Esti pacatos? Nu deznadajdui! Intra in biserica pentru pocainta. Ai pacatuit? Spune-I lui Dumnezeu: "Am pacatuit!". E chiar atat de greu sa-ti marturisesti pacatul? Dar daca nu te osandesti singur pe tine,, il vei avea osanditor pe diavol. Grabeste-te si rapeste-i aceasta lucrare; caci, adevarat, lucrarea lui este sa osandeasca. Grabeste-te si stinge pacatul; caci ai un osanditor care nu poate sa taca.
Ai pacatuit? Nu-ti cer nimic altceva decat aceasta: intra in biserica si spune-I cu pocainta lui Dumnezeu: "Am pacatuit". Fiindca este scris: "Marturiseste-ti tu mai intai pacatele, ca sa poti fi indreptatit" (Isaia 43, 26). Marturiseste-ti pacatul, pentru a fi iertat. Nu e nevoie pentru asta nici de eforturi, nici de multe vorbe, nici de cheltuieli sau ceva asemanator. Un cuvant doar: "Am pacatuit".
Si de unde stiu, ma vei intreba, ca daca-mi marturisesc pacatul, acesta va fi sters? Iti raspund: in Scriptura il vei gasi atat pe cel care l-a marturisit si i-a fost sters, cat si pe cel care nu l-a marturisit si a fost osandit.
Cain l-a ucis pe fratele sau din invidie. " Unde este Abel, fratele tau?" l-a intrebat dupa aceea Dumnezeu (Facere 4, 9). Si l-a intrebat nu pentru ca Acela, Care le cunoaste pe toate, nu stia asta, ci pentru ca voia sa-l conduca pe ucigas la pocainta. insa Cain a raspuns: "Nu stiu; nu cumva sunt eu paznicul fratelui meu?" (Facerea 4, 9). "Fie, nu esti paznic; de ce insa ai devenit ucigas? Nu l-ai pazit; de ce insa l-ai omorat? Cum indraznesti sa vorbesti asa? "Glasul sangelui fratelui tau striga spre Mine din pamant", a zis atunci Dumnezeu (Facerea 4, 10). Si l-a pedepsit imediat, nu atat pentru crima, cat pentru necuviinta lui; caci Dumnezeu mi-l scarbeste atat de mult pe cel care pacatuieste cat pe cel care este necuviincios.
Asadar, deoarece Cain, cu toate ca mai tarziu s-a cait, n-a marturisit el primul pacatul pe care l-a savarsit, de aceea nu si-a aflat iertare. Pedeapsa lui a fost grea:, "Ratacitor vei fi si fugar pe pamant!" (Facerea 4, 12). Dumnezeu nu i-a luat viata, pentru ca adevarul sa nu fie uitat; ci a facut din el lege, ca sa-l citeasca toti oamenii care vor veni dupa el, si in felul acesta nenorocirea lui sa devina pentru altii pricina de filozofie. Si ratacea Cain ca o lege vie, ca un stalp umblator, tacut, dar mai rasunator ca o trambita. "Nimeni sa nu faca ce am facut eu, ca sa nu pateasca la fel", rosteste in Scriptura. A fost pedepsit pentru necuviinta lui. A fost osandit, intrucat nu si-a marturisit pacatul. Daca-l marturisea, ar fi fost iertat.
Asadar prima cale a pocaintei si a iertarii pacatelor este marturisirea. Si pentru a te incredinta ca asa este, priveste cum un altul, marturisindu-si pacatul, i s-a sters.
Proorocul si imparatul David a cazut intr-un pacat indoit, al adulterului si crimei. A vazut, spune Scriptura, o femeie frumoasa care se imbaia, a dorit-o puternic si in continuare a pacatuit cu ea. Astfel, un prooroc a cazut in adulter, un margaritar a cazut in noroi. Dar nu pricepuse inca pacatul sau; atat de mult il intunecase patima. Caci sufletul este pentru trup ceea ce este carausul pentru car. S-a imbatat carausul? Si carul inainteaza in dezordine. S-a intunecat sufletul de patima? Si trupul se tavaleste prin mocirla.
