Religia lui Mithra, una dintre religiile zise "misteriozofice" ale lumii antice, ne-a lasat putine marturii scrise sau poate ca acestea s-au pierdut. Din aceasta cauza, mithraismul a constituit si constituie o problema si un obiect de cercetare continua din partea multor istorici, atat anteriori noua cat si, mai ales, contemporani.
Prezenta lucrare nu are pretentia de a risipi toate umbrele in care este inca invaluita religia lui Mithra si nici nu incearca sa puna capat nenumaratelor controverse in legatura cu acest cult. E vorba de o modesta incercare de a prezenta aceasta religie, cu elementele ei constitutive si supraadaugate, asa cum ne este ea sugerata de monumentele mithraice gasite in tara noastra. Caci, asa cum se stie, mithraismul, religie de origine persana, a peregrinat prin Orientul Apropiat, intalnind in cele din urma spiritul specific al Greciei si al Romei. Si e usor de inteles ca, luand contact cu aceste civilizatii straine de tara sa de origine, cultul lui Mithra nu a putut sa ramana intact, suferind anumite influente specifice culturilor care l-au intampinat in drumul sau. Si astfel, in lucrarea de fata, vom face mai intai un scurt istoric al mithraismului, aducand apoi marturii despre existenta sa pe teritoriul dacic si prezentand caracterele specifice ale acestei religii, asa cum s-ar parea ca ne autorizeaza reliefurile descoperite in Dacia romana.
Mithra e zeul care a polarizat in jurul sau, timp de circa 2.000 de ani, atentia a nenumarati oameni de diverse natiuni, care credeau in eficacitatea prescriptiilor acestei religii. Primele semnalari ale numelui lui Mithra ne sunt transmise de niste tablete gasite la Boghazkoy, capitala vechilor hititi, in nordul platoului anatolian. Aceste tablete, datand din secolul al XV-lea i.d.Hr. si descoperite in 1907, consemneaza un acord incheiat intre hititi si vecinii lor, imitannii, enumerand la sfarsit o serie de divinitati care vor veghea la executarea acordului, printre care figureaza "Mithras si Varuna". Cultul lui Mithra are insa urme inca de la originile indepartate ale indo-iranienilor, divinitatea respectiva apartinand zeitatilor arhaice adorate de catre acestia inainte de separarea lor in popoare diferite. Dovada adorarii in comun a lui Mithra de catre indo-iranieni este faptul ca atat in Veda, cartile sacre ale indienilor, cat si in Avesta, cartea sfanta a persilor, acest zeu isi are locul sau, fie aproape de Varuna, fie, respectiv, aproape de Ahura-Mazda (Onmuzd). Totusi, potrivit interpretarilor mai recente, Mithra nu apare cu acelasi caracter in cele doua religii.
Mithraismul isi are radacinile adinc infipte in religia veche a Persiei, fiind grefat pe vechea conceptie dualista iraniana a eternei rivalitati intre bine si rau si purtand amprenta severitatii morale persane. Rolul lui Mithra in aceasta lupta perpetua e acela de yazata, adica - in cazul de fata - aliatul fortelor binelui, socotit fiind razbunate-rul nedreptatii si a tot ceea ce este in opozitie cu ordinea imprimata universului. Nimic nu se intampla in lume fara ca el sa stie, avand 10.000 de ochi si 10.000 de urechi. Mithra, cu rolul sau de mediator, reprezinta extinderea zeului luminii in lume. Insusi numele lui, cu radacina mi (a se schimba) in vechiul idiom al Indiei, insemna prietenos (prieten), iar in cel al Persiei, contract. Prin aceasta, el e "garantul bunelor raporturi intre oameni, asigurand echilibrul fortelor cosmice si prosperitate generala". Al zecilea imn (yasht) din Avesta, pe care credinciosii il foloseau cel mai adesea in rugaciunile lor, reda, intr-un imod cat se poate de fidel, atributele zeului. Observam ca, treptat, Mithra nu a detronat divinitatile superioare, ci s-a substituit lor, mithraismul devenind un cult viu si popular, un cult politeist-naturalist, al carui zeu, suferind influenta unor idei imorale, s-a transformat, prin simplificare si concentrare, intr-un pretins zeu al milei si al dragostei.
Insa, atunci cand aparu marele reformator si profet al persilor, Zaratustra sau Zoroastru - cel care a atacat idolatria si sacrificiile sangeroase ale timpului sau - cultul lui Mithra a primit o lovitura destul de grea, dat fiind faptul ca tocmai punctul central al religiei mithraice era atins. Cu toate ca, in religia zoroastriana, Mithra nu fu admis printre slujitorii apropiati ai lui Ahura-Mazda (ameshas-spentas), ci printre divinitatile inferioare (yazatas), totusi zeul avea o deosebita cinstire in randul maselor populare. Asa ca nu este de mirare opozitia acestora fata de imarele profet Zoroastru, pe care l-au ucis, in cele din urma, in templul Balkh. De altfel, data fiind rigiditatea morala a sistemului mithiaic, cultul lui Mithra se incadra foarte bine in religia lui Zoroastru. Treptat, Mithra este reinstalat pe vechea pozitie si acel yashi al zecilea ii dedica aceeasi glorie ca mai inainte.
