Plansul de duminica seara - Sfantul Efrem Sirul Ca inaintea infricosatului Tau Divan, Doamne, stand
eu, osanditul, si mustrarea lucrurilor mele si hotararea Ta cea dreapta
data mie vazand, care ma leapada pe mine, ticalosul, de la Sfanta fata
Ta, in muncile cele nesuferite; si ca si cum atunci ai vrea sa-mi
graiesti mie, eu acum strig cu cutremur si cu lacrimi: Drept esti,
prea-drepte Judecatorule, si dreapta este judecata Ta; ca dintr-insa nu
m-am nedreptatit. Bunilor, Preasfintilor ingeri, picati asupra mea
lacrimi, ca eu pe sine-mi nu m-am miluit, mila lui Dumnezeu trecand-o cu
vederea. Deci cu adevarat dupa dreptate ma pedepsesc. Cand Domnul a pus
mila Sa inaintea mea, eu, necugetand, nicidecum nu luam in seama
aceasta, si cu dreptate acum se intoarce de la mine. Atunci dar vor grai cu urgie ingerii: Acum nu este
vreme de pocainta, ci de rasplatire. Mangaierea acum a slabit, pocainta
si lacrimile sunt nelucratoare, iar muncile se inmultesc. Suspinurile
cele neincetate nu sunt auzite, ci acum tanguirea este nesfarsita. Acum du-te si ia-ti rasplatirea cea amara si cumplita
a lucrurilor tale, arzandu-te ca o materie necurata, aprinzind gheena
cea nestinsa a fiarei celei neadormite, a viermelui celui amar. Ca un
fiu al intunericului desfateaza-te. Ca unul ce ai iubit intunericul cel
vesnic, indulceste-te de fetele cele negre, pentru ca ai urat lumina cea
de-a pururea vecuitoare. Acolo va fi plansul cel neincetat si
scrasnirea dintilor cea prea-dureroasa. Vai mie, vai mie, suflete al meu, ticaloase, gol
fiind cu totul de faptele cele bune. Cum vei vedea pe Judecatorul cel
nemitarnic, arhanghelii stand si slujindu-i, pamantenii goi inainte
stand, toti tremurand de infricosatul Scaun al Facatorului tuturor; ca
judecata fara de mila este acolo celor ce nu au lucrat aici mila. Vai mie atunci, suflete prea-necajite! Dar nu va fi
glas si auzire. Caci toate se vor preschimba in altele, si chipul lor
trist, si faptele. Fiindca al optulea veac il vom incepe. Vesnic se vor
veseli dreptii, vesnic se vor munci ceilalti. Pentru ca pe Dumnezeul
tuturor nu L-am veselit. Dar nici acelea nu sunt precum par a fi. Si de
lipsa este ca de aici sa strigam catre Dumnezeu si oamenilor sa le
vestim: Chezasii Tai sunt Cuviosii. Vestesc Tie, Doamne, toate, si iarta pe netrebnicul
robul Tau. Sa nu treci cu vederea ticaloasa mea rugaciune; mainile mele
intinate le intind, sa nu ma lepezi pe mine, cel incarcat cu patimi; ci
cauta spre mine cu iubire de oameni si cu blanda milosardia Ta. Pe sine-mi cu dezmierdarile de tot m-am spurcat si
frumusetea sufletului am necinstit-o. Cugetelor celor trupesti am robit
si stapanirea mea cea mai dinainte am pierdut-o. Pe vrajmasul l-am
ascultat sfatuindu-ma si pe idolii patimilor in suflet i-am inchipuit.
Poftele pantecelui le-am desavarsit si stralucirea mintii am innegrit-o.