Ce-a facut asadar David? A savarsit adulter. Nu-si dadea insa seama de raul pe care l-a faptuit, desi se afla aproape la batranetile lui. Batranetile, fireste, nu sunt de folos celui nesarguincios si nesocotitor, si nici tineretea . nu-l poate vatama pe cel ce are ravna pentru virtute. Caci moralitatea nu este plasmuita de varsta, ci este izbanda vointei. Dovada pentru asta este neindoielnic proorocul Daniel, care la varsta de doisprezece ani era deja judecator, iar acei judecatori batrani, la o varsta atat de inaintata, voiau sa pacatuiasca cu evlavioasa Suzana. Nici pe acela nu l-a vatamat tineretea lui, nici lor nu le-a folosit parul alb. Si David, asadar, care a pacatuit la o varsta destul de batrana, nu-si dadea seama de pacatul lui, pentru ca mintea ii era imbatata de patima desfraului.
Iar Dumnezeu ce-a facut? I l-a trimis pe proorocul Natan. Proorocul a venit la prooroc. Asa li se intampla si doctorilor. Cand un doctor se imbolnaveste, are nevoie de un alt doctor. La fel si aici. Un prooroc a pacatuit, alt prooroc a adus leacul. A venit asadar Natan, dar nu l-a cercetat indata ce a intrat la el, nici nu i-a spus: "Nelegiuitule si nerusinatule, care ai cazut in adulter si crima, cum de fiind atat de cinstit de Dumnezeu ai calcat poruncile Lui?". Natan n-a spus asa ceva, ca sa nu-l faca si mai necuvios; caci pacatosul; cand i se descopera pacatele, este cuprins de necuviinta.' Ce-i spune, deci? "Intr-o cetate erau doi oameni: unul bogat si altul sarac. Cel bogat avea foarte multe turme si cirezi, iar cel sarac n-avea nimic, in afara de o mielusei mica, pe care o cumparase si pe care a tinut-o si a hranit-o; si ea a crescut laolalta cu el si copiii lui: din painea lui manca si din paharul lui bea si la sanul lui dormea" - prin aceasta arata cinstita legatura a barbatului cu sotia lui. "La omul bogat a poposit un calator, dar el nu s-a indurat sa ia din turmele lui si din cirezile lui ca sa gateasca pentru calatorul care venise la el, ci a luat mieluseaua omului sarac si a gatit-o pentru oaspetele sau" (II Regi 12, 1-4).
Iar imparatul ce a raspuns? Crezand ca e vorba de altcineva, s-a maniat foarte si i-a spus lui Natan: "Vinovat de moarte este omul care a facut aceasta; de sapte ori va plati mieluseaua" (II Regi 12, 5-6). Hotarare foarte severa. Asa sunt insa oamenii. Pe ceilalti ii osandesc lesne, cu mare severitate si asprime.
Ce face atunci Natan? Nu pune pentru multa vreme leacuri alinatoare pe rana, ci dupa cateva clipe afunda bisturiul adanc, ca sa-l indurereze pe imparat. "Tu esti omul care a facut aceasta" ii spune. Iar David raspunde imediat: "Am pacatuit impotriva Domnului" (II Regi 12, 13). Nu spune: "Cine esti tu, care ma cercetezi? Cine te-a trimis sa-mi vorbesti cu atata cutezanta? Cum indraznesti sa faci asa ceva? Ci si-a dat seama de pacatul lui si a recunoscut: "Am pacatuit impotriva Domnului". Atunci si Natan il incredinteaza: "Si Domnul ti-a indepartat pacatul". Domnul l-a iertat, pentru ca s-a osandit pe sine. I-a sters pacatul, fiindca l-a marturisit cu barbatie. Asadar marturisirea este prima cale care conduce la pocainta.
Exista insa si o alta cale, tanguirea sau plangerea, Nici aceasta nu necesita osteneala. Nu-ti cer sa calatoresti in largul marii, sa ajungi pe tarmuri indepartate, sa mergi pe jos drum lung, sa cheltuiesti bani, sa te lupti cu valurile salbatice. Dar ce? Sa plangi pentru pacat. Si de unde stiu, ma vei intreba iarasi, ca, daca plang, pacatul imi va fi sters? Ai si pentru asta dovezi in Scriptura.
