Dorul de-a grai catre Tine, Doamne, ma sileste
sa-Ti vorbesc, dar nevrednicia si pacatosena mea imi poruncesc sa tac. Durerile
si necazurile vietii ma indeamna sa cuvantez, dar faradelegile trecutului imi
spun sa fiu mort. Sufletul meu geme din adancuri si ochii mei lacrimi poftesc.
Gresit-ai, suflete !
Pocaieste-te ! Caci iata, zilele noastre ca umbra trec si infricosate si
groaznice locuri va sa treci, sufletul meu! Nu intarzia multa vreme amanand zi
de zi intoarcerea ta la Domnul !
Umileste-te, sufletul meu, de toate bunatatile cate le-ai luat de la Domnul si
nu le-ai pazit. Umileste-te pentru toate cate ai lucrat si Dumnezeu indelung a
rabdat pentru tine ca nu intru intunericul cel mai dinafara sa te dai inaintea
infricosatului Divan al lui Hristos. Vai mie, pacatosului, ca am intinat si
de-a pururi intarzii curatenia inimii mele din pricina trandavirii.
Indrazneala inimi mele a fost rusinata adanc de lene si de fatarnicie, iar
pofta cea rea, ca un stapan robului, imi porunceste. Si eu, intocmai ca un
prunc, cu frica o ascult. Ma rataceste si ma pierde pe mine, iara eu ma bucur.
Vai mie, Doamne, caci Darul Tau ma trage pe mine la viata iara eu, mai vartos,
spre moarte ma trag.
Dimpotriva si-ntocmai cu ingerii, Te sirguiesti ca sa ma faci!
Iar eu, intru rautate, pe mine ma micsorez . Inmultitu-s-au pacatele mele, si
de-a pururea se inmultesc si nu este margine intru multimea lor. Si cine va
plange pentru mine? Numai Tu singur, Mantuitorule, de-a Ta bunatate indemnat
fiind, cauti spre mine, cel necajit. O, cum Te voi ruga pe Tine, Stapane, cind
gura mi-am umplut-o cu ocari? Sau cum Te voi iubi cand sunt plin de patimi ?
Sau cum va salaslui in mine adevarul cand eu cu minciuna pe mine m-am ocarat?
Sau cum Te voi chema pe Tine, cand poruncile Tale nu le-am pazit ? Caci dupa
ce-am luat cunostinta adevarului m-am facut rapitor, prigonitor, rau sfatuitor,
aspru si cu cugetele asupra aproapelui aruncandu-ma. Nemilostiv spre saraci,
manios, lenes si de haina stralucitoare iubitor. Si inca si acum ma aflu intru
ganduri intinate, intru intaratati, intru iubire de placere, intru slava
desarta, intru mandrie, intru voirea cea rea, intru prigonire, intru manie.
Nimic fiind, ma socotesc pe sine-mi ca sunt ceva. Mintind, de-a pururea impotriva
celor mincinosi strig. Intind biserica trupului meu cu ganduri si cu fapte
curvesti, impotriva curvarilor propovaduiesc. Judec pe cei ce gresesc, insumi
de greseli fiind plin. Judec pe deosebitori si furi, insumi fiind fur si
deosebitor. Luminat oamenilor vreau sa ma arat, inauntrul sufletului fiind
necurat. In biserica si la masa in fata vreau sa stau. Femeilor vreau sa ma
arat vesel si inaintea strainilor ma inalt. Si intre ai mei, cuminte si
intelept, iar intre cei intelepti, desavirsit ma socotesc. Si catre cei
credinciosi numai intelept ma am pe sine-mi, iar pe cei fara de minte si
neinvatati, ca pe niste dobitoace ii defaim. Cand sunt vrednic de ocara, ma
mandresc. Cand gandesc sa fiu cinstit, ma dispretuiesc. Daca mi se cere sa fiu
drept, ma razvratesc. Iar cand cele adevarate mi se spun, urasc. Mustrat fiind
de fratele meu, ma manii. Iar voind sa ma impotrivesc ispitei, obosesc. Nu voi
a cinsti pe cel vrednic si nevrednic fiind, cinste cer. Nu voiesc a ma osteni.
Daca nu-mi slujeste cineva, ma manii pe el. Nu vreau a merge cu cei ce
lucreaza. Si daca nu ma lauda pe mine cineva, il graiesc de rau. Cand il vad pe
fratele meu in nevoi, nu-l cunosc, iar cand e sanatos si-n cinste, il vizitez.
