Aceste cuvinte pot fi auzite uneori, rostite de persoane care, fiind in calatorie in zilele de post si surprinse de privirea celor postitori ca mananca de frupt, motiveaza ca le este greu sa posteasca fiind calatori, ca si asa „baba calatoare n-are sarbatoare”.
Multa vreme am socotit aceasta zicala drept o gluma ieftina din partea celor rasfatati si mofturosi cu mancarea de post. Dar cand am vazut - chiar intr-un interviu din aceasta revista, in care se discuta si problema postului pentru cel calator - ca se facea afirmatia ca ar exista chiar si un canon in Sf. Pravila care ar incuviinta acest pogoramant pentru crestinii care calatoresc, mi-am dat seama ca ar fi necesar un cuvintel (de folos, cum ii zic bunii crestini) lamuritor pentru intarirea convingerii in valoarea si porunca postului, pentru cei foarte putini care mai postesc astazi din convingere si cu dragoste de Dumnezeu. De la inceput declar ca ideile din aceste afirmatii sunt cu totul gresite in raport cu doctrina Bisericii Ortodoxe, iar acest canon, care ar fi dezlegat postul in calatorie, va spun cu precizie ca nu exista.
Postul e de cand lumea
Ingaduiti-mi sa incep cu inceputul. Postul este porunca dumnezeiasca. Porunca Postului nu face parte din cele 10 porunci, imi veti spune; dar e cea mai veche, mai batrana decat toate poruncile, caci iata ce spune Sf. Vasile cel Mare, imparatul cuvintelor duhovnicesti: „Cucereste-te si sfieste-te, omule, de batranetea si vechimea postului, pentru ca de o vechime cu lumea este porunca lui”. Caci in Rai s-a dat aceasta porunca, atunci cand a zis Dumnezeu lui Adam: „Din toti pomii din Rai poti sa mananci, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci, in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit” (Fac. 2, 16-17). Deci, iata, primii oameni, Adam si Eva, au fost pedepsiti si alungati din Rai, nu pentru alte pacate, ci numai pentru ca n-au postit! Daca Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Sfintii Apostoli, toti sfintii si crestinii adevarati au postit, nici noi nu suntem scutiti, de voim sa ne mantuim, caci fara smerenie, post si rugaciune nu exista viata duhovniceasca crestina, dupa cuvantul Domnului Iisus Hristos. Daca postesti, nu te imbolnavesti, cum gresit zic unii, ci din contra, ghiftuiala cu prea multa mancare din carnuri grele si grasimi animale, cu bautura in exces etc., te duc la doctor (care, daca n-ai vrut sa postesti de voie, te pune el la post, prin regim, fara carnuri, bauturi, tutun, cafele...). O perioada de cateva saptamani de post cu alimentatie vegetariana e cea mai buna cura de sanatate si reintinerire, in care se mai curata organismul de toxinele adunate din carnuri, grasimi animale si oua. Deci prin post biserica nu este omoratoare de oameni, spune Sf. Pravila, ci ea voieste sa omoare patimile si sa salveze sanatatea sufleteasca. Fiinta omeneasca e alcatuita din trup si suflet. Ca sa fie armonie intre ele trebuie sa conduca sufletul in viata omului si trupul sa se supuna, dar pentru ca trupul, cu poftele si instinctele lui, nu se lasa stapanit, trebuie din cand in cand sa aplicam pecetea dureroasa a crucii, a infranarii, postului, pe aceasta carne, care foarte adesea insemneaza cu semnul rusinos al dobitociei. Deci postul nu e un scop in sine, ci un mijloc de mantuire, o fapta de virtute, de intarire a vointei, o forma de pocainta prin care se castiga harul Lui Dumnezeu. Bineinteles ca postul cel adevarat, complet, e cel unit si cu postul sufletesc, adica sa postim si de bucate, si de pacate. Postul e in acelasi timp si un act de cult, adica o fapta de cinstire a Lui Dumnezeu, o jertfa, o renuntare si infranare, din iubirea si respectul fata de Dumnezeu. Stim din cuvintele Mantuitorului ca cea mai mare porunca din lege este sa iubim pe Dumnezeu din tot sufletul si cugetul si toata fiinta noastra, dar dovada faptica a acestei iubiri e pazirea poruncilor lui Dumnezeu; caci zice Domnul Iisus: „De Ma iubiti, paziti poruncile Mele!” sau „Cel ce are poruncile Mele si le pazeste, acela este care ramane intru iubirea Mea, dupa cum si Eu am pazit poruncile Tatalui Meu si raman intru iubirea Lui” (Ioan 14-15). Astfel avem, de exemplu, postul Pastelui, in cinstea Patimilor Mantuitorului, postul Craciunului, in cinstirea nasterii Domnului, postul Sf. Marii, in cinstea Maicii Domnului, postul San Petrului, in cinstea Sfintilor Apostoli, care au fost lumina lumii.
Si in calatorie suntem crestini
Cum am mai spus, nu exista un canon care sa scuteasca pe calatori de a posti in zilele de post, dar exista canoane care (prin duhovnic) dezleaga de post pe: copiii marunti in crestere, lehuzele, batranii neputinciosi-distrofici, bolnavii cu diferite diete alimentare, pe cei din spitale, internate, cazarmi, inchisori etc. Exemplu de canon: „Celor carora le este viata in primejdie li se poate da dezlegare la toate, in orice zi a saptamanii, in orice post al anului, pana ce se fac sanatosi” (Sf. Timotei 8,10). Deci, iata cata intelegere are Biserica si cate pogoraminte face, acolo unde este cazul!
Astazi, cei mai multi, atata stiu despre post: ca nu ce intra in gura spurca pe om; dar acolo era vorba de a manca cu mainile nespalate, nu de post; mancarea este lasata de Dumnezeu curata; daca nu ne spurca in vremea ingaduita intre posturi, de ce ne-ar spurca in posturi? Dar aici este vorba de porunca, nu de spurcaciune. Despre pomul oprit din Eden n-a spus Dumnezeu ca este spurcat, ci a spus: „Nu ai voie sa mananci, caci vei muri negresit”, asa cum ni se porunceste si noua la lasatul secului sa mancam de toate bunatatile, dar de unele, mai putine, sa ne ferim, caci ne paste moartea pacatosului, a calcarii de porunca. Astazi, cand majoritatea oamenilor ignora postul, pentru ca unii traiesc pentru a manca, nu mananca pentru a trai, sigur ca mofturosii de crestini numai cu numele, cand sunt calatori, nu le convine sa posteasca, ca si cand viata crestina ar fi din bucati: cand suntem acasa suntem crestini si postim, iar cand suntem calatori nu mai suntem crestini, cu obligatiile crestinesti de rigoare! Si apoi, in ce ar consta greutatea postirii in calatorie, cand este vorba doar de un schimb de bucate care, slava Domnului, sunt destule si de post: paine, covrigi, masline, halva, zacusca, pateuri de post, gemuri, fructe de tot felul etc.?
Numai cine nu vrea nu posteste. Pentru cine are dragoste de Dumnezeu si vointa, pentru acela este si cu putinta. Daca pentru ridicarea dintr-o boala grea a trupului esti obligat sa tii un regim foarte sever, si o faci ca sa traiesti, de ce nu faci si jertfa postului, pentru sanatatea sufletului?
Arhim. Gavriil STOICA
Sfanta Manastire Zamfira Lumea credintei, anul II, nr. 10(15)
