Sa vorbim despre stiinta si credinta: stiinta ne lasa inchisi in descrierea legilor diferitelor existente, dar nu vrea sa stie ca aceste legi trebuie sa fie de la cineva mai presus de legi. Ea nu explica nimic, descrie numai; descrie mai mult legile lucrurilor materiale. In secolul XIX se credea ca poate sa cunoasca si cele spirituale, dar nu le poate cunoaste. Psihologia este cea mai slaba dintre stiinte pentru ca vrea sa reduca la cateva legi viata spirituala a omului; omul este o mare taina.
Eu sunt o mare taina fata de celalalt, desi ma deosebesc de altii si fiecare se deosebeste de altii; fiecare este o taina de necuprins de nedefinit. Fiecare este o taina, fiecare este mereu nou, fiecare este altfel decat altul, asa ca nu poti sa reduci viata persoanei la o stiinta precisa, asa cum pretinde stiinta. Persoana e o mare taina, dealtfel si lucrurile, fiecare sunt taine...
Ce insemneaza acest "este", "a fi""... cine poate sa spuna?... Cioran nu-si pune nici o problema, desi e laudat - vad - foarte mult: la el totul e nimic, totul e de dispretuit, nici macar nu-si pune problema lui "este": ce-i aceasta "este"?... Problema nu o poate rezolva nici antropologia sau paleontologia; nu cred ca omul a iesit din maimuta: cu cat ma duc mai in trecut cu atat vad un om mai superior; mai superior decat omul de astazi. Avea o intelegere a tainei, a lucrurilor tainice omul de dinainte. Cei ce au scris Biblia sunt cu mult mai intelepti decat cei de astazi; sunt in stare oamenii de astazi sa scrie asa ceva?... Cine poate intrece pe cei care au scris cartile Bibliei?... Cu cat te duci mai in urma, cu atata dai de oameni mai intelepti. Ce-a ajuns stiinta asta a Occidentului; unde a ajuns: a ajuns la o practica a asa-zisei tehnici a civilizatiei: au dezvoltat cele materiale dar cele spirituale...
Am fost astazi la Cernica si am trecut pe la marginea orasului; sunt niste blocuri cu totul lipsite de simtul esteticului, de simtul spiritualului, sunt niste mormane asa in care nu mai este omul, a disparut omul. Si cum te simti cand te duci in natura, ce gandire se dezvolta in tine... Ce gandire are Occidentul fata de gandirea pe care o avea poporul nostru de la sate?... ce gandire are?... catolicismul sustine ca in taina nu e energia necreata ci ca e o gratie creata; atunci Hristos nu este in taina si ca urmare au venit sectele si au spus: "ce ne mai trebuie taine" au ramas cu discursuri; fiecare cu discursul lui. Pe cand tainele te unesc, sunt aceleasi, si noi suntem o unitate pentru ca avem tainele si pentru ca le cunoastem: poporul cunoaste tainele toate... intelectualii nu mai recunosc nici o taina, parca stiu tot: nu stiu nimic. Trebuie sa recunosti taina, fiecare lucru chiar lucrul material este o taina, cu atat mai mult o persoana este o taina... De aceea Ortodoxia a pastrat crestinismul de la inceput, mai vechi decat catolicismul, si a pastrat sentimentul acesta al tainei; si ce superficialitate traiesti cand mergi prin orasele acestea cu blocurile lor, cu tehnica lor, si ce sentiment avea in suflet taranul cand facea o fantana... caci el stia ca dincolo de astea toate sunt o taina mare... Pe cand astia cred ca nu mai e nimic decat atata; tehnica aceasta. Si ce prost te simti, ce stramtorat te simti in mijlocul lor... Nici nu-si pun intrebarea despre sensul lucrurilor; daca nu-i decat lumea aceasta, cu dependentele ei, cu legile ei, totul e fara sens. Daca oamenii mor rand pe rand definitiv, apar alte generatii si mor definitiv, ce sens mai vad ei: nici unul. Nu-i nici un sens in alt plan, superior acestuia.
Lumea aceasta e foarte complexa, cine-o patrunde?... Si chiar daca o patrunzi nu te satisface daca nu recunosti ceva mai presus de ea. Nu te satisface; nu ma mantuieste lumea aceasta.
Persoana e o mare taina, o taina care ma inalta, imi da o bucurie... de-as avea toata lumea, daca n-ar fi o persoana atenta fata de mine as fi cel mai nenorocit om. Numai daca am o persoana care-i atenta fata de mine, numai atunci ma simt fericit. Deci ce mare lucru este persoana, cine-o poate defini?... stiinta nu cred ca mai poate pretinde astazi ca poate defini persoana. De fapt unde a ajuns lumea?... nu mai are nici o intelegere a tainei; cei mai dinainte de noi aveau alta intelegere.