Era un rege pe care-l chema Ahab, om drept, imparatia lui insa, nu era buna, datorita femeii lui nelegitime, Izabela. Ahab a vrut sa ia in stapanire via unui anume Nabot, din cetatea Izreel, oferindu-i ca rasplata o alta vie sau bani. Dar Nabot nu i-a vandut-o, pentru ca era mostenire parinteasca. Regele, de tristete, nu voia nici sa manance. Atunci imparateasa Izabela, lipsita de rusine si ticaloasa, se apropie de el si-i spuse: "De ce-ti este sufletul tulburat si nu vrei sa mananci?... Scoala-te si mananca si fii stapan pe tine: eu iti voi da via lui Nabot Izreeliteanul" (III Regi 21, 5-7). Se apuca deci si scrise o epistola tuturor batranilor si fruntasilor care locuiau in cetatea Izreel, poruncindu-le: " Tineti post si puneti-l pe Nabot sa sada printre fruntasii poporului. Si-n preajma lui puneti sa sada doi oameni netrebnici care sa marturiseasca impotriva-i, zicand: Ai defaimat pe Dumnezeu si pe rege!" (III Regi 21, 9-l0). Ce post era acela? Post plin de faradelege. Au vestit post, ca sa savarseasca crima!
Si ces-a intamplat dupa asta? Nabot a fost ucis cu pietre. Cand Izabela a aflat acest lucru, i-a spus lui Ahab; "Scoala-te si pune stapanire pe via lui Nabot Izreeliteanul, cel care n-a vrut sa ti-o vanda, caci Nabot nu mai e viu, ci a murit" (III Regi 21, 15). Iar acela, desi la inceput i-a parut rau, dupa aceea s-a dus sa puna stapanire pe vie. Atunci Dumnezeu i l-a trimis pe proorocul Ilie, spunandu-i: "Seoala-te si te coboara sa-l intalnesti pe Ahab, regele Israelului, cel din Samaria;... Si vei grai catre el, zicand: "...De vreme ce tu ai ucis si ai luat in stapanire, de aceea asa graieste Domnul: in locul unde porcii si cainii au lins sangele lui Nabot, acolo vor linge cainii sangele tau" (III Regi 21, 18-l9). Urgie trimisa de Dumnezeu, hotarare desavarsita, osanda dreapta. Si iata unde-l trimite, in vie. Unde s-a faptuit crima, acolo va avea loc si pedeapsa. Si cand l-a vazut Ahab pe proorocul Ilie, i-a zis: "M-ai aflat, vrajmasule, si aici?" (III Regi 21, 20). Adica, sunt vinovat, pentru ca am pacatuit, si m-ai prins; "M-ai aflat, vrajmasule?" De ce era Ilie vrajmas al lui Ahab? Deoarece proorocul il cerceta mereu pe rege pentru faptele lui. "Te-am aflat", i-a raspuns. Si i-a adus la cunostinta hotararea dumnezeiasca: "Asa graieste Domnul:Ai ucis, si vrei sa intri in mostenire? Si sa-i mai spui: Asa zice Domnul: in locul unde au lins cainii sangele lui Nabot, acolo vor linge cainii si sangele tau!".
Regele a auzit si s-a tulburat si s-a cait pentru pacatul sau. Si-a dat seama de nedreptatea pe care a facut-o, a plans, a postit, si-a sfasiat vesmantul si s-a imbracat in sac, in semn de plangere. De aceea Dumnezeu si-a schimbat hotararea, dupa ce l-a aparat pe Ilie, ca sa nu pateasca proorocul ceea ce patise Iona.
Va aduceti aminte ce a patit Iona? Dumnezeu i-a spus: "Scoala-te si du-tela Ninive, cetatea cea mare) si propovaduieste in ea... inca trei zile, si Ninive va fi nimicita" (Iona 1, 2 si 3, 4). Iona, cunoscand iubirea de oameni a lui Dumnezeu, n-a vrut sa se duca. Si ce-a facut? A incercat sa scape, caci se gandea: "Eu merg sa propovaduiesc; Dumnezeu insa, fiind indurator, isi va Schimba hotararea si nu-i va pedepsi; si atunci ma vor ucide cape un prooroc mincinos". "A coborat la Iope", spune Scriptura,-""si a aflat o corabie care mergea la Tarsis; si si-a platit pretul calatoriei si a intrat in ea" (Iona.1,3).
Unde-ai plecat, Iona. Te duci in alt tinut? Dar "Al Domnului e pamantul si plinirea lui" (Psalmi 23, 1). Pe mare? Dar "a Lui este marea, El a facut-o" (Psalmi 94, 4). in cer? Dar nu l-ai auzit pe David spunand: "Cand privesc cerurile, lucrul mainilor Tale, luna si stelele pe care Tu le-ai intemeiat" (Psalmi 8, 3). Cu toate acestea, teama l-a facut sa fuga - asa credea; caci sa scape cineva cu adevarat de Dumnezeu este cu neputinta.
