Rugaciunea lui Iisus lucratoare a mintii, se numeste a mintii deoarece este spusa in gand, iar lucratoare pentru ca pana la momentul predarii totale in voia lui Dumnezeu, se savarseste de catre om intentionat, si nu miscata de la sine.
Deprinzand rugaciunea vorbita, mintea incepe, dupa spusele Sfintilor Parinti intr-un mod mai staruitor si mai fierbinte sa asculte cuvintele rostite, si ascultand incepe treptat cu o deosebita placere sa se afunde in rugaciune. In sfarsit, indragind aceasta lucrare, mintea, eliberata de haosul cugetelor ce ies din inima, incepe singura sa lucreze rugaciunea. Din acest moment, fiind nascuta nu pe buze ci in adancirile tainice ale mintii, rugaciunea nu se mai pronunta, ci gandeste cu mintea.
Exista categorii de oameni la cate, inca inainte de practicarea rugaciunii, sunt dezvoltate capacitatile mintale. Acestia, trecand peste etapa rugaciunii vorbite, ar putea purcede la rugaciunea lucrata in minte. Cu o mare claritate se pot deosebi acum cugetele vrajmase. Rugaciunea, nascuta de minte in mod firesc, este specifica mintii si toate cugetele care vin ca straine pot fi foarte usor depistate si taiate. Pentru minte este mult mai bine ca sa-si concentreze atentia asupra gandului rugaciunii, cel care s-a adancit in adancurile ei. Acum puterea minti creste si pregatirea ei in a respinge atacurile mintale ale diavolului se intareste. Rugandu-se atent prin gandul nascut de ea insasi, mintea se face mai fina decat era altadata cand doar asculta cuvintele rostite cu limba. Din acest moment omul, prin randuiala mintii sale, incepe sa urmeze calea ingerilor.
Dupa fire, rugaciunea mintii se hraneste cu duhul si cu tot duhul se si lucreaza. Acesta este hrana si permanenta lucrare a sfintilor ingeri. Acum acest om imita pe ingeri. Acum pe acest om il putem imbraca fara nicio indoiala in chipul ingeresc, adica in mantie, si tot fara de indoiala poti sa-i fii nas de calugarie pentru a fi martor al voturilor ce le va da in fata lui Dumnezeu in momentul cand i se va tunde parul capului. Unul ca acesta imita pe ingeri. Calugaria unui om care nu are rugaciunea mintii este pusa la indoiala. Oare nu cumva monahismul din vremurile noastre a decazut pentru ca fenomenul lucrarii launtrice a devenit atat de rar? Insasi staretii si staretele manastirilor, cu anumite exceptii desi sunt imbracati in mantie nu poseda aceasta lucrare ingereasca, ei purtand hainele spre osanda lor. Si tot ei propun spre calugarie pe acei care nu corespund cu nimic chipului ingeresc.
Asa s-au umplut lacasele noastre de monahi care candva au fost pasionati de cunostinte din toate domeniile si care se deosebesc de societatea laica doar prin haina dar nu si prin organizarea launtrica a omului care ar trebui sa fie lucrarea ingereasca a neincetatei rugaciuni. Mai rau este faptul ca multi considerau lucrarea mintii drept o greseala si o cadere in inselare, iar valoarea monahismului o judecau doar prin prisma fatadei de zi cu zi a vietii de manastire. Dumnezeu insa vrea inima noastra. Daca curatim launtrul nostru si exteriorul va fi curat. Dumnezeu vrea duhul nostru, mintea si sufletul, iar nu trupul impodobit cu haina.
Omul, dobandind experienta in lucrarea rugaciunii mintii, prin aceasta marturiseste despre mila lui Dumnezeu descoperita lui si despre faptul ca Domnul ii primeste pocainta. Aceasta este instiintarea de la Dumnezeu despre faptul ca, daca ne vom osteni asupra curatiei inimii, atunci vom primi harul deplinei iertari si toate patimile vor fi infrante si alungate. Rugaciunea mintii, care este mila lui Dumnezeu, incalzeste prin harul ei mintea omului care devine captivat de lucrarea sa. Cel ce a dobandit rugaciunea mintii sa nu deznadajduiasca in privinta mantuirii sale ci, cu credinta tare si cu o mare ravna, sa inceapa urmatoarea lupta cu diavolul care isi continua atacurile cu ajutorul cugetelor.
