Pavel nu-ti ingaduie asta, ci-ti porunceste s-o iubesti, s-o tii in casa cu toate cusururile ei, in afara de cel al desfranarii, atunci intareste-te bine, pentru ca ai de indurat toata rautatea sotiei tale.
Daca ti se pare greu si impovarator lucrul acesta atunci fa tot ce poti si cauta sa iei o femeie buna, blanda, ascultatoare! Stii doar ca trebuie neaparat sa se intample una din doua: sau sa induri toata viata rautatea ei, de-ti iei femeie rea, sau sa fii osandit pentru adulter daca o lasi, nevrand sa induri rautatea ei. Ca "cine isi lasa femeia lui, afara de cuvant de desfranare, o face sa preacurveasca: iar cel ce o ia pe cea lasata preacurveste".
Daca vom deschide bine ochii inainte de casatorie, cunoscand aceste legi, ne vom da toata silinta ca de la inceput sa ne luam o sotie buna si potrivita firii noastre. Casatorindu-ne cu o astfel de femeie, vom avea nu numai castigul ca n-o vom lasa-o niciodata, ci si castigul acela ca o vom iubi cu taria cu care ne porunceste Pavel s-o iubim, spunand: "Barbati, iubiti-va femeile voastre"; si nu s-a marginit la atata, ci ne-a dat si masura dragostei: "Precum si Hristos a iubit Biserica".
- Dar, spune-mi mie, cum a iubit Hristos Biserica?
- "Ca S-a dat pe sine pentru ea".
Deci nu trebuie sa-ti lasi femeia, chiar de-ar trebui sa mori pentru ea. Daca Stapanul a iubit atata roaba, incat S-a dat pe Sine pentru ea, apoi cu mult mai mult trebuie ca tu sa-ti iubesti asa tovarasa ta de viata!
Dar sa vedem nu cumva frumusetea miresei sau virtutea sufletului ei a atras pe Mire? Nu poti spune asta! Mireasa lui Hristos era urata la fata si necurata. Asculta ce spune Pavel mai departe! Dupa ce a spus: "S-a dat pe Sine pentru ea", a adaugat: "Ca sa o sfinteasca, curatindu-o cu baia apei". Iar cand a spus: "Curatindu-o", a aratat ca mai inainte era necurata si pangarita; si nu o necuratenie oarecare, ci cea mai grozava necuratie; era murdarita de fumul si mirosul jertfelor de sange amestecat cu praf si de mii si mii de alte pete ca acestea. Totusi Mirele nu s-a ingretosat de uratenia ei, ci i-a schimbat uratenia, i-a dat alt chip, i-a prefacut viata si i-a iertat pacatele.
Fa si tu ca Mirele Hristos. De ti-ar gresi sotia ta de mii si mii de ori, treci cu vederea totul, iart-o! De te casatoresti cu o femeie cu fire rea, schimba-i firea, fa-o buna, blanda, cum a facut si Hristos Biserica. Hristos nu i-a sters numai necuratia ei, ci a facut sa-i piara batranetea, dezbracindu-o de omul cel vechi, alcatuit din pacate. La asta se gandeste iarasi Pavel cand spune: "Ca sa o infatiseze Luisi Biserica slavita, neavand pata sau zbarcitura". N-a facut-o numai frumoasa, ci si tanara; nu la trup, ci la suflet.
Nu-i de mirare numai aceasta ca a luat-o fara chip si fara frumusete, urata si batrana si nu s-a ingretosat de ea, ci si aceea ca S-a dat pe Sine mortii si a schimbat-o, dandu-i o frumusete fara de egal; ci si aceea ca mai pe urma, desi a vazut-o murdara si patata, n-a lasat-o, n-a rupt-o de langa El, ci a continuat s-o ingrijeasca si s-o indrepte.
Spune-mi, te rog, cati din Biserica n-au pacatuit dupa ce-au crezut? Cu toate astea Hristos nu s-a ingretosat de ei. De pilda, desfranatul din Corint era madular al Bisericii; Hristos n-a taiat madularul, ci l-a indreptat. Toata Biserica Galatei lunecase si cazuse in iudaism; totusi nici pe aceea n-a lasat-o, ci, prin Pavel, a tamaduit-o si a readus-o la inrudirea cea dintai.
Dupa cum atunci cand ni se imbolnaveste un madular din trupul nostru, nu taiem madularul, ci alungam boala, tot asa sa facem si cu femeia noastra. De se prinde de ea vreo rautate, nu-ti alunga femeia, alunga rautatea! Pe femeie poti s-o vindeci, dar un madular bolnav adesea nu-l poti vindeca; si cu toate ca stim ca-i de nevindecat, totusi nici asa nu ni-l taiem.
Adeseori multi oameni cu piciorul rasucit, cu fluierul stramb, cu mana moarta si uscata, cu ochiul stins, nu si-au scos nici ochiul, nu si-au scurtat nici piciorul si nu si-au taiat nici mana, ci vazand ca nici trupul nu are vreun castig din pierderea lor, ba dimpotriva incurca celelalte madulare cu multa rusine, le lasa sa le aiba de dragul celorlalte.
Cum sa nu fie oare mare nesocotinta sa fii cu atata grija acolo unde nu-i nadejde de vindecare si nici de castig, iar aici, unde sunt nadejdi destule si schimbarea lesnicioasa, sa impiedici vindecarea? Un madular beteag din fire nu-l poti indrepta, dar putem schimba un suflet stricat.
3. Chiar de mi-ai spune ca sotia ta are cusururi ce nu pot fi indreptate, ca ramane tot rea cu toata sarguinta ta, nici atunci nu trebuie s-o lasi. Nu-ti tai un madular, care zace de o boala de nevindecat! Sotia ta este madularul tau! "Vor fi cel doi un trup", spune Scriptura. De pe urma ingrijirii unui madular bolnav n-avem nici un castig daca, din pricina bolii, madularul nu se vindeca; dar de pe urma ingrijirii femeii noastre, mare ne este rasplata noastra a celor ce o invatam si o sfatuim, chiar daca ea boleste mai departe.
Daca ea nu castiga nimic din invatatura noastra, vom castiga noi de la Dumnezeu rasplata mare pentru rabdarea noastra, ca, de frica Lui, am fost atat de rabdatori, ca am indurat cu blandete rautatea ei, ca am pastrat madularul nostru, ca femeia ne este un madular de neaparata trebuinta. Pentru aceasta mai cu seama trebuie s-o iubim.