Cu invataturile sale, intre care se disting clar contributiile religiei persane, mithraismul isi incepe calatoriile pe meleaguri straine, unde primeste noi influente, care vor contura caracterul sau specific. Civilizatiile pe care muntenii persani le intalnira in cuceririle lor, catre anul 400 i.d.Hr., ofereau fie elemente oarecum comune, fie, mai ales, deosebitoare, dar care se puteau usor adapta religiei lui Mithra. Media, precum si tarile din preajma Tigrului si Eufratului, detineau una dintre cele mai vechi civilizatii din lume. Si, cum s-a intamplat si in alte parti, desi erau supuse din punct de vedere teritorial, ele au fost acelea care si-au impus suprematia spirituala, data fiind conceptia lor mai inalta despre lume si viata, rod al stravechii lor culturi, in Asia Mica, mai ales in partile elenice sau elenizate, progresele mithraismului au fost mai lente, dar si aici el a gasit divinitati indigene, straine panteonului grec, pe care le-a asimilat in unele privinte. Contactul cu teologia chaldeiana a dat un caracter astral religiei mithraice, pe care magii au transformat-o apoi, in Asia Mica, intr-un cult de mistere.
Asadar, plecata din Persia, unde-si avea infipte radacinile inca din timpuri imemoriale, religia lui Mithra a strabatut o cale plina de cotituri si compromisuri, in cele din urma ajungand sa apara intr-o fonma si cu o limba elenica, dar tradand totusi continutul sau oriental si chiar persan. In felul acesta, ajunge sa bata la portile Romei. Acolo insa, in Orient, mithraismul isi primise seva din care el avea sa se alimenteze in intreaga sa teologie si morala.
Imprejurarile pentru ca mithraismul sa iasa invingator si in Occident erau destul de propice. Vechea religie oficiala greco-romana pierduse controlul si influenta asupra sufletelor credinciosilor. Ramasese numai forma, adica riturile si gesturile exterioare. Si, fiindca misterele mithraice si invataturile acestui cult impresionau prin ceremonialul lor fastuos si, respectiv, prin promisiuni soteriologice, multi erau cei care aderau la aceasta religie, in special soldatii, Mithra fiind razboinicul neinvins si invincibil. Potrivit istoricului Plutarh, romanii au venit in legatura cu Mithra prin intermediul piratilor din Cilicia, in urma cuceririi, in secolul I i.d.Hr., de catre Pompei (60-48), a acestei provincii din Asia Mica. Dar nu se cunoaste nici un document cu o datare atat de timpurie. Cu timpul insa si mai ales catre sfirsitul secolului I Mithra incepe sa fie cunoscut la Roma, fapt legat in special de deplasarile de trupe auxiliare din Orient in Occident. Incepand cu aceasta data, se semnaleaza si primele documente ce atesta raspandirea mithraismului in Italia. Printre initiatii acestui cult se remarca si Commodus (180-192), iar Diocletian (284-305), impreuna cu Galeriu (293-311) si Liciniu (308-324), dupa ce se initiara in misterele cultului mithraic la Carnuntum, in 307, proclamara pe Mithra protectorul intregului Imperiu roman (lautor imperii sui). Aici, in aceasta localitate, a fost centrul cultului, de unde s-a extins in mai multe tari dunarene ; lucru atestat de multiplele sanctuare descoperite in diferite locuri. Ultimul imparat adorator al lui Mithra a fost Iulian Apostatul (361-363), pentru ca, in 391, un edict sa impiedice celebrarea cultului mithraic la Roma. Se poate spune deci ca pozitia pe care a capatat-o acest cult in Imperiul roman s-a datorat in primul rand bunavointei celor mai imulti cezari, care i-au creat diferite cai de acces si de dezvoltare, ridicand mithraismul aproape la rangul de religie de stat.
Cand Dacia a fost cucerita si a avut loc procesul colonizarii ei cu populatii "ex loto orbe romano", drept consecinta imediata, a aparut un nou fenomen, caracterizat printr-o impetuoasa navalire a orientalilor si mai ales a "orientalismului". Situata in partea nord-estica a Imperiului roman, Dacia a primit influentele disparate din partea populatiilor pestrite care au locuit provincia dupa cucerire si care nu au renuntat la cultura si zeii lor nationali. De aceea s-a putut spune ca "nici o provincie a Imperiului roman nu prezinta un atat de variat mozaic de religii ca Dacia romana" si ca "aproape ca nu exista culte in imperiu nereprezentate in panteonul Daciei". Cea mai larga raspandire a avut-o insa mithraismul, care in secolul al III-lea era cel mai puternic curent religios din Dacia.
Printre factorii de propagare a acestui cult, atat in intregul imperiu cat si in Dacia, armata a avut un rol primordial. Fiind un zeu al victoriei si venerat de soldati, el era invocat inainte de orice lupta pentru ajutor la izbanda. Unde ajungea armata, in urma ei aparea imediat si Mithra, ocrotitorul soldatilor. Asa s-a ajuns ca Mithra sa fie "o divinitate populara in tot cuprinsul imperiului". Nici soldatii armatelor romane venite in Dacia nu au uitat obiceiurile si zeii lor stramosesti. Printre acestia era si Mithra, zeu oriental foarte raspandit intre armatele auxiliare ale imperiului, recrutate in special din Orient. Si veteranii, adica soldatii "lasati la vatra" dupa 20-25 de ani de serviciu, au jucat un rol in raspandirea mithraismului in Dacia. Importante diplome militare descoperite pe teritoriul dacic dovedesc existenta acestor veterani in provincia romanade pe malurile Dunarii. Aici, in patria adoptiva, ei duceau o viata linistita, practicandu-si in voie cultul lor propriu.
Nu mai putina insemnatate in raspandirea mithraismului in Imperiul roman si deci si in Dacia au avut-o negustorii si mai ales marfa lor umana - sclavii. Ne referim la negustorii orientali, care, profitand din plin de "pax romana", traversau de la un capat la altul imperiul, cautand sa-si plaseze cat mai bine "marfa". Sclavii, adusi din Orient ca prizonieri de razboi, transportau o data cu ei si zeii lor traditionali, venerandu-i si ridicandu-le altare in localitatile unde erau stramutati. De asemenea, nu trebuie sa uitam si pe colonistii civili, veniti si ei cu obiceiurile si credintele lor si cautand sa le implanteze in regiunile colonizate.
