"El (Hristos) este capul trupului, al Bisericii" (Col. l, 18), "Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineste toate intru toti" (Efeseni 1, 23)
Nu o singura data, in Sfanta Scriptura, Biserica este numita Trupul lui Hristos. "Ma bucur in suferintele mele pentru voi..., pentru trupul Lui, adica Biserica" (Col. 1, 24), scria despre sine Sfantul Apostol Pavel. Apostolii, proorocii, binevestitorii, pastorii si invatatorii - ne spune tot el - sunt dati de Hristos "la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos" (Efeseni 4, 12).
In acelasi timp, in Trupul si Sangele lui Hristos se transforma painea si vinul la dumnezeiasca Liturghie si credinciosii se impartasesc cu ele. Asa a randuit insusi Hristos, Care i-a impartasit pe apostolii Sai la Cina cea de taina, spunandu-le: "Luati, mancati, acestaeste trupul Meu... Beti dintru acesta toti, ca acesta este Sangele Meu, al Legii celei noi (Matei 26, 26-28).
Cum se poate ca, in acelasi timp, Trupul lui Hristos sa fie si Biserica, si Sfintele Taine? Cum se poate ca, in acelasi timp, credinciosii sa fie madulare ale Trupului lui Hristos - Biserica - si, totodata, sa se impartaseasca cu Trupul lui Hristos in Sfintele Taine?
In ambele situatii, denumirea "Trupul lui Hristos" nu este folosita in sens figurat, ci in sensul cel mai propriu si real al acestui cuvant. Noi credem ca Sfintele Taine, pastrand infatisarea painii si a vinului, sunt adevaratul Trup si adevaratul Sange al lui Hristos. De asemeni, credem si marturisim ca Hristos, Fiul Dumnezeului Celui Viu, venind in lume sa-I mantuiasca pe pacatosi, a devenit Om adevarat si carnea Lui, primita de la Fecioara Maria, a fost carne omeneasca adevarata; credem ca, cu trupul si cu sufletul, Hristos a fost Om adevarat, asemenea intru toate celorlalti oameni, afara de pacat, ramanand in acelasi timp si Dumnezeu adevarat. Fiul lui Dumnezeu nu Si-a imputinat si nu Si-a schimbat firea dumnezeieasca la intrupare, dupa cum nici firea omeneasca nu s-a schimbat, ci si-a pastrat in intregime insusirile ei omenesti.
Dumnezeirea si omenitatea s-au unit neschimbator si neamestecat, pe vecie, "neseparat si nedespartit", intr-o singura persoana a Domnului Iisus Hristos. Fiul lui Dumnezeu s-a inomenit, pentru ca pe oameni sa-i faca partasi dumnezeiestii firi (II Petru l, 4), pentru ca pe omul cazut in pacat si in moarte sa-l slobozeasca de acestea si sa-l faca nemuritor.
Unindu-ne cu Hristos, noi primim harul dumnezeiesc, care da firii omenesti putere de biruinta asupra pacatului si a mortii, Domnul Iisus Hristos, prin invatatura Sa, le-a aratat oamenilor calea biruirii pacatului si le-a daruit viata vesnica, facandu-i, prin invierea Sa, partasi ai vesnicei Sale imparatii. Ca sa primim de la El acest har dumnezeiesc, este nevoie sa fim in cea mai stransa partasie cu El. Atragandu-i la Sine pe toti prin dragostea Sa dumnezeiasca si unindu-i cu Sine, Domnul i-a unit intre ei pe cei ce L-au iubit si au venit la El, reunindu-i intr-o singura Biserica.