Asta ne-a invatat tot Pavel, spunand: "Asa sunt datori barbatii sa-si iubeasca femeile lor ca si trupurile lor. Ca nimeni niciodata nu si-a urat trupul sau, ci-l hraneste si-l ingrijeste, precum si Hristos Biserica. Ca suntem madulare ale trupului Lui, din carnea Lui si din oasele Lui". Pavel, cu alte cuvinte, spune: "Dupa cum Eva a fost facuta din coasta lui Adam, tot asa si noi din coasta lui Hristos". Acest inteles il au si cuvintele: "Din carnea Lui si din oasele Lui". Ca Eva a fost facuta din coasta lui Adam, o stim cu totii. Scriptura ne-o spune lamurit, ca Dumnezeu a adus somn peste Adam, a luat una din coastele lui si a facut femeia".
- Dar de unde se poate dovedi ca Biserica a fost facuta din coasta lui Hristos?
- Tot Scriptura o spune si pe asta. Cand Hristos a fost ridicat pe cruce, a fost pironit si a murit, "unul din ostasi s-a apropiat, l-a impuns coasta cu sulita si a iesit sange si apa". Si din sangele si apa aceea s-a intocmit toata Biserica. O marturiseste insusi Hristos cand spune: "De nu se va naste cineva din apa, si din Duh, nu va putea intra intru imparatia cerurilor".
Din Duh, adica din sange. Ne nastem din apa botezului si ne hranim, cu sangele Lui. Vezi ca suntem din trupul Lui si din oasele Lui? Vezi ca suntem nascuti si crescuti din sangele Lui si din apa? Si dupa cum Eva a fost facuta, pe cand Adam dormea, tot asa si Biserica a fost plasmuita, pe cand Hristos era mort.
Dar nu trebuie sa ne iubim femeia numai pentru aceea ca este madularul nostru, pentru ca isi are inceputul crearii ei din noi, ci pentru ca Dumnezeu ne-a dat lege in privinta asta, graind asa: "Pentru aceea va lasa omul pe tatal sau si pe marna sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup".
De aceea si Pavel ne citeste aceasta lege, ca in tot chipul sa ne indemne sa ne iubim sotiile. Uita-te la intelepciunea apostolica! Nu ne indeamna sa ne iubim sotiile intemeiat numai pe legile dumnezeiesti, nici numai pe cele omenesti, ci intemeiat, pe rand, si pe unele si pe altele, pentru ca omul care judeca mai inalt, mai cu judecata, sa fie indemnat sa-si iubeasca femeia de legile cele mai inalte, iar omul slab la minte, de legile cele mai de jos, de legile firii.
De aceea Pavel isi incepe indemnurile sale cu faptele savarsite de Hristos, graind asa: "Iubiti-va femeile voastre, precum si Hristos a iubit Biserica"; apoi ii indeamna cu fapte pe care le savarsesc oamenii: "Asa sunt datori barbatii sa-si iubeasca femeile lor ca si trupurile lor"; apoi iarasi cu faptele savarsite de Hristos: "Ca suntem madulare din trupul Lui, din carnea Lui si din oasele Lui"; apoi iarasi cu fapte omenesti: "Pentru aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa"; iar dupa ce a dat citire legii acesteia, spune: "Taina aceasta mare este".
- Cum este mare, spune-mi?
- Este mare, pentru ca fata care se marita a stat atata vreme departe de lume in camera ei si niciodata n-a vazut pe mirele ei; cu toate acestea, din prima zi, il doreste si-l iubeste ca pe trupul ei; la fel si mirele, pe fata pe care n-a vazut-o niciodata, cu care niciodata n-a schimbat o vorba, pe aceea, din prima zi, o prefera tuturora: prietenilor, rudelor, chiar parintilor.
Parintii la fel: cand din alte pricini li se ia banii se chinuie, se supara, dau in judecata pe datornici; dar dau in mana unui barbat pe care adesea nici nu l-au vazut, nici nu l-au cunoscut, pe fiica lor si zestre foarte mare. Si se bucura cand fac asta; nu socotesc paguba fapta, ci, vazand ca isi marita fata, nu se mai uita ca s-au obisnuit cu ea, nu se mai supara, nu se mai chinuie, ci chiar se bucura si socotesc o mare fericire sa-si vada fata urnita din casa si multa avere odata cu ea.
La toate acestea gandindu-se Pavel ca cei doi isi lasa parintii si se unesc unul cu altul, ca unirea lor de atunci e mai trainica decat traiul de multi ani cu parintii si dandu-si seama ca lucrul acesta nu este lucru omenesc, ci ca Dumnezeu a sadit in ei dragostea aceasta si a randuit ca si cei ce dau si cei ce primesc sa faca lucrul acesta cu mare bucurie a spus: "Taina aceasta mare este".
Si dupa cum copilul de curand nascut cunoaste din ochi pe parinti, cand inca nu graieste, tot asa si mirele si mireasa, fara sa mijloceasca cineva, fara sa-i indemne si sa-i sfatuiasca, se unesc unul cu altul din priviri. Pavel, vazand apoi ca asta s-a intamplat si cu Hristos si cu Biserica mai ales, s-a mirat si s-a minunat.
- Dar cum s-a intamplat asta cu Hristos si cu Biserica?
- Dupa cum mirele isi lasa tatal si se duce la mireasa, tot asa si Hristos a lasat tronul parintesc si a venit la mireasa; nu ne-a chemat pe noi sus, ci El a venit la noi. Cand auzim insa ca a lasat tronul parintesc, sa nu socotesti lasarea aceasta mutare, ci pogoramant; ca era cu Tatal cand era cu noi. De asta spune: "Taina aceasta mare este". Mare este intr-adevar si cand se face cu oamenii! Dar cand vad ca se intampla asta cu Hristos si cu Biserica, atunci ma spaimantez, atunci ma minunez. De aceea Pavel, dupa ce a spus: "Taina aceasta mare este", a adaugat: "Iar eu spun in Hristos si in Biserica".
Stiind, dar, ce mare taina este casatoria si al cui simbol este, nu gandi de casatorie cu nechibzuinta si la intamplare, nici nu cauta avere mare cand ai de gand sa te insori. Nu trebuie sa socotesti casatoria negustorie, ci insotire pe viata.
4. Am auzit pe multi spunand:
- Cutare era un sarac, dar s-a imbogatit casatorindu-se! A luat femeie cu avere si acum este bogat si petrece!