Cred ca e veche omenirea, mult mai veche dar nu iesita din maimuta: nu stiu cine spunea de niste gene care au aparut deodata intr-un ins avand 47 de gene in loc de 46, si acela a fost omul, dar cum a aparut?... Sigur ca nu L-a vazut nimeni pe Dumnezeu cum face pe om: cum aduna pamant si ii face trupul si ii sufla suflare de viata si asa mai departe. Dar e o taina aparitia omului: omul nu a putut aparea asa, din animal, din maimuta. Este cu totul altceva: e ratiunea asta prin care judeca toate, prin care este constient de toate. Au si animalele o ratiune, dar e o ratiune obiect; omul e o ratiune subiect. Este adevarat ca sunt si animale care parca au afectiune, sunt caini, pisici, chiar in flori, in plante e ceva care parca e un fel de simtire, dar o simtire inconstienta; e altceva. Are si cainele o afectiune fata de stapanul sau, dar nu e totusi ratiunea care gandeste la viitor, care vede pe toate in armonia lor.
Eu cred ca aparitia omului este o taina si in taina aceasta e o taina suprema - spune Sfantul Grigorie de Nyssa: "Nu se poate sa fi fost candva cand n-a fost nimic." Nu se poate... Unii oameni de stiinta spun ca n-a fost nimic si a aparut din nimic; nu se poate sa fi fost candva cand n-a fost nimic; ori Acest care a fost totdeauna, care a fost fara inceput, n-are cauza. Toate au o cauza: de la Acela sunt; in Acela sunt cauzele tuturor, deci trebuie sa fie perfect, trebuie sa fie desavarsit, trebuie sa fie constient, trebuie sa fie deasupra legilor, trebuie sa fie Absolutul, de nesupus legilor.
Acesta este Dumnezeu, care are puterea sa faca din nimic, nu din sine, ca daca ar fi din sine ar fi toate perfecte, ori nu pot fi din El; nu pot fi nici dintr-o materie preexistenta pentru ca in acest caz n-ar fi perfect El; trebuie sa fie cineva din veci perfect si absolut, desavarsit, iar datorita complexitatii Lui, El trebuie sa aiba caracter de persoana, nu se poate sa nu aiba caracter de persoana. Si nu poti sa gandesti persoana fara persoana; deci iata Treimea... Trebuie sa fie o persoana care iubeste. Nu se poate sa ai alta persoana pe care sa nu o iubesti, sau una de care sa nu vrei sa fii iubit; nu poti... Totdeauna vrei sa ai o persoana care sa te iubeasca si tu o iubesti pe ea; si ce iubire mai inalta si mai curata este decat cea intre Tata si Fiu, si daca sunt numai doi care se iubesc in veci, iubirea lor e perfecta cand impreuna iubesc pe al treilea; nu se pot margini; si fiecare din ei are o bucurie mult mai mare cand are si pe altul care se bucura de celalalt. Tatal are pe Duhul care se bucura impreuna cu El de Fiul, Fiul are pe Duhul care se bucura impreuna cu El de Tatal. Asa ca invatatura despre Treime apare inevitabil.
"N-a fost candva cand n-a fost", e cea mai intemeiata stiinta... Stiinta nu spune nimic despre originea lumii: stiinta este foarte marginita. Credinta vede realitatea, vede ca nu poate sa fie lumea aceasta de la ea. Trebuie sa fie cineva perfect si fara inceput. Aceasta este cea mai sigura stiinta. Credinta este adevarata stiinta. Mi-a spus un doctor: "Eu nu cred in Dumnezeu; eu stiu de Dumnezeu...". Nu e vorba de o credinta in Dumnezeu ci de stiinta; adevarata stiinta. Si cred ca Occidentul acesta va ajunge la un mare fiasco daca nu se opreste. Poate sa duca la sfarsitul lumii cu aceasta civilizatie tehnica, care nu-si pune problema tainei.
Nu-mi da nimic, nu-mi explica nimic aceasta stiinta atee, fara Dumnezeu; absolut nimic. Dar nu vrea sa recunoasca ca totul este o taina... este o taina... Aceasta e stiinta adevarata, sa stii ca exista o taina a tuturor lucrurilor. Si taina suprema este Dumnezeu, dar o taina de care esti sigur; taina pe care o constati in mod sigur, si cred ca daca omenirea s-ar mai putea maturiza, ar trebui sa revina la aceasta intelegere a tainei lucrurilor, a neputintei stiintei de a explica ceva. Stiinta ne scrie legile...ei si ce-i cu asta; ne scrie niste legi practice de care te folosesti in aplicarea lor: cum sa faci case, sa faci diferite lucruri; dar ce-si poate explica, si ce poate crea?... tot lucruri moarte. Este o moarte tehnica aceasta. Poate ca se potriveste cu ceea ce se spune la Apocalipsa, ca se vor inmulti Gog si Magog - aceste multimi straine de Dumnezeu, si vor ramane putini cei ce vor trai cu adevarat credinta, cei care vor fi cu adevarat credinciosi. Si iata respectul pentru cei ce au fost, ca lucrurile cele mai minunate le-am mostenit din trecut, de la generatiile trecute, lucrurile spirituale, spiritualitatea.