Monumentele si inscriptiile mithraice descoperite in Dacia sint mai numeroase decit cele din Asia Mica, incat un autor a putut afirma ca Mithra ar fi trebuit sa fie zeul national al dacilor si deci pierderea Daciei ar fi insemnat o puternica lovitura data acestei religii. Savantul olandez N. J. Vermaseren, in lucrarea sa Corpus Inscriptionum Monumenlorum Religionis Mithriacae, indica pentru Dacia 274 de monumente si inscriptii mithraice adaugandu-se, dupa descoperirile recente, inca trei altare la Apulum (Alba-lulia), cate unul la Ceanul Mic, Potaissa (Turda) si o localitate necunoscuta din Dacia Inferioara.
Cel mai frecvent epitet folosit in inscriptii pentru Mithra e acela de invictus, fiindu-i atat de propriu incat uneori dedicatiile sunt adresate simplu : deo invicto, numini invicti sau chiar numai invicto. O singura data este folosit in Dacia epitetul de atotputernic, omnipotens, care e corespondentul epitetului persan Nabarzes, sub care este invocat Mithra in Dacia de doua ori : Nabarze deo si Soli invicto Nabarze Mithrae. Mai intalnim denumirea de Deus genitor, adica cel care a facut lumea, iar expresia rupenatus se refera la legenda ca Mithra s-ar fi nascut din stanca. Se intalnesc si alte denumiri ca : Sol Invictus, Deus Mithras Invictus Mithras, Deus Sol Invictus, Deus Sol Invictus Mithras etc.
Se pare ca centrul cultului mithraic in Dacia a fost la Ulpia Traiana, capitala provinciei, unde se atesta existenta mai multor "mithree" ce au dat la iveala un bogat material arheologic. Acestea erau situate in afara de cetate, la miaza-zi de coltul sud-vestic al incintei. Dintre acestea, unic prin dimensiunile sale intre toate mithreele descoperite pana acum in regiunile mithraizate, este cel situat pe valea Hobitei si pe malul stang al paraului Apa Mica, din ruinele caruia s-au scos circa 250 monumente sculpturale si inscriptii. Printre acestea se pot consemna nenumarate reliefuri, altare cu dedicatii, caramizi stampilate, opere statuare, opaite etc. Astfel, se poate aminti un altar de marmura, avand sculptat pe fronton frunze de acant, un taur, un cap de bou si o pasare cu o frunza in cioc. O inscriptie ni-1 indica pe Protas, delegat (vicarius) al casierului imperial Ampliatus, ca fiind autorul acestei cinstiri. Un oarecare Carpion, libert, ridica un altar aceluiasi zeu, ca apoi ajutorul de socotitor Synethus si libertul Severus sa dedice lui Cautopates - unul din acolitii zeului - doua reliefuri cu obisnuitul sacrificiu mithraic. Se stie ca din aceasta comunitate mithraica de la marginea imperiului faceau parte chiar augurul oficial, Valerianus, si un defensor lecticariorum, Cornelius Cornelianus, care, la randul lor, dedica fiecare dintre ei cate un altar zeului Mithra. Un mic altar, cu inscriptia Soli Invicto Mithrae Aniceto, e darul lui Dacian-Hermadio, un grec sau un oriental. La acestea se pot adauga nenumarate mici fragmente de diferite feluri, o oarecare cantitate de oseminte de animale, precum si diverse obiecte care serveau la oficierea cultului. Se pot aminti, in acest sens, o cupa de bronz cu picior, un cuier de bronz, un lant campus din patru verigi mari si terminat cu un carlig, un cutit de bronz, doua lampi de pamant etc. Recent, in 1966, s-au descoperit, in apropierea mithreului, alte doua reliefuri, care infatiseaza obisnuitul sacrificiu al taurului. Databile din secolul al III-lea, primul dintre aceste reliefuri prezinta unele particularitati fata de modelul tipic al acestor reliefuri descoperite la Ulpia Traiana, dar, in linii mari, pastreaza elementele obisnuite ale unor astfel de monumente. Dat fiind faptul ca reversul placii primului relief este slefuit, se pare ca aceasta piesa n-a fost aplicata pe vreun perete ci era pastrata liber, asezata, probabil, in vreo nisa sau in case particulare.
Si la Apulum (Alba Iulia) materialul documentar destul de numeros ne indica existenta aici a unor credinciosi mithraici, care au lasat numeroase urme arheologice. S-au descoperit circa 60 de monumente de piatra scrise sau sculptate, datAnd, in majoritate, din prima jumatate a secolului al III-lea - epoca de glorie a religiei mithraice-in Dacia - si sugerand faptul ca zeul avea cel putin trei locasuri de cult. Adoratorii din aceasta localitate reprezentau clase sociale diferite, adica de la sclavi si soldati pana la guvernatori si ofiteri, si se intalnesc aici epitete acordate zeului putin familiare altor adoratori, ca Bonus Puet si Deus Bonus Puer Posphorus. Trebuie remarcat faptul ca "spre deosebire de alte localitati din Dacia, reprezentarile din marmura ale lui Mithra s-au lucrat la Apulum cu scene numeroase si amanuntite, ceea ce arata cunoasterea temeinica a mitului zeului de catre pietrari". Dintre cele trei locasuri de inchinare ale mithraicilor, unul este indentificat in coltul de sud-est al orasului, langa catedrala ortodoxa, in perimetrul unei portiuni de 2 ha, ce reprezinta un cartier de locuinte. Inscriptiile descoperite aici ne transmit numele lui Euhemerus, care inchina zeului un relief de marmura, al grecului sau orientalului Potinus, al lui C. Caerelius Sabinus, comandantul legiunii a XIII-a Gemina catre anii 182-185, care restaureaza, la Apulum, un templu mithraic. Tot din acest oras provine figura lui Cautes - alt acolit al lui Mithra - calare pe un taur deasupra unei tulpine de grau in crestere, precum si dedicatia lui Dioscurus Marci. Bineinteles ca o alta serie intreaga de inscriptii si monumente atesta dezvoltarea mithraismului la Apulum, al doilea oras ca importanta, in special militara, pe harta provinciei dacice.