- Ce spui, omule? Doresti sa te imbogatesti de pe urma femeii si nu rosesti, nu ti-e rusine? Nu te ascunzi in pamant, cand cauti sa te imbogatesti in acest chip? Sunt acestea cuvinte de barbat? Femeia are o singura datorie, sa pazeasca cele adunate, sa chiverniseasca veniturile, sa se ingrijeasca de casa. Pentru asta ne-a dat-o Dumnezeu! Ca sa ne ajute la astea si la toate celelalte! Viata omeneasca e alcatuita din doua parti: din treburi in afara de casa si din treburi inauntrul casei; impartind Dumnezeu aceste treburi in doua, a dat femeii treburile din casa, iar barbatului cele din afara de casa, cele din oras, din piata, tribunalele, adunarile, armata si toate celelalte. Femeia nu poate arunca lancea, nu poate slobozi sageata, dar poate tine furca, poate tese panza, poate face bine toate cele ce tin de casa.
Cunoscand, dar, cu totii acestea, sa cautam un singur lucru cand ne insuram: virtute sufleteasca si bune purtari, ca sa avem pace in casa, ca sa ne bucuram necontenit de intelegere si dragoste. Cel ce-si ia femeie bogata isi ia mai degraba stapana decat sotie. Femeile, chiar cand n-au avere, sunt pline de mandrie si dornice de slava! Gandeste-te ce amara va face viata barbatilor lor daca mai sunt si bogate! Dar barbatul, care se insoara cu o fata de seama lui sau mai saraca decat el, isi ia tovaras si ajutor; isi aduce in casa, odata cu ea, toate bunatatile. Gandul ca a luat-o saraca o face sa se poarte cu barbatul ei cu multa grija, sa i se supuna in toate, sa-l asculte, sa stinga orice pricina de cearta, de lupta, de mandrie, de ocara; ajunge legatura de pace, de intelegere, de dragoste si de unire.
Sa nu cautam, dar, cu orice pret sa avem avere, ci pace, ca sa ne fie viata plina de placere. De asta-i facuta casnicia! Nu ca sa ne umplem casele de certuri, de batai! Nu ca sa ne sfadim si sa ne ocaram! Nu ca sa ne impotrivim unii altora si sa ne facem traiul netrai, ci ca sa avem in casa un ajutor, sa gasim in casa liman, scapare si usurare de necazurile care ne apasa, ca sa stam de vorba cu placere cu femeia noastra.
Multi bogati, insurati cu femei bogate, si-au marit averea, dar si-au imputinat placerea si intelegerea din casa! In fiecare zi la masa numai certuri si galcevi! Multi saraci, insurati cu femei mai sarace ca ei, au in casa pace si se uita fericiti la soarele acesta! Bogatii, dimpotriva, cu toate ca sunt inconjurati de multe desfatari, de cate ori nu si-au dorit moartea din pricina femeilor, de cate ori n-au dorit, din pricina lor, sa termine cu viata?
Asadar averea nu-i de vreun folos, cand nu dam de un suflet bun! Dar pentru ce trebuie sa vorbesc de intelegere si pace? Adeseori bogatul nu ramane nici cu averea lui de se insoara cu o femeie mai bogata. Cand cheltuieste averea pe motiv ca ii ramane zestrea si apoi se intampla sa-i moara sotia inainte de vreme, e silit de parinti sa le dea inapoi intreaga, toata zestrea, intocmai ca cei care scapa numai cu trupul in urma unui naufragiu, tot asa si acesta dupa multe certuri, lupte, ocari si judecati, scapa avand slobod numai trupul.
Intocmai ca negustorii cei nesatiosi, care scufunda corabia si pierd toata marfa, pentru ca o incarca cu mii si mii de incarcaturi, pentru ca pun in ea greutati peste puterea ei, tot asa si aceia care se casatoresc cu femei bogate, socotind ca cu averea femeii isi maresc averea o pierd si pe a lor. Si dupa cum acolo o mica izbitura de val scufunda corabia, tot asa si aici, cu moartea inainte de vreme a femeii sale, se duce si toata averea lui odata cu averea ei.
5. Gandindu-ne, dar, la toate acestea, sa nu cautam averi, ci suflet bun, cinste si cumintenie. O femeie cuminte, blanda si cumpatata, chiar daca e saraca, poate chivernisi mai bine saracia ei decat una bogata bogatia ei; o femeie stricata, desfranata, galcevitoare, de-ar gasi in casa barbatului ei mii si mii de bogatii, le spulbera mai iute ca vantul si aduce peste barbat odata cu saracia si nenorociri fara de numar. Sa nu cautam dar bogatie, ci o femeie, care sa stie sa chiverniseasca bine agonisita noastra.
Cauta sa afli mai intai care e pricina casatoriei, cauta sa afli pentru ce a adus pe lume Dumnezeu casatoria! Nu cauta mai mult!
- Pentru ce a adus, dar, Dumnezeu casatoria, pentru ce a dat-o?
- Asculta pe Pavel care spune: "Dar din pricina desfranarii, fiecare sa-si aiba femeia lui". N-a spus: "Ca sa scapi de saracie:" sau: "Ca sa te imbogatesti!"
- Dar ce?
- Ca sa fugim de desfranare, ca sa ne potolim pofta, ca sa traim in curatie, ca sa bineplacem lui Dumnezeu, multumindu-ne cu femeia noastra. Acesta-i darul nuntii, acesta-i rodul ei, acesta e castigul! Nu umbla, dar, dupa daruri mici, lasand pe cele mari! Cumintenia e mai de pret ca bogatia.
Numai pentru aceasta singura pricina trebuie sa ne luam femeie: ca sa fugim de pacat, ca sa scapam de desfranare. La asta trebuie sa ne duca casatoria: ca sa ne ajute la cumintenia noastra. Si vom ajunge aici, daca ne casatorim cu mirese ca acelea care pot aduce in casa noastra multa evlavie, multa cumintenie si multa blandete.
Frumusetea trupului, cand nu e unita cu virtutea sufletului, poate vraji pe barbat douazeci sau treizeci de zile; mai departe vraja nu se intinde; cand femeia isi arata rautatea, se risipeste vraja; dar miresele, care stralucesc prin frumusetea sufletului, cu cat trece vremea si-si vadesc nobletea, cu atat ajung mai dragi barbatilor lor si le maresc iubirea. Statornicindu-se intre soti dragoste inflacarata si curata, este alungat orice fel de desfranare! Unui barbat care isi iubeste asa sotia lui, nicicand nu-i mai trece prin minte gand de desfrinare, ci-si va iubi neincetat femeia, iar prin cumintenia sa va face ca Dumnezeu sa caute cu drag la toata casa lor si sa le-o ocroteasca.