Credinta este stiinta adevarata, si stiinta adevarata este stiinta tainei, care raspunde pe de alta parte aspiratiei omului de a cunoaste la infinit: niciodata nu poti sa cunosti ceea ce este in taina complet, trebuie sa inaintezi la infinit in aceasta cunostinta; si asta corespunde aspiratiei omului. De aceea Ortodoxia este mult mai inalta decat Occidentul acesta care nu stie de taina si care a redus crestinismul la ceva foarte apropiat de stiinta aceasta marginita.
Intrand in Occident, crestinismul a intrat intr-o lume barbara. In Rasarit a intrat intr-o lume care depasise toate posibilitatile filosofiei, care nu satisfaceau. Evanghelia a venit cu Taina Persoanei, pentru filosofie era o esenta acolo... daca e esenta totul trebuie sa fie impersonal si supus unor legi uniforme. Ori nu-i asa: de unde sunt persoanele care sunt atat de variate?... fiecare este alta si e taina libertatii in persoane. Crestinismul a venit intr-o lume care depasise toate aceste faze. Pe cand in Occident a ajuns la niste barbari: spunea un protestant: "Noi n-am intalnit nimic crestin decat "sa nu furi si sa nu ucizi." Inainte furau si ucideau. Atata stiu ei din crestinism, si ce inalt este crestinismul... Poate fi depasit de vreo doctrina, de vreo gandire?... Poate fi depasita Evanghelia lui Ioan?... As vrea sa lucrez daca imi ajuta Dumnezeu la o carte despre Hristos in Epistolele Sfintilor Apostoli. Este extraordinar; atata bogatie, atata profunzime, este inepuizabil; ce-s toate filosofiile pe langa Epistolele Sfantului Apostol Pavel?... Cioran spune ca a fost epileptic...- poate un epileptic sa creeze asa ceva?...- ca a nesocotit marile filosofii ale antichitatii. Ce-mi explica marile filosofii ale antichitatii?... ce-mi explica Platon?... si ce-mi dau filosofiile occidentale? filosofii atee care insusindu-si acest spirit, ca nu exista taina, spun ca Dumnezeu e distant. Un Dumnezeu care n-are rol in viata noastra nu este... filozofie atee... si cati oameni se hranesc cu filosofiile acestea si pretind ca cugeta... Pe cand Evanghelia hraneste de generatii si va hrani pana la sfarsitul lumii. Acesta este crestinismul adevarat. Si aici e credinta: credinta este sesizarea tainei lucrurilor; si taina suprema este persoana, si e persoana care iubeste... Credinta care-i adevarata stiinta. Adica nu poti desparti stiinta de credinta adevarata: stiinta care n-are credinta nu-i stiinta. Insa la cei vechi gasim mai multa intelepciune.
Arsenie Boca mi-a fost foarte apropiat ca student la Sibiu. Venea la mine si statea luni de zile uneori.
Dupa aceea s-a facut calugar, a stat in Bucuresti pe la un frate al meu, pana in 1920 cand a dat de aceasta Zamfira. De-atunci n-a mai intrat in casa la mine. Si de-atunci nu va mai pot spune nimic despre el. Era o taina in el, era un om care spunea cu hotarare, nu spunea cu ezitari, cum spun alti oameni, si cum si eu imi dau seama ca nu pot defini lucrurile. El parca le spunea in asa fel ca dadea o siguranta omului care-l asculta. Avea ceva propriu; eu nu stiu sa fi pus intr-un mod foarte complicat problemele; el le spunea intr-un mod hotarat, asa fara ezitari. El avea un fel propriu al lui care impunea. Dar nu stiu de ce n-a mai venit la mine.
Corneliu Codreanu era si el o figura foarte interesanta; si atragea ca si Arsenie Boca: avea ceva atractiv, ceva puternic asa; acelasi spirit hotarat si sigur; alegea o cale si gata; mergea pe ea. Impresionau amandoi prin forma lor hotarata de a fi. Era un dar al lor. Cred ca e o oarecare asemanare intre ei, parca erau o piatra, o stanca. Eu n-am avut aceasta exactitate de a defini lucrurile, m-am leganat asa, in cunoasterea adevarului. Eu am pus foarte mult pret pe iubire, pe blandete, pe bunatate, pe valorile Treimii; scrisul meu a atras - e adevarat, dar ca persoana n-am exercitat aceasta atractie pe care o exercitau Codreanu sau Arsenie Boca, si nu stiu cum e mai bine...
Am fost solicitat dupa '90 de niste tineri sa scriu ceva despre Ion Mota: eu cred ca Mota care era baiatul protopopului din Orastie era foarte crestin; si el s-a dus intr-adevar ca sa apere Occidentul de comunism. Pe Marin nu l-am cunoscut.