La Romula (Resca), unde zeul avea un cerc larg de adoratori si mai multe sanctuare construite subteran, in rape, s-au descoperit circa 25 monumente arheologice foarte pretioase. Orientalul Phoebus ne-a lasat un relief, pastrat fragmentar, cu obisnuitul sacrificiu mithraic, dar Antonius Zoilos, actarius praepositi din trupa arcasilor sirieni, impreuna cu subordonatii sai, librarii, inchina aceluiasi zeu un altar, datat fiind in prima jumatate a secolului al IH-lea. Pe o fantana din apropierea unuia dintre mithree, se gasea o statuie a zeului copil, nascandu-se din stanca si purtand in maini un cutit si o torta. Tot in legatura cu celebrarea acestui cult, o placa de marmura infatiseaza majoritatea miturilor mithraice, avand in centru scena tauroctoniei. Apoi, Mithra mai apare la Romula fie in busturi cu cununa de raze pe cap, asa cum este reprezentat pe doua lampi de lut, fie gravat pe unele geme, dar pastrandu-si caracterul obisnuit. Dintre sanctuarele presupuse ca au existat la Romula, descoperirile arheologice ne confirma existenta sigura numai a celui aflat la gura Tesluiului. Avand o forma rotunda si un altar in centru, acest locas idolatru era situat langa o fantana, lucru cerut de "dogma" mithraica. Langa alta s-au gasit o trambita de sticla si o ladita de lemn, cu tortite de aur.
Un alt templu, datand din secolul al III-lea, s-a descoperit, in 1836, la Slaveni, scobit fiind in imalul Oltului, la o cotitura a raului. Era o sala lunga, cu banci laterale de zidarie, ale carei podele fusesera unse cu o tencuiala de ipsos. Mai multe basoreliefuri, baze de statui si piedestale, vase de sacrificiu s-au aflat in interiorul templului. Toate acestea sunt daruri pentru zeul adorat - Mithra - ale garnizoanei locale, ala I Hispanotum. Gradatii (principales) acestei garnizoane sunt cei care inchina lui Sol Mithra un altar, a carui inscriptie ne destainuie epitetul pia fidelis ce-1 detinea acest corp de armata.
Mithra apare la Drobeta (Turnu-Severin) in mai multe monumente. Mai intai o frumoasa statueta de bronz, infatisand zeul care calca victorios capul taurului, ridicand pumnalul in mana dreapta. Imbracamintea zeului e cea obisnuita, orientala, cu boneta frigiana si tunica, iar fata lui radianta exprima satisfactia victoriei - momentul culminant al jertfirii taurului. Printre ramasitele arheologice din Drobeta mai trebuie amintit si un fragment dintr-un mare basorelief mithraic care infatiseaza cateva episoade din mitul zeului : "Mithra calarind pe taur cu bustul lunii deasupra arcului grotei, unde va fi injunghiat animalul ; Mithra intovarasit de sol trage cu arcul in stanca de unde va iesi apa". Tot de aici se pastreaza cea mai veche inscriptie in legatura cu acest cult din Dacia Inferioara, databila de pe la anii 198-209, fiind o dedicatie pentru Septimiu Sever (193-211) si pentru fiii sai. In fruntea textului sta scris Soli Invicto Mithrae. Materialul epigrafic si monumentele indica si aici existenta unui templu mithraic.
Tibiscum (situat intre hotarele satelor Jupa, Ciuta si Iaz, (jud. Caras-Severin) e prezent si el in randul localitatilor unde zeul Mithra a avut adoratori. Aici il intalnim iarasi, probabil, pe Dacian Henmadio, vechil (actor) peste confratii sai sclavi, din casa stapanului sau Turranius Dil., care se roaga pentru sanatatea lui Publius Marsius.
Trei monumente atesta venerarea lui Mithra si la Sucidava (Celei-Romanati). E vorba de un relief obisnuit cu sacrificium Mithriacum, o dedicatie a unui grec, T. Iulius Evanthus, si una a orientalilor Marinus si Iulianus. Toate acestea sunt vestigii ale secolului al III-lea.