Asa se casatoreau barbatii sfinti de altadata! Cautau frumusete sufleteasca, nu multime de averi! Si ca sa vedeti ca asta-i adevarul, va voi aminti, ca pilda, de o casatorie.
"Avraam, spune Scriptura, era batran, trecut in zile; si a zis slugii sale celei mai in varsta din casa lui, care era peste toate ale lui: "Pune mana ta sub coapsa mea si te jur pe Domnul Dumnezeul cerului si al pamantului, sa nu iei fiului meu Isaac femeie dintre fetele hananeilor, intre care locuiesc eu, ci du-te in pamantul meu in care m-am nascut si la neamul meu si ia de acolo femeie fiului meu".
Ai vazut virtutea dreptului? Ai vazut cata grija are de casatoria fiului lui? N-a chemat, ca cei de azi, femei stricate, nici petitoare, nici babe bune de gura, ci sluga lui, si lui i-a dat insarcinarea asta. Si aceasta e un semn foarte mare de evlavia patriarhului, ca a crescut o astfel de sluga, incat sa-l socoteasca vrednic a fi slujitorul unei insarcinari ca aceea. Apoi cauta femeie fiului lui; nu-i cauta femeie bogata, nici frumoasa, ci femeie cu bune purtari. Si pentru asta isi trimite sluga calea indepartata.
Uita-te si la buna judecata a slugii. N-a spus: "Ce inseamna asta? Sunt atatea popoare in jurul nostru, atatea fete de oameni avuti, de frunte, straluciti! Si tu ma trimiti intr-un pamant atat de indepartat, la niste oameni necunoscuti! Cu cine voi grai? Cine ma cunoaste? Daca imi intind curse? Daca ma inseala? Nimeni nu poate fi asa de usor inselat ca un strain!". Sluga n-a grait asa! A lasat toate aceste ganduri la o parte si s-a temut de ceea ce era cu cale sa se si teama. Pentru ca nu s-a impotrivit stapanului sau, si-a aratat ascultarea; iar pentru ca a intrebat pe stapanul sau ceea ce trebuia mai cu seama sa-l intrebe, si-a aratat priceperea si purtarea sa de grija.
- Care-i priceperea lui? Si ce a intrebat pe stapanul lui?
- "Dar daca nu va vrea femeia sa vina cu mine, a intrebat el, voi intoarce pe fiul tau in pamantul din care ai iesit?". Si Avraam i-a raspuns: "Sa nu intorci pe fiul meu de acolo! Domnul Dumnezeul cerului si al pamantului, Care m-a luat din casa tatalui meu si din pamantul in care m-am nascut, Care mi-a grait mie si mi s-a jurat zicand: "Iti voi da pamantul acesta tie si semintiei tale", El va trimite pe ingerul Lui inaintea ta si te va ajuta in drumul tau".
Ai vazut credinta lui Avraam? N-a rugat pe prieteni sau pe rude, pe nimeni altcineva, ci i-a dat slugii sale pe Dumnezeu mijlocitor si tovaras de drum. Apoi, vrand sa dea mai mult curaj slugii sale, nu i-a spus numai: "Domnul Dumnezeul cerului si al pamantului", ci a adaugat: "Care m-a luat din casa tatalui tau". "Adu-ti aminte, ii spune el, ca am venit aici facand atata drum; ca am parasit pamantul nostru si intr-un pamant strain am avut mai mult noroc; ca au ajuns cu putinta cele cu neputinta".
Prin cuvintele acestea: "Care m-a luat din casa tatalui meu", n-a vrut sa arate numai asta, ci si aceea ca are pe Dumnezeu datornic. "Dumnezeu ne este dator noua, a spus ei. Dumnezeu mi-a zis: "Iti voi da pamantul acesta tie si semintiei tale!". Da, a spus mai departe Avraam, noi suntem nevrednici, dar El ne e dator, pentru fagaduinta ce mi-a facut-o. Si ca sa duca la capat fagaduinta, va fi alaturi de noi, va usura toate greutatile ce ne stau in fata si va aduce la indeplinire ce dorim. Cu aceste cuvinte a slobozit sluga.
Si cand a ajuns sluga in tara aceea, nu s-a dus la unul din locuitorii orasului, n-a vorbit cu vreun om, n-a chemat femei; ci iata, pentru ca era si el credincios, s-a tinut de Mijlocitorul pe Care L-a luat si numai Lui I-a vorbit. Si stand, s-a rugat si a zis: "Doamne, Dumnezeul Domnului meu Avraam, fa-mi cale buna inaintea mea astazi". N-a spus: "Doamne, Dumnezeul meu".
- Dar ce?
- "Doamne, Dumnezeul Domnului meu Avraam!" "Eu sunt un om de nimic, o lepadatura, a spus el, dar pun inainte pe stapanul meu. N-am venit aici slujind mie, ci lui. Cauta la virtutea lui si ajuta-ma sa duc la bun sfarsit intreaga insarcinare".
6. Apoi, ca sa nu socotesti ca o cere ca o datorie, asculta si ce spune mai departe: "Si fa mila cu stapanul meu Avraam". "De-am fi savarsit mii si mii de fapte bune, a spus el, Te rugam sa ne dai harul Tau, ca sa ne mantuim! Sa-l capatam pentru iubirea Ta de oameni, nu pentru ca ne-ai fi dator sau obligat".
- Si ce vrea sluga?
- Iata stau, s-a rugat el, la acest izvor de apa si fetele locuitorilor cetatii vor veni sa scoata apa. Si fecioara careia ii voi spune: "Pleaca-mi vadra ta ca sa beau" si ea-mi va spune: "Bea si tu si voi adapa si camilele tale pana ce vor inceta toate a bea", pe aceasta ai gatit-o lui Isaac slugii Tale; si din aceasta voi cunoaste ca ai facut mila cu domnul meu Avraam".
Iata intelepciunea slugii! Iata ce semn a pus! N-a spus: "Daca voi vedea pe o fecioara purtata pe catari, purtata in trasura, cu un roi de eunuci in urma ei, cu multe slujnice, frumoasa, cu boiul trupului stralucitor, pe aceasta ai gatit-o "slugii tale!"