De acum inainte cugetele ce ies din inima, nu mai sunt atat de grosolane ca inainte, ci se arata sub altfel de forme, mai subtile si mai fine. Formele mai subtile ale ispitelor pot fi recunoscute mai greu insa cel ce a dobandit cu ajutorul harului rugaciunea mintii primeste si ajutorul acestuia [al harului- n.n.] impotriva vicleniilor diavolului. Acum, mintea, care mai inainte nu observa ispitele mai fine care lucrau in inima, incepe sa le descopere si sa le taie cu sabia rugaciunii lucratoare in minte.
Si de fiecare data cand cugetu1de la vrajmas este observat si respins, aceasta il face pe diavol sa inventeze noi curse, dar mintea, care este atenta cu staruinta numai la rugaciune si care le respinge pe toate celelalte, primeste in dar o mai mare finete in deosebirea atacurilor dracesti. Aceasta se refera si la atentie. Daca cu fiecare taiere a cugetului de la vrajmas atentia va continua sa se mentina in rugaciune, atunci ea devine mai puternica. Acestea sunt regulile luptei. Mintea este ispitita de cugete tot mai subtile, dar daca ea se va mentine intr-o atentie a rugaciunii si isi va arata in felul acesta dispretul fata de diavol si dragostea fata de Dumnezeu, cu fiecare biruinta de acest fel isi sporeste atentia si finetea. Mintea atenta e capabila sa lupte nu numai cu cugetele, ci si cu alte ispite ale Satanei, care ne sunt ingaduite de har.
Diavolul, nu de putine ori se apropie cu cugete care ni se par bune, pentru a-i fi mai usor de a ne sustrage de la rugaciune pe care o uraste mai mult decat orice. E1 ne da puterea de a cugeta despre probleme teologice, ne descopera unele taine, ne ofera inchipuirea darurilor inalte precum si felurite minciuni. Mintea care viseaza la daruri in loc sa cerseasca iertarea, mintea care se baga in teologie uitand de nevrednicia sa, mintea care este coplesita de comunicarea cu duhurile in loc sa stea cu pocainta in fata lui Dumnezeu, mintea care primeste descoperiri de la duhuri si care este inclinata spre ceva de acest fel, o astfel de minte a parasit pe Dumnezeu si, abatandu-se de la El, s-a facut ajutorul Satanei.
Mare este inselarea acestei minti, dar ceea ce este si mai grav este ca ea nu primeste sfaturi de la nimeni, ramanand in aceasta stare de intuneric. Pentru om nimic nu este mai inaltator decat a vorbi prin rugaciunea mintii cu Domnul, Care este pretutindeni, infatisandu-I-te prin ea in gand si rugandu-L sa-ti ierte pacatele. Rugaciunea este maica virtutilor, pentru ca numai prin ea se dobandesc adevaratele virtuti si darurile harice. Fii cu mare atentie la rugaciunea pe care o lucrezi, iar toate cele ce sunt tainice si marete insusi Domnul le va savarsi atunci cand va fi necesar si cand inima ta se va curati in totalitate de patimi si cand voia lui Dumnezeu se va savarsi intru totul intru tine.
In rugaciune si prin rugaciune lucreaza Insusi Dumnezeu. Iar tot ceea ce este in afara ei, cat de bun si mantuitor s-ar parea la prima vedere, nu poate sa-l biruie pe diavol, deoarece nu are in sine puterea adevarata.
Rugaciunea mintii, asemenea celei vorbite, la inceput are nevoie de cantitate. Este necesar de inmultit cantitatea, pentru ca mintea sa se intareasca in a naste gandurile cele bune, pentru ca ea neschimbat sa se lase in voia lui Dumnezeu si ca actiunea gandului sa se transforme intr-o deprindere mintala. Drept semn a deprinderii in rugaciunea mintii este faptul ca, trezindu-se din somn, mai intai de toate omul simte miscarea rugaciunii in minte, si ca in urma oricarei actiuni care ar sustrage mintea, rugaciunea incepe de la sine sa rasune in ganduri, iar atentia insasi totdeauna inclina spre aceasta. Rugaciunea nu-l paraseste pe om nici in timpul mancarii, nici cand e ocupat de alte lucruri. Drept semn este si faptul ca omul, ascultand ceva, continua totodata sa fie atent si la rugaciune si sa nu asculte de cugete, mintea lui tinzand doar spre rugaciune.