Cu Nichifor Crainic am avut legaturi foarte stranse; eu redactam "Telegraful Roman" si ajungea la el. Iar el redacta "Calendarul", "Gandirea" si altele. Si a venit pe la Sibiu invitat sa tina niste conferinte. A fost pe la mitropolitul Varlaam, am fost si eu la masa cu el. Si mi-a spus: Ceea ce scrii in "Telegraful" sa dezvolti si sa-mi scrii in fiecare numar din "Gandirea" - atunci eu am scris, nu in fiecare numar. Si am fost apropiat de el. Era un om foarte deschis, comunicativ; Nae Ionescu era mai inchis, nu m-am apropiat de el si nici el n-a cautat sa se apropie de mine. Cred ca era mai cald in credinta Nichifor Crainic, e mai teolog propriu-zis; Crainic unea nationalul cu moralul si eu la fel; totdeauna crestinismul adevarat este si moral. Si nationalismul adevarat, ideea de natiune, de neam, nu poate fi decat o idee morala. Am ajuns la o disputa odata, pentru ca mi-a reprosat unul Racoveanu care scria la "Cuvantul" ca unesc nationalul cu moralul; ori - zicea el - nationalul nu are nimic de a face cu moralul. Si i-am raspuns in "Etica nationalismului" in "Gandirea". Mircea Vulcanescu era un foarte bun credincios; el a fost legat de Nae Ionescu. Am citit eu ceva in tinerete de el, despre antinomiile lui Kant aplicate crestinismului; foarte interesant, avea o gandire originala si era in acelasi timp ortodox. Si am auzit ca murind in inchisoare, a cerut sa nu fie razbunat.
Si mai era Vasile Bancila iarasi; foarte credincios... Acestia patru sunt credinciosi.
Noica, o fi fost la inceput, dar acum la sfarsit, nu mi s-a parut a fi asa, hotarat in credinta. Nici el, nici Plesu, plutesc asa... Si Liiceanu cred ca-i tare strain de credinta.
A venit Liiceanu odata la mine, mi s-a parut ca vine sa intre intr-o legatura spirituala si sa-mi ceara niste studii. Da cand in convorbire am ajuns la intrebarea ce program are, ce vrea sa publice, zice: "Eu vreau sa public cate o lucrare despre fiecare filosof..."
"-Si de ce asta?"
"-Pai ca sa-i cunoastem..."
"-Pai mi se pare ca ii prea cunoastem, ca nu ne cunoastem pe noi, si cred ca ar trebui sa ne cunoastem pe noi mai mult." Si a plecat fara sa intre in discutie cu mine despre colaborare.
Intelectualitatea romana de astazi s-a indepartat de ortodoxie, asta am remarcat de multe ori; mi se pare ca e cea mai indepartata intelectualitate de credinta poporului. Ispita Occidentului, stiti... Poate ca stand multa vreme in legatura cu fanariotii, la mijlocul secolului XIX debarasandu-se de ei s-au aruncat in bratele unei Frante care era atee (desi francezii au unii ganditori si poeti crestini. Dar la noi nu s-au dezvoltat prea mult nici Nae Ionescu, nici Crainic).
Eu cred ca trebuie sa ramanem in crestinismul de la inceput, poporul roman s-a precizat ca popor roman prin crestinism. Vedeti Faptele Apostolilor capitolul 16:9-12, unde Sfantului Apostol Pavel fiind in Troia are un vis in care i se arata un macedonean zicandu-i: "Treci in Macedonia si ne ajuta; treci Bosforul si te du, ca se deschide o poarta noua." Si a ajuns in Filippi care era colonie romana - vers. 12. Deci noi avem crestinismul inainte de Roma; la Roma a mers Pavel abia dupa aceea, cand este dus, legat si inchis. Caci are Epistola catre Romani scrisa mai tarziu si il duc legat la Roma. Si la Roma vreo 200 de ani nu s-a vorbit limba latina, ci limba greaca.
El spune ca aici era colonie romana. Iar noi avem termeni latini proprii, nu de la Roma, de dinainte de cei care s-au format la Roma. Eu zic ca noi suntem protolatinitatea. Nici o limba nu este atat de latina ca limba noastra; este foarte apropiata de limba latina scrisa, aproape toate cuvintele... Si avem cuvintele latine cele mai substantiale, cele mai pline de seva, de exemplu: inima este de la anima, noi spunem Atottiitorul, traducerea exacta dupa "Pantocrator", in Occident ei zic Atotputernicul: Atotputernicul e mai rece; Atottiitorul parca te imbratiseaza. Noi zicem Tata, ei zic Pater; Tata parca-i altfel... Noi zicem Fecioara, ei zic Virgo, mai fizic asa. Ei zic "regnum" - stapanire, parca mai lumeste; noi zicem imparatie, parca mai plina de taina, de basm asa... imparatie... Noi zicem biserica de la "basiliki", adica cladirea imparateasca; Hristos e imparatul... ei zic "ecclesia"; iar toti termenii acestia au trecut la popoarele din Occident de la Roma, dar la noi nu. Si ceva din duhul acesta rasaritean, de taina, se vede in toate cuvintele noastre. Noi nu le-am luat de la Roma; noi avem o limba proprie; latina dar proprie, noi am fost protolatini, aici s-a format latinitatea. Dealtfel, caracterul nostru latin nu e strain de vechimea fiintei noastre de traci: invatatul vienez Tomaschek in lucrarea sa "Uber die Bessen" tiparita la 1880, spune ca besii erau tracii si dincolo de Bosfor se numeau biti, iar capitala Bitiniei era Troia, de unde nepotul lui Priam, dupa ce grecii inving, pleaca (evident ca nu singur, ci cu corabii si cu multime) si intemeiaza Roma. Eu cred ca asta a fost protolatinitatea; a noastra, aici. Dupa aceea a ajuns acolo intrand in legatura cu nemtii, cu barbarii, cu toti; deci latinitatea prima si cea mai curata a fost aici. Sfantul Apostol Pavel a tradus in limba asta care se vorbea aici. De ce noi am ramas latini dupa ce am avut stapanirea armatei romane vre-o suta si ceva de ani?... asa de repede isi pierde un popor limba?... de ce n-au devenit latini grecii; sau cei din Asia Mica, sau cei din Egipt?... de ce numai noi?...