- Dar ce-a spus?
- "Careia ii voi spune: "Pleaca-mi vadra ta ca sa beau".
- Ce faci, omule? Atat de neinsemnata femeie cauti tu stapanului tau? O femeie care cara apa si care vrea sa stea de vorba cu tine?
- Da, spune sluga: Stapanul meu nu m-a trimis sa caut avutie multa, nici neam stralucitor, ci noblete sufleteasca. Adeseori multe din fetele care cara apa au toate virtutile, pe cand cele ce locuiesc in case stralucite sunt mai lenese si mai rele decat toate celelalte.
- Dar de unde stii ca fata aceasta este virtuoasa?
- Dupa semnul de care am vorbit, ne raspunde sluga.
- Si care-i semnul acesta de virtute?
- E un semn foarte mare si mai presus de orice indoiala. Semnul acesta mare este ospitalitatea. Ospitalitatea ei face dovada virtutii sale.
Cuvintele pe care le spune sluga sunt acestea, chiar daca nu le-a rostit asa: "Caut o fecioara care sa fie atat de ospitaliera, incat sa dea celor straini toata ingrijirea pe care o poate da".
Si sluga nu cauta asta asa la intamplare. Nu, ci pentru ca era dintr-o casa ca aceea, in care inflorea mai cu seama virtutea slujii. De aceea, inainte de alte virtuti, cauta virtutea asta; cauta o femeie cu aceleasi insusiri ca si stapanii lui.
"Avem sa o ducem, spune el, intr-o casa deschisa strainilor. Si ca sa nu fie cearta si galceava intre barbat, care face milostenii din averile sale, calcand pe urmele tatalui sau si gazduind pe straini, si sotia sa, zgarcita care nu sufera milostenia si o impiedica, lucru ce se intampla des in multe case, de aceea vreau de pe acum sa stiu de este iubitoare de straini.
Iubirea de straini a adus peste noi toate bunatatile. Asa a dobandit stapanul meu pe mirele acesta! Asa a ajuns tata, a taiat vitelul, a primit copilul, a framantat painea si Dumnezeu i-a fagaduit, sa-i dea urmasi cat multimea stelelor. Si pentru ca iubirea de straini a adus in casa noastra toate bunatatile, de aceea si eu caut virtutea asta inaintea celorlalte!".
Sa nu ne uitam numai la aceea ca sluga a cerut sa-i dea apa, ci sa ne uitam si la aceea ca insusirea unui suflet tare ospitalier nu-i sa dea numai ce i s-a cerut, ci sa dea chiar mai mult decat i s-a cerut.
"Si a fost, spune Scriptura, ca inainte de a sfarsi de grait, iata Reveca iesea afara din cetate". S-a implinit cuvantul acela profetic ce spune: "Inca pe cand tu graiesti iti voi spune: "Iata, aici sunt". Asa sunt rugaciunile barbatilor sfinti! Inainte de sfarsitul rugaciunii, indupleca pe Dumnezeu sa le implineasca ruga.
Si tu, dar, cand ai de gind sa te insori, nu fugi la oameni, nici la femei care negutatoresc nenorociri straine, care urmaresc un singur lucru, sa primeasca, plata, ci fugi la Dumnezeu. Dumnezeu nu se rusineaza sa-ti fie petitor. El a fagaduit si a spus: "Cautati imparatia cerurilor si acestea toate se vor adauga voua". Nu-mi spune mie: "Cum pot sa vad pe Dumnezeu? Poate oare sa-mi graiasca, sa vorbeasca cu mine fata catre fata ca sa ma aproprii de El si sa-L intreb?". Cuvintele acestea sunt cuvintele unui suflet fara de credinta! Dumnezeu poate face, iute si fara de voce, toate cate vrea. Asa cum s-a intamplat si cu sluga lui Avraam. Nici n-a auzit glasul lui Dumnezeu si nici nu I-a vazut fata! Statea la izvor si se ruga si indata a dobandit cererea. "Si s-a intamplat ca inainte de a sfarsi de grait, spune Scriptura, a iesit afara din cetate Reveca, fata lui Vatuil, fiul Melhei, avand vadra pe umeri; si fecioara era frumoasa la fata foarte, era fecioara, barbat n-o cunoscuse".
- Pentru ce-mi spui de frumusetea trupului?
- Ca sa cunosti cumintenia ei cea mare, ca sa cunosti frumusetea sufletului ei. Minunat lucru este sa fie o fata cuminte! Dar cu mult mai minunat cand cumintenia este vadita si in trupul acesteia. De aceea Scriptura, cand a voit sa ne vorbeasca de Iosif si de cumintenia lui, a vorbit mai intai de frumusetea trupului lui, spunand: "Placut era la chip si frumos la fata tare" si apoi a vorbit de cumintenia lui, pentru a arata ca frumusetea nu l-a dus la desfrau. Ca nici frumusetea nu-i pricina desfranarii si nici uratenia pricina cuminteniei. Multe femei au stralucit prin frumusetea trupului lor, dar au stralucit mai mult prin cumintenie; si iarasi, alte femei, urate la chip si fara frumusete, au ajuns si mai urate la suftet, pentru ca s-au intinat cu mii si mii de fapte de desfrau. Ca pricina frumusetei si a urateniei nu-i trupul, ci sufletul.
7. Nu fara rost a spus Scriptura de doua ori "fecioara". Dupa ce a spus: "Era fecioara", a adaugat: "Era fecioara, barbat n-o cunoscuse". Pentru ca multe fecioare isi pastreaza nestricat trupul, dar isi umplu sufletul de multa desfranare: se impodobesc, atrag in toate chipurile nenumarati adoratori, atata privirile tinerilor, intind curse si raspandesc prapad.
Moise, ca sa arate ca Reveca nu era asa, ci era fecioara si la trup si la suflet, a spus: "Era fecioara, barbat n-o cunoscuse". Si avea doar multe prilejuri sa fie cunoscuta de barbati: intai, frumusetea trupului; al doilea, felul muncii ei. Daca ar fi stat tot timpul in camera ei de fata, asa cum stau fecioarele, sau daca nu s-ar fi dus in piata niciodata, daca n-ar fi iesit din casa parinteasca, atunci n-ar fi fost o lauda sa se spuna despre ea ca barbat n-o cunoscuse.