Pe cei mai mari ca mine ii defaim, iar pe cei mai mici ii trec cu vederea. Cand
izbutesc sa ma stapanesc de la vreo fapta rea, ma trufesc. Daci voi ispravi,
postul si privegherea, cu nesupunere si cu graire de rau, ca intr-o cursa ma
prind. Iar cand intru rugaciune stau si staruiesc, nu iert. Cand face cineva o fapta
buna, nu o vad. Dar e destul cu o mica fapta sa greseasca si-l mustru. Pe toate
cele frumoase ale oamenilor le nesocotesc, insa de faptele cele desarte ale
lor, ma las robit
Pe dinafara ma arat smerit si bland, dar pe dinlauntru sunt mandru si neindurat.
Cu pareraa sunt ca si cum n-as dori nimic, dar in fundul inimii sunt bolnav de
dragoste de argint. Si ce sa mai vorbesc despre chipul in care imi folosesc
vremea, caci numai cu parerea m-am lepadat de lume, pe cand inlauntrul
cugetului, eu lumii vorbesc. Barfirile cele din adunari, cercetarile, gandurile
ascunse ale oamenilor, pomenirile cele desarte, vorbirile cele fara de folos de
la mese, nesatiul darurilor si al luarilor, certurile cele pierzatoare, iata
lucrurile pe care le fac cu cugetul meu.
Aceasta este viata mea. Acesta este cugetul cu care ma lupt impotriva mantuirii
mele. Si trufia, si slava desarta a mea nu ma lasa sa-mi privesc ranile ca sa
ma vindec. Acestea sunt vitejiile mele. Aceasta e oastea de pacate cu care
vrajmasul ma cuprinde. Si intru acestea aflandu-ma si ramanand eu, ticalosul,
cu slava sfinteniei caut sa ma infasor.
Petrecand in pacate, vreau sa fiu socotit un drept. Si ce raspuns pot sa dau
pentru toate astea? Ca diavolul este cel care m-a sfatuit. Dar nici lui Adam un
astfel de raspuns nu i-a folosit. Sau poate vreau sa ma indreptatesc cu ispita
lui Cain? Dar nici el n-a scapat de-a Domnului dreapta hotarare. Ce raspuns voi
da eu cand ma va judeca Dumnezeu?
Nu este nici un raspuns pentru lenevirea mea. Ma tem sa nu fiu si eu dintre
aceia pe care i-a zugravit Pavel drept vase ale urgiei pe care diavolul le cere
in stapanire, pe care, pentru nebagare de seama, in patimi si in necinste i-a
lasat Dumnezeu. O, cat imi este de frica sa nu cada o astfel de hotarare asupra
mea !
Doamne, Tu mie, pacatosului, mi-ai pus pocainta. Si pururea vrei sa ma
mantuiesti pe mine, nevrednicul. Inviaza, Datatorule de viata, sufletul meu cel
omorat cu pacatele. Spala-mi orbirea cea invechita a ticaloasei mele inimi. Si
plangi ! Caci cu adevarata lepadare de lume inca nu m-am lepadat si de
lanturile trufiei mele inca nu m-am scuturat. Din postul cel adevarat al
Bisericii n-am gustat. Si cu slava cea inselatoare a lumii sunt infasurat.
Pragurile facerilor de bine nu le-am trecut si bucuriile cele adevarate ale
dragostei nu le-am cunoscut. La indrazneala facerilor de bine n-am pasit. Iar
pentru greselile lui, pe fratele meu l-am osandit. La lumina cunoasterii
adevarului n-am ajuns, dar pe altii despre mantuire vreau sa-i invat. Toate Ti
le-a dat Tie Prea Bunul Dumnezeu, o suflete: cunostina, pricepere,
intelepciune. Cunoaste-ti folosul ! Cum te socotesti a da lumini aproapelui,
intunecat fiind? Fa-te tie doctor, o suflete! Suspina ! Lacrimeaza ! Si
spala-ti prin post cuviincios necuratia pacatelor!
Dumnezeule Cel prea bun si inalt, Care singur ai, Stapane, stapanire peste
viata si moarte, daruieste-mi, mie pacatosului, in ceasul acela infricosat al
venirii Tale, indurarile Tale cele multe, ca sa nu fiu parat acolo, inaintea
strasnicului Tau Divan, si sa nu fiu de ocara inaintea privitorilor : ingeri,
arhangheli, prooroci, apostoli, patriarhi, ucenici, pustnici si drepti.
Mantuitorul meu, pedepseste-ma aici, unde de dulceata pacatului m-am indulcit,
ca un parinte bun si iubitor de fii. Si acolo iarta-mi, ca un Dumnezeu ceresc,
singur si fara de pacat. Caci tot pacatul eu, ticalosul, l-am lucrat. Si daca
pornesc sa ma pocaiesc, nu am lacrimi.