La Dostat (Jud. Alba - probabil Singidava), materialul epigrafic descoperit atesta existenta unui mithreu si in aceasta localitate, locas ce a fost vizitat de mai multi peregrini greci si orientali. Printre acestia e si un oarecare P. Aelius Artemidorus, nascut in Macedonia, sacerdos creatus a Palmyrenis, si care, facand o vizita la templul din Dostat, a inchinat un altar lui Invictus Sol, deus genitorie. Tot in legatura cu acest templu e si nisa construita de L. Aelius Hylas, conducatorul unui birou financiar, nisa in care acesta a depus un relief cu chipul zeului, pentru sanatatea sa, a fiului sau Horiens si a sotiei sale Apuleia. Printre dedicantii din Dostat se numara, probabil, si un oarecare Hermes. Colegiul augustalilor din Napoca (Cluj) rddca si el un monument lui Mithra, adorat si la Potaissa (Turda) aproape exclusiv de soldati romani. In cartierul Vurpar din comuna Vintul de Jos, la varsarea in Mures a paraului Pianul, s-au descoperit ramasitele unei zidarii care atesta existenta aici a unui templu mithraic. Unul dintre reliefurile dedicate zeului si care reprezentau, in mod obisnuit, sacrificiul taurului, constituie inchinarea facuta de un peregrin oriental. La fel, in orasul Dierna (Orsova), in satul Aquensis (Calan-Hunedoara) si in Micia (Vetel-Hunedoara), cultul lui Mithra se face cunoscut prin reprezentarea culturala a zeului pe diferite reliefuri pastrate in majoritate fragmentar. La Sard (Jud. Alba) se semnaleaza existenta unui mithreu, al carui preot-sef, C. Iul. Valens, invoca pe Sol-Mithras pentru sanatatea imparatului si a poporului roman, precum si a senatului coloniei Apulum. Tot aici s-a gasit si o inscriptie bilingva, datorata unui semit cu numele Abedallath (Avedala). In comuna Ozd (Jud. Harghita) s-a descoperit un ex vofo mithraic, compus dintr-un singur registru, iar Cautes si Cautopates, insotitorii zeului, sunt inversati. Piesa este datata din a doua jumatate a secolului al II-lea. Apoi, o intreaga serie de fragmente ale unor vase cultice decorate cu serpi, al caror rol e bine-definit in misterele lui Mithra, s-au descoperit in comuna Cristesti (Jud. Mures), confirmand astfel existenta mithraismului si in aceasta regiune. Germisara (com. Cigmaus este si ea prezenta pe harta localitatilor in care cultul zeului persan a avut adoratori. Un Aelius Iulius, cunoscut si de pe unele caramizi stampilate, aflate la Apulum si facind parte din legiunea a XIII-a Gemina, este dedicantul unui altar la Genmisara. Un altar ridicat la Aquae (Cioroiul Nou) de catre Caius Antonius Iulianus, apoi un sarcofag mithraic din Muzeul de Istorie din Galati, databil din secolul al II-lea, sunt alte dovezi despre aria larga de raspandire a mithraismului pe teritoriul dacic.
Cu toate acestea, monumentele si notitele epigrafice pe care le-am expus mai sus sunt numai o mica parte din totalul celor descoperite in Dacia romana. Cert e ca si numai acestea sunt suficiente pentru a demonstra marea raspandire a cultului mithraic si succesul pe care l-a avut zeul Mithra in randul populatiilor de pe teritoriul tarii noastre.
Cercetand monumentele mithraice descoperite in Dacia, vom constata ca ele se pot imparti, luandu-se in consideratie fonma lor, in trei categorii. In categoria intai intra reliefurile care cuprind neaparat scena tauroctoniei. In cea de-a doua categorie se pot enumera statuile care reprezinta fie pe zeul Mithra nascandu-se din stanca sau calarind taurul, fie pe cei doi dadofori - Cautes si Cautopates - impreuna sau separat. Categoria a treia de monumente mithraice cuprinde altarele si inscriptiile izolate dedicate acestui zeu, precum si diferite alte obiecte care se foloseau in cultul mithraic.
Cele mai frecvent intalnite si deci cele mai importante in aceasta religie sunt reliefurile tauroctonice. Tauroctomia constituia punctul central al cultului mithraic, simbolizand actul creator al zeului - conceptie cu radacini in toate vechile ministere. De aceea, in mithree, in partea opusa intrarii, se gasea aceasta reprezentare a lui Mithra, devenind locul de onoare in templu si obiectul de venerare mai mult decat orice alta imagine cultica. Obisnuit, basoreliefurile din Dacia, incadrate in tipologia stelelor dunarene, au trei registre, cei din mijloc reliefand scena uciderii taurului. Zeul, imbracat in costum oriental, stapaneste animalul sub genunchiul stang, tinandu-1 de nari sau de coarne. Fata sa nu exprima deloc ferocitate sau triumf, ci e aproape trista, dandu-ne a intelege ca aceasta ucidere nu constituie o fapta eroica, ci un sacrificiu recreator al naturii. Acest lucru este figurat prin coada boului in forma de spic, printr-un caine si un sarpe care ling sangele ce se scurge din rana de la gatul taurului, prin cutitul lui Mithra si printr-un scorpion care incearca sa otraveasca organele genitale ale victimei - samanta regeneratoare a omenirii. Se observa in aceasta grupare scorpionul - o reminiscenta preavestica, vreme cand scorpionul, impreuna cu sarpele, erau considerati fiintele cele mai funeste. De unde scorpionul isi pastreaza atitudinea sa rautacioasa, sarpele, in aceste tablouri, pare sa fi adoptat simbolismul grec, dupa care ar reprezenta pamantul ce asteapta sa fie fertilizat. Intregul grup tauroctonic se afla intr-un cadru boltit, amintind, se pare, prima locuinta a zeului Mithra, care ar fi fost o pestera din muntele Hara. Aici s-ar fi petrecut si drama sacrificiala a misterelor. De-o parte si de alta a grupului central se zaresc doua personaje, imbracate, ca si zeul, in acelasi costum oriental. Sunt cei doi acoliti sau dadofori ai lui Mithra, Cautes si Cautopates. Primul, cel din stanga, tine torta cu flacara in sus, iar cel de-al doilea cu flacara in jos, ilustrandu-se astfel calea de urcare si coborare a Soarelui si a Lunii, izvorul si coborarea luminii, viata si moartea. Cautes reprezinta rasaritul soarelui dimineata - oriens -, Mithra cursul sau spre amiaza -, iar Cautopates apusul - occidens. Acesti doi insotitori pot fi identificati cu acele amesha spentas, adica puteri ajutatoare, de care era inconjurat Mithra. Ele au supravietuit in Veda sub denumirea de Aryaman, protectorul destinului arienilor, si de Bhaga, providenta care distribuie norocul, iar in vechea Persie ca Sraosa si Asi.