Dar cand o vezi ca se duce in piata, ca e silita sa care apa in fiecare zi si nu o data sau de doua ori, ci de multe ori, si ca dupa toate acestea barbat n-o cunoscuse, ei bine, atunci mai cu seama, iti poti da seama de lauda ei.
Daca o fecioara care iese in oras de putine ori, o fata urata si lipsita de frumusete, inconjurata de un roi de slujnice, daca una ca aceasta, din pricina iesirilor ei, isi strica adesea purtarile, cum sa nu fie vrednica de mii de ori de admirat Reveca, care iesea zilnic singura din casa parinteasca si nu se ducea in piata, ci se ducea la izvor ca sa aduca apa, unde trebuia neaparat sa se intalneasca si cu altii multi?
Cum sa nu fie vrednica de admirat cand nu si-a stricat purtarile nici din pricina deselor ei iesiri din casa, nici din pricina frumusetei ei, nici din pricina multimii celor cu care se intalnea, nici din alta pricina, ci i-a ramas si trupul si sufletul nestricat, cand si-a pastrat mai bine curatenia decat fetele care stau inchise in camerele lor, cand s-a aratat a fi asa cum cere Pavel, care spune: "Ca sa fie sfanta la trup si la suflet?".
"Pogorandu-se, dar, Reveca la fantana, a umplut vadra cu apa si s-a suit; si a alergat sluga intru intampinarea ei si a zis: "Da-mi sa beau. putina apa din vadra ta!" Iar ea i-a raspus: "Bea, Domnule! Si s-a grabit si a pogorat vadra pe bratul ei si i-a dat sa bea pana ce a incetat a bea. Si a spus: "Voi adapa si camilele tale pana vor bea toate". Si s-a grabit si a desertat vadra in teuca si a alergat la fantina sa scoata apa, ca sa adape toate camilele".
Mare-i era iubirea de straini a Revecai, dar mare si cumintenia ei! Mai cu seama pe amandoua le poti afla si din ce-a facut si din ce-a spus! Ai vazut ca cumintenia n-a pagubit iubirea de straini si nici iubirea de straini nu i-a intinat cumintenia?
Cumintenia i se vede de acolo ca n-a alergat ea intai la barbat, nici nu i-a spus ea intai cuvant! Iar marea-i bunatate si ospitalitatea ei se vede de acolo ca a implinit si a facut ce i s-a cerut. Daca s-ar fi apropiat ea intai de sluga lui Avraam, daca i-ar fi grait fara ca acela s-o intrebe ceva, ar fi fost o obraznica, o nerusinata. La fel, daca n-ar fi vrut sa-i implineasca ruga, ar fi fost cruda si fara de inima. Dar asa, Reveca n-a facut nici una, nici alta. N-a pagubit nici iubirea de straini de dragul cuminteniei, dar iarasi nu si-a stirbit nici lauda cuminteniei de dragul iubirii de straini, ci a aratat intreaga si o virtute si alta.
Asteptand sa fie intrebata, a aratat ca e cuminte; implinindu-i rugamintea, si-a aratat nespusa ei iubire de straini. Da, nespusa iubire de straini este sa dai nu numai ce ti se cere, ci sa dai mai mult decat ce ti se cere. Ai putea sa-mi spui ca a dat numai apa! Da, pe atat era stapana atunci. Iubirea de straini se judeca nu dupa bogatia darurilor, ci dupa putinta pe care o ai cand dai.
Dumnezeu a laudat si pe cel ce da un pahar cu apa rece, iar despre vaduva care a aruncat in cutia templului doi banuti a spus ca a aruncat mai mult decat toti, pentru ca a aruncat atunci tot cat a avut.
Tot asa si Reveca; a ospatat pe acel vrednic barbat cu ceea ce-a avut, ca altceva decat atata nici nu putea sa-i dea. Si nu fara rost sta scris in Scriptura: "S-a grabit" si "a alergat" si altele ca acestea, ci ca sa cunosti ravna cu care facea fapta. N-o facea in sila, anevoie, suparata sau morocanoasa. Si nu-i putin lucrul acesta, ca de multe ori se intampla sa cerem de la un trecator ce are o faclie in mana sa stea putin ca s-o aprindem si pe-a noastra sau sa cerem apa unuia ce duce apa si nu vrea, ba se si supara.
Reveca nu numai ca i-a plecat vadra, dar a adapat si toate camilele; a vrut sa se osteneasca atata si si-a pus cu multa bunavointa munca bratelor ei in slujba iubirii de straini. Nu numai fapta in sine, ci si ravna, arata virtutea ei. Numeste "Domn" pe un om necunoscut, pe care-l vedea atunci intaia oara. Si dupa cum Avraam, socrul ei, n-a intrebat pe calatori: "Cine sunteti?" si "De unde sunteti", si "Unde mergeti?" si "De unde veniti?", ci s-a gandit numai sa le fie de folos gazduindu-i si ospatandu-i, ca sa aiba roada iubirii de straini, tot asa si Reveca n-a intrebat: "Cine esti?" si "De unde esti?" si "Pentru ce ai venit?", ci si-a aratat bogatia ospitalitatii, ca sa culeaga rodul ei, lasind de o parte pe toate cele de prisos.
Ca si cei care fac comert cu margaritare si cu aur, cauta un singur lucru numai: sa castige de la cei ce au bani; nu se intereseaza de unde le au! Asa si Reveca, numai asta a cautat: sa primeasca rodul ospitalitatii, sa ia nestirbita plata. Stia Reveca bine, ca un strain se rusineaza mai mult ca orice om; de asta strainul are nevoie de buna primire si de o purtare lipsita de iscoada; daca vede ca-l iscodim, ca-l cercetam, pregeta, sovaie si cu greu se apropie. De asta nici Reveca nu l-a iscodit pe strain; si nici Avraam pe cei trei calatori, ca sa nu sperie strainii, ci i-a ingrijit pe calatori; si dupa ce a cules de la ei roadele pe care le voia, i-a slobozit.
8. De asta Avraam a primit pe ingeri; ca daca-i iscodea, isi imputina plata ce-i era gatita. Si ne minunam de Avraam, nu atat ca a primit pe ingeri, ci ca i-a primit fara sa-i cunoasca. Nici n-ar fi facut un lucru de mirare daca stia pe cine primeste, caci vrednicia oaspetilor ar fi silit chiar pe un om cu inima de piatra si fara de mila, sa fie bland si iubitor de oameni. Dar lucru de mirare este ca Avraam ii socotea calatori de rand si totusi i-a primit asa de bine.