Tracii acestia se intindeau foarte departe, se intindeau dincolo in Bitinia, pana in Frigia si s-au intins in toti Balcanii, pe urma pana-n nordul Carpatilor. Poate imprejurarile, sau poate nu stiu ce fel al nostru de a fi prea ingaduitori, ne-a imputinat asa teritoriul. Grecii aproape ca i-au desfiintat pe macedoneni, sarbii la fel, bulgarii la fel... Balcescu spune ca atunci cand a ajuns pe un varf de munte in Bulgaria, de jur imprejurul lui erau numai romani.
Pe de o parte avem luciditatea aceasta latina, cum nu o au slavii, dar avem pe de alta parte un sentiment al tainei, cum nu-l au nici francezii nici spaniolii sau italienii. Si la germani si la englezi limba latina se folosea, dar nu a infiintat limba vorbita. La noi limba liturgica a infiintat limba vorbita. Si de aceea si cuvintele noastre au alt inteles: noi nu spunem "conventia", noi spunem cuviinta, si ce deosebire influentata limba poporului: cand au tradus in secolele XVI-XVII textele, cred ca prea putin au schimbat; cred ca poporul si-a mentinut limba lui vorbita; cred ca Tatal Nostru, Crezul, le-avea poporul dintotdeauna... si sunt cuvinte latine, foarte putine cuvinte slave sunt; n-am fost influentati de slavi: "Cred intr-Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul - Facatorul, nu Creatorul, e altceva... -Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor" -unde-i cuvant slav?... aproape ca nu e cuvant slav, decat Duhul.
Aici era normal sa fie un popor unic, un popor de legatura intre Orient si Occident; noi unim luciditatea latina si sentimentul de taina al Rasaritului. Cred ca spiritualitatea poporului roman este imprimata de ortodoxie, nu s-ar putea intelege altfel; i-am dat o pecete proprie, o pecete romaneasca crestinismului; protolatinitatea noastra a pus o amprenta pe crestinism si crestinismul a pus o amprenta pe romanismul nostru. Avem luciditatea latina in ortodoxie, pe care nu o au slavii si nu o au grecii.
Grecii sunt mai rationalisti, mai reci, slavii sunt mai haotici asa. Cineva spunea ca atunci cand citesti un text slav, trebuie sa vezi ce e dedesubtul randurilor nu ce e in randuri.
Slavii au un sentiment de ceva neluminat, intunecat. Noi suntem un popor deosebit. La noi este o luminozitate in poporul nostru, e o cuviinta, e o delicatete, o blandete, o bunatate, o generozitate, o caldura, o curatie, sunt niste virtuti... Noi vorbim foarte mult de lumina, noi zicem si lumii lumina; lume de la lumina... noi avem niste adancimi foarte clare, niste adancimi luminoase, lumina e adancimea noastra... basmele, iarasi; e-atata bunatate, atata lumina in ele... avem colindele, doinele sau dorul - cuvinte fara echivalenta la alte popoare.
Crestinismul nu a putut sa prefaca asa de mult pe slavi in felul lor slav de a fi, mai haotic; si nici pe nemti: nemtii, ca si rusii, au tot astfel de adancimi intunecate, neclare, haotice; au ramas mai mult in ale lor, in miturile folclorului lor de dinainte de crestinism. La ei e ceva haotic asa; Tristan si Isolda si mai au ei lucruri de felul asta. Rusii, la fel: n-au un folclor ca al nostru.
Eu am scris in "Reflexii despre spiritualitatea poporului roman". Ce frumos, ce gratie si seriozitate: ce minunat era portul fetelor de la sate, si in acelasi timp cat de serios. Sunt incheiate la gat; si ce cuvioase sunt jocurile de perechi... cata gratie; veneau sasoaice la mine in sat, din Codlea, greoaie, ha... - radeam de ele... ce sprinteni sunt romanii...