In perioada in care ispitele de la diavol au un caracter mai subtil si mai complicat este foarte greu sa nu te incurci in ele. In cazul in care ai un indrumator iscusit, Staret, parinte duhovnic, invatator, atunci nu vor aparea probleme, pentru ca el iti va arata cum sa procedezi si astfel va preintampina ispita. Dar daca nu ai gasit persoane iscusite, sa nu-ti fie fricaš ci tu sa petreci cu rugaciunea si la ea sa fii atent, iar toate celelalte lucruri sa le alungi. Oricarui lucrator al rugaciunii, Dumnezeu ii ingaduie ispite pe masura puterilor mintii acestuia, si diavolul nu va fi in stare sa faca nimic mai presus de cele ingaduite. Dar lupta impotriva Satanei trebuie sa fie dusa cu sabia rugaciunii. Ispitele incercate vor fi de folos si vor sluji la intelegerea viclesugurilor dracesti si la intarirea mintii omului.
Mintea nu trebuie sa-si mute atentia asupra vreunui fenomen suprafiresc, nici asupra luminii, chiar daca ea ar fi emanata dintr-o icoana, si nici asupra vocilor, chiar daca ar canta ingerii, deoarece ea trebuie sa se indrepte prin rugaciune la Insusi Stapanul ingerilor, care in chip nevazut este pretutindeni. Si ce poate fi mai presus de aceasta? Nu se cuvine in nici un caz a lua in serios aratarile de ingeri si sfinti pentru ca, pana la curatirea desavarsita de patimi si pana la deprinderea implinirii cu desavarsire a voii lui Dumnezeu nu pot avea loc adevaratele aratari, ci numai naluciri dracesti. Cunoscand acestea, mintea nu va fi atrasa de naluciri si atunci ele vor trece pe alaturi, iar harul nu va ingadui ispitirea mai presus de putere a celui ce se roaga. Harul intotdeauna lucreaza in rugaciune si prin rugaciune, oferindu-i mintii la timpul cuvenit tot ce-i trebuie.
Capatand finete, mintea ajunge sa-si vada pacatele sale, de care este arhiplina, si atunci incepe a plange si a striga la Dumnezeu, cerand mila. Diavolul se teme de omul care se afla in lucrarea mintii si care isi vede propriile pacate. De la unul ca acesta el fuge cu toate inselatoriile sale deoarece stie ca va suferi infrangerea, iar nevoitorul, la randul sau, va acumula mai multa experienta in cunoasterea ispitelor, dar si curaj in lupta cu ele. Insa diavolul, invins cu puterea harului, nu va inceta sa se apropie iar si iar de cel ce se nevoieste, cu ispita sa. Fiind nevoit a propune noi si noi viclesuguri, nu va face altceva prin aceasta decat ca va imbogati, impotriva voii sale, mintea celui ce se roaga, dandu-i o si mai mare maiestrie in lupta cu el. In ispitele care sunt ingaduite prin puterea harului, omul se convinge de neputinta diavolului si intelege, prin fapt, cat de tare este Numele Atotputernicului Dumnezeu.
Este imposibil a descrie tot ce se petrece in timpul lucrarii launtrice deoarece nu cu toti se intampla unul si acelasi lucru. Multe tin de ravna nevoitorului si de complexitatea activitatii lui exterioare in dependenta de cauza. Important insa este ca mintea sa se curete de intuneric, iar sufletul sa se elibereze de patimi, sa-si vada pacatele si sa le planga. Afara de Numele Domnului nu se cuvine a fi captivati de nimic si nici a fi de acord cu ceva ci doar a sti, intotdeauna si in toate, numai rugaciunea fiind atenti la dansa. Pe masura ce omul creste in rugaciune, in aceeasi masura creste si in lucrarea virtutilor. E1 se intareste in lasarea in voia lui Dumnezeu si in implinirea acesteia. Prin constientizarea propriilor pacate se respinge inchipuirea vredniciei celui ce se roaga. Gandul permanent la Domnul daruieste mintii puterea de a vedea in sine dreptatea lui Dumnezeu, care-i invinge pe vrajmasi.
Fii mereu cu gandul la Dumnezeu, rugandu-te Lui cu mare atentie, si E1 se va razbuna in locul tau si-i va invinge pe toti pizmasii cu care tu nu ai putere sa lupti. De la om se cere doar libera lui vointa, hotararea de a nu face rau si hotararea de a lupta impotriva raului. Atunci toate luptele vor fi castigate prin Iisus Hristos. Ai putea sa intreprinzi orice, fara Dumnezeu, impotriva diavolului si a raului, numai ca totul va fi rapit dintr-o data, doar de o singura patima. Reusita va avea loc insa numai cu darul lui Dumnezeu, si in mod nevazut pentru om. Harul primeste libera vointa a omului si-l invata sa nu se increada in sine, ci in Domnul Care mantuieste. Il mai invata sa duca lupta cu Numele lui Dumnezeu, si ii mai descopera omului si propria-i neputinta si nimicnicie, smerindu-l.