Asa s-a purtat si Reveca. Nu stia cine-i omul care-i cere apa. Nu stia pentru ce venise, nici ca venise sa o peteasca. Il socotea un strain oarecare, un calator. De asta mai mare i-a fost plata ospitalitatii ei; ca, iara sa-l cunoasca, l-a primit atat de bine, pazindu-si in acelasi timp si cumintenia. Si a facut asta nesilita, fara obraznicie, fara indrazneala, fara suparare, ci cu cuviinta potrivita. Asta a vrut sa spuna Moisi prin cuvintele: "Iar omul o privea si tacea, ca sa cunoasca daca Domnul i-a facut cale buna".
- Ce inseamna: "Iar omul o privea"?
- Inseamna: ii cerceta cu de-amanuntul si infatisarea si mersul si privirea si vorba, totul, cautand sa-i afle felul sufletului din miscarile trupului.
Si nu s-a multumit numai cu atat, ci a incercat si a doua proba. Dupa ce i-a dat de baut, nu s-a oprit, ci a intrebat-o: "A cui fata esti? Spune-mi daca este loc la tatal tau sa manem",
- Ce i-a raspuns Reveca ?
- I-a spus fara rautate, cu voie buna, cine-i tatal ei. Nu s-a maniat, nici nu i-a spus: "Dar tu cine esti de ma iscodesti? Pentru ce cauti sa-mi iscodesti casa?
- Si ce i-a spus?
- "Sunt fata lai Vatuil, fiul Melhei, pe care l-a nascut lai Nahor. Avem si paie si fan mult; avem si loc de mas".
Ca si cu apa, i-a dat mai mult decat a cerut. Omul ceruse numai sa bea, iar ea i-a spus ca are sa-i adape si camilele; si le-a adapat. Tot asa si acum; a cerut numai loc de mas, iar ea i-a spus ca-i da si fan si iarba si altele multe, poftindu-l si chemandu-l cu asta in casa tatalui ei, ca sa culeaga Reveca plata iubirii de straini.
Acestea sa nu le ascultam cu nepasare sau de mantuiala, ci sa ne gandim bine la ele si sa punem faptele noastre fata in fata cu faptele Revecai. Asa vom cunoaste virtutea fetei. De multe ori cand primim in casa cunoscuti sau rude ne suparam, ne necajim de zabovesc chiar o zi sau doua. Reveca insa a poftit in casa ei cu multa bucurie pe un strain, pe un necunoscut, cu toate ca avea sa-i dea ingrijire nu numai lui, ci si atator camile.
Cand sluga lui Avraam a intrat in casa, uita-te acum la priceperea slugii! Cand i s-a pus inainte paine sa manance, a zis: "Nu voi manca pana ce nu voi grai cuvintele mele!".
Ai vazut cata grija avea si cat era de veghetor? Apoi, cand i s-a ingaduit sa vorbeasca, sa vedem ce le spune! Le-a spus oare ca are stapan cu vaza si stralucit, ca e cinstit de toti, ca sta in fruntea locuitorilor tarii? Si n-ar fi gresit de ar fi vrut sa spuna asta, pentru ca locuitorii tarii ii dadeau cinstire de imparat. Totusi sluga n-a vorbit de asta; a lasat la o parte pe cele omenesti si l-a impodobit vorbindu-le de ajutorul ce l-a primit de sus, graindu-le asa: "Sluga lui Avraam sunt eu. Domnul a binecuvantat pe stapanul meu foarte si s-a inaltat; si i-a dat lui oi si vitei si aur si argint". Sluga n-a vorbit de bogatia lui Avraam, ca sa arate ca era bogat, ci ca sa arate ca era iubit de Dumnezeu; voia sa-l laude nu cu averea lui, ci cu aceea ca o primise de la Dumnezeu. Apoi ii vorbeste de mire: "Si a nascut Sarra, femeia stapanului meu, un fiu domnului meu, dupa ce a imbatranit". Cu aceste cuvinte a lasat sa se inteleaga si felul nasterii lui; a aratat ca si nasterea copilului s-a facut prin grija ce o poarta Dumnezeu lui Avraam, nu prin randuiala firii.
Si tu, dar, de cauti mire sau mireasa, cauta, inainte de toate celelalte, de e iubit de Dumnezeu mirele sau mireasa, de se bucura de sus de bunavointa multa. Daca are pe acelea, si celelalte urmeaza. Daca lipsesc acelea, de-ar avea din belsug cele parintesti, nici un castig nu este.
Apoi, ca sa nu-l intrebe parintii Revecai: "Dar pentru ce n-a luat fiului sau femeie dintre locuitorii tarii?", sluga le spune: "M-a jurat stapanul meu zicand: "Sa nu iei fiului mea femeie din fetele hananeilor, ci du-te in casa tatalui meu si la neamul meu si de acolo sa iei fiului meu femeie".
Dar ca sa nu par ca va plictisesc povestindu-va toata istoria, sa vin la sfarsitul ei. Dupa ce sluga le-a spus cum a stat langa fantana, cum a cerut fetei apa, cum i-a dat aceea mai mult decat ceruse, cum a fost Dumnezeu mijlocitor, deci dupa ce le-a spus cu de-amanuntul totul, si-a terminat cuvantul.
Auzind aceia toate acestea nu s-au indoit, n-au amanat; ci, ca si cum Dumnezeu le-ar fi miscat sufletul lor, i-au dat indata in casatorie fata. Si raspunzand Lavan si Vatuil, au spus: "Porunca aceasta a iesit de la Dumnezeu! Nu vom putea sa-ti graim tie rau impotriva! Iata Reveca! Ia-o si te du, si va fi femeie stapanului tau, precum a grait Domnul".
Cine nu se va mira, cine nu se va minuna ca in scurta vreme au fost indepartate atatea si atatea piedici? Era doar strain, era sluga, era necunoscut si mare era calea de unde venise! Nu era cunoscut nici tatal, nici mirele, nici alta din rudenii! Fiecare din aceste pricini era in stare sa impiedice nunta! Cu toate acestea nici una n-a impiedecat-o; dimpotriva toate i-au deschis calea. Si i-au incredintat fata cu multa incredere, ca unui cunoscut, ca unui vecin, ca unui om cu care au trait din ziua cea dintai.
- Pricina?
