Adevarat este cuvantul Domnului pe care l-a spus El, ca nu poate nimeni sa-si castige odata cu pofta de lume, nici sa-si castige partasie cu Dumnezeu, cat timp este partas al lumii, nici sa aiba grija si de lume si de Dumnezeu. Cand cele ale lui Dumnezeu le parasim pentru , sau de sila trupului, multi dintre noi se pleaca spre altele: unii s-au invoit sa lucreze cele ale imparatiei cerurilor, fara sa-si aduca aminte de porunca Domnului, care zice: Daca aveti toata grija voastra catre imparatia cerurilor, Eu nu va voi lipsi pe voi nici de cele trebuincioase firii voastre celei vazute, ci toate se vor adauga voua.
Ca nu va voi lasa sa va ingrijiti de ele. De pasarile cele lipsite de suflet, care pentru voi sunt zidite, sa se ingrijeasca Dumnezeu, si de noi sa nu aiba grija? Nici de cum. Pentru cel ce se ingrijeste de lucrurile cele duhovnicesti, sau macar de vreunul din acestea, cele trupesti ii stau pregatite fara sa aiba grija ca ele tin prea putin si i se dau la vreme. Iara cel ce mai mult decat se cuvine se ingrijeste de cele trupesti, fara vrerea lui, cade si de la Dumnezeu. Daca insa ne silim sa ducem grija celor ce sunt facute pentru numele Domnului, El insusi se va ingriji si de trup si de suflet, pe masura nevointei noastre.
Insa noi sa nu cautam sa simtim pe Dumnezeu in cele trupesti, in loc sa-L simtim in lucrurile sufletelor noastre, ci sa indreptam toata lucrarea noastra spre nadejdea celor viitoare. Caci cine s-a dedat odata, din dragoste sufleteasca la virtute si doreste desavarsit sa o lucreze intru sine, acela nu se mai ingrijeste iarasi de cele trupesti, fie ca le are, fie ca nu. Si de multe ori ingaduie Dumnezeu sa fie ispititi cu acestea cei imbunatatiti, si lasa sa se ridice asupra lor rele din toate locurile, si ii loveste in trupurile lor ca pe Iov, ii saraceste si ii indeparteaza de oameni, si ii loveste in toate ale lor; ci numai de sufletele lor nu se apropie vatamare.
Caci daca vom calatori in calea dreptatii, nu se poate sa nu ne intampine mahnirea si trupul nostru sa nu se chinuiasca in boala si in durere, si nu putem ramane neschimbati, daca iubim viata in virtute. Iara cel ce petrece cu pizma si cu pierzare de suflet, sau in orice chip se pagubeste, acela are osanda. Iar daca umbland cineva in calea dreptatii si facandu-si drum catre Dumnezeu, inconjurat de multi asemenea siesi, i se intampla vreo ispita de acestea, nu se cuvine sa se intoarca din cale, ci sa primeasca fara cercetare si cu bucurie, si sa multumeasca lui Dumnezeu, ca i-a trimis un astfel de Har.
Si pentru Dansul s-a invrednicit sa cada in ispita, si sa se faca partas la suferintele Prorocilor si ale Apostolilor si ale celorlalti Sfinti, care pentru calea aceasta au rabdat necazuri, fie de la oameni, fie de la draci, fie de la trup (caci fara voia lui Dumnezeu nu este cu putinta sa I se intample si sa vina acestea), pentru ca Dumnezeu sa i se faca pricina de dreptate. Ca nu poate Dumnezeu sa foloseasca in alt chip pe cel ce doreste sa se apropie de Dansul, decat numai dandu-l in ispita pentru adevar.
Pentru ca omul nu este vrednic de o asa marime: sa fie ispitit pentru cele Dumnezeiesti, si sa se bucure fara Harul de la Hristos. Marturiseste despre aceasta Sf. Pavel. Ca lucrul acesta, - a fi cineva gata sa sufere pentru nadejdea in Dumnezeu, - este atat de mare, incat cu adevarat se numeste Har. Caci zice: "De la Dumnezeu ni s-a dat, nu numai sa credem in Hristos, dar sa si suferim pentru El" (Fil. 1, 15). Si precum scrie Sf. Petru in cartea lui: "Cand patimiti pentru dreptate, fericiti sunteti, caci de patimile lui Hristos v-ati impartasit" (1 Petru 3, 14).
De aceea nu in rasfat ti se cuvine sa te bucuri si in necazuri sa te posomorasti la fata, si sa crezi ca n-au ce cauta necazurile in calea lui Dumnezeu. Ca din veac si din neam in neam, cu Crucea si cu moartea se calca pe calea Lui. Si de unde iti vin acestea? Ca sa afli ca din Calea lui Dumnezeu iesi, si o ai parasit pe ea. Ca tu nu vrei sa mergi pe urma sfintilor, ci vrei sa-ti gatesti tie o alta cale, a ta, si fara patimire vrei sa petreci in acea cale.
Calea lui Dumnezeu este crucea de fiecare zi. Ca nimeni nu s-a suit la ceruri cu rasfatul. Ca stim bine, unde duce calea rasfatului. Pe cel ce din toata inima s-a dat lui Dumnezeu niciodata Dumnezeu nu-l scuteste de grija. Aceasta este a suferi pentru adevar. Si din faptul ca-i trimite Dumnezeu necazuri, cunoaste omul ca se ingrijeste Dumnezeu de el.
Pe cei care petrec intru ispite, nu-i lasa Providenta sa cada in mainile vrajmasilor. Mai cu seama, daca saruta ei picioarele fratilor, daca acopera vina lor si o ascund, ca pe o vina proprie. Cel ce voieste si doreste sa fie lipsit de griji in lumea aceasta, si in acelasi timp sa petreaca intru virtute, acela nu urmeaza cararea aceasta. Caci dreptii nu se invoiesc spre fapte bune, numai cu voia lor, ci si cu voia lor ajung in lupte mari, din pricina ispitelor, ca sa ii se puna rabdarea lor la incercare. Ca un suflet cu frica de Dumnezeu nu se teme de nicio pagubire trupeasca. Pentru ca un asemenea suflet nadajduieste intru Domnul de acum si pana in veac. AMIN.