Insa cand marea l-a adus inapoi pe uscat, a mers la niniviteni si a propovaduit: "Inca trei zile, si Ninive va fi nimicita" (Iona 3, 4). Si cand a vazut ca au trecut trei zile si nu s-a intamplat nimic din cate a amenintat Dumnezeu, s-a rugat, exprimandu-si durerea: "O, Doamne!, oare nu acestea erau cuvintele mele pe care eu le-am grait pe cand inca ma aflam in tara mea?... Fiindca eu stiam ca Tu esti milostiv si indurat, indelung rabdator si mult-milostiv, si ca-Ti pare rau de rautati" (Iona 4, 2).
Ca sa nu pateasca, asadar, Ilie ceea ce a patit Iona, Dumnezeu i-a aratat pricina pentru care l-a iertat pe Ahab: "Ai vazut cum s-a patruns Ahab de mahnire in fata Mea?: Nu in zilele lui voi aduce necazurile, ci in zilele fiului sau le voi aduce" (III Regi 21, 29).
E de mirare! Stapanul se indreptateste in fata rqbului. Dumnezeu se apara in fata unui om pentru ce-a facut cu alt om. Sa nu crezi, ii spune, ca l-am iertat fara motiv. Nu. intrucat si-a schimbat felul de viata, mi-am schimbat si eu hotararea fata de el si mi-am alungat mania. Asta nu inseamna ca tu vei fi considerat prooroc mincinos. Pentru ca ai spus adevarul. Daca acela nu-si schimba felul de viata, l-as fi pedepsit, asa cum hotarasem. Acum insa, dupa ce a plans si s-a cait, l-am iertat.
Vezi cum plangerea sterge pacatele?
Ai insa si o a treia cale de pocainta. Iti pomenesc multe cai, ca sa-ti fac, prin multimea lor, mantuirea mai usoara. Asadar care este aceasta a treia cale? Smerita cugetare. Smereste-te, si vei face sa dispara multele tale pacate. De asta te incredinteaza Scriptura, prin parabola vamesului si a fariseului (Luca 18, 10-l.4): Au mers, zice, un fariseu si un vames la templu, pentru a se ruga. Si a inceput fariseul sa enumere una cate una virtutile lui. "Nu sunt ca ceilalti oameni" spunea el, "rapitori, nedrepti, adulteri, sau chiar ca- acest vames". Mizerabilule si netrebnicule! Ai osandit pe toata lumea. De ce l-ai ranit cu cuvantul tau aspru si pe cel care se afla langa tine? Nu-ti ajungea lumea intreaga, trebuia sa-l osandesti si pe vames? Pe toti i-ai osandit; de niciunul nu ti-a parut mul "Postesc de doua ori pe saptamana" a continuat, "si dau zeciuiala din toate castigurile". Ce vorbe de mandrie!
Iar vamesul cum a raspuns? Dupa ce l-a auzit, n-a zis: "Cine esti tu, care vorbesti in felul asta despre mine? De unde stii cum traiesc eu? N-ai discutat cu mine, n-ai locuit cu mine, nu m-ai cunoscut. De ce esti atat de ingamfat? De ce te lauzi? Cine incredinteaza despre faptele tale bune?". Nimic asemenea n-a spus vamesul. Ci statea cu capul plecat, se batea in piept si zicea: "Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului". Astfel, prin smerita sa cugetare, a fost indreptatit. 'Fariseul a plecat din templu golit de virtute, iar vamesul ilin de virtute; caci cuvintele lui au biruit lucrurile, adica fariseul a fost osandit pentru mandria sa, pierzand tot ceea ce castigase prin faptele lui, iar vamesul s-a curatit prin smerita sa cugetare, stergand pacatele pe care le savarsise. in esenta, desigur, n-a aratat smerita cugetare: caci smerita cugetare este atunci cand cineva se smereste pe sine, desi este mare in virtute. Vamesul a rostit doar adevarul, pentru ca era pacatos. Si, intr-adevar, cine poate fi mai rau decat vamesul? Negustor al nenorocirilor celorlalti, uzurpator al ostenelilor straine, partas al castigurilor altora, partinitor faimos, legiuitor pacatos. Asadar daca un asemenea om a primit un dar atat de mare numai si numai pentru ca a aratat smerita cugetare, cu atat mai mult un virtuos care se smereste. incat, daca-ti marturisesti pacatul si devii smerit, vei fi iertat si te vei impaca cu Dumnezeu.