- Pentru ca a fost la mijloc Dumnezeu. Dupa cum cand facem ceva fara Dumnezeu, de-ar fi toate usoare, intalnim numai rapi si prapastii si piedici mii si mii, tot asa cand avem pe Dumnezeu alaturi, cand ne ajuta, ajung toate lesnicioase si usoare, chiar de-ar fi de tot anevoioase cele ce avem de facut. Nimic, dar, sa nu facem, nici sa spunem, inainte de a chema si a ruga pe Dumnezeu sa ne ajute in toate treburile de care ne-apucam, precum a facut si sluga lui Avraam.
9. Dar sa vedem ce nunta a facut dupa ce a luat fata. Oare a insirat dupa el chimvale, fluiere, hore, timpane, flaute si tot alaiul obisnuit la nunti? Nimic din acestea ! Nu, ci a luat numai mireasa si a plecat cu ea! Dar avea cu el insotitor si tovaras de drum pe ingerul pe care Dumnezeu i-l trimisese la rugaciunea stapinului sau, cand a plecat de acasa. Era dusa mireasa, fara sa-i sune in urechi cantece de flaut si de chitara si de alte instrumente muzicale ca acestea, dar avea de la Dumnezeu mii de binecuvantari pe capul ei, cununa mai stralucita ca orice diadema.
Era dusa mireasa, fara sa fie imbracata cu haine de aur, dar avea pe ea evlavie, cumintenie, iubire de straini si toata virtutea. Era dusa mireasa, fara sa stea in trasura cu poclit si fara alt alai asemanator, ci asezata pe camila.
Fecioarele de altadata aveau, odata cu virtutea sufletului, si trupurile sanatoase. Mamele de altadata nu le cresteau pe fecioare, asa cum le cresc mamele pe cele de acum, cu imbaieri dese, cu pomezi bine mirositoare, cu sulimanuri si vopseli, cu haine moi si cu alte nenumarate feluri de infrumusetari, care le strica si le fac mai slabe decat se cuvine. Nu! Mamele de altadata cresteau fecioarele in aspra vietuire. De asta si frumusetea trupului le era infloritoare si adevarata, pentru ca era fireasca, nu mestesugita, nici cautata.
De asta se bucurau si de deplina sanatate; frumusetea lor le era nemestesugita; nici o boala nu le tulbura trupul, iar bicisnicia era izgonita. Ca munca, treaba si indatorirea de a lucra totul cu mainile lor izgoneau din trupul lor bicisnicia si le dadeau putere si deplina sanatate. Pentru aceea erau si mai iubite de barbatii lor si tare dorite. Prin munca lor isi faceau nu numai trupul mai puternic, ci si sufletul mai bun si mai cuminte.
Purtata, dar, pe camila, a ajuns Reveca in tara lui Avraam. Inainte de a ajunge aproape, ridicandu-si ochii, a vazut pe Isaac si a sarit jos de pe camila. Ai vazut cat era de puternica? Ai vazut ce trup viguros avea? A sarit jos de pe camila. La fecioarele de altadata taria trupului era unita cu cumintenia. Si a intrebat pe sluga: "Cine este omul acela care merge pe camp?" Si sluga a raspuns: "Este stapanul meu". Ea, luandu-si valul, s-a acoperit Vezi ca in orice imprejurare se vadeste cumintenia ei? Cat era de rusinoasa, cat era de sfioasa!
"Si a luat-o Isaac si i-a fost lui femeie si a iubit-o si s-a mangaiat pentru Sarra, mama lui". Nu s-a spus fara rost ca a iubit-o si s-a mangaiat pentru Sarra, mama lui, ci ca sa afli pricinile pentru care o iubea Isaac si-i era draga; cu ele venise Reveca, aducandu-le de acasa. Cine n-ar fi iubit pe o astfel de sotie, atat de cuminte, atat de modesta, atat de ospitaliera, buna si blajina, curajoasa la suflet, tare la trup? N-am spus acestea ca sa le auziti, nici ca auzindu-le sa le laudati numai, ci ca sa le si intelegeti.
Tatilor, imitati purtarea de grija a patriarhului Avraam! Imitati-i grija pe care a avut-o de-a lua fiului sau femeie fara viclesug. Nu cautati averi, nici neam stralucit, nici frumusetea trupului! Nimic altceva nu cautati, ci numai o noblete sufleteasca!
Mamelor, asa cresteti-va fetele voastre! Iar voi tinerilor, care vreti sa va casatoriti, casatoriti-va cu ele cu tot atata cuviinta ca si Isaac! Indepartati de la nuntile voastre dansurile, rasetele, cuvintele de rusine, fluierile, flautele, alaiul cel dracesc si pe toate celelalte la fel cu acestea si rugati totdeauna pe Dumnezeu sa va fie intaritor in tot ce faceti.
Daca ne vom randui asa viata noastra, nu vom ajunge nici cand la divort, nu vom avea in casa banuieli de adulter, nici pricina de gelozie; nu vom avea cearta si bataie, ci ne vom bucura de multa pace, de multa intelegere; iar unde-i intelegere si pace, vin negresit si celelalte virtuti.
Dupa cum, cand femeia se cearta cu barbatul, in casa aceea nu-i nimic sanatos, chiar daca totul ar merge din plin, tot asa, cand femeia e pasnica si intelegatoare, in casa aceea e bucurie, chiar daca vin peste ea in fiecare zi furtunile cu miile.
Daca asa vom face nuntile, vom putea creste si copii virtuosi cu multa usurinta. Cand mama e cu atata cuviinta, atata de cuminte si atata de plina de virtuti, negresit isi va putea cuceri barbatul si-l va putea subjuga dorului ei. Odata cucerit, il va avea ajutator plin de mult zel pentru cresterea copiilor. Si asa va atrage si pe Dumnezeu spre aceeasi purtare de grija; iar cand Dumnezeu este alaturea de aceasta frumoasa gospodarie, cand Dumnezeu deprinde sufletele copiilor, in casa aceea nu vor fi lucruri urate, ci va domni acolo fericirea, pentru ca fericite sunt sufletele stapinilor.
Si asa, fiecare va putea strabate cu toata slobozenia si viata de aici, cu toata casa sa, adica cu femeia sa, cu copiii sai si slugile sale si va putea intra si in imparatia cerurilor, pe care faca Dumnezeu ca noi toti sa o dobandim, cu harul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul si facatorul de viata Duh, slava si putere, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin.