Vai mie ! Cu ce ochi voi mai vedea eu, pacatosul si trandavut strasnicul Tau
Divan pe care, Doamne, sezand, ma vei vadi pe mine.
Te stiu Judecator infricosat intru Slava dumnezeirii, vrand sa ma mustri pe
mine. Toata viata mea, vrednicul de jale, cu inversunare am cheltuit-o
totdeauna si in noroiul dezmierdariior m-am tavalit. Toate greseliie ascunse in
adancul sufletului meu, Tu singur le cunosti, Ziditorul meu!
Nimenea nu este ca mine, un locas al pacatului. Nimenea asa ca mine n-a
intaratat bunatatea Ta, Stapane, pornirile rautatii intru toate urmand. Dar
pentru ca esti adanc fara de fund al tuturor milelor, arde adancul pacatelor
mele ! Si sa nu-mi rasplatesti mie cu rasplatiri vrednice de cele ce-am lucrat.
Sa nu ma osandesti ln vapaia gheenei, caci nesuferita este urgia Ta, Doamne.
Caci cine va putea suferi oare, ingrozirea ei? Pentru ca focul nu se stinge si
viermele nu doarme. Teme-te de ingrozirea iadului, o suflete al meu! Leapada
somnul cel greu al lenevirii si dormirea cea pierzatoare a trandavirii. Aproape
este sfarsitul ! Langa usa, Judecata. Oare ce ne va intampina dupa ce se va
desparti sufletul de trup ? Adunati-va impreuna cu mine, Cuviosi si Drepti, cei
ce cu nevointa cea buna v-ati nevoit si ca pe un mort plangeti-ma sau ca pe un
jumatate viu si jumatate mort indurati-va, fiindca eu sunt plin de rusine si nu
am indrazneala pentru pacatele facute de mine intru cunostinta. Varsati peste
mine mila voastra ca pe o tainica lucrare a milostivului Dumnezeu, Mantuitorul
nostru.
Rugati-va Lui ca in dar sa ma intoarca si nu nevrednic sa ma aflu in ceasul
venirii Lui. Si sa nu aud nicidecum acea infricosata hotarare: " Du-te de
la mine, blestematule, lucrator al nedreptatii, caci nu te cunosc !". De
aceea, Te rog pe Tine, Lumina cea adevarata, Nastere binecuvantata din Sfantul
Tau Parinte, Chipul Ipostasului Lui, Cel ce sezi de-a dreapta Slavei Lui
necuprinse, Fiu al lui Dumnezeu prea dulce, Hristoase al meu!
Sa nu ma lepezi pe mine cel urat. Caci mult se veseleste vrajmasul meu cand
vede ca deznadajduiesc din pricina rautatii si se bucura cind in deznadejde ma
dau lui orbit. Tu, cu milostivirea Ta, rusineaza nadejdea lui si ma smulge din
dintii si din lanturile lucrarii lui, care, cu mult mestesug, a tabarit Doamne,
asupra mea.
Daruieste-mi lumina launtrica ca sa cunosc deplin mestesugurile lui. Caci
nenumarate sunt alunecarile pe care mi le pune inainte: semintele, vatamarile,
multa castigare, trufia, placerile cele trupesti, teama de post, fuga de
rugaciune, lene si odihna multa pentru zburdalniciile trupului. Pe cat se
sarguieste ca sa ma piarda pe mine, de atita ma lenevesc pentru a ma mantui. Si
pe cat acela ma pandeste si ma vaneaza, pe atat eu nu ma bag in seama si ma las
prins.
Ia aminte, suflete ! Grijeste-te si nu dormi ! Nu lua aminte la greselile
altora, ci mai vartos cerceteaza-ti greselile tale. Nu umbla sa scoti paiul din
ochiul fratelui si al aproapelui, ci osteneste-te zi si noapte, cu ajutorul lui
Dumnezeu, sa-ti scoti barna din ochii tai. Sarguieste-te ! Apuca a te judeca
inainte de Hristos, Cel Ce pentru tine s-a rastignit cu trupul pe cruce, caci
de nu ne vom judeca aici cu asprime pe noi insine, cum vom putea scapa dincolo
de judecata cea groaznica si de osanda lui Dumnezeu?
Indura-Te spre Mine, Doamne pentru milostivirea Ta ! Si ma mantuieste pe mine
pentru bunatatea Ta, cu solirile Prea Curatei noastre Stapane, de Dumnezeu
Nascatoare, si ale tuturor Sfintilor Tai. Ca binecuvintat esti in vecii vecilor
. - Amin. -