Vrei acum sa afli cine este smerit? Uita-te la Pavel, dascalul lumii, vasul ales, limanul linistii, turnul nestricacios, care cu trupul lui marunt a cutreierat lumea ca sa-L propovaduiasca pe Hristos, a depus atatea osteneli; i-a intins atatea curse diavolului, a fost intemnitat, ranit, biciuit, a uimit lumea prin epistolele sale, a fost chemat la lucrarea lui prin glas ceresc... Si cu toate acestea, se smerea si spunea: "Eu sunt cel mai mic dintre apostoli; nici nu sunt vrednic sa ma numesc apostol" (I Corinteni 15, 9). Vezi pe ce treapta de smerenie se afla? Aceasta este adevarata smerita cugetare, sa se smereasca cineva in toate si sa se considere pe el ultimul dintre toti. Gandeste-te, cine era acela care spunea aceste cuvinte? Era Pavel, locuitorul cerului, stalpul bisericilor, ingerul pamantesc, omul ceresc.
Smerita cugetare deci este o alta cale de pocainta; smerita cugetare, care l-a indreptatit atat de usor pe vames si i-a daruit imparatia cerurilor. Sa vorbim acum despre o a patra cale. Este milostenia, imparateasa virtutilor.
"Mare lucru si de cinste e omul milostiv", spune Solomon (Proverbe 20, 6). Mari sunt aripile milosteniei. Sfasie vazduhul, trece de luna, lasa in urma soarele si ajunge in ceruri. Dar nici acolo nu sta. Trece si de ceruri, inconjoara puterile ingeresti si se aseaza in fata tronului Domnului. Afla asta din Sfanta Scriptura, unde ingerul acela, care i s-a aratat cuviosului si milostivului sutas Corneliu, i-a zis: "Rugaciunile si milosteniile tale s-au suit spre pomenire inaintea lui Dumnezeu" (Fapte 10, 4). Ce inseamna acest lucru? Ca, chiar daca ai multe pacate, milostenia te apara in fata lui Dumnezeu. Nu-ti ie teama, caci nici o putere nu i se poate impotrivi. Ea tine in maini un catalog si cere achitarea datoriilor. Pentru ca insusi Hristos a spus: "Cel ce face un bine muia dintre acesti foarte mici frati ai Mei, Mie Mi l-a tacut" (parafraza la Matei 25, 40). Prin urmare, oricate pacate ai avea, milostenia ta are mai mare greutate si le ine piept tuturor.
N-ai citit in Evanghelie parabola celor zece fecioare? Cele care au pazit fecioria dar n-au avut milostenie au ramas afara din camara nuntii. Caci din iece, cinci erau intelepte si cinci fara de minte. Cele iitelepte luasera untdelemn pentru candelele lor. Cele iara de minte nu luasera, si de aceea candelele au inceput sa li se stinga. Atunci au cerut untdelemn de la cele intelepte. Acelea insa au raspuns: "Nu, ca nu cumva sa nu ne ajunga nici noua si nici voua" (Matei 25, 9). Nu le-au refuzat din lipsa de mila sau din rautate, ci pentru ca nu mai era vreme, caci venea deja mirele, si in teama, ca nu cumva sa ramana toate pe afara. Si le sfatuiesc: "Mai bine mergeti la cei ce vand untdelemn si cumparati-va". Aveau si cele neintelepte candele, dar nu aveau untdelemn. Candela inseamna feciorie, untdelemnul milostenie; si asa cum candela, daca nu este intretinuta cu untdelemn, se stinge, la fel si fecioria, daca nu este insotita de milostenie, isi pierde valoarea, insa cine sunt cei care vand asemenea untdelemn? Saracii. Si cat cer pe el? Cat vrei. Pretul nu este stabilit, si in felul acesta nu te poti dezvinovati spunand ca esti sarac. Ai un singur banut? Cumpara cerul; nu pentru ca cerul este ieftin, ci pentru ca Dumnezeu este iubitor de oameni. N-ai nici un ban? Daruieste un pahar cu apa rece; caci "cel ce in nume de ucenic va da de baut numai un pahar cu apa rece unuia din acesti mici, adevar va graiesc: Nu-si va pierde rasplata" (Matei 10,42).
