Biserica lui Hristos, fratii mei, nu e nicicum o societate filosofica in care oamenii se intrec in cele ale mintii, incercand a afla raspuns la intrebarea daca exista sau nu Dumnezeu. Biserica lui Hristos este familia lui Dumnezeu, care pastreaza vechea marturie si o adauga pe cea noua - o marturie nu despre faptul daca este Dumnezeu, aceasta se intelege de la sine, ci despre faptul ca Dumnezeu S-a aratat lumii in trup, in chipul Domnului Iisus Hristos. Acea familie a crescut intr-atat de-a lungul a doua mii de ani, incat intrece in numar cele mai mari imparatii ale lumii. Biserica nu e filosofie, Biserica e marturie: marturia vie a oamenilor vii. Multe milioane de martori au trait inainte de noi; ei si acum viaza in cealalta lume. Multe milioane traiesc acum impreuna cu noi. Si ei vor vietui dupa moarte in lumea cealalta. Multe milioane vor trai si dupa noi. Si ei vor fi in lumea duhovniceasca impreuna cu noi si cu toti ceilalti martori ai lui Hristos, de la inceputul si pana la sfarsitul vremii.
Daca Dumnezeu nu s-a aratat si n-a dat o marturie personala despre Sine, atunci oamenilor nu le ramane nimic de facut decat sa astepte deznadajduiti pana ce se va arata Dumnezeu. Caci pana ce Dumnezeu nu Se arata in chip neindoielnic si nu da marturie personala despre Sine, tot ce vor cugeta, vor vorbi si vor scrie despre Dumnezeu nu sunt decat banuieli si bajbaieli, scorneli si presupuneri. Dumnezeu poate fi cunoscut numai prin Dumnezeu, si numai prin inrudire cu Dumnezeu poate fi inteleasa inrudirea intre oameni.
Dar daca Dumnezeu s-a aratat, fratii mei, nu se poate spune nici: aceasta nu-i nimic, nici: aceasta-i ceva; trebuie spus: aceasta-i totul! Pentru Dumnezeu nu s-ar fi aratat ca fiind cel mai mic dintre oameni, nici nu s-ar fi aratat ca unul dintre ei; nici nu s-ar fi putut pune in randul multor altor calatori, nici pe lista multor altor oaspeti de pe pamant. Daca Dumnezeu s-a aratat, atunci El e totul, si celelalte sunt nimic. Toate celelalte sunt nimic, El nu le-a recunoscut a fi ceva.
Biserica noastra marturiseste ca Dumnezeu s-a aratat. Biserica stie cand s-a aratat Dumnezeu, stie si in ce chip s-a aratat; stie ce a zis, ce a savarsit, ce a descoperit, ce a tagaduit. Stie cine l-a nascut si locul in care s-a nascut. Stie numele, indeletnicirile si insusirile primilor sai martori, Apostoli, Evanghelisti si Mucenici. Stie marile minuni pe care El le-a lucrat, si minunile care s-au petrecut cu El. Stie dragostea, intelepciunea si puterea Sa. Stie despre moartea Sa si invierea Sa. Stie cum a sporit familia Sa dumnezeiasca, din veac in veac, de-a lungul a douazeci de veacuri. Stie despre minunile facute in numele Sau, din an in an, de-a lungul a doua mii de ani. ii stie dupa nume pe multi neputinciosi care, cu ajutorul Sau, au ajuns eroi. Stie multi pacatosi care, prin Duhul Sau, au fost iertati, s-au curatit si au ajuns drepti. Stie multi facatori de rele pe care numele Lui i-a preschimbat in facatori de bine. Stie multe desfranate care prin El au ajuns Sfinte si Mucenite. Stie multe triburi si neamuri intunecate care se inchinau idolilor, pana ce vestea despre Dansul a ajuns la ei si i-a luminat cu lumina intelegerii. Stie si cum apostolii Sai, cu faclia Evangheliei, au luminat paganii si triburile sangeroase ale continentului European. Dar, vai fratilor!, Biserica stie si cum omenirea Europeana s-a clatinat in vremea din urma in credinta intru Hristos ca Dumnezeu aratat, si s-a asezat in randul celor care l-au judecat si l-au ucis in Ierusalim.
Aceeasi frica de Iudei, care in vremile de atunci ii indeparta pe multi de la Hristos, iar pe altii ii facea ucenici tainici ai Lui, a pus stapanire pe Europa asa-zis carturareasca, intelectuala si politica a vremilor noastre. Patrunsi de aceasta rnca, unii se leapada fatis de"Hristos si il lauda pe Varava, altii intorc spatele Bisericii si se indeparteaza in tacere, cu sufletele goale; si altii, inca, raman urmatori lui Hristos, dar numai pe ascuns, ca nu cumva prigonitorii moderni ai lui Hristos sa-i indeparteze din lojile lor, precum inainte Evreii din sinagogi.
Usor, usor, samanta necredintei in aratarea lui Dumnezeu a crescut si a dat roadele sale amare. Hristos i-a mustrat odinioara pe ucenicii Sai ca nu i-au crezut pe Maria Magdalina si pe ceilalti doi ucenici care l-au vazut inviat din mormant si-au vorbit cu El viu: Si au infruntat necredinta lor Si impietrirea inimii, ca nu au crezut celor ce au vazut pre el inviat
Si toti ucenicii au crezut. De cate ori Hristos cel viu nu i-a mustrat in felurite chipuri si prin cei mai buni oameni pe Europenii botezati, pentru necredinta si impietrirea inimii lor, dar in zadar. De aceea, Europa a fost lovita cu un bici intreit: necunoasterea, grija si deznadejdea. Dar despre aceasta se cade sa vorbim in alta parte.
Se poate gasi si pricina, si explicatia faptului ca Europa a sovait in credinta in Dumnezeu cel aratat, desi nu si vreo indreptatire. Dar nu este nici o pricina, nici vreo explicatie pentru sovairea Sarbilor in credinta in Dumnezeu cel aratat. Caci neamul Sarbesc, despartit de Europa, a adunat de-a lungul veacurilor istoriei sale nenumarate marturii despre Dumnezeu cel aratat. Hristos l-a calit in focul suferintelor, vreme de mii de ani, pentru ca in aceste vremuri, tocmai in aceste vremuri, sa stea in Europa luminos ca un soare, plin ca o mare, tare ca Apostolii, pentru a fi de ajutor Europei slabanogite. Dar noi, in putina vreme, am ruginit din nou, incat Domnul a trebuit sa ne arunce iarasi in foc ca sa ne caleasca.