Harul te invata sa te lasi in voia lui Dumnezeu, sa te cunosti si sa le pui pe toate ale tale doar in Unul Dumnezeu. Astfel, lucrarea va fi randuita de har in modul cel mai reusit, si omul vazand ace asta grija fata de el va capata incredere fireasca si va incepe sa se dea pe sine cu totul lui Dumnezeu, actionand nu numai dupa inceputul rugaciunii din Ghetsimani, care zice: ,,De este cu putinta, treaca de la Mine, paharul acesta" cerandu-si mila, dar si dupa sfarsitul acestei rugaciuni: "Insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu" (Mt. 26,39), lasandu-se voia Tatalui Ceresc si aprinzandu-se de o mare dragoste fata de E1.
Astfel are loc pregatirea pentru nevointe mai mari in viitoarea lupta cu diavolul. Omul se convinge ca orice lupta cu vrasmasul o savarseste Dumnezeu in locul lui, E1 cerand doar supunere si atentie la rugaciune. E1 se convinge tot mai mult de necesitatea unei staruitoare atentii in rugaciune, pentru ca demonii sunt nespus de vicleni si ataca din cele mai neprevazute parti. Chiar si ceea ce pana acum a fost conceput ca ceva bun, dintr-o data s-a dovedit a fi o cursa impletita de vicleanul diavol. Si atunci, omul mai cu putere se apropie de Dumnezeu, ascunzandu-se in rugaciune si cautand la aparare de la El.
Precum totalitatea patimilor formeaza un lant, tot la fel si virtutile formeaza un sir unic si nedespartit. O singura fapta buna atrage dupa sine intregul sir, o singura fapta buna hraneste si da putere tuturor virtutilor. Acelasi lucru se petrece si cu patimile: biruinta asupra uneia din ele le face si pe celelalte sa se retraga, din cauza inrudirii lor. In conformitate cu aceasta lege patimile slabesc pe masura curatirii mintii. Asa se intampla pe tot parcursul intregii perioade a lucrarii rugaciunii mintii.
Dar omul care nu este preocupat de lucrarea rugaciunii, nu poate sa cunoasca nimic din toate acestea. Harul lui Dumnezeu, savarsind mantuirea omului, isi ascunde de la el toate binefacerile, pentru ca cel ce se nevoieste sa nu se opreasca in cale. Harul stinge patimile, descopera mintii viclenia demonilor, restabileste in sufletul omului virtutile, dar cu toate acestea ramane ascuns atat fata de cel ce se roaga, cat si fata de diavol. Lucrand tainic, harul ingaduie la timpul cuvenit celui ce se nevoieste, necazuri si caderi in mici greseli, dar dupa aceasta ii cere cu asprime sa se corecteze, il intelepteste, invatandu-l astfel sa nadajduiasca in Dumnezeu, Cel ce mantuieste, si nu in sine.
Astfel se intampla in toata vremea parcurgerii rugaciunii mintii din care motiv mintea se face tot mai incercata, pentru a primi la vremea sa putere si autostapanire, acestea fiind daruite de Dumnezeu pentru biruinta asupra diavolului, lumii si trupului, pentru ca in continuare omul, dupa pilda Domnului, singur fiind incercat sa poata ajuta si altora care au mintea inca neincercata si in tulburare.
In tot timpul lucrarii rugaciunii mintii omul trebuie sa inceteze orice acumulare de cunostinte de prisos si sa comunice doar cu acei oameni de care este legat printr-o stricta necesitate. Se cuvine a trai pe cat posibil in singuratate, iar gura trebuie sa fie legata de o tacere mai stricta decat in faza rugaciunii vorbite. Pravila citita dupa cartea de rugaciuni ar fi bine sa fie inlocuita cu rugaciunea lui Iisus a mintii. Atunci cand te afli printre oameni si pravila se citeste cu voce tare, dupa carte, atunci sa-ti ocupi mintea cu lucrarea obisnuita ei, anume rugaciunea lui Iisus, cea a mintii. Infranarea este necesara in toate si intotdeauna, aceasta fiind un fapt indispensabil in timpul rugaciunii, iar deprinderea spre infranare mai bine sa o faci treptat. Hrana trebuie sa fie cumpatata, iar cand te ridici de la masa sa ai simtamantul ca nu ai mancat destul. Altfel, stomacul ingreuiat te va dispune spre somn, ochiul priveghetor al mintii se va intuneca si mintea il va inclina pe om la odihna.