Cerul este un negot si noi suntem nesarguinciosi. Da paine si ia rai. Da lucruri mici si ia-le pe cele mari. Da lucruri stricacioase si ia-le pe cele nestricacioase. Daca ar exista un bazar unde ai putea sa gasesti multe lucruri ieftine, n-ai vinde tot ce ai, n-ai face tot ce-ti sta in putinta ca sa cumperi marfurile acelea? Asadar cum pentru cele stricacioase arati atata bunavointa, iar pentru o marfa nepieritoare esti nesarguincios si nepasator? Da-le celor saraci si, daca tu taci in ceasul judecatii, nenumarate guri te vor apara; caci milostenia va fi acolo si va depune marturie pentru mantuirea ta. Nu te dezvinovati spunand ca esti sarac. Vaduva care l-a gazduit pe proorocul Ilie era foarte saraca, dar saracia n-a impiedicat-o sa-l ospateze si sa-l milostiveasca cu ceea ce avea. De aceea s-a si invrednicit sa se bucure de roadele milosteniei ei.
Poate ca-mi vei spune: "Da-mi-l si mie pe proorocul Ilie si-l voi gazdui". De ce-l ceri pe Ilie? Ti-l dau pe Stapanul lui Ilie si tu nu-i daruiesti milostenie; Cum l-ai milostivi pe Ilie daca l-ai intalni? Hristos, Stapanul tuturor, a spus limpede: "intrucat ati facut unuia dintre acesti foarte mici frati ai Mei, Mie Mi-ati facut" (Matei 25, 40). Gandeste-te deci ca Hristos in ziua aceea va spune despre tine in fata ingerilor si a lumii intregi: "Acesta m-a o spetit pe pamant; acesta mi-a facut bine in nenumarate feluri; acesta, pe cand eram neocrotit, mi-a oferit adapost". Ce indrazneala vei avea atunci in fata ingerilor! Cat de mandru vei fi in fata puterilor ceresti!
Mare lucru este milostenia, fratilor. Si pacatele le sterge si osandirea o indeparteaza. Sa dam, asadar, mancare celui sarac. Nu avem mancare? Sa-i dam un banut. Nu avem nici bani? Sa-i dam un pahar cu apa. Nu-l avem nici pe acesta? Sa-l compatimim pentru nefericirea lui, si ne vom lua rasplata; caci Dumnezeu nu ne rasplateste pentru fapta, ci pentru buna noastra intentie.
Insa spunand toate acestea le-am uitat pe cele zece fecioare, despre care vorbeam. Sa ne intoarcem deci la ele. Cele cinci intelepte, cum am spus, le-au trimis pe cele cinci lipsite de intelepciune sa cumpere untdelemn. Dar intre timp,a venit mirele. Cele intelepte, care aveau candelele pregatite si aprinse, au intrat impreuna cu el in camara nuntii, si usa s-a inchis. Peste putin au venit si celelalte si au inceput sa bata. "Deschide-ne", strigau catre mire. Acesta insa, le-a raspuns dinauntru: "Pe voi nu va stiu!". Dupa atatea osteneli, au ramas pe afara. Dupa ce si-au infranat instinctele trupesti, dupa ce s-au asemanat cu puterile ceresti, dupa ce au nesocotit lucrurile lumesti, dupa ce au indurat arsita inabusitoare, dupa ce au trecut de nisipurile mari, dupa ce au zburat de pe pamant la cer, dupa ce au dobandit marea harisma, a fecioriei, dupa ce au starpit nevoile trupului, dupa ce au uitat de firea omeneasca, dupa ce trupul lor savarsea fapte netrupesti, atunci au auzit: "Pe voi nu va stiu"!
Mare lucru, mare izbanda, mare virtute este fecioria. Cand este impreuna cu sora ei, milostenia, devine foarte puternica, si atunci nici un rau n-o poate darama. Cele cinci fecioare neintelepte nu aveau si milostenia impreuna cu fecioria, si de aceea au ramas afara din camara nuntii. Ce rusine! Au biruit placerea, dar au fost biruite de bani. S-au lepadat de viata lumeasca, dar nu de cele materiale. Dar si femeile maritate, care nu dau milostenie celor saraci, nu se pot dezvinovati, chiar daca s-ar apara spunand ca trebuia sa-si intretina copiii. "Da milostenie", le spui. "Avem copii si nu putem", iti raspund. Dar Dumnezeu ti-a dat copii ca sa devii iubitoare de oameni, nu lipsita de omenie. Vrei sa lasi mostenire buna copiilor tai? Lasa milostenia, ca sa te admire toti si sa lasi pomenire buna si mai ales ca sa te izbavesti de lantul nenumaratelor tale pacate si sa fii milostivita de catre Domnul.