Biserica este unitatea in Hristos, este unirea cea mai stransa cu Hristos a tuturor celor ce cred cu dreptate in El si il iubesc si este unirea tuturor acestora prin Hristos. Biserica este alcatuita dintr-o parte pamanteasca si o parte cereasca. Fiul lui Dumnezeu a sosit pe pamant si S-a facut om, pentru ca pe om sa-l inalte la cer, sa-l faca iarasi locuitor al raiului, redandu-i starea de neprihanire si integritate dintru inceput si ca sa-l uneasca cu Sine. Aceasta se infaptuieste prin lucrarea harului lui Dumnezeu, care este dat prin Biserica, dar este nevoie si de stradania omului. Dumnezeu isi mantuieste creatia cazuta prin iubirea Sa fata de ea, dar este necesara si iubirea omului fata de Ziditorul sau, fara de care nu poate sa se mantuiasca. Nazuind catre Dumnezeu si lipindu-se de Domnul prin smerita lui iubire, sufletul omului primeste o putere curatitoare de pacate, care il intareste in lupta cu pacatul pana la biruinta deplina. La aceasta lupta ia parte si trupul, care astazi este vas si arma a pacatului, dar este menit sa devina arma a dreptatii si vas al sfinteniei.
Dumnezeu l-a zidit pe om sufland duh asemeni celui dumnezeiesc64 in trupul insufletit, pe care l-a zidit la inceput din pamant. Trupul trebuia sa fie o arma a duhului supusa lui Dumnezeu. Prin trup, duhul omului se manifesta in lumea materiala. Prin mijlocirea trupului si a partilor lui separate, duhul omului isi descopera insusirile si calitatile primite de la Dumnezeu, in calitatea lui de chip al lui Dumnezeu - fapt pentru care si trupul, ca manifestare a chipului lui Dumnezeu, este si se numeste "frumusetea noastra cea dupa chipul lui Dumnezeu zidita" (stihira la inmormantare).
Cand primii oameni au cazut cu duhul de la Ziditorul lor, trupul, care pana atunci era supus duhului, ascultandu-i poruncile prin mijlocirea sufletului, nu s-a mai supus duhului si voi sa-si fie singur stapan. In locul Legii lui Dumnezeu, in om a pus stapanire legea carnii. Pacatul, care l-a smuls pe om de la Izvorul vietii -Dumnezeu, l-a scindat si pe om.
Unitatea dintre duh, suflet si trup s-a tulburat, moartea a patruns in el. Sufletul, neadapandu-se din izvoarele vietii, nu mai avea cum sa le transmita pe acestea trupului. Astfel, trupul a devenit stricacios, iar chinul a devenit soarta duhului.
Hristos a venit pe pamant ca sa restaureze chipul cazut al omului si sa-i redea unirea cu Acela al Carui chip este. Unindu-l cu Sine, Dumnezeu il restaureaza pe om in toata plinatatea bunatatii sale dintru inceput. Daruind har si sfintire duhului, Hristos curateste, intareste, vindeca si sfinteste si sufletul, si trupul. "Cel ce se alipeste de Domnul este un duh cu El" (I Cor. 6, 17).
Asadar, trupul omului care s-a unit cu Domnul trebuie sa fie o arma a Domnului, sa slujeasca implinirii voii Sale si sa devina parte a Trupului lui Hristos. Pentru deplina sfintire a omului, trupul robului lui Dumnezeu trebuie sa se uneasca cu Trupul lui Hristos, si aceasta se savarseste in Taina impartasirii. Adevaratul Trup si adevaratul Sange al lui Hristos, pe care le primim, se transforma intr-o parte a marelui Trup al lui Hristos.
Desigur, pentru a ne uni cu Hristos nu este suficienta doar unirea trupului nostru cu Trupul lui Hristos. Gustarea Trupului lui Hristos este binefacatoare atunci cand omul isi atinteste duhul catre El si se uneste cu El. Primirea Trupului lui Hristos, in timp ce cu duhul il respingem, este asemenea atingerii lui Hristos de cei care L-au batut, L-au ocarat si L-au rastignit. Atingerea lor de El nu le-a fost spre mantuire si spre vindecare, ci spre osanda.
Iar cei ce se impartasesc cu cucernicie, cu dragoste, fiind gata sa vina si sa-i slujeasca, aceia se unesc strans cu El si devin arma a vointei Lui dumnezeiesti. "Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el" - grait-a Domnul (In. 6, 56). Unindu-se cu Domnul cel inviat si, prin El, cu intreaga Treime Cea Pururi-Fiitoare, omul absoarbe putere din Ea pentru viata vesnica si devine el insusi nemuritor. "Precum M-a trimis pe Mine Tatal cel viu si Eu viez pentru Tatal, si cel ce Ma mananca pe Mine va trai prin Mine" (In. 6, 57).