Specificul mintii este de a fi libera de tot ceea ce o atrage spre inactiune si somn, de tot ceea ce o impiedica sa fie atenta la rugaciunea lucrata de ea insasi. Este necesar ca intr-un mod mai riguros decat alta data sa te departezi de societate, dar nu din ura fata de oameni, ci din dragoste catre Dumnezeu, pentru savarsirea cu usurinta a rugaciunii. Trebuie evitate si mai mult intristarile in privinta grijilor pamantesti, multumindu-ne cu ceea ce ne da Dumnezeu, si sa nu ne mahnim de ceea nu ne este dat. De cele pamantesti trebuie sa ne ingrijim cat se poate de putin, pentru ca de acestea se ingrijesc numai acei ce nu cunosc scopul si menirea vietii pamantesti.
Tot raul ce vine din partea fratelui tu sa-l ierti si sa nu incerci sa platesti raul cu rau, ci sa te rogi pentru el, pentru ca si tu esti gresit in fata lui Dumnezeu. Recunoscandu-ti pacatele care lucreaza in inima, sa n-ajungi la deznadejde, ci doar sa plangi si sa te pocaiesti de cele facute, sa ai parere de rau si sa suspini zdrobind patimile cu rugaciunea pocaintei. Faptele altora nu le judeca, deoarece si tu ai gresit fara de numar, si nu ai vazut tot raul aflat in inima ta, acolo unde se afla un cuib intreg impletit de patimi despre care se spune: "Din inima ies ganduri rele"(Mt. 15,19). Se simte nevoia de a varsa lacrimi, pentru ca sufletul sa se spele prin ele, intristandu-se amar si zdrobindu-se pentru inima cea pacatoasa si intarita in radacina propriei mandrii.
Cand din ochi nu curg lacrimi, inlocuieste-le cu tristetea inimii, inabusind astfel lucrarea patimilor, nefacandu-le pe plac si neindeplinind cerintele lor. Metaniile se fac dupa puteri si in dependenta de actiunea patimii desfaului. Atunci cand ai puteri si iti permite sanatatea, sau patima te bantuie rau, sa faci cat mai multe metanii si sa nu te lenevesti, iar cand nu-ti permit puterile, atunci osandindu-te pe tine insuti, sa te multumesti cu acel numar mic de metanii pe care le poti face. Sa nu fii indulgent cu trupul, chiar si atunci cand el isi va arata neputintele sale. Ascultarea de el sa o faci cu o mare atentie, pentru ca altfel nu vei mai scapa de el. Mai bine sa nu-l asculti deloc pe acest vrajmas al tau. Ofera-i doar strictul necesar si aceasta ii va fi destul. Sfintii Parinti spun ca rolul trupului in aceasta viata este de a fi o sluga surdo-muta, care sa implineasca tot ceea i se spune.
Sfintii erau foarte aspri fata de trupurile lor si nu le acordau nici cea mai mica atentie, stiind ca acest templu ii este dat sufletului pentru dobandirea pocaintei si nu pentru altceva. Daca te judeci pe tine insuti trebuie sa o faci sincer, si sa-ti dai un pret real. In ce masura iti vezi inima plina de patimi, in aceeasi masura sa te consideri cel mai pacatos dintre oameni. Iata, aceasta este o judecata dreapta despre tine insuti. Trebuie sa te consideri rau si de nimic si sa te recunosti ca esti mai prost decat toti. Trebuie sa vezi ca toti implinesc ceea ce le-a fost menit de Dumnezeu, si ca doar tu singur nu implinesti acea voie a Lui.
Sa vezi ca pacatuiesti si te indulcesti cu pacatul, chiar si atunci cand Insusi Dumnezeu iti ajuta sa nu pacatuiesti. Este bine sa traiesti in chilie de unul singur. S-o pastrezi in simplitate si s-o aranjezi in asa fel incat sa nu apara atat grijile in plus, cat si nepasarea in privinta ordinii. Acelasi lucru s-ar putea spune si despre imbracaminte, si despre restul necesar din viata de toate zilele. In cazul in care Domnul iti va ingadui un trai mai sarac, primeste cu multumire aceasta saracie ca din mana Lui, avand credinta ca E1 stie ce-ti este de folos. Iar daca vei fi de o saracie desavarsita, sa nu te mahnesti nici de aceasta, ci sa te mangai cu gandul ca singura noastra bogatie este Domnul, ca toate ale noastre sunt in Domnul, si ca suntem gata sa le dam pe toate pentru a-L dobandi pe E1, Care este alaturi si prin care se si implineste menirea vietii pamantesti. Este foarte pagubitor sa-ti petreci viata pamanteasca in zadar.