Reliefurile prezinta apoi un intreg sir de scene secundare, raportate fiind direct la ilustrarea miturilor mithraice, mituri care au jucat un rol important in doctrinele tuturor misterelor si care erau strans-asociate cu riturile lor practice. Aceste mituri sunt incadrate intr-un numar de patru cicluri; mituri cosmogonice, mituri legate de primele fapte ale lui Mithra, cele in legatura cu tauromahia si miturile ce privesc raporturile lui Mithra cu Sol.
Printre temele primului ciclu nu intalnim decat cea a nasterii zeului, tratata fie in unghiul drept de pe registrul superior al oricarui relief, fie in imagini independente. Conform mitului, Mithra, nascut in mod miraculos dintr-o stanca, in apropierea unui rau, la umbra unui smochin, indeplineste vointa divina a lui Ahura-Mazda. La aparitia sa, toate intunecimile se indeparteaza. Monumentele din Dacia reliefeaza acest mit fie printr-un bust al zeului, ce pare a iesi dintr-o stanca, avand in mainile ridicate cutitul si torta, fie prin expresia epigrafica rupenaius sau pefrogenafus.
Din ciclul al doilea este reprezentata, pe monumentele noastre, scena miracolului apei. Este ceea ce vrea sa arate reprezentarea, pe registrul superior, a doi oameni, dintre care unul sta in genunchi cu fata spre un altul care indreapta un arc cu sageti spre o stanca. Astfel, Mithra face sa izvorasca apa, reanimand, potrivit mitului, campurile si creaturile lovite cu seceta si sterilitate de catre Angra-Mainyu - spiritul rau.
Episodul luptei cu taurul ne este infatisat fie prin scena in care Mithra, calare pe taur, il tine pe acesta de coarne, fie prin aceea in care zeul il tine pe animal de picioarele de dinapoi si-1 taraste spre pestera. De obicei, ambele scene sunt alaturate in partea stanga a reliefului, pe registrul mijlociu.
Registrul inferior al reliefurilor prezinta totdeauna fapte din cel de-al patrulea ciclu. Soarele, primul dintre adversarii lui Mithra, trebuie sa se retraga din fata fortei invincibile a tanarului zeu si sa-i recunoasca superioritatea. Marinimos, Mithra incheie cu Sol un pact de prietenie si de atunci cei doi aliati s-au sprijinit reciproc in fiecare actiune. Actul acesta este reliefat fie de diadema de raze solare de pe capul lui Sol, infatisat uneori pe monumente in acest fel, fie de scena cand un personaj ii intinde mana - simbol al impacarii - altuia ingenuncheat. Coroana de raze solare, pe care Sol continua, s-o poarte de la incheierea acelei prietenii, e simbolul impacarii celor doi zei. De altfel, Mithra insusi era privit ca Sol invictus ; ceea ce arata ca e vorba de o evolutie istorica a cultului mithraic catre un sincretism pronuntat.
De asemenea, mai pe toate registrele inferioare se gasesc doua scene infatisari, una din ele o masa la care stau doua personaje, iar cealalta un car tras de patru cai, ridicandu-se spre cer si urcand totodata doua persoane. Sunt reprezentarile ultimelor fapte ale lui Mithra pe pamant, adica banchetul impreuna cu Sol si urcarea lor la cer, unde zeul taurocton continua sa traiasca si sa apere pe credinciosii sai contra raului.
Pe fondul fiecarui relief sunt dispuse apoi o serie intreaga de simboluri cu caracter astral si moral. E vorba de infatisarea leontocefalului, identificat cu Aion-ul grecesc sau cu persanul Zervan, care da expresie faptului ca Mithra era Zeul-Timp renascut, un al doilea Cronos-Saturn. Cu caracter moral sunt diferitele probe pregatitoare la care erau supusi candidatii la initiere, iar prezenta permanenta a soarelui si a lunii inseamna ca Mithra, in cer, e intotdeauna intre soare si luna, ca este insotitorul lunii si al soarelui si ca seamana cu soarele. Luna are, conform mitului mithraic, si o actiune purificatoare, simbolizata, se pare, printr-o barca sub forma de semiluna, care sustine un taur; scena intalnita pe registrul superior al reliefurilor mithraice din Dacia. Nu trebuie uitata, de asemenea, prezenta corbului, fie pe mantaua lui Mithra, fie deasupra sa, el fiind mesagerul Soarelui.
Monumentele cu reprezentarea culturala a misterelor mithraice, descoperite in Dacia, ne ofera atat cateva caractere comune majoritatii tarilor balcanice, cat si elemente deosebitoare, cu caracter local. Astfel, specifica pentru toate tarile din Balcani este reprezentarea grotei, lucru realizat prin infatisarea unei nise boltite; ceea ce nu se poate spune despre iconografia din vestul Peninsulei. De asemenea, cainele si sarpele sunt elemente nelipsite de pe monumentele mithraice diin aceste tari, pe cand, uneori, scorpionul si corbul lipsesc. Tarile din estul balcanic prezinta unele reprezentari in care torta este inlocuita de un pedum. Acest motiv este inexistent in vestul Balcanilor si foarte rar in provinciile renane, unde difera prin forma si pozitie. Deci au existat doua centre distincte de formare a acestui detaliu iconografic : Occidentul si Peninsula Balcanica.