Toti cei ce cred in Hristos si s-au unit cu El, predandu-se Lui si primind harul lui Dumnezeu, alcatuiesc laolalta Biserica lui Hristos, al carei Cap este insusi Hristos, iar cei care intra in ea sunt madularele ei.
Nevazut ochiului trupesc, Hristos Se arata in mod real pe pamant prin Biserica Sa, asa cum duhul nevazut al omului se arata prin lucrarile trupului sau. Biserica este Trupul lui Hristos deoarece, in primul rand, partile ei sunt unite cu Hristos prin dumnezeiestile Taine si, in al doilea rand, intrucat prin ea Hristos lucreaza in lume. Noi ne impartasim de Trupul si sangele lui Hristos (in Sfintele Taine), pentru ca noi insine sa fim parti ale Trupului lui Hristos (ale Bisericii). Acest lucru nu se produce dintr-o data.
Necontenita petrecere in Biserica arata deja o stare de biruire a pacatului si de deplina curatire de pacat. Tot ce este pacatos ne scoate, intr-o anumita masura, afara din Biserica si ne indeparteaza de Biserica. Iata de ce, la rugaciunea pentru spovedanie, deasupra capului fiecarui om care se caieste se citeste: "Primeste-l si uneste-l cu Sfanta Ta Biserica". Prin pocainta, crestinul se curateste, se uneste mai strans cu Hristos in impartasirea cu Sfintele Taine, dar apoi iarasi peste sufletul lui se asterne praful pacatului si-l indeparteaza de Hristos si de Biserica, motiv pentru care din nou este nevoie de pocainta si de impartasanie.
Cat timp nu se sfarseste viata pe pamant, chiar pana la iesirea sufletului din trup, in om continua lupta dintre pacat si dreptate. Oricat de inalta ar fi starea duhovniceasca si morala la care ar ajunge cineva, este totusi posibil ca, treptat sau fulgerator, sa cada adanc in bezna pacatului. De aceea, fiecaruia ii este de trebuinta impartasania cu Sfantul Trup si Sange al lui Hristos, care ne intaresc comuniunea cu El si ne uda cu suvoaiele harului datator de viata al Sfantului Duh, care curg prin trupul Bisericii.
Cat de importanta este impartasania cu Sfintele Taine, ne arata viata Cuviosului Onufrie cel Mare, caruia, ca si altor pustnici aflati in pustia aceea, ingerii ii aduceau sfanta impartasanie; ca si viata Cuvioasei Maria Egipteanca, a carei ultima dorinta, dupa multi ani de viata in insingurare, a fost sa primeasca Sfintele Taine; sau ca viata Cuviosului Savatie al Solovetului si a multor altora. Caci nu degeaba grait-a Domnul: "Adevarat, adevarat zic voua, daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi" (In. 6, 53).
Impartasania cu Trupul si Sangele lui Hristos este primirea in noi a Hristosului inviat, biruitorul mortii, Care le daruieste celor ce sunt cu El biruinta asupra pacatului si a mortii. Pastrand in noi darul haric al sfintei impartasanii, avem in noi zalogul si incepatura fericitei vieti vesnice a trupului si a sufletului.
Lupta dintre pacat si dreptatea lui Dumnezeu - atat in fiecare om, cat si in intreaga omenire - se va continua chiar pana in "Ziua lui Hristos", pana la a doua Sa venire, pana la Judecata intregii lumi. Biserica pamanteasca ii reuneste pe toti cei renascuti prin botez, care si-au luat in spate crucea luptei cu pacatul si ii urmeaza incepatorului nevointei acestei lupte, Care este Hristos. Dumnezeiasca Euharistie, aducerea Jertfei celei fara de sange si impartasirea cu ea ii sfinteste si ii intareste pe cei ce participa la ea, facandu-i pe cei ce gusta din Trupul si Sangele lui Hristos madulare adevarate ale Trupului Bisericii Sale. Dar abia o data cu moartea omului se stabileste daca acesta a ramas pana la ultima lui suflare madular adevarat al Trupului lui Hristos, ori daca pacatul a triumfat in el, izgonind harul primit in Sfintele Taine si care il lega de Hristos.