Trebuie sa recultivam portul romanesc, doina romaneasca; Blaga n-a vazut prea adanc: spatiul mioritic deal si vale; deal si vale mai sunt si la alte popoare, dar e o reflexiune a poporului nostru in doina, e o reflexie cum nu e in nici o cantare din Occident; cand vad la televizor bataielile lor; nu-i o gandire, nu-i o reflexie, nu-i o contemplatie... Si ne-a dus asa intelectualitatea asta cu spiritul ei occidental superficial, cu individualismul acesta... Fiecare face naveta la oras, devine muncitor, pe urma isi da copiii la facultati unde acestia intra in legatura cu cultura asta atee a intelectualitatii, si ne pierdem asa...
Intelectualitatea noastra a intors spatele credintei poporului, e poate cea mai indiferenta intelectualitate fata de parintii nostri. Trebuie sa sfarsim cu aceasta, trebuie sa avem o alta intelectualitate. Trebuie sa ne apropiem de spiritualitatea neamului nostru. Din pacate au distrus satele, in multe sate nu mai sunt decat niste batrani, dar peste vreo zece ani nu-i vom mai gasi nici pe ei. Se golesc satele... Asta au voit, sa distruga spiritualitatea romaneasca, crestinismul romanesc. Cred ca ar trebui sa increstinam si orasele astea. Fiecare in jurul lui sa faca ceva: intai sa se creeze o solidaritate crestina ortodoxa a tineretului; sa se porneasca cu scrisul, si in vorbire, in altare. Mai sunt sate in anumite parti unde se mai poate vedea acea delicatete, blandete, bunatate, comunicabilitate, caldura, curatenie.
Pacat ca nici intelectualitatea noastra din trecut nu a reusit sa analizeze si sa traiasca cu adevarat in spiritualitatea poporului roman. Nici Nae Ionescu si nici Nichifor Crainic nu au facut decat sa ramana la carti, o teologie a cartilor, atat. Nae Ionescu facea o speculatie mai larga, mai personala...Desi eu n-am avut parohie, am slujit Sfanta Liturghie in fiecare duminica, am predicat, eu zic ca parca simti alta responsabilitate cand esti preot, dar nu este exclus sa fii teolog bun si in alta parte, fara a fi preot. Trebuie sa fie si o nota de sfintenie in ceea ce spui. Cand vorbesti de Dumnezeu nu poti sa nu reflectezi in ceea ce spui si sfintenia lui Dumnezeu, sa se vada ca vorbesti de o realitate care e alta decat cea a lumii acesteia, dar n-am prea vazut aceasta nota a sfinteniei. Nici in scrisul la Nae Ionescu, nici la Crainic, in scrisul lor... Dintre ucenicii lui Nae Ionescu numai Mircea Vulcanescu a fost crestin.
Nici unul dintre ceilalti n-a fost crestin. N-a creat o scoala crestina. Mircea Eliade, Noica, putin asa, dar n-au devenit crestini cu adevarat, nu stiu... Cioran, tot asa; a fost la scoala lui, dar nu vad o scoala crestina, de altfel ei isi ziceau trairisti... Da' nu stiu de ce n-a intrat crestinismul lui Nae Ionescu in ei, in afara de Mircea Vulcanescu care a avut o personalitate a lui si care ar trebui studiat; un teolog laic, nu preot. Dar nu s-au ridicat nici dintre preoti teologi la noi, nu s-au prea ridicat, nu stiu, poate au fost prea ocupati cu viata liturgica. Nu le poti face pe-amandoua, ca sa fii preot asta te reclama in fiecare moment: trebuie sa fii printre credinciosi, sa ii inveti, sa ii sfatuiesti, sa ii mangai. Parintii Bisericii erau episcopi, dar n-aveau atata administratie ca cei de astazi: Sfantul Ioan Gura de Aur citea in fiecare saptamana Noul Testament, nu cred ca faceau administratie; Sfintii Vasile cel Mare, Atanasie cel Mare, toti marii teologi erau nu numai preoti; erau episcopi.