Ai la indemana si o a cincia cale de pocainta, usoara si ea, prin care poti scapa de povara pacatelor. Este rugaciunea.
Sa te rogi in fiecare ceas. N-o intrerupe. Nu fi nesarguincios. Nu inceta sa chemi iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Iar Acela, daca staruiesti, nu te va nesocoti, ci iti va ierta pacatele si iti va da tot ceea ce ii ceri. Daca te asculta, multumeste-I si continua sa te rogi. Daca iarasi nu te asculta, nu numai ca nu trebuie sa deznadajduiesti, ci trebuie sa te rogi si mai staruitor. Nu spune: "Am facut multe rugaciuni si nu s-a intamplat nimic", caci si asta spre binele tau se face. Adica, deoarece Dumnezeu stie ca esti nesarguincios si jepasator si ca, daca vei dobandi prin rugaciune cele de care ai nevoie, vei inceta sa te mai rogi, amana sa-ti dea iea ce-I ceri, pentru a te face staruitor in rugaciune si centru a comunica mai des cu El. intrucat daca nu te rogi atunci cand te afli intr-o situatie grea, ce vei face cand toate-ti vor merge bine? Asadar Dumnezeu se preface ca nu te aude, spre binele tau, ca sa te faca sa nu parasesti rugaciunea. De aceea, continua sa te rogi, nu fi nesarguincios. Nu subaprecia puterea rugaciunii, care poate izbandi multe. Si faptul ca ea contribuie la iertarea pacatelor, afla-l din Sfanta Evanghelie. Ce se spune acolo? Imparatia cerurilor se aseamana unui om care a inchis usa casei sale si s-a asezat impreuna cu copiii sai sa doarma. La miezul noptii a venit cineva ca sa-i ceara paine. A batut la usa si a strigat: "Deschide-mi, caci am nevoie de paine". Cel dinauntru i-a raspuns: "Acum usa e incuiata si copiii mei sunt in asternut cu mine; nu pot sa ma scol sa-ti dau...". Celalalt, insa, a continuat sa bata cu staruinta. Gazda i-a spus din nou: "Nu pot sa-ti dau paine. Ne-am culcat". Dar vizitatorul staruitor n-a plecat. A ramas acolo batand la usa. Ce sa faca atunci gazda? "Sculati-va", le-a zis copiilor sai, "dati-i ce cere ca sa plece si sa ne lase in pace " (parafraza la Luca 11, 5-8). Ce inveti de aici? Sa te rogi mereu si sa nu-ti pierzi curajul. Si daca nu primesti ceea ce ceri, sa staruiesti in rugaciune, pana ce vei primi. Exista si o alta cale de pocainta, deloc grea. Care este aceasta? Lacrimile. Plangi pentru pacatele tale, asa cum ne invata Sfanta Evanghelie:
Marele apostol Petru, prietenul lui Hristos, care n-a primit descoperirea dumnezeiasca de la oameni ci de la insusi Dumnezeu Tatal, dupa cum marturiseste Domnul- "Fericit esti, Simone, fiul lui Toma, ca nu trup si sange ti-au descoperit tie aceasta, ci Tatal Meu Cel din ceruri." (parafraza la Matei 16, 17)-, acest Petru a cazut intr-o greseala foarte mare: s-a lepadat de insusi Hristos! Si asta o spun nu pentru a-l osandi pe Sfant, ci ca sa-ti dau tie pricina de pocainta. Da, s-a lepadat de Domnul si de Stapanul si Mantuitorul lumii! Sa luam insa lucrurile de la inceput. Odata, Mantuitorul nostru a vazut pe cativa ucenici de-ai Lui care L-au parasit. Atunci le-a spus celor doisprezece: "Nu cumva si voi vreti sa va duceti?". "Doamne, la cine ne vom duce?", a raspuns Petru. "Tu ai cuvintele vietii vesnice" (Ioan 6, 67-68). Mai tarziu, iarasi, Domnul, inainte de a fi dat in mainile iudeilor, a profetit ca Petru se va lepada de El de trei ori. insa acela i-a zis fara sa se gandeasca mult: "Chiar de-ar trebui sa mor impreuna cu Tine, de Tine nu ma voi lepada" (Mata 26, 35).