De aceea ingrijeste-te mai intai de toate la lucrarea pocaintei, care te va impaca cu Dumnezeu. Asternutul de pe patul tau sa fie tare, dar calduros, deoarece ai putea sa racesti, si, racind, singur pe tine te vei intrista, aparand prin aceasta o piedica in lucrarea rugaciunii. Chipurile persoanelor de alt gen, pe care ti le aduce diavolul in memorie, inchipuieste-ti-le stand in sicriu, descompunandu-se cu miros greu si pline de viermi. Aminteste-ti de faptul ca iti este necunoscut ceasul mortii, si probabil ca acum iti petreci ultimele clipe din viata pamanteasca, dupa care te vor astepta, pentru pacatele tale, chinurile cele fara de sfarsit. Astfel, gandurile intinate si dorintele patimase vor disparea indata.
In cazul in care te va deranja un gand obsedant, care nu te va lasa in pace doua sau trei zile, si alaturi de tine nu este un om cu experienta caruia ai putea sa-l marturisesti, iar tu te istovesti de puteri in lupta, atunci mergi in chilie, stai in fata icoanei, ridica-ti mainile si spune-i Domnului, care este de fata, cu voce tare, despre cugetul care te ataca. Sa ai credinta tare ca Domnul iti va primi marturisirea, si uneltirile diavolului te vor lasa, fiind descoperite in fata Domnului. Diavolul este intuneric si taina faradelegii si de aceea poate actiona doar tainic si in intuneric. Cand este depistat si patrunde lumina acolo unde a petrecut el in bezna si viclenie, fuge fara a privi inapoi, fiind ars de lumina.
Marturisirea ii slabeste puterile si in timpul marturisirii cugetelor unui Staret. Fiind descoperit, mai ales in prezenta martorilor, el este nevoit sa se retraga. Daca lupta nu te paraseste, chiar si dupa ce ti-ai marturisit cugetele in fata lui Dumnezeu, atunci incepe a starui cu mare atentie in rugaciune si sa stii ca Domnul, printr-o astfel de lupta, vrea sa te invete sa ai mai multa rabdare, pregatindu-te, precum tatal pe fiul sau, la ispite mai mari, pentru ca prin aceasta lupta si rabdare, sa se savarseasca lucrarea mantuirii tale. Ingaduind continuarea luptei, Domnul intareste si inmulteste virtutile tale. In acelasi timp, pe parcursul acestei lupte, patimile din inima slabesc.
In toate cazurile Domnul iti randuieste tot ce-ti este de folos, doar tu sa nu deznadajduiesti si sa nu te mahnesti prea mult, ci fiind atent la rugaciune, lupta cu acel cuget obsedant si sa stii ca nu este al tau, ci al diavolului. Aceasta iti va putea servi drept o inchipuire a faptului cum demonii ii vor chinui necontenit pe pacatosi in iad actionand asupra patimilor acestora, agitandu-le una dupa alta, ei neavand nici o posibilitate sa se izbaveasca de chinurile lor. Asa ca nu trebuie sa te simti apasat de aceasta lupta, ci sa-i multumesti lui Dumnezeu ca ne trimite pedeapsa aici, pe pamant, pentru a ne izbavi de chinurile ce ne asteapta in vesnicie.
A alerga la Domnul cu rugamintea de a ne izbavi de lupta cu cugetul, se cade sa o faci cat mai rar, doar in cazuri extreme de neputinta si deznadejde, pentru ca lupta este destinata ostasului si se cuvine a lupta, iar nu a ne feri de aceasta. Mai bine este sa fii atent la rugaciune, sa nu te intristezi, ci sa lupti si iarasi sa lupti. Prin lupta se ajunge la biruinta, prin lupta dobandim virtutea, ne apropiem de Dumnezeu si incununam ratiunea cu cununa slavei. Nu trebuie sa ne fie frica de tot felul de cugete putin atragatoare, pentru ca omul in lupta cu ele si cu ajutorul harului, se pregateste sa treaca biruinta taramul unor ispite si mai mari si sa atinga puterea si slava dumnezeiasca, primind de la Domnul ajutor si rabdare in lupta. Daca ai un parinte duhovnic sau un Staret-povatuitor, sa nu ascunzi nimic de el, ci sa ii marturisesti toate tainele inimii tale. Daca nu are nume mare sau nu are cinul preotiei, tu sa nu fii tulburat.