Din cauza faptului ca ateismul fatis s-a compromis prin comunism, acum iau diferite masti crestine; si multi se lasa amagiti. Spune Sfantul Apostol Pavel: "in privinta venirii Domnului nostru Iisus Hristos si a adunarii noastre impreuna cu El, va rugam, fratilor, sa nu va clintiti degraba cu mintea, nici sa va spaimantati - nici de vreun duh, nici de vreun cuvant, nici de vreo scrisoare ca pornita de la noi, cum ca ziua Domnului a si sosit. Sa nu va amageasca nimeni, cu nici un chip; caci ziua Domnului nu va sosi pana ce mai intai nu va veni lepadarea de credinta si nu se va da pe fata omul nelegiuirii, fiul pierzarii, potrivnicul, care se inalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu, sau se cinsteste cu inchinare, asa incat sa se aseze el in templul lui Dumnezeu, dandu-se pe sine drept dumnezeu. Nu va aduceti aminte ca, pe cand eram inca la voi, va spuneam aceste lucruri? Si acum stiti ce-l opreste, ca sa nu se arate decat la vremea lui. Pentru ca taina faradelegii se si lucreaza, pana cand cel care o impiedica acum va fi dat la o parte. Si atunci se va arata cel fara de lege, pe care Domnul Iisus il va ucide cu suflarea gurii Sale si-l va nimici cu stralucirea venirii Sale. Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, insotita de tot felul de puteri si de semne si de minuni mincinoase, si de amagiri nelegiuite, pentru fiii pierzarii, fiindca n-au primit iubirea adevarului, ca ei sa se mantuiasca." II Tesaloniceni 2:1-10. Deci se inmultesc astia care nu par sa fie atei, si iau masti de crestini, fel de fel de masti, sub diferite forme, ba de yoga, ba de altele. Noi insa trebuie sa pastram credinta cea adevarata, credinta dreapta ortodoxa; Sfanta Treime, Fiul lui Dumnezeu Cel care S-a facut prunc si care S-a rastignit pentru noi si a inviat... Trebuie mai multa carte crestina. Da' uite, eu nu prea pot edita si stau la Patriarhie cateva carti de-ale mele de vreo 4-5 ani, si-n alte parti. Nu sunt bani... insa Sfintii Parinti; Sfantul Atanasie, Chiril, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazians, Grigorie Palama, acestia sunt marii nostri indrumatori, si trebuie sa-i actualizam pe ei, ei au credinta curata si viata curata, si adancime, si sa arati toata mizeria filosofiilor astora si al altor doctrine: toate sunt niste mizerii.
Nu "fundamentalism" - cum zic unii; legea stramoseasca, legea romaneasca, crestinismul primordial, crestinismul autentic, crestinismul neschimbat, crestinismul de la inceput... De ce...ca Iisus Hristos e depasit...cum depasit? Pai orice noutate in Occident insemneaza o cadere de la o treapta, la o treapta mai de jos. Iisus Hristos e Alfa si Omega, exista vre-un chip de om care sa fie atat de nou model si sa nu-l poti niciodata depasi... Hristos, El e Alfa si Omega, fara inceput si fara sfarsit; oricat inaintam in imitarea Lui totusi suntem asa de departe... ce departe e omenirea de a fi ca Hristos... El e mereu nou, noua-i bunatatea, mereu esti mai nou in bunatate, dar acum mereu nu-i nici o noutate, e numai decadere: raul nu are nimic nou; si Occidentul e ahtiat dupa acest nou, nou, nou, calcand toate regulile in picioare, toate randuielile. Noi trebuie sa aratam insa si adancimea si inaltimea lui Hristos. Au facut ceva rusii in Occident dar nu asa cum ar fi trebuit. Trebuie mai mult, mai mult sa il descoperim pe Hristos.
Cioran si-a permis chiar sa spuna ca ii admira pe evrei pentru faptul ca l-au ucis pe Hristos, ca au dat dovada de inteligenta... ca sa fie nou, ca sa spuna ceva nou. Adica toate nebuniile sunt noutate; si seriozitatea, bunatatea... Si-l laudau si toti intelectualii astia: cel mai mare stil... dar ce; stilul te mantuieste?... Spunea un scriitor si poet francez: "Rugaciunea nu e mare stil; dar e superioara oricarei forme de poezie." Cand strig catre Dumnezeu: Doamne ajuta-mi, sau Doamne ai mila de mine... e altceva decat toata vorba ta poetica. Asa ca crestinismul este noutate continua, pentru ca niciodata nu ajungem la inaltimea la care este Hristos; totdeauna urcam din treapta-n treapta si tindem spre o asemanare, nu putem ajunge la perfecta lui desavarsire dumnezeiasca... El ne cheama spre asta, caci spune: "Fiti desavarsit precum Tatal vostru Cel din ceruri este", iar Sfantul Vasile cel Mare spune: "Dumnezeu S-a facut om, pentru ca omul sa se indumnezeiasca", se refera desigur la o indumnezeire dupa dar, nu dupa fire. Iata la ce este chemata omenirea... Hristos e nou totdeauna... Si s-a pastrat asa in credinta noastra, nu la secte, care s-au si impartit mereu. Din pacate au aparut acum si secte din ortodoxie, la noi pana acum nu a existat asa ceva.
Monahismul e o traditie dintotdeauna a noastra, si tendinta spre sfintenie. In Occident e lupta, si catolicismul a avut intotdeauna tendinta sa se lupte sa cucereasca; si cred ca si in Iugoslavia ei sunt de vina. Ortodoxia nu s-a impus niciodata prin forta; s-a impus cu jertfa. Nu scot sabia impotriva altuia, ci primesc mucenicia. In caz de agresiune ma apar, dar nu atac si nu cuceresc cu sabia. Ma apar: Stefan cel Mare si Mircea cel Batran si atatia altii si-au aparat Tarile, e absolut firesc si e o datorie chiar. Sfintenie, mucenicie, model de viata curata, generoasa, jertfelnica. Aceasta e ortodoxia noastra romaneasca. Vad ca occidentalii ii acuza pe sarbi; nu, sunt mai vinovati ceilalti. Eu citesc un ziar bisericesc grecesc care mereu scrie de raul pe care il face Vaticanul.
