Ingrediente pentru 20 de sarmale: 2
morcovi mari, 50 gr porumb dulce din conserva, 20 foi de varza, 180 gr
orez, sare, boia de ardei dulce, 30 gr bulion, 50 ml ulei, 2 cepe,
cimbru, 2 rosii mari si proaspete.
Mod de preparare: ceapa taiata marunt se
pune la calit, apoi se adauga morcovul ras si porumbul. Orezul, dupa ce
a fost spalat si scurs, se adauga peste ceapa, morcov si porumb si este
lasat cateva minute pe foc. Se amesteca continuu. Se adauga cimbru,
boia dulce, bulion, sare dupa gust. Dupa ce compozitia a fost gata, ne
ocupam de foile de varza.
Foile de varza se taie, selectandu-se
bucatile in care compozitia poate fi impachetata cu usurinta. In mana
stanga se pune foaia de varza, aproape de incheietura mainii se aseaza
putina compozitie si se ruleaza foaia de varza cu mana dreapta. Mana
stanga se strange caus pentru a nu lasa sa se desfaca tubul de varza,
iar cu degetele de la mana dreapta se preseaza marginile foii de varza
spre interior si astfel se formeaza sarmaua.
Sarmalele se aseaza in straturi
succesive, in forma de melc. Cand am terminat de pus sarmalele in oala,
adaugam apa cat sa le acopere, taiem doua rosii rondele (sau bulion) si
le asezam deasupra. Dupa ce au fiert la foc mic, sarmalele se pot lasa
inca 20 de minute la cuptorul preincalzit la 180 grade.
|