Rascolnicii sau Vechi-Credinciosii s-au separat in in timpul secolului al XVII-lea (1666-1667) de ierarhia Bisericii Ortodoxe Ruse ca forma de protest impotriva reformelor bisericesti introduse de Patriarhul Nicon al Moscovei. Vorbitorii de rusa se refera la schisma aceasta cu numele de raskol – care, etimologic, inseamna "separat si dat deoparte".
In 1652, Patriarhul Nicon al Moscovei (1652-1658) a introdus cateva reforme ale slujbelor si textelor cu scopul de a le alinia la practicile grecesti. Nicon, sesizand discrepantele dintre slujbele si textele rusesti si grecesti, a dispus o modificare a slujbelor religioase rusesti dupa cele grecesti din vremea aceea. Potrivit opiniei staroverilor, acesta ar fi actionat fara o consultare potrivita cu clerul si fara convocarea unui sinod. Dupa implementarea acestor inovatii, Biserica Rusa i-a anatemizat pe Vechii Credinciosi, iar statul moscovit i-a persecutat pe cei care se opuneau acestor reforme. Acesti traditionalisti au devenit cunoscuti sub numele de "vechi-credinciosi" sau "vechi ritualisti".
Cele mai cunoscute exemple ale reformei sunt cantarea lui Aliluia intreit si nu de doua ori si semnul sfintei cruci facut cu trei degete, nu cu doua. Patriarhul Nicon a trebuit sa-si sprijine reformele apeland la: Sinoade bisericesti (1654, 1656), Patriahul de Constantinopol, Muntele Athos, patriarhii Alexandriei si Antiohiei, monahi greci si ucrainieni invatati etc.
Rascolnicii au facut apel, la randul lor, la credinta Novgorodiana si Moscovita precum si la Sinodul celor o Suta de Capitole (1551, Stoglav), care era explicit in a arata de cate ori trebuie sa se cante Aliluia si cate degete trebuie folosite la inchinare - doua!
Vechii Credinciosi au continuat practicile liturgice care erau in vigoare in Biserica Rusa inainte de implementarea acestor reforme. Din cauza folosirii acestor practici liturgice vechi, ei mai sunt cunoscuti si sub numele de 'vechi-ritualisti, in special de cei care recunosc credinta vechi-credinciosilor ca fiind identica cu corpul principal al Bisericii Ortodoxe.
Din randul vechilor ritualisti s-au desprins in scurta vreme o serie de secte si grupari precum duhobortii si hlastii. Prima mare diviziune in randul Vechilor Credinciosi a constat in separarea celor cu cler si celor fara cler. Multe din sectele ulterioare fara cler au aujuns in aceasta situatie din cauza faptului ca nu au avut niciun episcop de partea lor care sa le poata hirotoni clerul.
Statutul vechilor ritualisti a fost reorganizat in secolul al XVIII-lea. Inaintea Revolutiei Ruse numarul acesta se ridica la cateva milione.
In 1971, Patriarhia Moscovei a revocat anatemele asupra vechi-credinciosilor inca din secolul al XVII-lea, dar majoritatea comunitatilor de vechi-credinciosi nu s-au reintors incs la comuniunea cu ceilalti crestini ortodocsi.
Estimarile plaseaza numarul total al vechi-credinciosilor din zilele noastre intre 1 si 10 milioane, unii dintre ei traind in comunitati extrem de izolate in locurile unde au fugit cu secole in urma pentru a evita persecutiile. Comunitati importante ale vechilor ritualisti se gasesc in Statele Unite si Canada.
Nicolae Riasanovsky a mentionat recent ca tragedia atat a Bisericii Moscovite, a lui Nicon, cat si a Vechi Credinciosilor consta in faptul ca ambele au avut tendinta de accentuat excesiv forma credintei, in asa masura incat a fost neglijat fondul credintei. Acestei remarci se poate adauga observatia ca ceea ce a inceput ca un protest oarecum legitim in fata reformelor Patriarhului Nicon s-a transformat, in cazul sectelor fara cler, intr-un comportament extrem, pierzator de suflet.
Din punct de vedere teologic si bisericesc, schisma rascolnicilor a ramas de-a lungul timpului o problema controversata, fiind unul dintre cele mai tragice episoade ale istoriei Bisericii Ortodoxe Ruse.