Eu nu prea sunt pentru ecumeism; a avut dreptate un sarb, Iustin Popovici, care l-a numit pan-erezia timpului nostru. Eu il socotesc produsul masoneriei; iar relativizeaza credinta adevarata: de ce sa mai stau cu ei care au facut femeile preoti, care nu se mai casatoresc, iar in America, Anglia si alte tari au legiferat homosexualitatea.
Familia e sfanta. Sfintii Parinti au laudat la fel de mult casatoria ca si monahismul. Pe de o parte se recunoaste ca Dumnezeu a creat omul barbat si femeie; omul intreg este barbat si femeie. Si de fapt, in casatorie se depaseste placerea trupeasca; vin atatea griji, o mana de copii, ceea ce e trupesc este depasit, dar totusi este si pretuirea asta; legatura completa. Eu cel putin asa am trait-o... Nu mai e viata mea intreaga, nu mai e sotia mea; cata sensibilitate, cata iubire a unuia pentru altul... Se poate scrie o carte despre sfintenia in casatorie... in Occident se destrama, nu mai exista casatorie; asta-i Occidentul... li se pare importanta homosexualitatea. Nu mai inainteaza omenirea. In Suedia numai 3% se casatoresc, traiesc asa... in Olanda ii vezi in doi, barbat si femeie imperechindu-se in vitrina. In
America au legiferat homosexualitatea, drogurile. De fapt unde-au ajuns ei?... N-au nici o intelegere a tainei... Eu am scris in "Dogmatica" mi se pare; Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Omul intreg e barbat si femeie." Barbatul singur nu e om intreg; femeia singura nu e om intreg; numai impreuna sunt omul intreg. Cat de imputinat esti dupa ce nu mai ai femeie... cat de neintreg esti... Cine te iubeste; te iubeste sotia cel mai mult; te iubeste barbatul cel mai
mult; nu exista altul care sa te iubeasca asa de mult...Nu mai socotesti ca asta e al meu, asta e al tau...atunci toate sunt comune. Acelasi nume, toate lucrurile sunt comune, el are grija numai de ea, ea are grija numai de el... e imitatia Sfintei Treimi intr-un fel... e o fiinta in doua persoane. Toti ceilalti sunt destul de straini, chiar copiii; merg cu copiii lor acolo; dar sotia ramane langa barbat, barbatul langa sotie, este o unitate deplina intre unul si altul.
Oficializarea homosexualitatii poate fi acea uraciune aparuta in fata lumii din Apocalipsa; Sfantul Apostol Pavel in capitolul I din Epistola catre Romani vorbeste despre asta: "Asemenea si barbatii lasand randuiala cea dupa fire a partii femeiesti, s-au aprins in pofta lor unii pentru altii, barbati cu barbati, savarsind rusinea si luand rasplata cuvenita ratacirii lor. Asemenea si femeile lor au schimbat fireasca randuiala cu cea impotriva firii." Noi trebuie sa fim crestini si sa mentinem aceasta randuiala, aceasta unitate; nu mai esti intreg... Treaba lor ce fac ceilalti; noi trebuie sa sustinem ceea ce este crestin si sa punem in aplicare: crestinismul ortodox.
Am scris in tinerete un articol in "Gandirea", pe care l-am inclus si in cartea "Ortodoxie si Romanism", se chema "Cele doua imparatii": era un rus Vaseslavtev care spunea ca in stat se uneste ceea ce e dumnezeiesc cu ceea ce e diavolesc; adica pe de o parte statul e menit sa mentina o unitate in popor, iar pe de alta se foloseste de sabie, de forme aspre. Si eu spun ca nu; statul este "supuneti-va stapanirii" si cred ca trebuie militat pentru un stat crestin.Ca sa se ajunga sa se foloseasca cat mai putin de metodele acestea aspre. Cred ca merge prea departe cand spune ca intr-un stat se uneste divinul cu diabolicul; dar nu e ca imparatia Bisericii in care nu e nici un fel de folosire a fortei. Ei, statul trebuie sa inainteze spre aceasta stare dar nu poate ajunge acolo, caci noi insine nu suntem la masura aceasta. De aceea Pavel spune: "supuneti-va stapanirilor", fara asta nu putem caci suntem intr-o faza imperfecta, si atunci ne trebuie si statul, un stat care sa foloseasca si forta, dar numai cat e strict necesar; ca nuiaua unui parinte. Dar trebuie sa cautam sa avem statul cat mai crestin; si statul romanesc a fost inainte destul de crestin; nu intrase masoneria; acum... sunt interese individuale, masonerie, ateism...cate si mai cate... Trebuie sa militam pentru un stat crestin; cat mai crestin. Cititi va rog articolul asta "Cele doua imparatii" si "Despre etica nationalismului". Ei, v-am spus cate ceva asa... .