Cu caracter local, pare sa fie reprezentarea nasterii lui Mithra insotit de doua personaje foarte pasive in fata acestui act si care simbolizeaza participarea pastorilor la acest eveniment. Lucru firesc pentru indeletnicirea locuitorilor Daciei. Apoi faptul ca pe unele basoreliefuri din Dacia cei doi dadofori sunt inversati sau ca cel din dreapta intinde mana, dovedeste existenta, pe teritoriul dacic, a mai multor ateliere ai caror mesteri erau, unii dintre ei, prea putin familiarizati cu reprezentarea clasica a miturilor mithraice. Monumentele realizate de acesti mesteri se adaugau la numarul mare al monumentelor aduse de adoratorii lui Mithra din tarile lor de bastina. Si unele si altele serveau la impodobirea mithreelor sau, probabil, erau tinute de unii credinciosi in casele lor.
Cum am mai aratat, in Dacia romana materialul arheologic ne dovedeste existenta mai multor mithree si ceea ce e de remarcat e faptul ca in unele orase se gasesc cate trei sau chiar mai multe locasuri de inchinare de acest fel. Denumirea lor, spaelum (antrum), aminteste originea lor indepartata, cand primii adoratori ai lui Mithra isi venerau zeul in grote naturale, situate in apropiere de izvoare. Intre mithreele descoperite in Dacia, cel mai insemnat este cel din Sarmizegetusa. Templul masura 26 m in lungime si 12 m in latime, fiind precedat, dupa toate aparentele, de un pronaos la nivelul solului (apparatorium). De aici se cobora pe niste scari in sala principala a templului sub forma unei cripte boltite, divizata in trei parti. Partea centrala era un culuar ce constituia chorul rezervat-oficiantilor si se termina cu o absida supraetajata (absidata, exedra), unde se gasea reprezentarea sacrificiului taurului. Inaintea acestei imagini se afla altarul, unde ardea in continuu focul sacru. De-a lungul partilor laterale ale criptei se aflau dispuse paralel banci din zidarie, prevazute cu un fel de trepte, unde ingenuncheau sau luau loc initiatii pentru a unmari ceremoniile si pentru a participa efectiv la imesele sacre. Aspectul general al acestei capele, la prima vedere, era acela al unei sali de anese. Si tocmai acest lucru e un indiciu ca ritul principal care se savarsea acolo era cel al banchetului sacru, la care luau parte toti initiatii. Iar reprezentarea zeului taurocton ne releva mitul esential al acestei religii. Probabil acest sanctuar poseda mai multe incaperi, printre care putea fi si o sacristie, precum si alte camere folosite pentru post si penitenta de candidatii la initiere.
Ritualul sanctuarelor comporta un serviciu zilnic si ceremonii periodice, insotite de psalmodieri si litanii. Slujba cotidiana a templului consta mai inainte de toate in mentinerea flacarii purificatoare si apoi in indeplinirea celor trei rugaciuni zilnice catre soare : dimineata, la amiaza si seara. Ceremonia capitala consta insa in prezentarea imaginii zeului taurocton, in timp ce se sunau niste clopotei. Urma apoi masa sacramentala. La serviciul zilnic obligatoriu se adaugau diferite alte rituri legate de initiere, precum si ceremonii speciale care se celebrau la sarbatorile cele mai importante ale cultului.
Templele erau servite de unul sau mai multi preoti, recrutati cel mai adesea, se pare, din randul ultimului grad de initiati - patres. Daca aceasta nu era o regula absoluta, atunci se poate crede ca initiatii primelor trei grade (corax, nymphus, miles) - cel mai adesea trepte pregatitoare ce nu aduceau nici o cunoastere intima a misterelor - nu aveau acces la preotie. Ramaneau celelalte patru grade (leo, perses, heliodromos, pater), ai caror initiati puteau deveni preoti. Si daca ne referim la patres, cu siguranta ca nu toti indeplineau si functia de preot, si de aceea riturile proprii initierii se celebrau de patres cu colaborarea preotilor. Acestia din urma erau grupati in caste diferite de cele ale credinciosilor si initiatilor de rand, avand si ei mai multe grade ierarhice. In afara de supravegherea focului sacru in temple si a ceremoniilor cultice, ei erau cei care trebuia sa asiste efectiv la viata religioasa a initiatilor, tinandu-le diferite discursuri (litanii), prin care li se impartaseau normele de conduita a calitatii lor de credinciosi mithraici. Mithraicii erau constituiti in confrerii, fiecare dintre acestea avand maximum 100 persoane, numar cerut de capacitatea mica a sanctuarelor. Ca si in alte religii de mistere, membrii acestor grupari se recrutau numai din randul barbatilor, acest cult neavand nici o initiere pentru femei.
Acestea fiind caracterele si elementele constitutive aie religiei lui Mathra, putem conchide ca mithraismul era o religie bine organizata, cu rituri si invataturi capabile sa nu lase indiferenti pe cei ce veneau in contact cu ea. Asa se explica marea sa -orta de a infrunta tanara religie crestina, care-si facea loc in primele secole. A fost deci justificata, macar in parte, afirimatia lui E. Renan, care spunea ca, daca n-ar fi triumfat crestinismul, lumea ar fi fost mithraicizata.