Important este sa aiba adevarata intelepciune duhovniceasca, care este rodul intregii lupte si cununa pentru biruinta asupra patimilor. Duhovnicul sa il alegi in conformitate cu indicatiile staretului (povatuitorului - n.tr.) si sa-l intrebi pe Staret in ce fel si cum ar trebui sa te marturisesti duhovnicului. Ce-ti va spune staretul sa indeplinesti intocmai, necalcand nici un cuvant din cele spuse. El cunoaste mult mai bine decat tine ce-ti este de folos, si tu sa nu ascunzi nimic de el. Bine este cand insusi staretul este preot.
Daca nu ai vreun parinte care sa te conduca in aceasta lucrare a rugaciunii, sa nu spui nimanui, inclusiv la marturisire, despre lucrarea ta. Sa cazi doar in fata Domnului si in rugaciune sa-i destainui toata tristetea si toate tainele tale si sa ai credinta tare ca E1 priveste la tine si, auzind rugaciunea ta plina de jale si durere, iti va randui ceea ce este de folos. Tu doar roaga-te neincetat si fiind atent la rugaciune, sa nu cartesti asupra ispitelor, care-ti sunt trimise spre folosul tau. Toti Sfintii sunt numiti nevoitori pentru ca ei toti au luptat, au rabdat si au biruit ispitele cu ajutorul harului, ei avand ispite nespus mai mari decat ale tale. In cazul in care nu ai Staret, alegeti un duhovnic, preferabil dintre calugari. Daca duhovnicul nu cunoaste multe despre rugaciunea lui Iisus, atunci mai bine sa nu-i zici despre ea, ci sa te limitezi doar la marturisirea pacatelor care-ti apasa constiinta.
Altfel, necunoscand lucrarea rugaciunii lui Iisus, el, cu sfaturile sale, doar te va pagubi. In zilele noastre este greu de intalnit adevarati cunoscatori ai lucrarii rugaciunii lui Iisus. Daca va parea necesitatea unei marturisiri urgente la un preot necunoscut, atunci marturiseste-i toate pacatele tale, dar despre lucrarea rugaciunii nu-i spune nici un cuvant. Harul, prin acesta, iti va ierta pacatele tale si-ti va linisti constiinta. Cand ii vei marturisi unui preot necunoscut lupta patimii desfraului, sa stii ca unii duhovnici, necunoscand viata ascetica si lupta cu patimile, sfatuiesc deseori gresit de a renunta la lupta si a pleca in lume pentru a trai in casatorie.
Acestia se conduc dupa cuvintele Apostolului: "Mai bine este sa se casatoreasca, decat sa arza" (1Cor.7,9), neintelegand de fapt ca Apostolul le zice aceasta celor ce traiesc singuri si care nu voiesc sa lupte, ci se lasa aprinsi de patima. Dar daca tu ti-ai ales acel mod de viata de a lupta impotriva patimilor, atunci respinge acest sfat, iar pe duhovnicul neintelept sa nu-l mai vizitezi a doua oara. E1 insusi este bolnav sufleteste, mai mult decat altii. El tolereaza patimile, nestiind ca trebuie sa lupti cu ele intreaga viata, atat cu cugetele cat si cu dorintele care aprind partea poftitoare a sufletului. Astfel de duhovnici sunt cu nume mare si de aceea iata de ce este necesar sa scriu despre ei, pentru a evita paguba.
Maicile trebuie sa se marturiseasca la duhovnicul manastirii, si daca se va intampla ca acesta sa sfatuiasca plecarea in lume si viata de familie, atunci imediat trebuie anuntata maica egumena de care nimic nu trebuie de ascuns. In nici un caz nu trebuie tainuit acest sfat deoarece monahia este legata duhovniceste de maica egumena si raspunderea pentru sufletul ei o poarta egumena, in cazul in care monahia respectiva va fi sub ascultarea ei deplina. Pe un asemenea duhovnic maica egumena trebuie sa-l inlature, anuntandu-l pe arhiereu despre faptul ca acesta risipeste sufletele surorilor, impiedicandu-le de la nevointa luptei cu patimile. La fel este posibila calea unei vieti petrecuta in pocainta numita de Sfintii Parinti "cea de mijloc", cale acceptata de catre ei.