Adormit intru har, ca un madular al Bisericii pamantesti, omul trece din Biserica pamanteasca in cea cereasca, iar cel cazut din Biserica pamanteasca nu va intra in Biserica cereasca, intrucat partea pamanteasca a Bisericii este calea spre cea cereasca. Cu cat omul se afla mai mult sub lucrarea harului sfintei impartasanii si cu cat se uneste mai strans cu Hristos, cu atat mai mult se va desfata de partasia cu Hristos si in imparatia Lui, ce va sa vina. Dar intrucat pacatul continua sa lucreze in sufletul omului pana la moarte, trupul sau este supus urmarilor pacatului, purtand in sine samanta bolii si a mortii de care se va elibera doar dupa moarte, cand trupul se va descompune si cand, in fine, se va ridica eliberat de ele, la invierea obsteasca.
Cel ce s-a unit cu duhul si cu trupul cu Hristos in viata aceasta va fi impreuna cu El cu duhul si cu trupul si in viata viitoare. Suvoaiele harice ale de-viata-datatoarelor Taine ale Trupului si Sangelui lui Hristos sunt izvoarele bucuriei noastre vesnice in comuniunea cu Hristos Cel inviat si in vederea fata catre fata a slavei Sale. Aceleasi urmari ale pacatului, inca neizgonit definitiv din semintia omeneasca, lucreaza nu doar individual, in fiecare om, ci, prin oameni, ele se manifesta si in activitatea pamanteasca a unor intregi parti ale Bisericii. Tot timpul apar erezii, schisme, neoranduieli care indeparteaza o parte a credinciosilor. Neintelegerile dintre Bisericile locale sau dintre unele parti ale lor au tulburat din vechime Biserica, si in timpul slujbelor auzim necontenit rugaciuni pentru incetarea lor.
"Ne rugam pentru impreuna-cugetarea Bisericilor", "pentru unirea Bisericilor" (canonul treimic al invierii, glasul al 8-lea), "curma schismele Bisericii", "Potoleste despartirile Bisericii" (slujba arhanghelilor, 8 noiembrie, 26 martie, 13 iulie) si alte rugaciuni asemenea acestora sunt inaltate de Biserica Ortodoxa de-a lungul veacurilor. Chiar si in Sambata Mare, in fata sfantului epitaf, Biserica inalta chemarea: "Ceea ce ai nascut Viata, Neprihanita, Preacurata Fecioara, linisteste smintelile din Biserica si pace daruieste-ne, ceea ce esti buna" (sfarsitul paragrafului al 2-lea).
Abia cand Se va ivi Hristos pe nori va fi nimicit ispititorul si vor disparea toate inselarile si amagirile. Atunci se va incheia lupta dintre bine si rau, dintre viata si moarte, si Biserica pamanteasca se va contopi cu Biserica Triumfatoare, in care Dumnezeu va fi toate in toti (I Cor. 15, 28).
In viitoarea imparatie a lui Hristos nu va mai fi nevoie de impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului, intrucat toti cei ce s-au invrednicit [de aceasta] vor fi in cea mai stransa impartasire cu El si se vor desfata de preavesnica lumina a Treimii Celei de-viata-incepatoare, gustand o fericire cereasca de negrait cu cuvantul si de necuprins cu mintea noastra cea slaba. De aceea, dupa impartasirea cu Sfintele Taine ale lui Hristos, dupa Liturghie, in altar se inalta intotdeauna rugaciunea care se canta in zilele Pastelui: "O, Pastile cele mari si preasfintite, Hristoase! Da-ne noua mai cu ravna sa ne impartasim cu Tine si in ziua cea neinserata a imparatiei Tale!".