In cinste de fiime adevarata fiind, dobitoacelor
celor fara de minte m-am asemanat, si frica strasnica si cutremur ma
tine pe mine, mai inainte vazand taierea mortii venind nearatat asupra
tuturor si pe sine-mi fiind neindreptat. Dintru adancuri strig catre Tine, Doamne, si cad
inaintea Ta cu lacrimi: Fii milostiv si iubitor de oameni mie, celui ce
spre Tine am nadejdile mele; fa-ma ca sa scap de urgia osandirii ce va
sa fie acolo; binevoieste ca sufletul meu cel impietrit mult nascator de
fapte bune sa se arate inaintea Ta; gandurile mele cele neroditoare
scutura-le in focul Sfantului Tau Duh; sa nu ma tai pe mine ca pe pomul
cel neroditor si in focul cel nestins sa ma trimiti; sa nu ma arati
materie si paie ale vapaii iadului, ci ca pe niste grau, Dumnezeul meu,
baga-ma in hambarul Tau. Genunchiul inimii mele imi plec eu, ticalosul,
neindraznind a cauta la Ceruri; primeste rugaciunea gurii celei
spurcate, Cel ce esti fara de pacat, unule Ziditorule. Imparat fiind al
tuturor si atotputernic, pe impotrivnicul si tiranul Veliar surpandu-l,
din toate felurile faradelegilor mele izbaveste-ma. Praznuiesc ingerii si muritorii vazand intoarcerea
mea. Am trecut cu vederea poruncile Tale cele de viata purtatoare; m-am
amagit cu fapte urate; sa nu Te ingretosezi de mine, prea-bunule
Stapane, izbaveste-ma de robia celui rau si viclean. Cu frica a inimii Te rog pe Tine, Cel ce cu voia m-ai
zidit pe mine de Dumnezeu lucrat si Care cu multe m-ai imbogatit pe
mine in dar; si Care m-ai iubit foarte, incat pentru mine Te-ai intrupat
si moarte ai suferit. Acum nepomenitor m-am aratat eu, ticalosul, de atata
dragoste a Ta, Izbavitorule, cu totul rob facandu-ma dezmierdarilor si
trupul si sufletul pangarindu-le. Totdeauna strig: Am pacatuit, si de a
lucra cele cumplite nu incetez. Acum osandit stau, bunule, ci da-mi mie
lasare rautatilor, ca un Dumnezeu milostiv si indurat. Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, Maica lui Dumnezeu,
usa cereasca si chivot, mantuire intemeiata te-am castigat pe tine.
Mantuieste, mantuieste-ma, Stapana, in dar. Legiuni de ingeri in Ceruri de multe ori suspina
pentru mine, ca nu cumva sa rapeasca fara de veste sufletul meu si sa
merg in curgerile focului. Legiuitori Apostoli infricosati, sezand pe scaune
impreuna cu Judecatorul, ingeri cu palose prea-intr-armati si
infioratori vor desparti inimile pacatosilor. Atunci se va tangui toata
suflarea, ca nu vor avea margini, vai, muncile cele cumplite. Apuca mai inainte pe toate acestea, suflete, urmand
tanguirea desfranatei. Izbaveste-ma atunci, Mantuitorule, de infricosata
groaza a muncilor celor infioratoare. Pe Tine te lauda neincetat
Heruvimii si Serafimii cei ce in patru chipuri se poarta. Cetele cele
ceresti slujindu-Ti, Te lauda pe Tine, Treime intru o unime. Lumina nenascuta esti, Parinte, si impreuna fara de
inceput ai pe Fiul Tau, de-a pururea impreuna vecuitor ai pe Duhul Tau,
Care daruieste tuturor suflare de viata, ca un milostiv, si milosard, si
bun. Cu rugaciunile Mucenicilor, ale Proorocilor, ale
Apostolilor, ale Cuviosilor si ale Ierarhilor, primeste si glasurile
noastre. Parinte mai presus de Ceruri, Doamne, slava Tie, Caruia Ti se
cuvine slava si stapanirea, impreuna cu Preasfantul, bunul si de viata
facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin! Sfantul Efrem Sirul
despre dreapta credinta ortodoxa , yoga , vrajitorie , secte , reincarnare , parapsihologie , moarte , suflet , biserica, ortodoxa ,romana, calendar, crestin, ortodox, parintele, Cleopa ,vietile, sfintilor, icoane, biblia, evanghelia, Dumnezeu , vocea evangheliei ,masonerie, casatorie ,nunta, tantra, ,reincarnare, eros ,tantrice ,yoghin, yogaesoteric, , alchimia ,astrologie, horoscop, korosi , evanghelica ,sfarsitul lumii , taina cununuei ,curatirea de patimi, crestin ortodox, paginiortodoxe, viata, sfantul, sf., despre, Romania ,predici ,crestine, romaneste ,textul ,sfanta ,scriptura, online, download ,biblice ,spre, cer radio ,crestinism ortodox, biserici, mp3 ,muzica ,bizantina ,slujbe, curatirea, patimi ,crestinism, ministru, stefan cel mare, manastirea putna, sihastria, sambata, manastiri, parintele staniloae, arsenie boca, papacioc, cleopa, ioanichie, sofian,Despre dreapta credintaortodoxa , yoga , vrajitorie , secte , reincarnare , parapsihologie , moarte , Intamplari de necrezut, Calatoria sufletului dupa moarte. Despre puterea mistica a muzicii, Sfaturi ortodoxe, Predici ale Parintelui Cleopa, rugaciuni ortodoxe, rugaciunile de cerere, rugaciunile de multumire , rugaciunile de lauda, rugaciunile intalnite in cult, rugaciuni in vreme de boala, rugaciuni catre sfinti, rugaciuni catre ingeri
|