Despre aceasta trista inrobire ne vorbeste Sfantul Macarie cel Mare astfel: "Imparatia intunericului, adica acel imparat viclean, inselandu-l pe om inca din timpul vechi, atat de mult a inconjurat si a imbracat sufletul cu puterea intunericului incat aceasta fiinta omeneasca s-a asemanat cu el. Sufletul si toata fiinta lui a fost imbracat in haina pacatului. Si tot acest suflet, pe care vicleanul l-a spurcat si l-a adus in imparatia sa, s-a ingradit de toata libertatea pe care o avea. Astfel nu i-a lasat liber, nici cugetul, nici trupul si nimic din fiinta pe care a avut-o. Pe deasupra l-a mai imbracat si in hlamida intunericului si l-a uratit, a imbracat omul in unul vechi, spurcat, necurat, neplacut lui Dumnezeu si nesupus legii Lui. L-a intunecat sa nu vada ce ar fi voit. De atunci el vede si aude numai raul, iar pasii ii sunt indreptati catre savarsirea acestuia. Mainile fac faradelegi iar inima ascunde in ea cugete viclene. Pacatul si sufletul s-au amestecat intre ele, fiecare insa avand natura sa proprie...
Precum in vremea unei nopti mohorate si intunecate, cand sufla un vant naprasnic, se clatina si se agita toate plantele asa este si cu omul care-i supus puterii diavolului. El isi petrece viata in mod zbuciumat pentru ca este batut de vantul naprasnic al pacatului care-i strapunge sufletul, ratiunea si gandurile, nelasandu-i libera si linistita nici o parte ce vietuieste in el."
Din momentul caderii in pacat si pana in momentul rascumpararii de Domnul nostru Iisus Hristos "vrajmasul a stapanit cu violenta si in mod chinuitor pe om - zice Avva Dorotei - incat si cel ce nu voia sa pacatuiasca cadea in pacat fara de voie". Legat de acest fapt Sfantul Apostol Pavel zice urmatoarele: "Caci nu fac binele pe care voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il fac" (Romani 7, 19).
Diavolul ne lupta cu tot felul de ganduri, ne ademeneste cu tot felul de naluciri si visuri, ne trezeste pofte trupesti aprinzand in noi patimile, inecand in aceste valuri si arzand cu foc constiinta noastra treaza impreuna cu puterea de vointa.
Actiunile tuturor patimilor sunt legate de circulatia haotica a sangelui, caci unde exista o miscare a sangelui, acolo negresit bantuie patima, acolo neaparat actioneaza diavolii. O astfel de actiune este inevitabila pentru omul cazut si care persista in aceasta cadere.
Gandurile viclene si nalucirile patrund atat de subtil in suflet ca lui i se pare ca acestea vin din adancul lui (sufletului) si nicidecum prin intermediul unui duh strain, plin de rautate, care se manifesta si totodata doreste sa ramana neobservat.
In ce a constat pacatul celor intai creati? In mod aparent a constat din gustarea din pomul oprit. Insa el s-a dovedit a fi mai grav si de o importanta mai deosebita atunci cand ne gandim ca el a fost o calcare de porunca si o impotrivire fata de voia lui Dumnezeu.
Continuand cercetarea ne dam seama ca in el s-a ascuns si tentativa omului de a ajunge la masura lui Dumnezeu. Aceasta incercare este indicata de insusi Dumnezeu prin cuvintele pline de o negraita mila spuse in momentul izgonirii stramosilor din rai: "Iata, Adam s-a facut ca unul din Noi, cunoscand binele si raul" (Facere 3, 22).
"S-a inselat Adam - zice Sfanta Biserica - si a voit sa fie Dumnezeu si nu a fost."
Diavolul i-a transmis pacatul sau omului inselat insa pacatul diavolului a fost propria lui creatie. Gandindu-se in sine sa se faca asemenea cu Dumnezeu si tinzand sa aduca acest lucru spre implinire, l-a marturisit unei multimi mari de duhuri pe care i-a convins sa fie intr-un gand cu el, stand astfel pe fata impotriva lui Dumnezeu.
Caderea in pacat a omului a fost ca o aventura pentru diavol. Pacatul omului n-a fost un gand premeditat. Prin pacatul sau, omul s-a facut partas si rob diavolului dar, ca unui cazut, impreuna cu aducerea pedepsei i-a fost fagaduita si mantuirea printr-un Izbavitor.