La o cercetare atenta a traditiilor miihraice se disting trei stratificari ale mithraismului, determinate de influentele culturilor cu care aceasta religie a venit in contact. Cea mai veche stratificare reprezinta anticul naturalism al persilor, in care adorarea fortelor naturale constituie fondul primitiv. Astrologia chaldeiana, impregnata de fatalism, precum si unele mituri ale zeilor ce populau Orientul constituie cel de-al doilea strat in structura religiei mithraice. In fine, aceasta religie se contureaza precis prin fuziunea cu unele divinitati elenistice si prin imprumutarea artei grecesti, care ii impune cateva forme consacrate. In aceasta forma, religia lui Mithra patrunde in Occident, in partea de vest a Imperiului roman.
Mithraismul ajunge in Moesia Inferioara si in Dacia, calatorind de-a lungul limesului dunarean, cale deosebita de cea prin care patrunde in celelalte tari balcanice, adica Aquilea-Celeia-Poetovio-Carnuntuim. Astfel se explica caracterele diferite, nu esentiale dar totusi existente, ale monumentelor descoperite in Dacia si Moesia Inferioara, pe de-o parte, si cele descoperite in celelalte tari balcanice, pe de alta parte. Un rol determinant in expansiunea cultelor orientale in Dacia, ca de altfel si in celelalte provincii romane, l-au avut centrele administrative si militare. In Dacia, religia lui Mithra se raspandeste o data cu alte religii, deja acceptate in panteonul roman, si e un fapt recunoscut ca religiile orientale se raspandesc in provinciile balcanice o data cu romanizarea. Panteonul de la Roma, in cea mai mare parte recunoscut si in Dacia, oferea un exemplu caracteristic in ceea ce priveste sincretismul primelor secole ale erei crestine. Pe teritoriul dacic, mithraismul a intalnit si divinitati autohtone, dar nu sunt semne ca a intrat in vreo forma de sincretism cu acestea. Lucru firesc de altfel pentru daco-romanii de pe teritoriul dunarean, care aveau alte conceptii, alta cultura si alte ocupatii, deosebite in ansamblu, de cele ale colonistilor stramutati din Orient. S-a vorbit totusi foarte mult despre influenta mithraismului asupra cultului Cavalerilor danubieni. Dar, in ultimul timp, s-a generalizat ipoteza ca religia Cavalerilor danubieni a fost legata direct numai de populatia geto-dacica a celor doua maluri ale Dunarii.
Apoi, faptul ca monumentele arheologice ne ofera foarte multe basoreliefuri care infatiseaza tauroctonia, ne duce la o noua ipoteza, aceea a unei adaptari treptate a , mithraismului la conditiile locale din Dacia si, poate, si din alte tari dunarene. Numarul mare de reliefuri de acest gen ne perimite presupunerea fie a existentei mai multor mithree, care inca nu s-au descoperit, fie ca in fiecare mithreu se aflau mai multe reliefuri tauroctonice; ipoteze destul de plauzibile. Dar, aceste doua ipoteze nu exclud, credem, si pe o a treia, potrivit careia mithraismul din Dacia, dupa ce trecuse prin filiera romana, pierduse oarecum din insusirea de cult exclusiv de mistere. Asadar, poate ca multe din reliefurile respective erau pastrate in casele particulare ale adoratorilor lui Mithra.
Putem observa deci larga raspandire a mithraismului in Dacia, precum si popularitatea de care s-a bucurat aceasta religie in randurile armatei romane si intre civili, mai ales printre cei veniti din Rasarit. Acest lucru se explica prin pozitia geografica a provinciei, aceasta fiind situata pe malurile Dunarii si strabatuta de numeroase nuri, locurile cele mai propice pentru construirea sanctuarelor, care erau conditionate, in exclusivitate, de existenta unei surse de apa in apropiere. Faptul in sine are implicatii mitologice si culturale.
Dar, ceea ce e de remarcat in chip deosebit e faptul ca populatia bastinasa n-a aderat la cultul lui Mithra decat intr-o foarte mica proportie, onomatologia inscriptiilor gasite in Dacia furnizandu-ne, cu rare exceptii, numai nume de provenienta orientala, greaca, latina etc. De asemenea, se observa o alta trasatura specifica a cultului mithraic practicat in Dacia, ca de altfel a tuturor religiilor venite prin intermediul romanilor. E vorba de faptul ca, in ceea ce priveste limba folosita de inscriptii si, probabil, si in cult, precum si modelul reprezentarilor monumentale, acestea au o puternica atmprenta romana. E normal de altfel, dat fiind ca Dacia era o provincie romana in care majoritatea institutiilor, fie laice, fie religioase, erau copii fidele ale celor din Italia, iar oficialitatile romane doreau si incercau sa imprime vietii cotidiene a provincialilor o nota cat mai apropiata de aceea a natiunii stapanitoare.
Numeroasele sanctuare, precum si nenumaratele inscriptii si dedicatii mithraice de provenienta dacica sunt un indiciu al faptului ca practicantii acestui cult in Dacia romana erau cat se poate de fideli zeului lor protector si ca acestia duceau o importanta actiune de prozelitism. Cand crestinismul a ajuns la gurile Dunarii a intalnit aici o puternica opozitie din partea milhraisinului. Din acest conflict au rezultat multe victime printre vechii locuitori ai patriei noastre. Printre acestia se pot enumera: Chiril, Chindeu, Tasius (Dasius), Emilian de Durostorum (care a suferit martiriul la Tomis) etc. Totusi, aceasta actiune violenta de prozelitism, mithraic nu a dat rezultate importante in ce priveste pe bastinasii geto-daci, asa cum am aratat mai sus si cum reiese din unele inscriptii. Cel mult, sincretismul in care a intrat cultul mithraic cu alte culte pagane din Dacia s-ar putea sa fi jucat un rol in pregatirea terenului pentru acceptarea monoteismului crestin, care deschidea o noua era in lumea antica si deci si pe meleagurile tarii noastre.