Ce spui, Petre? Dumnezeu profeteste ce se va intampla si tu nu-L crezi? Dar in felul acesta s-a aratat pe de o parte intentia sa iar pe de alta parte omeneasca lui slabiciune.
Cand s-a intamplat asta? In noaptea in care Hristos a fost dat in mainile iudeilor. Cand se afla deja in mainile lor si era cercetat la palatul lui Caiafa, Petru statea afara, in curte, impreuna cu slujitorii, si se incalzea langa foc, asteptand sa vada ce se va intampla. Atunci s-a apropiat de el o fata care i-a zis: "Si tu erai cu lisus Galileeanul!"'(Matei 26, 69). Acesta insa a raspuns: "Nu-l cunosc pe omul acesta" (Matei 26, 72);
La fel s-a intamplat si a doua si a treia oara.;Astfel s-au implinit cuvintele lui lisus, Care S-a intors si i-a aruncat lui Petru o privire graitoare. Nu i-a vorbit ucenicului Sau cu gura, ca sa nu-l vadeasca in fata iudeilor, i-a vorbit insa cu privirea. Ca si cand i-ar fi spus: "Petre, ce am spus s-a intamplat". Atunci Petru si-a dat seama de greseala lui si a inceput sa planga; sa planga nu asa simplu, ci cu lacrimi amare. S-a botezat, am putea spune, in lacrimile sale, si s-a curatit prin ele de acest pacat, pacat atat de infricosator cum este lepadarea de Hristos. Cu lacrimile tale sterge si tu toate pacatele pe care le-ai savarsit. Plangi nu simplu, nu pe dinafara, ci amarnic, ca Petru. Din strafundul sufletului tau sa-ti izvorasca lacrimile, ca sa se milostiveasca de tine Stapanul iubitor de oameni si sa te ierte. Caci El insusi a spus: "Oare voiesc Eu cu tot dinadinsul moartea nelegiuitului, sau mai degraba sa se abata de la calea lui cea rea si sa fie viu?" (Iezechiel 18, 23). De la tine cere ceva mic, pe cand El ti le da pe cele mari. Cere o pricina pentru a-ti darui comoara mantuirii. in schimbul catorva lacrimi de pocainta iti daruieste iertarea pacatelor.
In Scriptura vei gasi si multe alte cai de pocainta, in afara celor la care m-am referit aici. Pocainta a fost propovaduita si inainte de nasterea lui Hristos, de catre proorocul Ieremia: "Oare cel ce cade nu se ridica? Oare cel ce se abate nu se intoarce?" (Ieremia 8, 4). "Intoarce-te din nou la Mine!" (Ieremia 3, 7). De aceea Dumnezeu ne-a dat multe si diferite cai de pocainta, ca sa taie in noi orice inceput de nesarguinta. Ai pacatuit? Vino in Biserica si sterge pacatul tau. Ori de cate ori cazi pe un drum, tot de atatea ori te si ridici; astfel, ori de cate ori pacatuiesti, de atatea ori sa te si pocaiesti. Nu deznadajdui, nu fi nesarguincios, ca sa nu-ti pierzi nadejdea in bunatatile ceresti care s-au pregatit pentru noi. Si chiar daca si la batranete ai pacatuit, pocaieste-te si vino in Biserica. Aici este spital, nu tribunal. Aici se da iertare, nu ti se cere a raspunde pentru pacate. Spune-I lui Dumnezeu, "Tie unuia am gresit si raul in fata Ta l-am facut" (Psalmi 50, 4), si te va ierta.
Arata-I pocainta si te va milui. Caci unele depind de noi iar altele de Dumnezeu. Daca noi facem ceea ce depinde de noi, va face si Dumnezeu ceea ce depinde de El. Asadar, de vreme ce Domnul tuturor este atat de iubitor de oameni, sa nu fim nepasatori fata de mantuirea noastra. Ne asteapta imparatia cerurilor, pe care ochiul n-a vazut-o si urechea" n-a auzit-o si la inima omului nu s-a suit. Nu trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta ca sa n-o pierdem? Nu trebuie sa dam ceva, fie si cat de mic, pentru a le dobandi pe cele mari si nepretuite? Sa ne pocaim, deci, sa obisnuim mainile noastre sa dea milostenie, sa ne smerim, sa ne intristam, sa plangem. Toate acestea sunt mici. Mari, mai presus de puterile noastre, sunt cele pe care ni le va da Dumnezeu, raiul si imparatia cerurilor, in care fie sa intram cu totii, cu harul Lui.