Aceasta este ceva intermediar intre sihastrie si chinovie, cand se aduna doi sau trei si impartasesc aceleasi idei, au opinii identice si doresc sa petreaca o viata de pocainta si de rugaciune. Dar in zilele noastre este foarte dificil sa intalnesti astfel de oameni simpli si intelepti, care sunt partasi acelorasi idei. Ei trebuie sa-si taie voia si sa se lepede, unul inaintea altuia, de dorintele proprii. Nedumeririle, ispitele si indoielile trebuie hotarate de comun acord si sa corespunda cu indicatiile Sfintilor Parinti. Conducatorii acestora trebuie sa fie numiti Dumnezeu si Sfintii Parinti. Insa cea mai sigura cale de a petrece viata in pocainta si rugaciune este cea de a vietui alaturi de un Staret. In acest fel de viata, staretul va preintampina orice primejdie, indicandu-ti cum sa procedezi. Tu doar sa fii ascultator si sa implinesti ce ti-a spus. Numai de ar avea staretul o adevarata viata duhovniceasca si ar fi renumit cu curatia credintei.
Un rol nu mai putin important in rugaciunea lui Iisus, cea a mintii, il are locul in care s-a concentrat atentia mintii in timpul lucrarii rugaciunii. Sfintii Parinti, marii rugatori si lucratori ai sfintei trezvii, cat si experienta celor ce se nevoiesc, ne marturisesc ca rugaciunea lucrata de minte se lucreaza in mod firesc acolo unde la fiecare om se afla organul cuvantului, adica in gatlej. Aici, in zona coardelor vocale, se cuvine sa stam cu atentie in tot rastimpul savarsirii rugaciunii mintii, si nicidecum intr-un alt loc.
Sa nu-ti indrepti atentia nici in cap, nici spre pantece, nici in stomac si nici in cele mai de jos ale pantecelui, ceea ce este si mai periculos, ci prin toate mijloacele tine-ti mintea cu atentie in gatlej, si stai aici si nu te abate nicaieri. Nu face eforturi sa-ti muti atentia in inima pentru ca aceasta este posibil doar in timpul lucrarii rugaciunii mintii din inima, cand inima se roaga impreuna cu mintea. Despre aceasta vom vorbi putin mai tarziu, iar acum retine un singur lucru: in timpul lucrarii rugaciunii mintii sa nu-ti sustragi atentia din zona acestui organ al vorbiri.
In perioada lucrarii rugaciunii mintii, actiunea patimilor se mareste in mod considerabil. Satana tulbura patimile pe care le tine in mainile sale ca pe o arma in lupta cu omul, iar mintea, prin atentia ei ascutita, simte mai clar decat alta data, tulburarea patimilor iritate. Omul, vazand atacurile demonilor pierzatori de suflete, intelege cu tristete ca daca rugaciunea il va parasi, atunci sufletul va fi luat in iad de viu, si de aceea mai staruitor se tine de rugaciune, se ascunde in ea cu mintea de vrajmasi si, cu ajutorul lui Dumnezeu, scapa de rascoala patimilor ridicate de diavolul. Tot ce este mai important in lucrarea rugaciunii mintii este descris aici. Nu te intrista, ci lucreaza. Stai cu atentie inaintea lui Dumnezeu, precum este indicat, si sa te ingrijesti numai de aceasta. Inima inca nu s-a curatit de patimi si mintea nu s-a eliberat de intunecime. Inca nu ai posibilitatea de a te apropia de Vietuitorii Cerului si de aceea nu ti se pot arata nici ingerii si nici Sfintii lui Dumnezeu. Orice ti s-ar parea sfant si curat, inlatura cat mai departe de la tine si sa nu-ti dai acordul la nimic, si asa, cu ajutorul harului, vei scapa de orice inselare. Orice ai intalni in cale sa nu primesti, ci, dupa cum s-a mai spus, petrece in rugaciune si fii atent la ea si cu ajutorul ei alunga orice rautate. Sa pretuiesti rugaciunea. Rodul rugaciunii mintii este curatirea mintii si vederea pacatelor din inima ta, precum si zdrobirea inimii prin pocainta si restabilirea virtutilor. Monahismul sau viata de lume, nu au importanta in lucrarea rugaciunii. Monah sa fii, ascultator sau un simplu mirean, nu are importanta. Important este ca anturajul si imprejurarile sa nu te deranjeze in lucrarea rugaciunii si sa nu-ti fie un obstacol in formarea monahului launtric.
